duminică, 30 decembrie 2007

Bilanturi...

De vreo cativa ani m-am obisnuit ca in zilele de pe urma ale anului sa revad un pic traseul... Spre deosebire de anii trecuti, anul acesta parca e lipsit de evenimente majore (mutari, absolviri, schimbari de statut sau locuri de munca). A fost un an oarecum linistit, cu munca multa, cu lucrari realizate din „picaturi“. Cate un pic, cate un pic, parca s-a mai schimbat cate ceva...
Exista totusi o schimbare majora, si anume aparitia publicatiei „Apostolat in Tara Fagarasului“ (pe care o puteti descarca de aici, iar daca va intereseaza numere mai vechi dati un semn pe mail si se rezolva). E o mare bucurie pentru mine ca m-a chemat Domnul sa-I slujesc intr-un fel mai direct, iar slujirea Lui ma implineste cum nu m-a implinit nimic pana acum profesional.
La un an de la aparitia Apostolatului ii doresc viata lunga, cu atingere la sufletul omului, iar parintilor redactori si colaboratorilor spor in toate cele bune si bucurii duhovnicesti (si sa nu uite sa isi predea articolele la timp :) )
Va doresc tuturor un an in Hristos, pentru ca doar de la El vine bucuria cea adevarata!

sâmbătă, 29 decembrie 2007

Colindul cetei de feciori din Bucium

Revin cu colindul cetei de feciori din Bucium, pe care nu am reusit sa il postez pana acum pentru ca am avut probleme cu netul. Este un colind traditional unic, specific acestui sat. Ne bucuram mult ca baietii nostri, desi este greu iar Buciumul este un sat mic, duc mai departe traditia. Din pacate in alte sate si de 10 ori mai mari decat Buciumul nu se mai tine obiceiul cetei de feciori.

Sper sa imi iertati defectele de filmare, dar copiii acestia reusesc sa ne impresioneze in fiecare an, asa ca eram prea emotionata ca sa mai fiu atenta la filmat.

joi, 27 decembrie 2007

Craciunul la noi

Pentru ca la noi in ziua de Ajun sosesc colindatorii inca de dimineata, totul trebuie sa fie gata cu o zi inainte. Asa ca duminica am pregatit bradul si icoana Nasterii:

Dimineata am facut ultimele aranjamente pentru primirea colindatorilor. Am pus pe masa bucate traditionale, adica mere, covrigi si nuci, la care am adaugat cozonac de post si turta dulce.

Primii care au sosit au fost copiii cu Viflaimul:

A urmat apoi ceata de feciori din Bucium:

si Irozii:

Am primit colindatori pana la ora 5, cand am plecat la vecernie. Dupa aceea am pornit si noi la colindat impreuna cu prietena noastra, la duhovnicul nostru de la Manastirea Sinca:

In ziua de Craciun am avut o Sf. Liturghie minunata, cu biserica plina si multa bucurie. Iar seara, cei care au vrut sa fie colindati au venit la „mini-concertul“ de colinde pe care l-am tinut dupa Vecernie.

Dupa concert am fugit pana in Fagaras si am colindat toata seara, cum am putut: la telefon pe cei mai de departe, fata catre fata pe cei de aproape.
Ne-a daruit deci Pruncul nascut in iesle niste zile cu multa bucurie, pe care am daruit-o dar am si primit-o din plin, bucurie pe care v-o doresc si voua!
Natalia

sâmbătă, 22 decembrie 2007

Vestitorii Bucuriei

O mare bucurie mi-a facut actiunea ASCORului din Bucuresti, care timp de doua saptamani, in ciuda frigului cumplit si a oboselii, au mers seara de seara sa ii colinde pe cei din spitalele Bucurestiului. Mi-a placut mult si cuvantul parintelui Vasile de la biserica studenteasca, indrumatorul lor, care i-a indemnat sa duca vestea Nasterii Domnului cu fete voioase si ochi luminosi, nu tristi sau cu nasul afundat in foile cu versuri...
Reactiile au fost pe masura daruirii: de la lacrimi si bucurie citita pe fata bolnavilor sau a celor care ii vegheaza, pana la medici care s-au alaturat colindatorilor sau au fost impresionati profund de spiritul crestin ortodox care mai razbate inca prin daruri de felul acesta.
Multumesc Ioanei, prietena mea, care s-a aflat printre ei si mi-a transmis bucuria si prin imagini...

Joi de la ora 6 seara au organizat si marsul colindatorilor, de la Piata romana la Universitate.

Isteria Craciunului?

