Părintele Ilie Moldovan a plecat la Domnul

Un om care emana sfinţenie, care slujea (şi Sfânta Liturghie, şi pe aproapele) cu toată fiinţa lui. Un om căruia îi sărutam mâna ca şi când aş fi sărutat sfinte moaşte. Pentru mine întruchipa sufletul românesc, despre care Ioan Ianolide zicea că are trei componente: creştin, român şi om. Da, era un creştin profund, un român autentic şi un Om plin de har. Simţeai harul doar stând în preajma lui.
Dumnezeu să îl odihnească cu sfinţii Săi!
N.

La Mănăstirea Recea (jud. Mureş), vara lui 1997

http://www.mitropolia-ardealului.ro

Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan s-a născut la Albeşti (jud. Mureş), a absolvit Agronomia la Cluj, apoi Teologia la Cluj şi Sibiu. A fost inginer agronom, preot paroh în Lisa (Ţara Făgăraşului) şi Daneş (Prot. Sighişoara) şi apoi cadru universitar la facultatea de Teologie din Sibiu.

Articole:

• Teologia românească este în doliu
• Suflet românesc înveşmântat în har

Cuvinte la despărţire:

"activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă."

ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

L-am cunoscut încă din anii studenţiei la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu ca pe un dascăl ce se identifica întru totul cu materia pe care o preda studenţilor săi, şi anume morala creştină. A fost un profesor care nu a făcut niciodată compromisuri şi care căuta să dăltuiască în sufletele învăţăceilor uriaşa responsabilitate a preoţiei, ca slujire a lui Hristos şi semenilor.
La Sfântul Altar al Capelei mitropolitane din Sibiu, unde slujea mereu Sfânta Liturghie, era întotdeauna transfigurat şi trăia cu intensitate misterul credinţei, integrându-l în cosmosul liturgic de care vorbea atât de mult. Vocaţia sa de preot părintele Ilie Moldovan a simţit-o puternic, tocmai de aceea a trăit-o la justa ei valoare, transmiţând acelaşi sentiment şi ucenicilor săi ce-i vor purta o vie recunoştinţă

PS Visarion Răşinăreanul

Lupta lui pentru adevăr, viaţă şi mântuire să dăinuiască şi să lucreze în toţi cei care l-am cunoscut; rodind aceleaşi roade ca ale sfinţiei sale vom arăta că slujirea dânsului ca preot şi profesor nu a fost zadarnică.
Mă rog ca odihna la care Domnul îl va aşeza să fie o veşnică alergare alături de sfinţi pentru a ne convinge pe noi, cei tari în cerbice, că timpul mântuirii e scurt şi nu ajunge timpul unei vieţi nici măcar să gândim la mântuire, darămite s-o lucrăm. Timpul e doar pentru noi , mântuirea e veşnică.

Pr. Nicolae Bărăgan

Programul de prohodire:
Părintele Ilie Moldovan va fi însoţit, în aceste zile, începând cu seara de vineri, 10. 02. 2012, în capela Facultăţii de Teologie sibiene, unde va fi privegheat de studenţi şi profesori până în zorii zilei de sâmbătă, când trupul său neînsufleţit va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora 08:00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată (ora 11:00) de slujba prohodirii, cu participarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Înmormântarea va avea loc duminică, 12 februarie a. c., după Sf. Liturghie, la Albeşti (jud. Mureş), locul de naştere al Părintelui.
Dumnezeu să îl odihnească, în ceata drepţilor, şi pe preotul, părintele şi profesorul nostru Ilie…

Site-ul Mitropoliei Ardealului

[edit, vineri ora 23.25]

Capela facultăţii, în seara asta...

În fotografie, Părintele Ilie ţinând în mână Potirul. Nu se putea mai reprezentativ. Viaţa lui a fost o Euharistie.

O seară minunată la Câmpina

Parohia „Sfântul Nicolae”, un loc plin de har, cu care m-am întâlnit, pentru prima dată „faţă către faţă”, anul trecut.

Aseară, a doua oară. Întâlniri şi reîntâlniri mult îmbucurătoare.

