marți, 30 septembrie 2008

Stim ce este iubirea?

Lista de bloguri imi semnala azi postarea Eufemiei: "oare noi, crestinii, suntem in stare sa iubim asa?". M-am dus la sursa si am vazut ca este vorba de un filmulet. Am inceput sa il vizionez nestiind unde ma va duce povestea aceasta de iubire aparent banala...



Este de fapt scenarizarea unei povesti pe care am auzit-o cu ceva vreme in urma:
O fata oarba se izolase de toti si de toate, doar prietenul ei era singurul cu care mai vorbea...
- Tot ce-mi doresc mai mult este sa pot vedea lumea din jurul meu si pe tine, spunea ea…
- Vrei sa te casatoresti cu mine? i-a propus, intr-o zi, baiatul…
- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea…
Dupa catva timp, pentru fata a aparut o pereche de ochi donati… a putut vedea si, in momentul in care l-a privit pe prietenul ei, a vazut ca si el este orb.
Acesta apoi a intrebat-o: “Acum ca poti vedea, te mariti cu mine?”
- Nu ma pot casatori cu un orb… a spus fata; si s-a intors sa plece…
Inainte de a pleca, baiatul i-a soptit :
- Sa ai grija de ochii mei, te rog!

Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele!
Natalia

Muschiulet cu usturoi si mamaliga

In luna septembrie, acum 8 ani, prin purtarea de grija a Domnului si bunavointa unui suflet mare, am petrecut dupa nunta noastra cateva zile la Baile Herculane, unde am fost tratati regeste. A fost un mare dar, pentru ca perspectiva noastra, a doi tineri fara locuinta, care nu aveau serviciu (ba mai mult, eu mai aveam un an de facultate), nici locuinta, era ca nu vom merge nicaieri dupa nunta, pentru a economisi fiecare banut pe care il putem pune deoparte.
La hotelul din Herculane, unde va spuneam ca am fost foarte bine tratati (cred ca nu ni se mai intamplase asta :) ), am mancat si un fel de mancare care ne-a placut foarte mult, si pe care l-am considerat foarte usor de facut. Nu stiu reteta dupa care gateau la restaurant, dar va spun cum am reconstituit-o eu si o fac eu, destul de des si amintindu-mi mereu originea ei - acele zile minunate de toamna a anului 2000.

In putin unt cu o lingura de ulei de masline rumenesc putin feliile de muschiulet si usturoiul taiat feliute.
Fac o mamaliga cu care servesc muschiuletul.
Saptamana trecuta am adaugat insa si branza la mamaliga si am acoperit cu smantana:
Si apoi am decorat cu putin cascaval:
Noua ne place foaarte mult (sa adauga la gustul mancarii si parfumul amintirilor :) ) si e gata cat ai clipi!
Natalia

miercuri, 24 septembrie 2008

... fara cuvinte...

Îmi place iniţiativa Miercurea fără cuvinte, însă eu nu mă pot ţine de ceva care trebuie să apară într-o anumită zi a săptămânii, pentru că programul meu diferă foarte mult de la o săptămână la alta. Aşa că m-am hotarât să postez în acelaşi spirit, atunci când pot, câte o poza într-o rubrică numită "... fara cuvinte..." :).

Natalia

Premii

Premiu dedicat blogurilor si site-urilor care se disting prin tema care o expun, cat si prin design.
Acestea sunt regulile:
- Cand se primeste premiul, trebuie scris un post, cu poza premiului si scrieti numele persoanei si link catre blogul de la care ati primit premiul
- Alegeti un minim de 7 bloguri ( mai multe sau mai putine), scrieti numele si link catre acel blog
- Anuntati ca ati dat premiul “Brillante webloglive”
Acest premiu nominalizeaza in jur de 7 persoane generoase, spontane, prieteni adevarati, pe care le-ati cunoscut prin intermediul blogului lor : pare ceva simplu... dar nu e usor sa mentii aprinsa “Lumina Interiora”, sa o cultivi pe zi ce trece, fara sa se stinga…

Am primit cu bucurie aceste premii de la Cristina si o sa incerc la randul meu sa le dau mai departe celor care nu l-au primit inca (nu stiu in ce masura o sa si reusesc). Cu toate acestea prima nominalizata este o exceptie :)
1. Irina - "doamna profesoara", cum o numeste Cristina, careia ii datorez si eu intrarea in aceasta lume care, virtuala fiind la inceput, a devenit tot mai reala. Si nu doar pentru asta, ci pentru tot ce face, scrie si ne impartaseste din viata ei de femeie ortodoxa, o adevarata sursa de inspiratie.
2. Eufemia - o alta preoteasa care imi arata minunatiile ortodoxiei, locuri sfinte si viata ortodoxa.
3. Anca - pentru felul ei captivant de a scrie, pentru bucuriile si frumusetile vietii la tara pe care ni le impartaseste.
4. Mirela Şova - pentru munca titanica pe care o face in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui, intr-un domeniu tare dificil dar si frumos, acela al educatiei religioase.
5. Ramona - pentru sufletul frumos si delicat pe care l-am descoperit prin intermediul blogurilor noastre si dincolo de acestea...
6. Bogdan - pentru articolele lui captivante despre lumea britanica in care a trait o perioada, scrise din perspectiva unui ortodox in mijlocul nebuniei contemporane.
7. Gabi - mamica curajoasa si iubita de Domnul!
8. Laura - o alta persoana minunata pe care am cunoscut-o tot pe aceasta cale. (Si mamei tale dragi!)

Va multumesc tutoror, dar si celorlalti din listele mele de bloguri. Este pentru mine o ocazie sa multumesc din nou Domnului pentru modul minunat in care poate fi folosita o inventie a mintii omenesti (lucrurile nu sunt rele sau bune in sine, ci sunt asa in functie de modul in care le folosim).
Din decembrie 2007, cand am intrat si eu in "lumea blogerilor", am cunoscut o multime de persoane minunate, direct prin blogurile lor sau tainic, prin epistole pe mail, am reluat legatura cu oameni pe care nu i-am mai intalnit de ani de zile... Domnul sa va binecuvanteze pe toti (va stiti fiecare in parte) si sa va tina in bucuria Lui!
Cu mult drag,
Natalia

marți, 23 septembrie 2008

Sfântul iubirii şi al smereniei


Sfântul Siluan, pe care îl sărbătorim începând cu Vecernia din această seară, este pentru mine sfântul iubirii şi al smereniei. Este cel care m-a învăţat în primul rând, atunci când valul greutăţilor mă copleşeşte şi parcă nu mai văd mâna părintească a Domnului asupra mea, să îmi ţin mintea în iad şi nu deznădăjduiesc.

„Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte PÂNĂ LA SFÂRŞIT şi nu mai doreşte nimic aşa cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va mai trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.
Doamne, cât de mult îl iubeşti tu pe om!“

„Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii noştri copii.
Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmanilor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.
Tu zici: "Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului". Dar te întreb: "Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?"
Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care ARE MILĂ DE TOŢI.”


Fragmente din Cuviosul Siluan Athonitul, „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”

Sfântul Siluan să ne ajute să ajungem şi noi la această iubire!

Cei din Bucureşti se pot bucura în seara asta de privegherea care se face la Biserica Rusă (unde se află o părticică din moaştele Sfântului), priveghere care începe la ora 20 şi va dura până în jur de ora 2, încheindu-se cu Sf. Liturghie. Minunat!

Despre Sf. Siluan a apărut şi în ultimul număr al Apostolatului un articol foarte frumos, o sinteză a vieţii lui:
Sfântul Siluan - sfântul smereniei

Alte resurse:
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsa de iubire în rugăciunea pentru lume!
Natalia

Noul sediu al Centrului de consiliere

Am citit azi cu bucurie pe blogul Cristinei vestea că Centrul de formare şi consiliere condus de Maica Siluana a primit un sediu. Mare bucurie pentru ieşeni, dar şi pentru noi toţi, cei care ne-am bucurat prin binecuvântarea lui Dumnezeu de ajutorul Maicii. Centrul are nevoie şi de ajutorul nostru. Un anunţ de pe site ne spune mai multe:

„1. Centrul nostru are noul sediu în Iaşi, Strada Tălpălari nr 12.

2. Cei care ne puteti ajuta pentru amenajarea noului sediu din Iaşi, o puteţi face donând orice sumă

  • prin poştă la adresa Asociaţia Centrul de Formare şi Consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Strada Tălpălari, nr 12, cod 700 127, Iaşi
  • prin virament în contul Asociaţiei noastre deschis la BCR Al. I. Cuza Iaşi : RO 51 RNCB 0140025294990001.

Vă rugăm să vă însoţiţi donaţiile de un pomelnic pentru a ne ruga pentru dumneavoastră, iar binefăcătorilor care doresc li se vor publica numele pe site.“


Slavă Domnului că această lucrare minunată îşi va relua cursul cât de curând!
Natalia

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Din nou despre Sfanta Liturghie, taina tainelor, intalnirea noastra deplina cu Domnul


„Sfanta Liturghie este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul, numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta " care se impartasesc in chip nevazut " de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.“
Părintele Cleopa

joi, 18 septembrie 2008

Nr. 20 al publicatiei Apostolat in Tara Fagarasului

A aparut un nou număr, cel de-al 20-lea. Cu această ocazie am inaugurat un nou blog, unde vor fi publicate doar articole din Apostolat.
Recomandări din acest număr:
Cum nu vrem să fim - un editorial de Pr. Ciprian Bîlbă
Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie - în numărul acesta despre Sf. Scriptura, hrană zilnică pentru suflet
Sf. Siluan Athonitul, sfântul smereniei
Scrisoare deschisă către tineri
Rugăciunea făcută împreună salvează căsnicia - un fragment din Charlie W. Shedd, care ne dă mărturie din experienţa sa faptul că în căsniciile în care cei doi se roagă împreună rata divorţurilor este practic nulă.
Maica Siluana vă răspunde - răspunsul Maicii la întrebarea: Ce trebuie să facă doi soţi pentru ca să decurgă normal căsătoria lor?
Principii creştine de educare a copiilor - un nou episod
Vârsta şi cunoaşterea Scripturii - o traducere după un material f. interesant despre ce activităţi putem să facem cu copii legate de Sf. Scriptură, în funcţie de vârsta lor
10 lucruri de făcut cu copiii - ultima parte: Jocuri şi explorare
Povestea îngeraşilor minunaţi şi a Băieţelului - o povestire minunată de Mirela Şova
Cu drag şi bucurie,
Natalia

miercuri, 17 septembrie 2008

Pomeneste, Doamne, pe Prea Sfintitul nostru episcop Andrei

Încă din iulie am aflat că noul nostru episcop vicar va fi arhimandritul (de atunci) Andrei Moldovan. Îl văzusem la sfintirea bisericii din Vad, dar nu ştiam prea multe despre dânsul... L-am întâlnit din nou de Sfintii Martiri Brâncoveni, la Sâmbăta şi de data aceasta am şi vorbit puţin... Mi s-a părut un om duhovnicesc, rugător, blând, bun şi deschis. Ieri Prea Sfinţitul Andrei a venit la Făgăraş, la o întâlnire cu preoţii din Protopopiatul Făgăraş, şi am fost tare bucuroasă să descopăr că duhovnicia şi bunătatea lui părintească sunt dublate de o severitate neaşteptată.
Dumnezeu să îi ţină dragostea, dorinţa de a face lucrurile "ca la carte" şi de a pune ordine în cele pe care le găseşte!
Mai multe despre Prea Sfinţitul nostru găsiţi în ultimul număr din Apostolat:
Pomeneşte, Doamne, pe Prea Sfinţitul, Episcopul nostru Andrei, pe care îl dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău.
Natalia

sâmbătă, 13 septembrie 2008

Un nou blog: Apostolat in Tara Fagarasului

Din dorinţa de ordonare am creat un nou blog, dedicat exclusiv articolelor din publicaţia la care lucrez, Apostolat în Ţara Făgăraşului, pe care de acum încolo le voi publica acolo, adică la această adresă:
http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/

Noul blog este încă în lucru, nu am mutat decât o foarte mică parte din articole, însă în timp voi încerca să postez şi articole din primele numere, pe care nu le-am publicat aici.
Sper să vă placă noua pagină şi să o vizitaţi cu plăcere!
Natalia

Inaltarea Sfintei Cruci

Mâine este Înălţarea Sfintei Cruci, zi de post, o sărbătoare deosebit de importantă pentru noi, ortodocşii.
Iată o cântare minunată pe care o am la suflet şi pe care am învăţat-o şi eu cu doamnele mele din micuţul cor pe care îl avem la biserică:


Cantarea Sfintei Cruci( bucura-te Cruce)
Asculta mai multe audio Muzica »

Şi versurile sunt minunate, ne spun multe despre Sfânta Cruce:
„sfântă armă care pe vrăjmaş îl sfarmă“
„bucurie celor din călătorie“
„tu eşti povăţuitoare, pân' la rai îndreptătoare“
„Eşti o, Cruce, mângâiere/ O, Cruce, a mea putere/Dă-mi dar ca să biruiesc/Tot sfatul cel diavolesc./ Dă-mi o inimă curată/ Dă-mi o minte luminată.“

Ca pregătire pentru ziua de mâine, vă recomand:



Troparul Sfintei Cruci
Asculta mai multe audio Muzica »

Natalia

Papara de paine a la Niko

M-a surprins o reţetă pe care am găsit-o la Niko. N-am mai auzit de păpară de pâine (pe la noi păpară = doar omletă), dar mi s-a parut tentat, aşa ca am încercat şi eu, dar cu brânză sărată. Am folosit pâine, 4 ouă, brânza pe care am avut-o prin casă (puţină telemea, ceva mai multă feta) şi puţin unt, doar la uns vasul. În 25 de minute a fost gata:

Am servit cu roşii.

Mi s-a părut foaarte bună, mulţumesc, Niko!
Natalia

marți, 9 septembrie 2008

Piedici în calea iubirii

Motivul celor care se căsătoresc este, aproape în unanimitate, unul simplu: iubirea. Şi, într-adevăr, majoritatea celor căsătoriţi din dragoste încearcă să îşi iubească partenerul. Cu toate acestea ei ajung la divorţ. De ce şi ce se poate face pentru a evita eşecul? Părintele John Mack, în cartea sa „Ghid pentru dobândirea armoniei în familiile ortodoxe”, ne vorbeşte despre modul diferit în care receptăm iubirea fiecare dintre noi.

Percepem dragostea în mod diferit
Multe eşecuri în căsnicie sunt cauzate de o înţelegere greşită a caracterului iubirii. Dintr-o varietate de motive (firea, educaţia sau ambele) cu toţii dezvoltăm ceea ce eu numesc „senzorii iubirii”.
Senzorii iubirii sunt mijlocul prin care receptăm dragostea celorlalţi. Fiecare persoană posedă un set de sentimente puţin diferit. Astfel, unii receptează dragostea, în primul rând, prin afecţiunea fizică. Când aceştia doresc să li se arate iubire, vor să fie îmbrăţişaţi, sărutaţi sau mângâiaţi. Alţii primesc dragostea prin sprijin verbal. Când vor să se simtă iubiţi, ei doresc să fie încurajaţi, susţinuţi şi consolaţi. Totuşi, o altă categorie de oameni experimentează dragostea prin diferite acţiuni. Când vor să le fie dovedită iubirea, vor ca maşina să fie spălată, casa îngrijită, pajiştea tunsă etc. Alţii recunosc dragostea în cadouri şi atenţii speciale. Iar alţii resimt dragostea prin simpla prezenţă a celorlalţi. Când vor să simtă iubirea, îşi doresc doar să petreacă timpul cu celălalt.
Este important de notat faptul că fiecare persoană este diferită şi că percepe dragostea în modul său unic şi personal. Ca fiinţe umane create după chipul lui Dumnezeu, fiecare dintre noi avem personalitatea noastră, cu trăsături aparte, care ne diferenţiază de ceilalţi. Parte din unicitatea noastră este şi felul în care percepem dragostea. În anumite privinţe suntem asemănători. Dar în altele suntem cu totul diferiţi.

Credem că toţi sunt ca noi
Mai mult decât atât, este foarte important să ne dăm seama că avem tendinţa de a presupune că ceilalţi percep dragostea la fel ca noi. Privind din punct de vedere teologic, aceasta este o manifestare a egocentrismului. Ne este dificil să ieşim din noi şi să-i cunoaştem pe ceilalţi ca persoane aparte. Printr-o regretabilă pervertire a umanităţii, tindem să ne suprapunem peste ceilalţi şi să le negăm propria libertate de a fi aşa cum i-a creat Dumnezeu.
În căsnicie, acest lucru are urmări dezastruoase. De exemplu, să spunem că senzorul iubirii lui Sally este foarte legat de tovărăşie şi comunicare. Când vrea să se simtă iubită, doreşte ca Hank să stea de vorbă cu ea, nefăcând nimic anume, ci doar fiind împreună. Pe de altă parte, Hank vede manifestarea iubirii prin ajutorul dat sau primit, prin munca grea, prin repararea casei etc. Problema e că Sally nu receptează dragostea în acest mod, astfel că, oricât de mult ar încerca Hank să îi arate că o iubeşte, e tot simte că nu este aşa. Pentru că, de fiecare dată când el vrea să îi arate că o iubeşte, pleacă să facă ceva: repară chiuveta, tunde gazonul, spală maşina etc. Remarcaţi că toate aceste lucruri îl îndepărtează de Sally, căci pentru a le duce la îndeplinire trebuie să o lase singură. Astfel ea percepe încercările lui Hank de a-i dovedi dragostea drept manifestări ale lipsei de iubire.
Pe de altă parte, când ea vrea să îi arate lui Hank că îl iubeşte, se opreşte din curăţenie, din pregătirea cinei etc. şi, aşezându-se lângă el, încearcă să-i vorbească. Hank vede aceasta nu ca pe o expresie a dragostei, ci ca pe o neglijenţă şi nepăsare. Astfel, cu cât Sally încearcă mai mult să îi arate lui Hank că îl iubeşte, cu atât se simte el mai puţin iubit.

Să oferim iubire în limbajul celuilalt
Există doar un singur mod de a întrerupe acest ciclu, şi acesta este cel al iubirii dumnezeieşti. Ea începe prin evaluarea capacităţii unei persoane de a percepe dragostea. Iubirea aceasta încearcă să găsească „senzorii iubirii” unei persoane, şi apoi se dedică arătării iubirii într-un mod prin care acea persoană să o înţeleagă şi să o primească. Aceasta este minunea Întrupării. Hristos S-a făcut om; El şi-a asumat deplinătatea umanităţii noastre, a devenit ca noi, cu excepţia păcatului, pentru a ne arăta iubirea Sa. În loc să ne ceară nouă să ne schimbăm modul în care percepem iubirea, Şi-a schimbat el modul de arătare a acesteia. Dragostea cere ca şi în căsniciile noastre să procedăm la fel.
Trebuie să învăţăm să oferim iubirea în felul în care partenerul nostru ştie să o primească. Mai mult decât atât, trebuie să învăţăm să acceptăm iubirea aşa cum ne-o arată partenerul nostru. Aceasta este ceea ce Sf. Ioan de Kronstadt are în vedere când spune: „Priveşte fiecare fiinţă umană ca şi când ar fi unică în lumea lui Dumnezeu, un mare miracol al înţelepciunii şi harului lui Dumnezeu, şi nu lăsa faptul că te-ai obişnuit cu ea să servească drept temei pentru a o neglija.”
Partenerul tău este o persoană unică. Nu există nimeni pe pământ asemănător lui. Datoria, misiunea ta, este de a-l (o) cunoaşte în toată unicitatea lui/ei şi de a-i arăta dragostea lui Hristos în contextul miracolului unicităţii sale. Nu cere ca el sau ea să se schimbe pentru a fi în acord cu tine. Mai degrabă schimbă-te tu pentru a i te potrivi ei. „Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia” (Filipeni 2, 4).
A consemnat Natalia Corlean

Pentru a vă ajuta să vă înţelegeţi mai bine şi să vă identificaţi „senzorii iubirii”, completaţi următoarele fraze:
1. Când eram copil, ştiam că părinţii mă iubesc pentru că ei ……….
2. Fiind copil, ştiam că părinţii mei se iubesc pentru că ………
3. Când vreau cu adevărat să îi arăt iubire partenerului meu ………
4. Când sunt descurajat aş vrea ca partenerul meu să ………
5. Mă simt în siguranţă când partenerul meu ………
6. Sunt foarte afectuos/oasă când partenerul meu ………
7. Aş dori ca, mai des, partenerul meu să ………

Comparaţi apoi răspunsurile voastre cu cele ale partenerului. Discutaţi posibilele neînţelegeri.

Iată 7 modalităţi diferite de receptare a iubirii:
a. ajutor (grijă, curăţenie, reparaţii etc.)
b. tovărăşie (petrecerea timpului împreună, activităţi comune)
c. solicitudine (ex. grija faţă de opinii, sentimente, dorinţe; ascultarea, cooperarea)
d. afecţiune fizică
e. comunicare
f. fidelitate (încrederea, păstrarea confidenţelor, respectarea promisiunilor)
g. oferire de cadouri
Clasificaţi aceste modalităţi după modul în care percepeţi iubirea (1 fiind cel mai important iar 7 – cel mai puţin important).

Apostolat in Tara Fagarasului nr. 19 - august 2008

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Dumnezeiasca Descoperire

Întrucât în numărul trecut am vorbit despre mântuire, este necesar să cunoaştem şi adevărul care duce la mântuire. Cel care ne-a descoperit acest adevăr este Dumnezeu Însuşi. Lucrarea de descoperire a adevărului mântuitor o numim DESCOPERIRE DUMNEZEIASCĂ sau REVELAŢIE DUMNEZEIASCĂ.

Descoperirea sau Revelaţia dumnezeiască este lucrarea prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut oamenilor, arătându-le adevărul despre fiinţa, voia şi lucrările Sale.

Dovada iubirii paterne
Întrucât nu ne putem mântui doar prin efortul nostru personal, Dumnezeu ne împărtăşeşte permanent dragostea Sa, asemeni unui Tată iubitor. Puterile omului sunt limitate şi variază de la o persoană la alta, în funcţie de zestrea genetică şi de felul în care şi-a exersat fiecare facultăţile sufleteşti. Dar Tatăl-Dumnezeu îşi iubeşte în egală măsură toţi fiii şi revarsă Harul peste toţi, ajutându-i să-L cunoască şi să se depăşească, pentru a se mântui de rău şi a vieţui în comuniune cu El şi cu ceilalţi oameni.

Descoperirea (revelaţia) naturală
Când privim un orb ne gândim că este o binecuvântare să avem ochi pentru a-i vedea pe cei pe care îi iubim. Dar ce bine ar fi dacă am putea admira şi dragostea lui Dumnezeu care face ca gingaşul fir de ghiocel să spargă zăpada, pentru a înflori de dragul nostru. Sau ce frumos ar fi dacă în aproapele care aleargă cu bâta după noi am putea descoperi chipul lui Hristos, după care a fost creat el. Privind în jur, descoperim că întreaga lume are o ordine mai presus de înţelegerea noastră, care ne trimite cu gândul la ideea că trebuie să existe un Creator Atotputernic, un „făcător al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Aşadar, Dumnezeu se descoperă tuturor prin cele pe care le-a creat, asa cum Brâncuşi se descoperă pe sine ca artist prin Coloana Infinitului, Poarta Sărutului sau alte creaţii ale sale.
Dar, acest mod de a se descoperi este limitat ca expresie şi incomplet, pentru că nu îl dezvăluie pe Dumnezeu în întregime, ci doar în raport cu anumite lucrări ale Sale.

Descoperirea (revelaţia) supranaturală
La început Dumnezeu ni s-a făcut cunoscut prin intermediul anumitor oameni aleşi, care au comunicat semenilor lor voia lui Dumnezeu (cum au fost drepţii, patriarhii, proorocii din Vechiul Testament), iar mai târziu, prin descoperirea Sa personală, fiind modul cel mai expresiv prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut nouă: prin întruparea Sa. Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, a intrat în lume prin naşterea Sa din Fecioara Maria, a luat chip de om pentru a comunica mai uşor cu oamenii, pentru a le vorbi pe limba lor şi pentru a le vorbi despre Dumnezeu cu mijloacele pe care le înţelege omul cel mai bine. Calea supranaturală este superioară celei naturale şi o completează.
Revelaţia supranaturală ne-a fost transmisă pe două căi: Sfânta Scriptură (calea scrisă) şi Sfânta Tradiţie (calea orală, fixată apoi şi în scris).
Pr. Adrian Magda
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008

Banner

Am fost întrebată dacă nu fac un banner pentru blog, aşa că... m-am conformat.

Pentru cei care vreţi să îl preluaţi, iată codul html:

<a href="http://daruindveidobandi.blogspot.com/"><img src="http://i262.photobucket.com/albums/ii97/n_corlean/baner1mic.jpg"/></a>

Natalia

vineri, 5 septembrie 2008

Medicament o dată pe an?

În unele cărţi de învăţătură ortodoxă se face precizarea că un creştin se poate împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului Hristos în cele patru posturi bisericeşti, sau cel puţin o dată pe an, în Postul Paştilor. Această limită minimă s-a transformat însă într-o regulă generală. Aşa se face că astăzi asistăm cu toţii la o răceală a credincioşilor faţă de Sfintele Taine, dacă nu chiar indiferenţă, unii „aprinzându-se“ de dragostea faţă de Dumnezeu doar în Postul Mare, alţii şi în Postul Naşterii Domnului, sau în celelalte posturi. În afara posturilor constatăm adesea că nu se împărtăşeşte nimeni în afară de preotul slujitor şi pe alocuri câţiva copilaşi.

Însă Sfânta Liturghie se săvârşeşte şi între posturi, iar rostul ei este "sfinţirea darurilor de pâine şi vin în vederea sfinţirii credincioşilor." Dacă sfinţirea credincioşilor prin împărtăşire ar fi fost rezervată doar celor patru posturi, cu siguranţă că Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre ar fi specificat aceasta şi ar fi rânduit altfel de slujbe în perioada de dulce. De asemenea, cuvintele de la sfârşitul Liturghiei "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!", arată tocmai rostul săvârşirii Liturghiei. La această chemare credincioşii din primele veacuri creştine răspundeau de fiecare dată, convinşi că numai prin împărtăşire au parte de bucuria pe care au trăit-o toţi cei ce s-au întâlnit cu El.

Este esenţial pentru noi să adoptăm gândirea primilor creştini în această privinţă, depăşind răceala lumii de astăzi. La fiecare Liturghie, Duhul Sfânt mijloceşte prezenţa Fiului lui Dumnezeu pe masa Sfântului Altar, sub chipul pâinii şi al vinului, pentru ca noi, mâncându-L pe Domnul, să trăim bucuria împlinirii existenţei noastre. Domnul Hristos se oferă tuturor celor ce cred în El, spre vindecarea patimilor sufletului şi a slăbiciunilor trupului. Nevrednicia şi nepregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie sunt motive nejustificate pentru a ne depărta de Domnul. Sfântul Ioan Gură de Aur îi numeşte lipsiţi de respect şi obraznici pe cei ce invocă astfel de motive sau cred că sunt mai pregătiţi şi mai vrednici de Sfânta Împărtăşanie o dată pe an, decât dacă s-ar pregăti să răspundă cu dragoste şi oricând chemării la ospăţul duhovnicesc al Stăpânului.

Fiecare credincios este responsabil de ce face cu viaţa lui, însă şi noi, preoţii, răspundem în faţa lui Dumnezeu. Dacă eu, preotul, Îl ţin pe Domnul doar pentru mine, împărtăşindu-mă singur, excluzându-i pe cei ce au nevoie de El, nu voi da oare socoteală ca neguţătorul din pilda talanţilor?

Să nu uităm cu toţii, preoţi şi credincioşi, că în potirul Sfintei Liturghii se află izvorul vieţii veşnice şi al bucuriei, iertarea păcatelor noastre şi, mai presus de orice, medicamentul cel mai de preţ pentru vindecarea rănilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Şi ce efect are un medicament luat o dată, sau chiar de patru ori pe an?
Pr. Ion Tărcuţă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008

joi, 4 septembrie 2008

Chiftelute de dovlecei cu branza

Anul acesta am mai schimbat din obiceiurile alimentare… Printre altele (Coca-Cola interzisă, vegeta redusă la maxim, evitarea mezelurilor) m-am străduit să gătesc eu mai mult, ca să ştiu ce mănânc...
Aşa că astăzi am făcut nişte chifteluţe de dovlecei, la care am pus şi brânză, după cum m-a sfătuit cine mi-a dat dovleceii :). Iată ce mi-a ieşit...
Am folosit:
  • un dovlecel potrivit
  • o bucată de caş
  • 3 ouă
  • 4 linguri de făină (eu am pus integrală)
  • zahăr (eu am folosit brun)
  • smântână
  • dulceaţă
Am ras dovlecelul şi caşul, am amestecat cu ouăle şi făina şi am pus la prăjit. După ce le-am scos le-am presărat cu zahăr brun.
Se pot mânca aşa, eu însă am preferat cu smântână şi dulceaţă.
De afine:
Sau de căpşuni:
Extrem de gustoase!
Natalia

miercuri, 3 septembrie 2008

Tabăra creştină „Dragoste şi prietenie”

Printre puţinele activităţi dedicate exclusiv adolescenţilor s-a numărat anul acesta şi a IV-a ediţie a taberei creştine organizate în Munţii Ţibleşului – o pildă şi pentru alte comunităţi ortodoxe. Pe parcursul a două serii, una pentru clasele VII-VIII, alta pentru IX-X, între 16-24 iulie 69 de adolescenţi s-au întâlnit pentru a discuta, a se juca, a se plimba şi a se ruga împreună. Despre ce s-a întâmplat acolo ne povesteşte Ramona Pop, profesoară de religie la Colegiul Economic „N. Titulescu”, Baia Mare:

Nu sunteţi singuri!
Tabăra creştină “Dragoste şi prietenie” e o cale spre inima tânărului. Aici adolescenţii găsesc un mod de viaţă sănătos, departe de zgomotul şi tentaţiile lumii acesteia, un loc unde rugăciunea, munca în echipă, jocul, cântarea religioasă, drumeţia, activităţile practice şi sportul se împletesc în mod armonios. Ce poate fi mai frumos pentru un tânăr în ziua de azi, decât să descopere că şi alţi tineri îl caută pe Hristos, că nu este singur şi că Biserica vine în întâmpinarea lui? Tinerii care vin în tabăra din Munţii Ţibleşului leagă noi prietenii sau le adâncesc pe cele deja existente.
Anul acesta a avut loc a IV-a ediţie a taberei organizate de Parohia Ortodoxă „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş, prin Părintele Florin Stan, în colaborare cu Grupul Şcolar Tg. Lăpuş şi Liceul Teoretic „Petru Rareş” din acelaşi oraş. Ca şi în anii trecuţi, foarte mulţi tineri au dorit să vină în tabără, pentru că părintele îi priveşte mereu cu ochi blânzi şi le vorbeşte cu blândeţe şi dragoste. În plus, cadrul natural în care se desfăşoară este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Aici, în Munţii Ţibleşului, în cabana de pe Valea Minghet, tinerii au petrecut două săptămâni în care au trăit mai aproape de Dumnezeu.

Liberi, dar responsabili
Tema ediţiei de anul acesta a fost: ”Libertate şi responsabilitate”. Tinerii au avut ocazia să afle ce este libertatea şi ce nu este libertatea, au avut ocazia să vorbească despre diferenţa dintre "a face ce vrei" şi "a fi liber să faci ce vrei", confundate de multe ori. Ei au înţeles că deviza: “E viaţa mea şi fac ce vreau cu ea, e corpul meu şi fac ce vreau cu el” este o “libertate” înţeleasă în mod greşit, pentru că fiecare abuz aduce după sine durere şi suferinţă. Ca să devii liber, trebuie să te robeşti, să devii rob al lui Dumnezeu, pentru că unde este Dumnezeu, acolo este libertatea. Acesta este paradoxul creştin. Doar trăind după voia lui Dumnezeu ajungi la adevărata libertate, când nu mai eşti robul plăcerilor pe care dacă nu le îndeplineşti eşti chinuit de ele, ci eşti liber să faci sau nu ceea ce vrei, realizând că toate îţi sunt îngăduite, dar nu toate îţi sunt de folos.
Tinerii au fost foarte activi, comunicativi, implicaţi în activităţile desfăşurate. Au rostit împreună rugăciunile de dimineaţă şi de seară, s-au rugat împreună la începutul şi la sfârşitul mesei, unii dintre ei cunoscându-le, alţii întâlnindu-se pentru prima dată cu aceste rugăciuni. Cântarea şi citirea la strană în timpul slujbelor a fost o experienţă inedită şi i-a marcat pe mulţi dintre ei. Şi-au unit cu toţii glasurile în cântarea religioasă care a răsunat în liniştea pădurii, aducând slavă lui Dumnezeu. Am întâlnit tineri dornici de o viaţă frumoasă şi curată.

Bucuria este deplină doar împărtăşită
Au fost multe momente frumoase. Aş aminti focul de tabără, în jurul căruia ne-am strâns şi am cântat, concursul „În căutarea comorii”, discuţiile pe grupe, destul de animate, şi drumeţia. Urcuşul spre munte se aseamănă cu urcuşul duhovnicesc. Spun asta pentru că singur nu poţi urca pe munte, aşa cum singur nu te poţi mântui. Urcuşul pe munte e plin de greutăţi, cere efort fizic şi intelectual; în momentul în care simţi că ţi-e greu, că nu mai poţi înainta, ceri ajutorul celor din jur, te rogi lui Dumnezeu să te ajute să înaintezi. Aşa şi în viaţă, fiecare om are parte de suferinţe, de greutăţi, şi singur nu le poate duce; astfel, cere ajutorul celor din jur şi se roagă lui Dumnezeu. Şi chiar dacă reuşeşti să ajungi singur în vârful muntelui, nu ai nici o bucurie dacă nu aduci şi pe altcineva cu tine, să vă bucuraţi împreună de frumuseţile dăruite de Dumnezeu. Când ajungi pe culme, nu te mai gândeşti la greutatea drumului, ci la bucuria de a te afla acolo, la bucuria şi fericirea de a fi în vârful muntelui şi de a admira măreţia creaţiei lui Dumnezeu. Însă, până ajungi e nevoie de multă, multă rugăciune, de fapte bune şi de credinţă.
Tinerii se ajutau unii pe alţii să urce pe munte. La fel, la coborâre, „îşi purtau sarcinile, unii altora”, se ajutau între ei. Drumeţia, ca şi tot ce se întâmplă în tabăra creştină, te ajută să te cunoşti pe tine însuţi.
Prof. Ramona Pop
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008

O veste MINUNATA!!!

Slava Domnului pentru purtarea Lui de grija care nu are nevoie de petitii, proteste si tonuri ridicate, ci primeste si asculta doar rugaciunea... Iată anunţul care a apărut azi pe site-ul Centrului:

Dragii noştri prieteni în Domnul,
Iată, acum, cu multă recunoştinţă pentru ajutorul pe care ni l-aţi oferit prin rugăciune şi dragoste, vă anunţăm că Centrul nostru îşi va relua în curând activitatea după vechea rânduială, cu o singură schimbare: am primit permisiunea să ne mutăm sediul la Iaşi.

Bucuria noastră nu e umbrită decât de întristarea prietenilor noştri din Craiova şi din împrejurimi. Mulţi craioveni ne-au devenit, în cei şapte ani de vieţuire în Oltenia, dragi şi apropiaţi ca nişte fraţi de sânge. De fapt şi suntem: toţi cei care s-au apropiat de noi şi au iubit felul nostru de a sluji pe Domnul ne erau sau au devenit după ce ne-am întâlnit, fraţi de Potir, fraţi după Trupul şi Sângele Domnului de Care am învăţat să atârnăm ca să ne vindecăm, să creştem şi să ne bucurăm cu Bucuria Lui cea Sfântă.

Cu dragoste şi recunoştinţă,

Monahia Siluana cu familia ei în Hristos Domnul

marți, 2 septembrie 2008

Un nou an bisericesc

Ieri, 1 septembrie, a început un nou an bisericesc. Cum eu lunea sunt din zori şi până în seară la serviciu, n-am apucat să scriu nimic... Mi-a plăcut mult ce a scris Cristina despre această zi, dar şi ce idei propune Irina pentru un nou început al vieţii duhovniceşti.
Să ne fie acest septembrie un nou început spre mai bine, mai aproape de Domnul, mai aproape unii de alţii. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Natalia

10 lucruri de facut cu copiii (IV)

Continuăm serialul activităţilor de făcut cu copiii. Ideile sunt preluate dintr-un articol foarte util: "10 lucruri de făcut cu copiii înaintea vârstei de 10 ani" şi experimentate cu copiii mei.

8. Munca & slujirea altora

Dezvoltaţi în copii dragostea pentru muncă şi ajutorarea altora. De când copilul este mic ar trebui să i se dea de îndeplinit în mod regulat munci casnice. Nu doar să hrănească căţelul sau să îşi facă patul. Un copil de 5 ani este perfect capabil să pună farfuriile la loc, sau să împăturească rufele. Un copil de 10 ani poate să prepare o mâncare simplă, de la început la sfârşit. Copiii de toate vârstele pot face curat în casă. Mama nu ar trebui să adune jucăriile de pe jos.
La adolescenţă un copil ar trebui să fie capabil să se ocupe de întreţinerea casei, de la gătit şi curăţenie şi până la îngrijirea fraţilor mai mici. Asta nu doar că îi ajută să aprecieze munca în timp ce îi ajută şi pe părinţi, dar le va fi de ajutor când vor fi la casele lor.
Nu faceţi pentru copiii voştri ceea ce pot să facă singuri. În primul an de viaţă e nevoie să faci totul pentru copilul tău, dar după asta situaţia ar trebui să se schimbe rapid. El poate învăţa să facă multe lucruri singur. Dacă faceţi toate treburile în casă şi copilul stă degeaba, el va învăţa că următorul lucru: "sunt aşa de important, încât toţi mă servesc". Dar dacă învaţă să facă treburile singur, va căpăta încredere în sine: "pot să fac asta singur". Şi dacă va învăţa să facă treburile casei pentru a fi de ajutor, se va simţi util: "sunt de ajutor şi familia are nevoie de mine".
Vă sugerez să scrieţi câte un program pentru fiecare copil. Programul trebuie să fie bine organizat, să scrie în el cine, când şi ce are de făcut, şi să fie afişat la loc vizibil. Asiguraţi-vă că sunt bine înţelese consecinţele neascultării.
Odată cu munca, copiii trebuie să înveţe să-i ajute pe alţii. Puteţi vizita împreună cu ei un cămin de bătrâni, sau puteţi găsi multe alte oportunităţi de a-i ajuta pe alţii.

9. Disciplina

Am observat în viaţa noastră că atunci când disciplinarea copiilor este neglijată avem dificultăţi în ceea ce priveşte învăţatul. Copiii nu vor dezvolta niciodată auto-disciplină dacă părinţii nu îi învaţă cum. Iar copii care nu sunt auto-disciplinaţi vor avea multe eşecuri, în special la învăţătură. Puneţi-vă următoarele întrebări:
"Sunt mulţumit de felul în care mă ascultă copiii mei?"
"Îmi place să fiu în preajma copiilor mei?"
"Copiii mei mă cinstesc şi mă respectă?"
Dacă răspunsul la aceste întrebări este "nu" va trebui să vă reevaluaţi priorităţile.

- Nu permiteţi copilului să va ignore. Când îi spuneţi ceva, asiguraţi-vă că este atent.
- Nu permiteţi copilului să vă conducă. El trebuie să se conducă pe sine-însuşi. Omul trebuie să fie stăpân pe sine înainte de a conduce pe alţii. Nimeni nu va învăţa să se stăpânească pe sine lăsându-se condus de poftele sale; va învăţa să se stăpânească pe sine doar supunându-se voinţei altuia. Dacă veţi învăţa copilul să se cunoască pe sine şi să se auto-conducă, atunci el va fi capabil să facă ceea ce i se încredinţează.
A consemnat Irina Constantinescu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008

Celelalte părţi le puteţi găsi aici:
Partea I: Scris şi citit; Povestirea orală; Memorare
Partea a II-a: Audiţii şi ascultarea unui text; Rugăciune în familie
Partea a III-a: Arte şi lucru manual; Excursii şi bibliotecă

Comportamentul copiilor în public

Continuăm serialul consacrat educării creştine a copiilor – sfaturi preluate şi adaptate (cu acordul autoarei) din cartea Raising Godly Tomatoes. Vă reamintim că autoarea, Elisabeth Krueger, este o mamă creştină din Statele Unite care îşi educă acasă cei zece copii. Acest episod are în centrul atenţiei comportamentul copiilor atunci când ieşim cu ei în public şi standardele pe care trebuie să ni le impunem în această privinţă.


Fără plânsete şi miorlăieli
Fii consecventă cu standardele tale indiferent dacă sunteţi acasă sau ieşiţi în oraş. Dacă ţi-ai învăţat copiii să se comporte civilizat acasă nu vei avea probleme cu comportamentul lor în public; dar ce am aflat, fiindcă mi s-a întâmplat de câteva ori, este că nu am devenit conştientă că au nevoie de lucru într-o anume arie până nu am fost ruşinata de comportamentul lor în public.
Noi ieşim să mâncăm în oraş împreună foarte des. Când o facem ne aşteptăm de la copiii noştri să se comporte ca în lumea adulţilor. Fără plânsete, smiorcăieli sau joacă cu mâncarea. Trebuie să aibă maniere decente la masă, în acord cu vârsta lor. Trebuie să fie atât de tăcuţi cât o cere restaurantul şi nu au voie să se dea jos de pe scaune şi să alerge în jur. Această ultima regulă se aplică şi la biserică. Este plăcut să te afli într-un loc cu atmosferă sigură şi prietenoasă, dar nu-ţi lăsa copiii să-i deranjeze pe alţii doar fiindcă este distractiv pentru ei şi mai uşor pentru tine decât să-i corectezi.

Exersaţi acasă
A avea copiii stând liniştiţi când sunteţi în public este un lucru care poate şi trebuie să fie îndeplinit. Exersaţi acasă dacă e nevoie, punându-i să stea liniştiţi lângă voi în timp ce vizitaţi pe cineva, sau coaseţi, sau citiţi cu glas tare (nu neapărat pentru ei). Lăsaţi-i pe cei mici să adoarmă, dar cei mari trebuie să se deprindă să asculte o conversaţie obişnuită, atât timp cât nu este intimă sau nepotrivită pentru ei. Toţi copiii noştri participă la nunţi, înmormântări, întâlniri de afaceri şi altele, fără să deranjeze pe cineva.
Dacă există vreo îndoială referitor la cum se vor comporta, mă aşez undeva de unde mă pot ridica repede să-i scot afară. Dar după un an, un an şi jumătate n-ar mai trebui să fie nevoie de asta. Învăţaţi-i acasă ce înseamnă un deget lipit de buze. O simplă privire încruntată de la voi ar trebui să fie suficientă pentru a opri cele mai mici indicii de potenţial deranj (nu aşteptaţi până problemele cresc).

Aşa NU!
Deoarece ieşim aşa des am avut ocazia să observăm comportamentul public al multor copii. Este groaznic! În timp ce părinţii lor încearcă să converseze sau să mănânce, copiii fac ce ştiu mai bine, cu mare succes, pentru a le zădărnici încercarea. La fiecare două secunde mama sau tata trebuie să oprească sau să încerce să controleze câte o criză. Întâi juniorul decide că a sta lângă părinţii săi nu e ceea ce îşi doreşte. Părinţii cedează, în speranţa de a-i menţine buna dispoziţie. Apoi părinţii îl lasă să aleagă ceva de mâncare, dar desigur lui nu-i place nimic. Chiar dacă mama a adus aproape un magazin de jucării, juniorul insistă să se joace cu orice altceva poate găsi, aruncându-le apoi sistematic pe podea. De obicei varsă câte ceva, ca să nu mai menţionam că este mâzgălit cu mâncare de sus până jos. În cele din urmă apar ţipetele şi plânsetele, pe care unii părinţi par capabili să le ignore, în timp ce alţii scurtează masa şi nu le mai trebuie să iasă în oraş vreodată.
Nu trebuie să fie aşa. Cina este o adevărată plăcere pentru noi, în special când mergem la restaurant, fiindcă nu trebuie să gătesc şi să curăţ după aceea. Fiecare mănâncă ceva diferit dacă vrea, apoi se poate relaxa şi discută evenimentele zilei. Folosim acest timp pentru a vorbi despre orice - despre binecuvântările zilei, despre planurile de mâine. Ne bucurăm de compania celorlalţi. Deoarece avem mulţi copii fiecare dintre cei mari are lângă el câte unul mic, pe care îl ajută la nevoie. Cei mai mititei, care au nevoie de mai multă supraveghere, stau aproape de mama şi tata. Fiecare a învăţat să folosească şerveţelul şi să spună "te rog" şi "mulţumesc". Cea mai bună parte sunt complimentele frecvente pe care copii le primesc pentru comportamentul lor din partea străinilor!

Înăbuşă în faşă
Unul din cele mai importante aspecte ale stabilirii de standarde este să-ţi aminteşti a nu trece cu vederea lucrurile mărunte. Dacă sunteţi obişnuiţi să faceţi în mod constant bine fiecare lucru mic, vă va fi mai uşor când vor veni cele mari. Dacă nu îngăduiţi mici păcate în viaţă voastră, acestea nu vor avea ocazia să se transforme în păcate mari. Acelaşi lucru se aplică şi copiilor. Dacă vă corectaţi copiii pentru acte mici de neascultare şi pentru mici manifestări de atitudini rele, nu veţi ajunge niciodată la punctul de a fi nevoie să corectaţi probleme mari. Stabiliţi-vă regulile având acest lucru în minte. Nu este în regulă ca un copil să spună o mică minciună, ori să înşele puţin, ori să răspundă înapoi din când în când, doar fiindcă e mic. Învăţă-i modul corect de a trăi şi gândeşte-te că atunci când sunt mici e uşor, şi nu trebuie să încerci mai târziu, când este mai greu.
A consemnat Irina Constantinescu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 19 - august 2008