Ieri am fost la oras... Inainte de servici am zis sa ma rezolv cu putinele cumparaturi pe care le aveam de facut, ceva de-ale gurii. Ce am zis eu ca rezolv intr-o juma de ceas, maxim o ora, a durat cateva ore bune, pentru ca peste tot erau niste cozi interminabile si o pofta nebuna de cumparaturi. Supermarketuri devastate, goluri in stoc la produse elementare ca smantana si oameni incarcati cu provizii pe luni de zile, de parca ar fi anuntat cineva vreo foamete mare in zilele urmatoare...
Si m-am intrebat: DE CE? E abia vineri, mai sunt 4 zile pana la Craciun, de ce cumpara lumea mancare inca de azi? Si de ce atat de mult?!?
Ce am facut oare din Nasterea Domnului? Se pare ca intr-adevar si noi romanii, sarbatorim mai degraba un x-mas decat CHRISTmas.
Iar un articol citit azi dimineata m-a mai dumirit (daca era nevoie) ce manipulabili sunt oamenii si ce vremuri traim...
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/80469/

joi, 20 decembrie 2007

Parintele Nicolae Steinhardt despre sfintenie...

Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.

miercuri, 19 decembrie 2007

Sf. Ioan Gura de aur despre folosul postului

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. (…)

Să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

http://www.ioanguradeaur.ro/

marți, 18 decembrie 2007

Cuviosul Daniil Sihastrul

Astazi il praznuim pe Cuviosul Daniil Sihastrul, un sfant pe care l-am cunoscut si eu mai bine abia vara asta, cand am ajuns si noi in minunata Moldova...

Cuviosul Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi. La vârsta de 16 ani a fost călugărit cu numele David la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi. După un timp, dorindu-si o viata de rugaciune in liniste, s-a retras la Schitul Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus, unde a primit numele de Daniil. Dorind o viata cu adevarat “pustniceasca”, departe de lume si de framantarile ei, se retrage apoi in apropiere de localitatea Putna de astazi, unde care gaseste o stanca, în care a dăltuit un paraclis. Chilia se afla cam la 1 km de Putna si se mai văd acolo si astazi altarul in care slujea si locul in care se odihnea, sapate in piatra. Vestea despre marele sihastru s-a raspandit repede in zona, iar la Cuviosul veneau multi credinciosi. Asa a ajuns aici si Ştefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său, pustnicul Daniil proorocind că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a şi întâmplat în anul 1457. Traditia spune ca la indemmul lui a construit domnitorul Moldovei Manastirea Putna.

In timpul domniei sale, Stefan cel Mare il cauta de multe ori pe Cuviosul Daniil, cerandu-i sfatul la vreme de cumpana, iar la moartea mitropolitului din vremea aceea, se hotaraste impreuna cu boierii ca sihastrul Daniil sa fie noul mitropolit. Acesta insa, afland, si-a parasit chilia si s-a mutat intr-o alta chilie pe malul apei Voronet. Aici continua viata pustniceasca de post si rugaciune, dar primeste si foarte multi oameni care veneau pentru rugaciunile lui si pentru sfaturi, printre care si domnitorul Stefan. La Voroneţ îl vizitează acesta după înfrângerea de la Războieni din 1476, cand Sfantul îl sfătuieşte să continue luptele cu turcii, prevăzând că va birui, ceea ce s-a şi întâmplat. În amintirea acestei victorii, în anul 1488 Ştefan cel Mare construieşte Mănăstirea Voroneţ, în apropierea chiliei sfantului. După sfinţirea mănăstirii, acesta se mută de la chilie în mănăstire. Aici îşi petrece ultima parte a vieţii, până în anul 1496, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Voroneţ.

In pelerinajul nostru prin Moldova, am ajuns si la chilia Sfantului de langa Putna, si la Voronet.

Chilia

Altarul unde Sfantul slujea Sf.Liturghie

duminică, 16 decembrie 2007

Iarna si... basm!

Astazi cand am mers la biserica am ramas iar muta de frumusetea ce mi s-a aratat cand treceam valea... Asa ca dupa-masa, cand am plecat la Vecernie, nu m-am putut abtine sa nu iau si aparatul foto ;)

sâmbătă, 15 decembrie 2007

O noua zi superba de iarna

La noi e o noua zi superba de iarna... N-am crezut vreodata ca voi putea locui la tara, dar iata ca Dumnezeu mi-a aratat inca o data ca omul poate mult mai mult decat isi inchipuie, iar daca isi lasa voia lui pentru a se supune voii Domnului, darurile si bucuria pe care le primesti dupa aceea sunt... fara cuvinte.
O mica particica din bucuria vietii la tara sper sa v-o transmit si voua, prin cateva imagini de pe strada si din curtea noastra inzapezita.

Nu ne furaţi Crăciunul!

Poate că mulţi vor considera, citind cele ce urmează, că glasul meu pare mult prea alarmist, sau poate prea pesimist, pentru un timp care se vrea al bucuriilor… Vreau totuşi să cred că nu sunt singurul care îşi dă seama de gravitatea înşelăciunii în care trăim feeria Crăciunului…
E trist că Naşterea Domnului se transformă din bucurie duhovnicească în pretext al bucuriilor comerciale. Adică sub masca unei sărbători duhovniceşti, oamenii îşi satisfac cele mai ciudate pofte, îşi împlinesc cele mai rafinate patimi. E interesant faptul că mulţi comercianţi americani au renunţat să numească Crăciunul cu denumirea tradiţională de "Christmas", numindu-l mai nou "X-mas"... Se vrea o alterare a sărbătorii tradiţionale a Bisericii, dându-ni-se în schimb un surogat dulce şi atractiv, plăcut şi apreciat pentru efectele sale vizuale, tactile, olfactive imediate. De ce să încerci să trăieşti emoţii spirituale pentru care trebuie să depui un considerabil efort trupesc şi sufletesc, când poţi să te bucuri de spiritul comercial al Crăciunului – scuzaţi, al "X”-masului – fără să depui aproape nici un efort?
Se duce un război crunt pentru ca de Crăciun glasul lui Dumnezeu să fie acoperit. Mai precis, diavolul a înţeles că cea mai iscusită tactică pentru a lovi în Biserică nu este aceea de a lupta pe faţă împotriva ei, ci de a include glasul Bisericii în corul unei bucurii generale, dar o bucurie care-l exclude pe Dumnezeu într-o formă voalată. Înaintea emisiunilor de divertisment, care de cele mai multe ori abuzează de senzualitate mercantilă, televiziunea transmite secvenţe emoţionante de la slujba ţinută la cine ştie ce mare catedrală. Încearcă oarecum să te îndemne să alegi: Dumnezeu sau senzualitatea? În acelaşi timp, aşa numite „colinde“ sunt aruncate cu multă risipă în ambianţa programelor de pe marea majoritate a posturilor de televiziune. S-a ajuns chiar la hibridul colindelor cântate pe muzică hip-hop sau pe alte ritmuri. Cu voci senzuale, fete tinere cântă despre Naşterea Domnului cu aceeasi "evlavie" cu care cântă despre ultima iubire de pe plajă. Dar „colindele“ lor nu au nimic din curăţia colindelor adevărate. Oricât ar fi de prelucrate, melodiile lor nu vor trezi niciodată fiorul sfânt pe care îl trezesc în suflete vechile colinde.
„Este luna cadourilor!” auzi glasul mass-mediei răspândit cu putere în această societate a noastră care se vrea desacralizată. Şi ce-i rău în asta? S-ar întreba unii cu o gândire superficială, loviţi şi ei de acest virus nociv al „X”-masului. Păi să vedem. Ştii ce este Crăciunul, prietene? Este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ţi-l face an de an. Este cadoul pe care Dumnezeu ţi-l aşează an de an sub bradul tău şi al meu şi al fiecăruia. „Care cadou?“ mă vei întreba. E vorba de bucuria primirii în sufletul tău a unui mic Prunc, a Pruncului dumnezeiesc. Cadoul este Dumnezeu însuşi. Dar tu ştii că întotdeuna cadourile trebuie să fie meritate. Dumnezeu dăruieşte darul bucuriei de Crăciun doar celor care se pregătesc şi-L aşteaptă. Ceilalţi, care nu se pregătesc, trăiesc, din păcate, nu bucuria Crăciunului, ci a „X”-masului. Încearcă să înlocuiască printr-un surogat cadoul lui Dumnezeu cu alte cadouri lumeşti. Şi pentru că diavolul ştie să ne ispitească, ne fură cadoul lui Dumnezeu şi ne oferă alternativa cadourilor lumeşti. Ne îndeamnă să fugim către magazine şi nu către biserici, către mâncare şi nu către post, către veselie extravagantă şi nu către smerenie şi linişte, către oameni şi nu către Dumnezeu.
De aceea mă văd dator ca unul care aştept Crăciunul cel adevărat, să te trag şi eu de marginea hainei precum face comerciantul din colţul străzii ca să cumperi cadouri de „X”-mas. Eu te trag însă de mâneca sufletului şi te rog: Nu contribui şi tu la răul celor care fură Crăciunul cel adevărat! Nimeni nu are dreptul să fure Crăciunul!
Nu aveţi dreptul să le răpiţi copiilor Crăciunul, asa cum nu aveti dreptul să le răpiti copilăria. Copiii au nevoie de Crăciun, ca şi noi de altfel. Cu toţii avem nevoie de bucuria cerească a Naşterii Domnului. Să ne bucurăm şi noi împreună cu îngerii. Hristos se naşte, bucuraţi-vă!
Pr. Iosif Ciolan

N-am venit să cerem, am venit să dăm

O colindă de Crăciun lansează următorul îndemn: ”Larg deschideţi poarta sufletelor voastre, n-am venit să cerem, am venit să dăm”. Cineva s-ar putea întreba: ce să mai dea lumea decât de-ale lumii? Şi, totuşi, este atâta adevăr în aceste versuri! Şi asta deoarece nici un colindător nu dă ceva de-al lui. Dă ceva ce a primit şi el, ceva dumnezeiesc. Evenimentul Naşterii Domnului este unul ceresc, suprauman, incomparabil cu alte bucurii pe care le poate procura succesul în afaceri, pe scenă sau oriunde altundeva în afara Bisericii. Omul a învăţat destul de repede şi bine să se joace cu bucuriile, să şi le fabrice singur. A devenit un specialist în bucurii de tot felul. Atâta doar că nu a reuşit să-şi facă o bucurie permanentă (la care să nu i se epuizeze bateriile!!), care să fie de fiecare dată gustată cu aceeaşi plăcere sau chiar cu intensitate crescândă. Dar ce nu a reuşit omul, a făcut Domnul: S-a dăruit pe Sine. Iar colindătorii nu dau ceva de-al lor, ci-L dau pe Dumnezeu celor care-i primesc. Pentru că LA ”CRĂCIUN” S-A NĂSCUT IUBIREA. ”
Dumnezeu Preasfântul,/ Colindând pământul/ A vrut să nu mai fie/ Potop şi urgie./ El făcu lumină/ Blândă şi senină/ Şi-şi trimise Fiul/ S-alunge pustiul.(...) Dumnezeu Preabunul/ Ne-a trimis Crăciunul/ Cu har şi bucurie/ Şi aici să fie.
Lasă iubirea să se nască şi în sufletul tău şi se va naşte Hristos în tine iar tu îl vei putea dărui şi altora.

Tu ce faci de Crăciun?

Dragă cititorule, te-ai întrebat ce vei face de Crăciun anul acesta? Încă nu este târziu, dacă nu ai făcut-o până acum. Îndrăznesc să-ţi propun să fii mai bun împlinind aceste trei lucruri: fă un cadou unui sărac, împacă-te cu duşmanul tău şi mergi cu colinda.

Raiul mărturisirii

Perioada sărbătorilor de iarnă este marcată de două mari praznice: Crăciunul şi Boboteaza. Pe lângă acestea, Biserica ne aşează înainte chipurile a cel puţin doi sfinţi mari: Sfântul Arhidiacon Ştefan (27 decembrie) şi Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Contemporani ai Mântuitorului, ei au rămas în mod deosebit în memoria Bisericii. Meditând la exemplul lor ne putem întreba: ce au spus Sfinţii Ioan şi Ştefan lumii, acum două mii de ani, de atunci încoace, şi nouă astăzi? Şi, poate că dincolo de orice diferenţă dintre ei, aceşti doi sfinţi aşează în orice vreme, înaintea îngerilor şi a oamenilor deopotrivă, miezul vieţuirii lor şi taina vieţuirii creştine: raiul mărturisirii.

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului
Despre Sfântul Ioan, Mântuitorul Însuşi a spus că: „Este cel mai mare om născut din femeie”. Fiu al drepţilor părinţi Zaharia şi Elisabeta, dobândit în mod minunat la bătrâneţe, Sf. Ioan a fost ales de Dumnezeu pentru un rol unic în istoria mântuirii: acela de a pregăti calea lucrării Fiului lui Dumnezeu în lume. Ajungând la maturitate, s-a retras în pustie, ducând o viaţă foarte ascetică şi propovăduind lumii pocăinţa şi apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu. La vremea rânduită, Însuşi Mântuitorul vine la râul Iordan, unde propovăduia Ioan, şi este botezat de către dânsul.
Zelul neîntrecut pentru Dumnezeu îl înflăcăra pe Sfântul Ioan nu doar în asprimea vieţuirii, ci şi în asprimea cu care condamna păcatul, fără părtinire. Curajul de a fi mustrat pe faţă nelegiuirea în care petrecea însuşi regele Irod, care îşi luase tovarăşă de viaţă pe soţia fratelui său, pe Irodiada, i-a atras şi cununa muceniciei. Ajuns în temniţele lui Irod, i s-a tăiat capul prin uneltirea Irodiadei şi la cererea fiicei acesteia.
Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a dobândit un loc unic de asemenea pentru veşnicie, ca şi Maica Domnului: şederea de-a stânga şi de-a dreapta Mântuitorului Hristos.

Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin
Despre Ştefan ne relatează capitolele 6 şi 7 din Faptele Apostolilor, iar faptele legate de viaţa şi martiriul său nu impresionează prin lungimea povestirii sau bogăţia informaţiilor, ci prin intensitatea mărturisirii.
Aflăm pe scurt că în sânul comunităţii creştine primare din Ierusalim apar necesităţi legate de slujire, fapt pentru care cei doisprezece Apostoli aleg şi hirotonesc şapte bărbaţi cucernici în trepta diaconiei. Între aceştia se afla şi Ştefan, care se distinge ca fiind „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”.
Înţelepciunea de care dădea dovadă şi harul de care era plin diaconul Ştefan i-au atras pizma şi ura unora care prin mărturii mincinoase despre el l-au dus la judecată înaintea Sinedriului. Mărturisind înaintea tuturor dreapta credinţă, Sfântul Ştefan vede cerurile deschise şi slava lui Dumnezeu, este scos afară din cetate şi omorât cu pietre. Asemeni Mântuitorului său, în clipa morţii sfântul diacon îşi încredinţează sufletul Domnului Iisus şi se roagă pentru iertarea prigonitorilor săi.

Mărturisirea credinţei deschide creştinului uşile raiului
Iată aşadar două exemple excepţionale de mărturisire a credinţei: Sfântul Ioan Botezătorul, prin arzătoare propovăduire, şi Sfântul Ştefan, prin impresionantul martiriu. Să avem însă în vedere că mărturisirea credinţei se face la diferite măsuri şi în diverse moduri. Tâlharul de pe cruce şi-a mărturisit păcatele, şi pentru aceasta a auzit din gura Fiului lui Dumnezeu: „Astăzi vei fii cu Mine în rai”. Un alt pasaj scripturistic, invocat de pildă referitor la rugăciune, ne învaţă: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.” (Romani 10,9). Sfântul Ioan Botezătorul este model pentru cei ce-L propovăduiesc pe Dumnezeu prin cuvânt. Iar Sfântul Ştefan este model pentru mărturisirea lui Hristos cu propria viaţă, mărturisire pentru care, încă viu fiind, vede deschizându-i-se porţile raiului.
De la mărturisirea credinţei tainic, in inimă, prin rugăciune şi până la forma supremă de mărturisire, prin martiriu, sunt deci multe forme de mărturisire. Nu toţi suntem chemaţi la aceeaşi formă de a mărturisi, ci fiecare după dragostea sa şi după darul lui Dumnezeu, şi după împrejurările vieţii sale. Dar, deşi sunt forme diferite de mărturisire, totuşi mărturisirea este o componentă esenţială, nelipsită din viaţa oricărui creştin. Într-un fel sau altul, creştinul, prin tot ce face şi prin însăşi viaţa lui, este un mărturisitor al lui Hristos, al lui Dumnezeu, al credinţei sale. Mărturisirea se află în centrul vieţii sale şi, precum am văzut din fiecare exemplu invocat mai sus, ea este calea pe care se merge la rai, ea este rai, este venirea efectivă a raiului în noi şi în acelaşi timp este intrarea noastră în rai.
Amalia Răibuleţ

vineri, 14 decembrie 2007

Cele mai frumoase artificii le-am văzut de la biserică

Pe când eram în parohia tinereţilor mele pastorale – prima dragoste nu se uită niciodată – am luat un obicei, şi anume acela de a merge de Anul Nou cu credincioşii la biserică pentru a aduce lui Dumnezeu rugăciune de mulţumire pentru binefacerile cu care prin dragostea sa ne-a miluit în anul încheiat. Biserica situată pe vârful dealului, aşa cum cere rânduiala (în cel mai înalt loc din parohie) ne făcea să ne simţim mai aproape de cer chiar şi fizic vorbind. Fiind o localitate situată la doar 5 km de Alba Iulia, pe o colină, de la noi puteam admira focurile de artificii realizate la diverse evenimente. Cele mai frumoase erau cele de 1 Decembrie şi de Anul Nou. La început ideea de a ne întâlni la biserică de Anul Nou a fost receptată cu oarecare rezervă de către majoritatea credincioşilor. Nu prea vedeau cum ar putea să lase televizorul şi paharul de şampanie acasă, să nu mai închine şi să nu se felicite cu toţii atunci când ceasul bătea 12.00 noaptea. În primul an am fost doar vreo 30 la biserică de Anul Nou. În al doilea vreo 40, apoi din ce în ce mai mulţi, până când biserica a început să se umple de credincioşi. Care era magnetul care-i atrăgea la biserică? Veţi crede că focul de artificii. Trebuie să vă dezamăgesc. Convingerea îi atrăgea. Conştiinţa că Dumnezeu ne-a miluit cu prea multe daruri. Cu daruri pe care nu le merităm. Cu daruri infinit mai multe decât vredniciile noastre. Vi s-a întâmplat să simţiţi că aţi primit de SUS daruri pe care nu le meritaţi? Nu v-a încercat niciodată sentimentul că Dumnezeu aşteaptă un răspuns la darul pe care l-a făcut şi în acelaşi timp ne copleşeşte cu alte daruri? Dar acela că atunci când am cerut ceva de la El am fost în stare să ne tocim genunchii în faţa icoanei numai ca să obţinem ceea ce dorim, iar după ce ne-a ajutat am uitat promisiunile pe care i le-am făcut? Anul Nou este momentul în care ne putem aduce aminte de promisiunile uitate şi de cât bine ne-a făcut Dumnezeu.
Dar revenind la gândul de la început, pentru ca atmosfera festivă să nu îşi piardă farmecul, am convenit să începem rugăciunea de mulţumire în aşa fel încât să se termine înainte de 12.00, pentru ca să avem timp să închinăm şi un pahar de şampanie, după care să admirăm din curtea bisericii focul de artificii de Anul Nou. Iată cum cele mai frumoase artificii le-am văzut de la biserică.

