Ca si Irina, nici eu nu sarbatoresc 8 martie. Cred in primul rand ca femeia ar trebui cinstita si respectata in fiecare zi. Iar daca tot e sa sarbatorim, prefer o sarbatoare crestina pentru asta, si anume:
Maine este Duminica Mironositelor, o zi draga mie pentru ca ii arata femeii ce ar trebui sa fie.
„Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimântat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din râvna cea sfântă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.“
Natalia
Raspund si eu la provocarea Irinei, si daca toata lumea a intarziat am zis ca mai scriu si eu azi (numai acum am terminat Apostolatul).
Mi se pare si mie o idee extraordinara sa te gandesti la lucrurile pentru care trebuie sa fii recunoscator, pentru ca de multe ori suntem mereu nemultumiti si vedem doar lipsurile, fara sa ne dam seama ca Dumnezeu atata grija are fata de noi incat intotdeauna avem tot ce ne trebuie, iar daca nu avem inseamna ca nu ne trebuie :)
Am si eu o multime de lucruri pentru care ii sunt recunoscatoare Domnului:
Interviu cu Părintele Marcel Dobrea, paroh al bisericii brâncoveneşti „Sf. Nicolae“ din FăgăraşPărintele Marcel, preot paroh la biserica brâncovenească în care am fost botezată şi am crescut şi eu, mi-a inspirat dintotdeauna admiraţie prin ţinuta dânsului bine închegată şi distinsă. La statura înaltă, chipul frumos şi vocea plăcută, a adăugat Dumnezeu calităţi intelectuale şi morale care îi împlinesc şi deosebesc personalitatea. Iar acestea toate se încununează acum cu experienţa de viaţă şi înţelepciunea aceea de preţ pe care anii o aduc celor ce ştiu să înveţe din toate. Ne-am apropiat de dânsul pentru realizarea acestui interviu cu încredere şi cu dorinţa unei întâlniri folositoare, în cuvânt.
Părinte Marcel, aţi ales preoţia. Cum aţi simţit, la începuturi, frumuseţea şi deopotrivă responsabilitatea acestei slujiri?
„Cu frică şi cu cutremur”. Am beneficiat de prezenţa în facultatea de
Cum s-a îmbogăţit, pe parcurs, activitatea dumneavoastră pastorală?
Activitatea mea pastorală s-a îmbogăţit cu vârsta şi cu experienţa. La o biserică de oraş sunt alte cerinţe, este un alt nivel al auditoriului unei cuvântări. Am citit mereu, m-am pregătit. Preoţii de oraş sunt invidiaţi, dar au atâtea probleme. Bunăoară pastoraţia tinerilor. E foarte dificil să-i aduci în biserică şi totuşi ai datoria, ca preot, să-i câştigi pentru Dumnezeu. Trebuie să le vorbeşti pe limba lor, pentru că numai aşa le poţi ajunge la inimă. Şi statisticile ne îngrozesc. În 2003, 23% din copiii născuţi pe plan naţional au fost din afara căsătoriei. Tot la noi, 43% din mame sunt minore - locul doi în Europa, după Bulgaria, la egalitate cu Filipine, Chile etc. În sfârşit, rata divorţurilor este de 27,5%. Te simţi dator să faci ceva, ”la măsurile tale”, cum zice Părintele Teofil. N-am neglijat pastoraţia bolnavilor, a bătrânilor, a soţilor rămaşi singuri după divorţ. Mi-a stat mereu în atenţie legătura cu intelectualii.
Dumnezeu a rânduit să slujiţi într-o biserică deosebită, una din ctitoriile Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Martiriul Sfinţilor Brâncoveni este unul copleşitor, atât din punct de vedere istoric, cât şi duhovnicesc. Cum este receptat exemplul lor în conştiinţa creştinilor de astăzi?
Nu cred că martiriul lor are foarte mare ecou acum. Oamenii au alte preocupări, alte valori. N-am simţit în mod special la închinătorii bisericii noastre un sentiment aparte faţă de voievodul martir, care pe cheltuiala proprie a ridicat lăcaşul de cult în care ne rugăm. Şi nici o cinstire deosebită pentru că el şi fiii lui şi-au încheiat viaţa ca martiri. Din păcate. Probabil că dimensiunea aceasta a jertfei pentru o cauză superioară lipseşte omului modern sau nu e tocmai la modă.