Gazdă: părintele Petru Moga şi parohia Sfântul Nicolae.

Prilejul: un concert susţinut de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, Manuela Giosa, Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu.

Instrumente: pian şi vioară.

Prezent: George Enescu – în cuvinte şi muzică.

Tema: George Enescu. De la lumina tinereţii la drama exilului.

Concluzia: un mare MULŢUMESC.

N.

Astăzi, noi (re)întâlniri cu Enescu:

George Enescu - Rapsodia romana nr. 1
   

George Enescu - Rapsodia Romana nr. 2
   

George Enescu - Ciocarlia
   

 George ENESCU - Dans romanesc
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

George Enescu - Sonata nr. 3 pentru vioara si pian in La minor, op. 25 ''In caracter popular romanesc'' (Vioara George Enescu, pian Dinu Lipatti)
   
  Asculta  mai multe  audio   clasica

Părintele Petru Moga şi Parohia Sf. Nicolae din Câmpina

Am auzit de mai multă vreme de dânsul. De la prieteni apropiaţi, dar şi de la Nicoleta sau Anca.
În noiembrie însă, chiar de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, am avut marea, marea bucurie de a participa la Sf. Liturghie în această parohie şi de a-l cunoaşte pe părintele Petru.
Cuvintele nu pot descrie această parohie de vis, zidită în mod real, timp de 20 de ani, cu trudă, multă dragoste şi inspiraţie dumnezeiască.

M-a bucurat deci enorm ediţia emisiunii Profesioniştii care l-a avut ca invitat. O puteţi vedea, pe bucăţi, la Dana:

O emisiune profesionista despre fericire

Imagini şi lucruri minunate puteţi vedea chiar pe site-ul parohiei:
http://www.parohiasfnicolae.ro/

Iar povestea locului şi un interviu cu părintele găsiţi aici:

Părintele Petru Moga din Câmpina a transformat parohia într-o mare familie

N.

Recomandare: Rafail Noica - duhovnicul nevazut

Un articol care m-a prins pur şi simplu, mi-a ţintuit ochii în ecranul monitorului şi sufletul în Munţii Apuseni. Îl găsiţi aici.

Natalia

[edit] Eu nu citesc Formula AS. Am observat acum multă vreme că există un amestec bizar în paginile ei. În plus, articolele de "spiritualitate" purtau o mireasmă de exagerare, de care am fost şi mai conştientă când am citit despre mănăstiri din zona noastră lucruri de basm. Cu aceste premise am citit eu articolul de mai sus, înlăturând aura de basm şi figurile de stil jurnalistic, însă îmi dau seama că nu toţi au putut să facă acest lucru. Aşa că, pentru o imagine obiectivă, vă recomand să citiţi şi:
Duhovnicul cel “nevazut ” de Bogdan Lupescu - o replică a Părintelui Dionisie Ignat, de la Albac.
E o replică bine venită, la care am doar o singură obiecţie: pentru a scrie despre cineva nu ai nevoie de acordul persoanei respective. În rest, toate lămuririle sunt extrem de bine venite şi mă bucură de luarea de atitudine a Părintelui Dionisie. Multumesc, Andreea, pentru semnalarea ei!

Parintele Dumitru Staniloae

Ieri, 4 noiembrie, s-au împlinit 15 ani de la trecerea Părintelui Dumitru Stăniloae la Domnul. (am găsit data morţii variind de la 3 la 5 octombrie, pe crucea mormântului de la Cernica scrie însă 4 octombrie, aşa că am optat pentru această dată…)
Când spun Părintele Stăniloae eu mă gândesc automat la iubire, la adâncul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. De aceea mi-a plăcut mult cum îl descrie Olivier Clement:

"Cand l-am intalnit pe parintele Dumitru, nu m-am putut impiedica sa nu ma gandesc la Sfantul Ioan Evanghelistul, care la adanci batraneti, repeta mereu ca "Dumnezeu este iubire" si "Cel ce iubeste pe fratele sau se afla in lumina". Trebuie sa adaug aici si o impresie de forta. Oamenii din Transilvania sunt recunoscuti pentru vigoarea lor infaptuitoare, in lucrarea mintii ca si in cea a mainilor. Parintele Dumitru intrupeaza virtutile neamului sau: inalt, viguros iar imensitatea operei sale marturiseste o putere de munca putin obisnuita. Cand il incearca vreuna din neputintele varstei inaintate, el se vindeca asternandu-se la lucru. L-am vazut in mijlocul intelectualilor romani cu o inteligenta ascutita, ironica, pentru care este un martor al intelepciunii si al sensului. L-am vazut in mijlocul monahilor si monahiilor care traiesc din Filocalia sa. L-am ascultat improvizand fara nici o notita si vorbind pe larg despre gingasia lui Dumnezeu in fata unor ascultatori occidentali care au ramas impresionati de pacea si lumina sa. "

Vlădeni, satul în care s-a născut Părintele, este la vreo 25 de km de noi. Îl traversăm mereu în drum spre Braşov, însă anul trecut am avut ocazia să intrăm şi în biserica satului Părintelui Stăniloae, la instalarea ca preot paroh a unui bun prieten al nostru. Iată ce spune Părintele în ultimul său interviu:

"Dintre toţi oamenii care au stat în preajma dumneavoastră, cui datoraţi mai mult?
Părinţilor mei. Ei m-au învăţat să mă închin, să am viaţa curată, în smerenie, să nu judec pe alţii, mi-au trezit dragostea de a-L predica pe Hristos."

"De care loc vă simţiţi cel mai legat?
De satul meu, de Vlădeni. M-a influenţat foarte mult. Înţelegerea dintre oameni o văd cum era în satul meu natal. Natura o privesc prin prisma acelui loc binecuvântat."

Astăzi vlădărenii nu mai sunt ca în vremea copilăriei Părintelui, mulţi nici nu prea mai ştiu cine a fost consăteanul lor, biserica însă păstrează un colţişor închinat celui mai important fiu al satului, chiar lângă altar:
Închei cu un fragment din Mica dogmatică vorbită, care mi-a plăcut tare mult şi pe care l-am găsit zilele acestea pe blogul Ramonei:

“L-am căutat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu. Apoi in cărţi, in idei si simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă sa-L întâlneşti pe Dumnezeu in mod real prin rugăciune. Si aici L-am auzit spunandu-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc! Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înţeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubeşte si că umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalţi. Am inteles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt. Si că fara această comuniune, lumea nu e decât tristeţe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să trăiască in această iubire, si atunci ar cunoaşte viaţa veşnică“.

Să îndrăznim!

Natalia

Minune la Platina

Dupa ce am citit mai multe despre Parintele Serafim Rose, despre care am publicat aici, mi s-a strâns inima când am primit apelul la rugaciune din 24-25 iunie, în care primeam vestea că Mănăstirea de la Platina, întemeiată de Părintele Serafim Rose, cu hramul „Sfântul Gherman de Alaska" (despre care puteţi citi in ultimul număr din Apostolat sau direct aici) este ameninţată cu dispariţia din cauza incendiilor de mari proporţii din apropiere.
Ieri am primit vestea că, prin mila Domnului, locul sfânt a fost izbăvit de foc. Slavă Domnului pentru purtarea Sa de grijă! Mai multe informaţii găsiţi aici.

Natalia

Sfantul Gherman, apostol în Alaska

Sfântul Gherman (1757-1836) a propovăduit Ortodoxia în Alaska, împreună cu alţi nouă misionari ruşi. Este primul sfânt ortodox de pe continentul american şi sămânţa din care şi-au tras seva sfinţi şi părinţi îmbunătăţiţi din vremea noastră, precum sfântul Petru Aleutul, sfântul Ioan Maximovici sau cuviosul părinte Serafim Rose, despre care am vorbit în numărul trecut.

Vindecat de Maica Domnului

Sfântul Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757. Nu există date sigure despre locul în care s-a născut, despre numele pe care îl purta înainte de a se călugări sau despre familia din care făcea parte. Cert este faptul că la vârsta de 16 ani a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie – Sf. Treime şi a vieţuit în unul dintre metocurile acestei mănăstiri, situat în apropierea golfului Finlandei. În vremea în care a stat aici, a cunoscut lucrarea vie şi tămăduitoare a Maicii Domnului, care l-a ajutat să se vindece de o rană ce îi apăruse sub bărbie. S-a rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în somn a fost atins de aceasta şi, când s-a trezit, rana i se vindecase.

Mănăstirea Valaam – mănăstirea mucenicilor

După ce a vieţuit aproape şase ani la acest metoc, a plecat la mănăstirea Valaam, aflată pe insula Valaam de pe lacul Ladoga. În această oază veche de monahism şi spiritualitate ortodoxă şi-a continuat viaţa de rugăciune şi asceză, obişnuind să plece într-un loc mai depărtat de mănăstire, ce până astăzi îi poartă numele – Ghermanova - să se roage şi să se bucure de frumuseţea Creaţiei lui Dumnezeu.

Mănăstirea Valaam are o istorie cutremurătoare. A fost înfiinţată în secolul X de către ieromonahii Serghie şi Gherman. Între secolele XII-XVI a fost ocupată şi distrusă de suedezi de 80 de ori. Şi tot de atâtea ori a fost reconstruită din temelie. Este numită şi «mănăstirea mucenicilor», deoarece vieţuitorii ei nu au scăpat de nici un atac venit din partea vremelnicelor regimuri politice.

Peninsula de gheaţă

În anul 1793, sinodul Bisericii Ruse a hotărât să trimită o misiune pentru a-i încreştina pe locuitorii peninsulei Alaska. Această insulă devenise teritoriu rusesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi locuitorii majoritari, aleuţi, erau păgâni. Insula a devenit renumită datorită comerţului cu piele de focă şi de vidră. Din această cauză, mulţi negustori ruşi s-au stabilit aici, au dezvoltat comerţul cu blănuri şi au oprimat populaţia băştinaşă. În acest context, insula avea nevoie să fie luminată de Cuvântul Adevărului Celui Viu. Misiunea a fost alcătuită din 10 misionari, printre care şi monahul Gherman, care au mers din sat în sat, au reuşit să trezească conştiinţele aleuţilor şi să-i boteze. Părintele Gherman nota într-o scrisoare: «Domnul să fie lăudat! Am botezat mai bine de şapte mii de americani şi am săvârşit mai bine de două mii de cununii… Îi iubim şi ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Îşi doresc atât de mult să se boteze, încât şi-au distrus şi şi-au ars idolii.».

Misionarii au fost prigoniţi şi chiar ucişi de şamanii aleuţilor, dar şi de negustorii ruşi, pe care îi mustrau adesea pentru că duceau o viaţă imorală şi se purtau brutal cu băştinaşii. În 1806 unii dintre călugării misionari muriseră, alţii se întorseseră în Rusia din cauza condiţiilor grele; doar Sfântul Gherman a reuşit să reziste cu credinţă în faţa încercărilor şi nu i-a părăsit pe aleuţi.

Insula Pinului

Sfântul s-a retras pe o insulă părăsită, insula Pinului, pe care a numit-o Noul Valaam. Insula este situată în apropierea oraşului Kodiak. De aici, sfântul i-a ajutat pe băştinaşi în diferite feluri: a fost şi duhovnic, dar şi infirmier. Astfel, legătura dintre el şi fii lui duhovniceşti s-a întărit şi a dat roade bogate. A trăit în singurătate şi asceză, rodind rugăciunea şi dragostea. Cineva l-a întrebat: „Părinte Gherman, cum trăieşti de unul singur în pădure? Nu te simţi niciodată însingurat?” “Nu, nu sunt singur”, a răspuns el, “Dumnezeu este aici şi pretutindeni. Îngerii Săi sunt aici. Este cu putinţă să fii singur, cu ei alături? Nu este mai bine să fii în tovărăşia lor decât în cea a oamenilor?”

Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălţime potrivită, o conformaţie delicată, cu ochi blânzi, albaştri, iar trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele - o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită ». Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria. Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi, şi o scândură ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână.

Sfântul Alaskăi

Pe măsură ce a crescut în vârstă şi în sfinţenie, sfântul s-a învrednicit de vederea îngerilor, dar şi a duhurilor rele, a primit stăpânire asupra stihiilor şi a căpătat darul proorociei. În noaptea în care a adormit întru Domnul, locuitorii insulei Afognak au văzut deasupra Noului Valaam un stâlp de lumină. La această vedere minunată, au căzut în genunchi şi au strigat: «Sfântul nostru a plecat de la noi». Sfântul Gherman nu a lăsat aleuţilor clădiri cu biserici, şcoli sau spitale, ci a zidit biserici vii şi credinţă în sufletele lor.

Primul sfânt al Americii a fost canonizat în 9 august 1970, iar moaştele sale se află în Catedrala Învierii din Kodiak, Alaska. Astăzi, mormântul său din insula Pinului, Noul Valaam, este vizitat de pelerini veniţi din întreaga lume, minunile pe care sfântul le-a revărsat asupra locuitorilor peninsulei Alaska, dar şi a ortodocşilor de pretutindeni, fiind nenumărate.

Eufemia Toma

«Eu, un biet păcătos, de 40 de ani caut să Îl iubesc pe Dumnezeu, şi nu pot spune că Îl iubesc precum ar trebui. Să Îl iubeşti pe Dumnezeu înseamnă să te gândeşti la El pururea, să Îi slujeşti zi şi noapte, şi să faci voia Sa. Domnilor, Îl iubiţi pe Dumnezeu într-acest chip, vă rugaţi Lui adesea, faceţi întotdeauna voia Sa?»

Sfântul Gherman de Alaska

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 18 - iulie 2008

Mărturisitori Contemporani ai Ortodoxiei: Părintele Serafim Rose

Avem tendinţa de a gândi şi de a spune că sfinţii din calendar, mărturisitorii din primele veacuri, se află la depărtare de mii sau sute de ani şi că nu mai avem modele duhovniceşti. Da, sfinţii au fost cândva, dar astăzi vremurile sunt altfel, mai grele. Din fericire pentru Ortodoxie există mărturisitori contemporani care - prin viaţa şi trezvia sufletească - ne dovedesc zi de zi că ne înşelăm, că ei sunt faruri spirituale care ne călăuzesc către Viaţa cea adevărată. Rămâne să îi lăsăm să ne pătrundă în inimi, să înălţăm rugăciuni către ei şi să ni-i facem prieteni.

Părintele Serafim Rose (1934-1982)

Este primul chip de părinte cu care voi începe prezentarea ciclului de articole “Mărturisitori Contemporani ai Ortodoxiei”. Cu numele de mirean Eugene Dennis Rose, el s-a născut în California, într-o familie de protestanţi. A absolvit cursurile colegiului Pomona din zona Los Angeles-ului – fiind un mic geniu în matematică, iar mai apoi şi-a dat master-ul în limba chineză la Universitatea California din Berkeley. A fost influenţat de scrierile lui Allan Watts – a fost iniţiat în zen-budism, de către învăţatul chinez Gi-ming Shien, taoist, cel mai mare sinolog din SUA din acea vreme – care îl va îndruma pe calea spiritualităţii chinezeşti tradiţionale şi de gânditorul René Guénon – care a susţinut că relativizarea adevărului duce la distrugerea vechilor tradiţii spirituale, a societăţii şi a omului ca persoană.

Convertirea la Ortodoxie

Apropierea de Hristos şi de Ortodoxie s-a petrecut treptat şi firesc, iar convertirea a fost totală şi de netăgăduit, toate lucrările şi textele lui o confirmă din plin. "Adevărul nu era doar o idee abstractă, căutată şi cunoscută de către minte, ci era ceva personal - chiar o Persoană - căutată şi iubită de către inimă. Şi astfel l-am întâlnit pe Hristos." Părintele Serafim a fost numit de către arhiepiscopul Antonie al San Francisco drept “primul podvijnik (drept-luptător) american”. Creştinismul pe care a reuşit să îl trăiască a fost unul autentic, la măsura sfinţilor primelor veacuri, sfinţi vieţuitori în pustiurile geografice din Palestina, Egipt sau Siria. Părintele Serafim Rose mărturisea: "Când am vizitat o biserică ortodoxă, a fost doar ca să văd o altă tradiţie. Însă, când am intrat pentru prima dată într-o biserică ortodoxă (una rusească, în San Francisco), ceva mi s-a întâmplat, ceva ce nu mai trăisem într-un templu budist sau în alt templu oriental; ceva îmi rostea în inimă că sunt acasă, că întreaga mea căutare luase sfârşit."

A fost fondatorul periodicului «Orthodox Word», al Frăţiei Sfântului Gherman din Alaska (sfântul Gherman a fost un misionar ortodox rus din secolul al XVIII-lea, care a încreştinat populaţia aleută din Alaska şi care este considerat ocrotitorul continentului american) şi al Mănăstirii Ortodoxe din Platina. A renunţat la tot confortul pe care îl presupune tehnica modernă (tipografia la care tipărea cărţile era manuală, nu avea curent electric sau altă sursă de căldură în chilie) şi a trăit simplitatea umană până la limită, în muntele Platina din California.

Duhovnic, patrolog, sfânt

A reuşit să plămădească duhovniceşte mădulare vii ale Dumnezeului Celui Viu în acest ţinut american, însetat de frumuseţea şi de adâncimea Ortodoxiei. Exact ca în primele veacuri, făcea cateheze cu catehumenii şi apoi îi boteza. A încercat să facă şi un manual pentru convertiţii la Ortodoxie, dar, din păcate, nu a reuşit să îl termine. De asemenea, făcea multe misiuni pentru a întemeia noi comunităţi ortodoxe sau pentru a le consolida pe cele deja existente. Mănăstirea Platina organiza pelerinaje de vară în cadrul cărora se ţineau conferinţe pentru cei care doreau să cunoască sau să aprofundeze Ortodoxia.

A avut bucuria de a-l cunoaşte şi de a fi unul dintre ucenicii duhovniceşti ai sfântului Ioan Maximovici. Povăţuirea sa constantă era: "Osândeşte-te. Nu-ţi căuta niciodată îndreptăţiri. Dacă trebuie, sau dacă crezi că trebuie, îngăduie-ţi o slăbiciune, iar apoi asigură-te că o recunoşti ca fiind o slăbiciune, şi un păcat. Dar, priveşte la greşelile tale şi nu-ţi osândi fratele!". Unul dintre fii duhovniceşti ai părintelui Serafim, monahul Lavrentie, mărturiseşte că în timpul ultimei părţi a vieţii sale, părintele a insistat mai ales pe nevoia de trezvie duhovnicească în pregătirea luptelor ce vor veni. Se pare că avea o înainte-cunoaştere a vremurilor apocaliptice ce ne aşteaptă. Mesajul său a fost transmis în extrem de cunoscuta frază: "E mult mai târziu decât îţi închipui", frază care are menirea de a ne responsabiliza, de a ne trezi conştiinţa în faptele, în vorbele şi gândurile rele pe care le nutrim faţă de semenii noştri.

Un alt ucenic de-al părintelui, ieromonahul Ambrozie, aminteşte că acesta a fost primul cărturar patristic autentic de limbă engleză. A tradus din limba rusă în engleză multe scrieri ale părinţilor stareţi de la Optina - pe care îi iubea foarte mult - şi a iniţiat o colecţie intitulată « Mica Filocalie Rusă », ce conţine texte ascetice din părinţii ruşi şi din părinţii vechi filocalici.

Deşi nu este canonizat, părintele Serafim este venerat ca sfânt de numeroşi credincioşi ortodocşi din Statele Unite ale Americii, din Rusia, Grecia şi România, fiind reprezentat în icoane şi având alcătuit un acatist. Iată şi troparul acestuia: “Ca un credincios nevoitor al Sfântului Gherman ai înflorit ca o roză duhovnicească în Platina, ca un luminător al Ortodoxiei în America, scrierile tale aduc nădejde întregii lumi învăţându-ne pe noi credinţa cea adevărată o, cuvioase Serafime, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Eufemia Toma

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 17 - iunie 2008