Irozii zilelor noastre…

În atmosfera de sărbătoare ce a cuprins cerul şi pământul, la doar câteva zile de la Naşterea Domnului, Biserica îmbracă haină de „plângere şi tânguire multă” pentru pruncii nevinovaţi ucişi de cruzimea lui Irod. Atunci Iisus a fost scăpat de mânia lui Irod. Acum însă, El suferă chinul morţii împreună cu fiecare din pruncii ucişi cu instrumentele moderne ale medicinii, prin voinţa unei societăţi care şi-a pierdut busola şi care a ridicat la rang de lege fărădelegea.

Viaţa începe din momentul conceperii

Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. De ce? Pentru că li se spune că de fapt până în luna a treia ele poartă în pântece doar „un ghem de celule“ şi nu un om adevărat.

Profesorul britanic Stuart Campbell, cercetător la Create Health Clinic din Londra, a reuşit să obţină, cu ajutorul unui nou tip de scanare prin ultrasunete, imagini tridimensionale ce permit vizionarea mişcărilor fătului în timp real. Studiul lui demonstrează pentru prima dată că viaţa începe odată cu fecundarea şi nu în momentul naşterii.

Din momentul concepţiei, 46 de cromozomi cu 30.000 de gene se combină determinând încă din acest moment toate caracteristicile noastre fizice: sex, caracteristicile feţei şi ale corpului, culoarea ochilor, a părului şi a pielii. Şi apoi, în doar în câteva săptămâni, dintr-o singură celulă se formează un om minuscul cu toate organele deja prezente şi în stare să funcţioneze.

Ce se întâmplă în cele 3 luni în care unii susţin că fătul nu este decât „un ghem de celule“?

- la 18 zile inima începe să bată, sângele fătului trece de-a lungul cordonului ombilical, traversând placenta unde au loc schimburile metabolice: copilul pasează mamei resturile de dioxid de carbon iar ea îi furnizează oxigen şi substanţele nutritive.

- la aproximativ 3 săptămâni încep să se formeze mâinile, iar de la 6 săptămâni şi degetele. Fătul poate să-şi strângă degetele şi să-şi deschidă gura.

- la 40 de zile este înregistrată funcţionarea creierului măsurată pe baza undelor EEG. Aici minunatul centru de control trimite mesaje mamei şi copilului.

- de la 2 luni, amprentele sunt deja întipărite în piele.

- la aproximativ 7 săptămâni, apar primele mişcări spontane, deşi mama de obicei nu simte copilul mişcându-se până la aproximativ 16 săptămâni.

- la 18 săptămâni este activ şi energic şi face numeroase flexări ale muşchilor. Poate da pumni şi lovituri suficient de tari.

- la 26 de săptămâni deja poate realiza o gamă largă de gesturi şi manifestări specifice copilului - să se scarpine, să zâmbească, să sughită şi să-şi sugă degetele…

Lăsaţi copiii să vină la Mine…

Înainte de a se bucura de lumina zilei, Dumnezeu a rânduit ca pruncul să sălăşluiască şi să se dezvolte timp de 9 luni în cel mai sigur adăpost din lume: pântecele mamei sale. Iată însă că omul a transformat acest cel mai sigur adăpost într-un posibil cel mai primejdios loc, pentru că aici, deşi copilul nu poate face nimic pentru a se apăra, viaţa îi poate fi luată chiar de către persoana cea mai dragă lui, MAMA.

Fiinţa concepută devine persoană umană din momentul fecundării, când Dumnezeu creează sufletul nemuritor al „puiului" de om. Părintele profesor Ilie Moldovan spune că păcatul avortului este o formă de deicid (ucidere a lui Dumnezeu) îndreptată împotriva Mântuitorului Hristos, Care, într-un anumit fel, se naşte o dată cu fiecare prunc. Din momentul conceperii, copilul poartă chipul lui Dumnezeu, urmând ca prin Botez să poarte şi chipul lui Hristos. Dacă acest chip este distrus, în pântecele mamei se răstigneşte Însuşi Hristos.

