Se afișează postările cu eticheta rugaciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rugaciune. Afișați toate postările

vineri, 24 februarie 2012

Pentru împreună-călători, rugăciune pentru ţară

La propunerea Danei, adăugăm la canonul de rugăciune şi o cerere pentru ţară:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei şi egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne răbdăm unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

(dupa o rugăciune cuprinsă în slujbele duminicale ale 
bisericii ortodoxe române “Buna Vestire” din Sydney)

joi, 15 iulie 2010

Psalmul este liniştea sufletelor


Am primit pe mail o invitaţie de a citi Psaltirea în continuu, cu o contribuţie personală de câte o oră, cu înscriere aici.
Un îndemn la rugăciune, atunci când se pierd multe ore zilnic judecând şi întorcând pe toate părţile diverse situaţii şi persoane, nu poate decât să mă bucure.

"Psalmul este liniştea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălagiei şi al valurilor gândurilor.
El face să slăbeasca mânia sufletului şi înfrânează pornirea către patimi; este tovarăşul prieteniei, apropierea celor care stau departe , ca unul care împacă pe cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Căci cine oare mai poate fi socotit vrăjmaş al altuia atunci cand îşi uneşte glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă Lui Dumnezeu?"
(Sfântul Vasile cel Mare)

Concluzionez că veninul revărsat adesea cu multă dărnicie într-o mare parte a lumii virtuale este o lipsă a rugăciuni...
N.

Un site cu tâlcuiri ale Părinţilor la psalmi, aici.

miercuri, 30 iunie 2010

Să ne rugăm...

... pentru noi şi pentru fraţii noştri aflaţi în vreme de încercare în urma inundaţiilor.



Dacă vreţi să întărim rugăciunea prin rostirea în acelaşi timp, alăturaţi-vă rugăciunii de la ora 22 cu un gând special pentru această situaţie. Ca şi rugăciune specială, eu m-am oprit asupra rugăciunilor la necontenirea ploilor din Liturghier:

Rugăciuni la vreme de necontenire a ploilor

Pentru ca în mânia îngrozirii Sale să nu ne împuţineze pe noi pentru păcatele şi fărădelegile noastre, ci să-şi aducă aminte de mila şi îndurările Sale cele din veac şi să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte!

Pentru ca să poruncească norilor să înceteze ploaia cea peste măsură şi negura să se risipească şi lumina soarelui să strălucească, Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte!

Pentru ca să cruţe poporul şi animalele şi tot pământul acesta şi să nu-l strice cu vărsarea ploilor celor peste măsură, Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte!

Pentru ca să nu se strice roadele şi seminţele pământului pentru păcatele noastre, cu vărsarea peste măsură a ploilor, ci, cu arătarea seninului, să le cruţe şi să le crească pentru nevrednicul Său popor, Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte!

Pentru ca să fie bine-primită rugăciunea noastră şi să ne izbăvească pe noi de foamete, de boli, de cutremur, de potop, de grindină, de foc, de sabie, de venirea asupra noastră a altor neamuri, de războiul cel dintre noi şi de toată rana cea aducătoare de moarte, Domnului să ne rugăm.
Doamne, miluieşte!

Natalia

marți, 29 iunie 2010

Rugăciunea către Sfântul Duh

În devenirea noastră suntem cu totul neputincioşi fără Dumnezeu. Dacă nu Îl chemăm pe Duhul Sfânt să cureţe, să lumineze, suntem în stare să trăim mult şi bine cu anumite patimi fără să ne dăm seama. Realizăm doar că e ceva, dar nu ştim ce...
O cale de descoperire a mizeriilor din noi este şi seminarul iertării. Făcut cu sinceritate ajută mult, mult. Şi nu pentru că ar fi nu ştiu ce metodă, ci pentru că tot demersul trebuie însoţit de rugăciune către Duhul Sfânt, Cel care luminează, curăţă, vindecă...
Eu am folosit rugăciunea către Sf. Duh a Sf. Simeon Noul Teolog. O pun şi aici, poate va mai folosi cuiva...


Rugăciune către Sfântul Duh a Sf. Simeon Noul Teolog

Natalia

marți, 7 iulie 2009

Apel la rugaciune



Maica Siluana ne cheamă să înmulţim rugăciunea:

Dragii nostri prieteni, Stiu ca va rugati pentru noi si va multumesc, dar va rog ca, o vreme, sa va rugati impreuna cu noi si pentru noi cu rugaciunea:

Doamne, miluieste si cerceteaza cu harul Tau pe cei ce ne iubesc si pe cei ce ne urasc!
Doamne, rasplateste cu mangaierea Ta si cu bunatati pamantesti si ceresti pe cei ce ne iubesc si ne ajuta pe Cale! Doamne, pune degraba si cu temei iubire in inima noastra pentru toti cei care ne vrajmasesc si ne fac rau cu voie sau fara voie, cu stiinta sau fara stiinta, cu gandul, cuvantul sau cu fapta si revarsa harul Tau in inima lor spre dragoste si intelegere! Doamne, invata-ne sa fim blanzi si smeriti cu inima, cum ne-ai cerut! Doamne, multumim pentru tot si pentru toate si fie Slava Ta in veci! Doamne, Preasfanta Treime, Tata, Fiule si Duhule Sfinte, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea Ta! Amin!

Cu recunostinta, Maica Siluana cu familia sa in Domnul“

marți, 26 mai 2009

Rugaciunea de la ora 22.00

Pentru că în ultima vreme mi s-au cerut detalii în legătură cu această rugăciune, despre care aveţi informaţii pe coloana din dreapta sus, m-am gândit să fac un document cu rugăciunea detaliată. Îl puteţi descărca de aici:
rugaciunea ora 22

Ce am eu a spune despre acest moment de împreună-rugă este că e de mare mare folos, pentru că se roagă foarte multă lume, iar prin cuvintele „miluieşte-ne pe noi şi pe cei ce se roagă împreună cu noi”, noi îi pomenim pe toţi cei care se roagă în acel moment, şi de asemenea suntem pomeniţi la rândul nostru. Mulţi sunt cei care au simţit puterea acestei rugăciuni împreună, pentru că glasul nostru este mai puternic dacă ne unim sufletele în faţa Domnului.
Cum am mai spus, e o rugăciune simplă, uşor de reţinut, care poate fi spusă oriunde ne-am afla la acea oră. Iar dacă situaţia chiar nu ne permite să ne retragem în cămara sufletului, un simplu gând de rugăciune: Doamne, miluieşte-ne pe noi, pe toată lumea Ta şi pe toţi cei ce se roagă în acest moment! este suficient pentru a vă face parte din comuniunea celor care se roagă şi nu vă ia decât câteva secunde... E nevoie doar de o alarmă care să vă atragă atenţia că este ora 22.00.
În speranţa că ne vom întâlni cât mai mulţi,
Natalia