Care ar fi formele pe care martiriul le poate îmbrăca în ziua de astăzi? În ce fel creştinul de azi poate avea bucuria tainică a martiriului pentru Hristos?
Să mergi duminică de duminică la biserică, tânăr fiind, şi să înfrunţi privirile răutăcioase ale colegilor de generaţie care spun, nu neapărat în cuvinte: în ce secol te afli? Să-ţi scoţi pacheţelul cu mâncarea de post la serviciu, în timp ce colegii se desfată cu cele de dulce. Să fii generos într-o lume tot mai egoistă. Să te rogi zilnic cu cuvintele unui sfânt din Pateric: “Doamne, învredniceşte-mă să te iubesc pe tine, cum am iubit altădată păcatul!” şi să te străduieşti în sensul acesta.
Împărtăşiţi-ne, vă rugăm, un gând despre bucuriile pe care ni le aduce credinţa în Dumnezeu.
Dostoievski spune undeva: “Cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos. Ba mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului şi că de fapt adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne cu Hristos decât cu adevărul.” A fi creştin conştient e o mare bucurie. Să-l ai pe Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinţi, icoanele, Tainele, slujbele Bisericii e o mare fericire. “Noi suntem lucrători de bucurie”, zice Sfântul Pavel (II Cor 1, 24), adică avem bucurie sau trebuie să avem, pentru toate cele enumerate; şi putem oferi şi altora din bucuria noastră, îndemnându-i: “Veniţi de luaţi bucurie” din Biserica lui Hristos, făcând binele în jur şi bucurându-i pe semeni.
Care credeţi că este cel mai important lucru în viaţa unui om?
Cel mai important lucru în viaţă este să ai în faţă zilnic prezenţa lui Dumnezeu. Dacă ai aceasta, realizezi că fiecare zi este un dar de
Care este mesajul de căpetenie pe care încercaţi să-l aşezaţi în inimile celor care vă cer sfatul şi ajutorul pastoral?
“Toate slăbiciunile omului le suportă Dumnezeu, dar nu suportă pe cel care bombăneşte în continuu, şi nu se lasă până nu-l pedepseşte” zice Sf. Isaac Sirul. Bombănim cu toţii, ne plângem, ne lamentăm. De politicieni, de primărie, de taxe, de scumpiri, de gropile din caldarâm, de câinii vagabonzi. Şi de multe altele. Din păcate, sunt toate adevărate. Uităm însă că părinţii şi bunicii noştri au trăit vremuri mult mai apăsătoare. Au petrecut vremea războiului, a naţionalizării, a cotelor, a colectivizării forţate. Uităm că avem sprijin în credinţa Bisericii noastre dreptmăritoare. Uităm că avem pe Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfânta Liturghie. ”Atâta timp cât există Sfânta Liturghie în Biserică, să nu te temi de nimic! Sfânta Liturghie este cea care îi coboară pe arhangheli şi pe îngeri pe pământ şi ei sunt cei care îi lovesc pe diavoli ca să fie destrămată puterea lor”, spune stareţul Mănăstiri Vatopedi din Sf. Munte Athos. Această nădejde încerc să o aşez în inimile credincioşilor, îndemnându-i să găsească în ei puterea să se bucure. Să descopere bucuria credinţei, să se bucure de lucrurile simple pe care adesea le trecem cu vederea, considerându-le lipsite de importanţă: o rază de soare, un pom înflorit, verdele crud al ierbii, copacii, cerul...
Interviu realizat de Amalia Răibuleţ
La rugămintea voastră sâmbătă am fost şi reporter pentru voi, la primirea Sfântului Nectarie în parohia noastră. Aş putea însă să spun că am fost mai mult fotograf decât reporter (pe lângă altele :)), pentru că nu prea aş putea exprima în cuvinte ce şi cum a fost. Aşa că v-am făcut o selecţie de poze, la care nu o sa adaug decât ceva explicaţii, dacă e cazul.
O invitaţie la o procesiune virtuală deci pentru cei care nu au fost împreună cu noi şi un remember pentru cei care aţi fost prezenţi şi ne-aţi împlinit bucuria, care nu e deplină dacă nu o împărtăşeşti şi cu ceilalţi.
Ziua a început pentru mine cu o sarcină de care îmi era foarte teamă: pentru că florăresele din Făgăraş nu m-au putut ajuta, mi-a revenit mie misiunea de a împleti cununa Sfântului.
La biserică îl aştepta şi ea nerăbdătoare pe Sf. Nectarie, cu toată dragostea pe care am pus-o în ea.
În timp ce eu am plecat cu maşina la Şinca Veche după Sfântul şi cei care l-au însoţit, părinţii care ne-au bucurat cu prezenţa şi oamenii au plecat spre marginea satului, unde urmau să ne întâmpine.
Iată-ne sosind în sunetele clopotelor, întâmpinaţi cu Sf. Evanghelie şi Crucea şi doi preoţi care tămâiau tot timpul...
Părintele Matei, staretul de la Sinca, prin dragostea căruia am primit părticica din sfintele moaşte, a adus şi racla cu sfintele moaşte de la mănăstire.
Drumul a fost blocat preţ de câteva minute :)
Coloana a fost aşa: mai întâi praporii (steagurile), apoi o icoană mare cu Sf. Nectarie, părintele meu cu Sf. Evanghelie, doi părinţi care au tămâiat tot satul în timpul procesiunii, alţi doi părinţi cu icoana cu sfintele moaşte care a rămas la noi, Părintele Matei cu racla de la Şinca, grupul vocal din Braşov şi apoi oamenii...
Ectenie la răscruce:
Am trecut şi prin faţa casei parohiale:
Am ajuns la biserică unde s-a săvărşit sfinţirea apei pentru a sfinţi icoana cea nouă:
A mai şi plouat din când în când :)
Am intrat în biserică, tot în sunet de clopote şi de cădelniţe...
Slujba Paraclisului Sfântului Nectarie:
Cuvântul Părintelui Matei:
Noi... , pe care părintele meu ne-a asemănat cu credincioşii greci care îl înconjoară pe Sfânt într-o poză făcută în insula Evia, pentru că şi ei erau în costume populare :)
Lumea a plecat, iar noi am rămas cu Sfântul Nectarie, pe care Părintele Matei l-a declarat acum un fiu al satului Bucium, un membru al familiei noastre la care să apelăm întotdeauna cu încredere, orice greutăţi am avea. Şi avem...
N-aş ştii ce aş mai putea spune în vorbe, aşa că mă opresc aici şi vă las pe voi să vorbiţi... :).
Anul acesta este primul în care am rămas acasă de Izvorul Tămăduirii de când suntem în parohie. Până acum părintele mergea la Sâmbăta, la mănăstire, unde se sărbătoreşte al doilea hram, iar eu sărbătoream… la servici :D.
Împreună cu câţiva oameni dispuşi şi cu iniţiativă am mers vineri mai sus, spre munte, unde există un bazin care captează două izvoare, adună apa, iar de acolo vine până în sat, iar noi o avem direct de la robinet. Un sistem foarte inteligent realizat de un vrednic inginer, fiu al satului, încă de acum aproape 30 de ani…
Acolo am făcut sfinţirea apei, apoi ne-am întors în sat pentru Sf. Liturghie. Am avut şi un oaspete, un părinte coleg de facultate şi prieten, care nu a fost încă instalat în parohie şi a ales să vină la noi. Ne-a făcut o mare bucurie, pentru că aproape niciodată nu avem doi preoţi la Sf. Liturghie, fiecare fiind legat de parohia lui.
Deşi a fost cam rece şi chiar a şi plouat la un moment dat, slujba de la pădure a fost… dumnezeiască! Aerul era pur şi simplu parfumat (ca să nu mai vorbesc de tare şi curat!), totul era de un verde superb, iar păsărelele ne acompaniau cântarea în frunte cu o mierlă solistă. Doamne, minunate sunt lucrurile tale!
NataliaMâine e o zi istorică pentru noi, nevrednicii de dragostea acestui mare Sfânt mult plăcut lui Dumnezeu... Bucuraţi-vă împreună cu noi!
Mâine, în Vinerea din Săptămâna Luminată prăznuim Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, în amintirea unui izvor de la Constantinopol, unde de-a lungul timpului s-au săvârşit foarte multe minuni.
În această zi se săvârşeşte în biserici sfinţirea apei, după o rânduială deosebită faţă de cea din timpul anului, specifică Săptămânii Luminate.
În afară de minunile pe care le prăznuim în această zi, adevăratul Iz