Sfântul Nicodim Aghioritul merge atât de departe încât spune că o mamă care avortează nu omoară o singură fiinţă umană, ci face atâtea ucideri câţi urmaşi ar fi rezultat din acel copil dacă el ar fi trăit.

Poate fi recomandat vreodată avortul?

Să urmărim trei exemple:

1. Tatăl este alcoolic, mama are tuberculoză. Ei au patru copii. Primul este orb. Al doilea a murit. Al treilea este surd, şi al patrulea are tuberculoză. Ea rămâne din nou însărcinată. Dată fiind această situaţie extremă, aţi lua în considerare recomandarea avortului?

2. O fetiţă de culoare, în vârstă de 13 ani a fost violată de un bărbat alb; fetiţa a rămas însărcinată. Dacă aţi fi părinţii fetiţei, aţi recomanda avortul?

3. O adolescentă este însărcinată. Ea nu este căsătorită. Logodnicul ei nu este tatăl copilului. El este foarte supărat, şi plănuieşte să o părăsească. În acest caz, aţi considera recomandabil avortul?

Dacă aţi spus „da": 1. L-aţi fi ucis pe Beethoven; 2. L-aţi ucis pe marele cântăreţ de muzică religioasă, de culoare, Ethel Wathers; 3. Tocmai v-aţi pronunţat pentru uciderea lui Iisus Hristos.

Pr. Alexandru Stanciu


Craciunul in familie


Iată că se apropie Crăciunul, prilej pentru mulţi dintre noi să petreacă, să mănânce şi să dăruiască multe cadouri. Mai are Naşterea Domnului o semnificaţie sufletească pentru noi? În numărul acesta rubrica „Pas în doi“ îşi extinde domeniul şi ne spune câte ceva despre cum să trăim această sărbătoare în familiile noastre ortodoxe, pentru ca să primim în suflete Bucuria Naşterii Domnului, dar să o transmitem şi copiilor noştri. Sfătuitor de suflet ne este un psiholog, Irina Constantinescu, mămică şi soţie fericită.

Dumnezeu se face Om pentru noi

În societatea noastră Crăciunul are un caracter aproape păgân, oamenii irosind foarte mult timp pentru a face cumpărături, uneori inutile, preocupându-se de haine, sau alte lucruri exterioare, grija pentru cele sufleteşti ajungând nesemnificativă. Abia dacă se mai gândesc la Naşterea Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii... Imaginea sfântă a lui Hristos a fost acoperită de chipul lui Moş Crăciun, caricatură a unuia dintre cei mai iubiţi Sfinţi ortodocşi – Sfântul Nicolae, Făcătorul de Minuni.
Această gândire seculară nu are nimic de-a face cu creştinismul. De aceea, să încercăm să ne îndreptăm atenţia către interiorul nostru, către suflet, şi să ne pregătim duhovniceşte pentru acest mare praznic, deoarece Naşterea Domnului aduce în inimile noastre, an după an, bucuria Răscumpărării noastre, bucurie mărturisită de Sf. Ioan Gură de Aur când glăsuieşte că "toate puterile îngereşti împreună cinstesc această sfântă prăznuire, contemplând Dumnezeirea pe pământ şi omul în ceruri. Cel mai presus de toate sălăşluieşte acum jos pe pământ pentru a noastră mântuire, pentru ca cel aflat jos să fie ridicat mai presus de toate, după harul îndumnezeitor." Şi în altă parte spune: " Îngerul s-a arătat păstorilor pentru că erau curaţi la inimă." Şi noi, dacă suntem curaţi la inimă, ne vom bucura de Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care S-a făcut om pentru a tămădui suferinţele robilor săi. "Toţi bucurându-se, voiesc să mă bucur şi eu... purtând în braţele mele pe Hristos din iesle. Pentru că aceasta îmi este nădejdea, aceasta îmi este viaţa, aceasta îmi este mântuirea... Şi purtându-L pe El mă nasc şi eu şi primind din puterea Lui darul grăirii, cânt şi eu împreună cu îngerii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi cu păstorii cânt: pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"

Cum să ne pregătim?
Sărbătoarea Naşterii trebuie pregătită cu ceva vreme înainte. Cum să facem acest lucru, cum să ne pregătim duhovniceşte, în special dacă avem şi copii?
Pentru orice creştin ortodox, pregătirea pentru Naşterea Domnului debutează încă din noiembrie, odată cu începerea postului. Postul Crăciunului este un “post al bucuriei” şi este destul de uşor de ţinut din punct de vedere alimentar, chiar şi de către copii. De aceea el poate deveni primul post al micuţilor noştri,cu sfatul şi binecuvântarea părintelui duhovnic. Este un timp potrivit pentru a ne ruga mai mult zilnic şi a merge mai des la biserică, mai ales că de-a lungul postului prăznuim foarte mulţi mari Sfinţi, cum ar fi Sf. Nicolae, Sf. Muceniţă Filofteia, Sf. Spiridon, sau Sf. Ignatie.
În aceasta perioadă putem găsi diverse prilejuri pentru a discuta cu copiii despre semnificaţia praznicului ce se apropie. De exemplu, atunci când aprindem candela în faţa icoanei Naşterii Domnului, putem deschide o discuţie despre personajele pe care le văd, putem căuta în Biblia istorisită pentru copii pasajele legate de acest eveniment ca să le citim împreună, sau putem învăţa cu ei troparul şi condacul Sărbătorii. De asemenea, pe piaţă au apărut diverse cărticele frumos ilustrate despre Naşterea Domnului, pe care le putem citi seara împreună cu ei.
Un moment important în timpul postului îl reprezintă Spovedania şi Împărtăşania. Este bine să-i luam pe cei mici cu noi la biserică atunci când ne spovedim, chiar dacă sunt micuţi, pentru ca aceste momente să fie un firesc al vieţii de familie, iar copilul să se familiarizeze cu ele. Faptul că familia se pregăteşte împreună cu bucurie pentru a lua Sfânta Împărtăşanie poate lăsa impresii de neşters pentru ei.
O data cu venirea sărbătorii Sfântului Nicolae, ne putem folosi de ocazie pentru a le explica copiilor cine este adevăratul Moş Crăciun. Este o perioadă bună să închidem televizorul şi să ne găsim timp pentru a sta mai mult timp cu cei mici - să învăţăm împreună colinde şi poezii cu specific religios, să colorăm imagini inspirate de Naşterea Domnului, sau să realizăm împreună decoraţii pentru Sărbătoarea care se apropie.

Cum să sărbătorim?
Una din tradiţiile de Crăciun iubite şi de adulţi, dar mai ales de copii, este împodobirea bradului. Un bun moment să facem acest lucru este în Ajun, înainte de a pleca cu toţii la biserică pentru a participa la Vecernie, ca să ne pregătim sufleteşte cum se cuvine pentru a doua zi. După Vecernie putem merge şi noi cu colinda pe la cei dragi.
Referitor la cadouri, este bine ca în acest moment al anului să dăruim nu doar celor dragi, ci şi celor aflaţi în nevoi, celor mai puţin binecuvântaţi decât noi. Putem dărui unei familii anume, sau Bisericii şi organizaţiilor de caritate care întreprind ceva în acest sens. Dacă nu dispunem de bani suficienţi, putem dărui din timpul sau din munca noastră pentru a-i bucura pe alţii (de exemplu, ne putem implica în organizarea unui Crăciun la o casă de bătrâni sau de copii orfani). Poate fi o tradiţie frumoasă ca de Crăciun să facem celor dragi cadouri cu specific religios, eventual confecţionate de noi.
Şi iată că, după osteneala postului, ajungem şi la bucuria prăznuirii. După ce participăm la Sfânta Liturghie ne putem bucura de gustoasele mâncăruri tradiţionale şi de prezenţa familiei, a prietenilor. Seara putem participa din nou la Vecernie, pentru că trebuie să serbăm această zi în primul rând duhovniceşte. Nu este un păcat să fii bucuros şi să sărbătoreşti, dar trebuie să fim cumpătaţi la mâncare şi băutură, să nu păcătuim prin excese. Să nu punem în centrul sărbătorii noastre mâncarea, cadourile sau bradul, ci să avem în inimă frumoasa cântare a Bisericii din această perioadă şi să-i urmăm îndemnul:

“Hristos se naşte, slăviţi-L
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă
Cântaţi Domnului tot pământul
Şi cu bucurie lăudaţi-L popoare
Căci S-a preaslăvit!”

Apostolat in Tara Fagarasului

Tocmai am terminat numarul 11 din Apostolat in Tara Fagarasului. Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, este o publicatie editata de Protopopiatul Fagaras, care are ca redactori un grup de preoti tineri. Ideea principala a fost de a renunta la limbajul de lemn din pacate mult prea folosit in mediul teologic si a vorbi mai pe limba oamenilor obisnuiti. Ziarul surprinde evenimente din viata religioasa locala, dar si articole de interes general, din care o sa postez si eu aici. Daca vreti sa il vedeti tot si in formula pentru tipar, il puteti descarca de pe adresa protopopiatului (este inca in constructie, dar Apostolatul este accesibil). http://www.protopopiatulfagaras.lx.ro/
Daca gasiti acolo nr.10 in loc de 11, inseamna ca n-a apucat parintele care se ocupa sa il posteze.

O zi frumoasa de iarna

Prima zi de blog... (A existat mai intai o prima noapte, in care a fost creat cu ajutorul Irinei, careia ii multumesc inca o data). E o zi frumoasa, care la noi arata asa: