O ţară binecuvântată

Iubesc Grecia. E o ţară binecuvântată de Dumnezeu, ca orice ţară, dar binecuvântată şi de locuitorii ei, pe care patriotismul îi face să fie uniţi, să conlucreze pentru binele lor comun şi al ţării lor, şi să ţină la Ortodoxie, pentru că pentru ei a fi grec înseamnă a fi ortodox. Deşi adesea atitudinea aceasta cade în naţionalism, în sensul că Ortodoxia devine greacă şi cel care nu este grec în ochii lor nu prea este ortodox, admir mult felul lor de a fi, dintr-un motiv foarte simplu: nouă, românilor, ne lipseşte şi conlucrarea şi colaborarea, şi dragostea pentru Ortodoxie. Extrem, extrem de rar am văzut români care să o preţuiască şi să fie conştienţi de marea binecuvântare pe care o avem prin ea.
Păcat de ţara pe care o avem, la fel de binecuvântată, pentru că îi lipseşte binecuvântarea noastră, ceea ce anulează binecuvântarea lui Dumnezeu.

În imagini, un tablou virtual al pelerinajului în Grecia:

N.

Un prieten drag

Mâine este ziua Sfântului Ioan Rusul. Deşi ne întâlnim des, în rugăciune, de curând l-am vizitat. O mare bucurie, din care vă împărtăşesc câteva imagini:

Din prăznuirile de pe la noi:

• - schitul Şinca Nouă - priveghere pentru Sf. Ioan în seara aceasta, de la ora 21
• - Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul' din localitatea Slobozia de Giurgiu

[editare ulterioară:]

• - capela maternităţii Polizu 

Un film grecesc despre viaţa Sfântului Ioan Rusul: 

• Viata Sfantului Ioan Rusul partea 1  
• Viata Sfantului Ioan Rusul partea 2  
• Viata Sfantului Ioan Rusul partea 3  
• Viata Sfantului Ioan Rusul partea 4

 N.

Iarba verde de acasă

Am lipsit de acasă mai bine de o săptămână. O săptămână copleşitoare, plină de folos duhovnicesc şi de îmbogăţire spirituală şi culturală (meseria de călător ar fi una din preferatele mele :) ). Surpriza a venit însă la întoarcerea acasă, moment pe care îl anticipam cam deprimant, având în vedere schimbarea totală a peisajului şi lovirea frontală de muntele de sarcini de rezolvat, care a crescut vertiginos în lipsa mea.
Ce am primit în schimb? Multă emoţie şi bucurie neaşteptată: copii cu floricele în mână pândindu-mi nerăbdători plecarea la biserică (ne-am întors duminică dimineaţa, la 5); flori proaspete la icoane; îmbrăţişări calde sau strângeri puternice de mâini, chiar lacrimi în colţuri de ochi; multă căldură.
O primire emoţionantă, total neaşteptată, la fel de copleşitoare ca pelerinajul.

N.

o săptămână lipsă = iarbă până la brâu :)