Păcatul ne-a aruncat la pământ
Se întâmplă, de obicei, ca într-o biserică parohială toţi credincioşii să se comporte la fel. Dacă unii se pun în genunchi, se pun şi ceilalţi. Dacă cineva îşi face Sf. Cruce, la fel fac şi ceilalţi, interesant, parcă automat. Când există excepţii, când cineva face abatere de la “regulă” cu o motivaţie anume, se găseşte câte cineva care să atragă atenţia, mai ales în bisericile de la sate. Îngenuncherea este legată de regulă de pocăinţă. Când cerem iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre este firesc să stăm în genunchi, aşa cum a făcut vameşul, care stând în genunchi se bătea cu pumnul în piept şi striga: “Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”.
De altfel îngenuncherea are o simbolistică aparte. Prin îngenunchere arătăm că păcatul ne-a aruncat la pământ, dar prin ridicare şi prin poziţia de drepţi arătăm că Dumnezeu ne-a rechemat la iubire. Cel care îngenunchează mărturiseşte că păcatul l-a coborât la pământ, prin îngenunchere fiind mai aproape de pământ.
Rugăciune a trupului
În perioada Postului Mare, de exemplu, cărţile de slujbă precizează de fiecare dată când anume se fac metanii sau când se îngenunchează şi auzim deseori îndemnul “Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.” Aceasta pentru că la rugăciunea pe care o înalţă, omul trebuie să participe cu întreaga sa fiinţă, şi cu sufletul, şi cu trupul, îngenuncherea fiind considerată o rugăciune a trupului, o participare a trupului la rugăciunea sufletului. Că îngenuncherea este însoţitoarea pocăinţei se vede şi din textul Canonului de pocăinţă către Mântuitorul nostru Iisus Hristos: “Scoală-te, omule ticălos, aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale şi cazi lăcrimând şi suspinând, iar Acela ca un îndurat, va da ţie ajutor ca să faci voia Lui.”
Să ne amintim că la Taina Sfintei Spovedanii ne mărturisim păcatele stând în genunchi, iar după mărturisire ne ridicăm uşuraţi sufleteşte. De asemenea, înainte de Sfânta Împărtăşanie stăm în genunchi, dar după ce primim Sfintele Taine stăm în picioare şi rostim după preot rugăciunea de mulţumire. Procedăm aşa în acord cu starea de bucurie, de veselie duhovnicească, care se exprimă mai bine în poziţie de drepţi.
„Astăzi mă ridic împreună cu Tine“
De la Sfintele Paşti până la Înălţarea Domnului nu îngenunchem. În genunchi am stat toată perioada Postului Mare, când ne-am pregătit prin rugăciune smerită şi pocăinţă pentru Înviere. Acum este vremea bucuriei, a biruinţei Domnului asupra morţii, a biruinţei asupra propriilor patimi împotriva cărora am dus luptă duhovnicească în timpul postului. “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel Ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru împărăţia Ta”, spunem în Canonul Învierii.
Sfinţii Părinţi spun că Învierea Domnului e sărbătoarea recreării lumii. Prin Înviere, Domnul ne repune în starea iniţială de har. Suntem rezidiţi, chipul lui Dumnezeu în om este refăcut, este restaurat şi aceasta se vede din poziţia de drepţi, omul fiind singura făptură privilegiată, având poziţia dreaptă şi privirea orientată spre cer, spre deosebire de făpturile necuvântătoare care se târăsc sau sunt orientate spre pământ, având capul aplecat în jos.
Aşadar, la sărbătoarea Sfintelor Paşti, praznicul bucuriei şi al luminii, nu îngenunchem pentru ca în felul acesta să mărturisim cu fapta învăţătura noastră de credinţă cu privire la Învierea Domnului şi învierea sufletelor noastre.
Pr. Ion Tărcuţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu