sâmbătă, 31 mai 2008

Duminica Orbului


„Cel ce s-a născut orb zicea în sufletul său: Au doară pentru păcatele părinţilor m-am născut fără vedere? Au doară pentru necredinţa neamurilor m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să întreb când este noapte, şi când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că n-am văzut soarele strălucind, şi nici chipul Celui ce m-a zidit. Ci mă rog Ţie, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine şi mă miluieşte.“

Vecernia Duminicii

Evanghelia zilei o găsiţi aici.

Minunatul cuvânt al Părintelui Nicolae Steinhardt, care vorbeşte despre orb ca despre unul dintre puţinii care a câştigat admiraţia Domnului, îl găsiţi aici.

Cuvinte de folos la Duminica Orbului găsiţi aici.

Natalia

Cuvant la 1 iunie


Am primit cuvantul pastoral al Inaltului nostru, IPS Laurentiu, la ziua de maine - 1 iunie. Mi-a placut tare mult, asa ca pun si aici cateva fragmente:

… în trecut părinţii îi împărţeau pe copii cel mult în copii buni şi copii răi şi căutau să-i facă pe toţi mai buni. Astăzi însă, pentru noi, copiii se împart în „copii doriţi” şi „copii nedoriţi”. Altădată, părinţii primeau de la Dumnezeu toţi copiii ca daruri ale Lui; astăzi, îi primim doar ca rezultat al alegerii şi planificării noastre. Nu mai vrem să avem pur şi simplu copii, ci numai „copii doriţi”. Altădată, părinţii iubeau pe toţi copiii, deşi sufereau pentru unii dintre ei. Acum însă, suferim pentru toţi, tocmai pentru că nu îi mai iubim pe toţi.

Suferim pentru copiii pe care nu-i dorim şi îi refuzăm, cărora le interzicem viaţa prin metodele anticoncepţionale sau le-o retezăm prin avort.

Dar nu mai puţin suferim pentru copiii pe care îi dorim şi pe care îi planificăm ca să putem face faţă la ceea ce noi înşine ne propunem să le oferim. Auzim de multe ori justificarea: „nu pot primi acest copil pentru că nu am ce să-i ofer!” Însă ce le oferim acelor copiii pe care îi primim totuşi?

Desigur, orice părinte normal doreşte să ofere ceea ce are mai bun copiilor săi. Însă ce avem noi, părinţii, mai bun, care sunt lucrurile mai bune pe care ne străduim să le realizăm de obicei şi sperăm să le transmitem copiilor? Libertatea? Dar adesea suntem stăpâniţi de tot felul patimi! Curajul? Dar facem adesea compromisuri numai să ne meargă mai bine! Sinceritatea? De câte ori nu suntem ipocriţi ca să ne impunem cu orice preţ în ochii celorlalţi! Curăţia? În câte locuinţe nu devarsă mass-media audio-vizuală cultura libertinajului sexual, a pornografiei, a adulterului şi divorţului? Iubirea? Dar câte duşmănii nu avem, şi în familie şi în afara ei! Educaţia superioară? Dar în câte dintre şcolile noastre — pe care le-am abandonat în grija unui stat tot mai puţin responsabil pentru soarta acestui popor — nu înfloreşte consumul de tutun, alcool şi chiar droguri? Credinţa? De câte ori nu ne aducem aminte de Dumnezeu doar la necazuri iar apoi Îl uităm mulţumiţi! Dorim pentru copii un viitor mai bun? Dar noi nu le mai oferim prezentul, nu mai reuşim să le asigurăm prezenţa noastră, apropierea noastră cotidiană!

Profesiunea, serviciul, afacerile, munca în străinătate sunt indispensabile pentru bunăstare şi confort, dar să nu ignorăm preţul pe care îl plătim pentru acestea prin copiii noştri. Pentru că în familie nu există învăţământ şi educaţie la distanţă, am invitat în casele noastre un nou pedagog: televizorul. Dacă noi, adulţii, gustăm şi considerăm indispensabilă cultura mass-media intrată cu brutalitate în viaţa noastră, să nu ignorăm faptul că ea ajunge să formeze mintea copiilor şi să le determină comportamentul. Să nu ne mirăm atunci că distracţia devine pentru ei obiectivul principal al vieţii, că alcoolul, euforizantele, drogurile şi multe alte plăceri trupeşti li se par căile pentru dobândirea fericirii. Oricât de greu de refuzat, noi cei maturi trebuie să rezistăm ofertei mass-media şi să înlăturăm acest război nevăzut dus împotriva minţilor copiilor noştri, oferindu-le alternative prin care să le stimulăm lectura, jocul, dialogul, creativitatea, credinţa.

Noi vrem numai „copii doriţi”, dar suntem noi părinţii doriţi, adică părinţii care ar fi de dorit să fim?“

+ Dr. LAURENŢIU STREZA

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Intregul cuvant pastoral, care merita citit, il gasiti aici.

Natalia

Concertul de muzica bizantina 'Bucuria Invierii'

Joi seara am primit un telefon. Era prietena mea, Ioana. Raspund si zic: "Hristos a inviat!". In loc de raspuns insa aud o muzica dumnezeiasca, bizantina, interpretata de o voce feminina care parea mai degraba ingereasca decat omeneasca.
Ce se intamplase? Ioana era la Concertul de muzica bizantina "Bucuria Invierii" care se tinea la Sala Palatului si a vrut sa ne ia si pe noi putin acolo, sa primim harul Domnului prin intermediul muzicii. Vocea era Divna Ljubojevic.
Va recomand din toata inima marturia Ioanei despre acea seara. O gasiti aici.

Divna Ljubojevic - Veliko Slavoslovie





Natalia

miercuri, 28 mai 2008

Poiana Narciselor de la Vad

Va spuneam aici si despre Poiana Narciselor de la Vad. Ieri am reusit sa ajungem si noi aici (eu am mai fost, insa doar in copilarie...). Desi nu am mai gasit decat o singura narcisa, si aceea cam ofilita, aerul este minunat, un adevarat colt de rai.
Indicatiile pentru cei care intra, nu prea respectate :(.
Narcisa cea unica si semi-ofilita:
Natalia

Piept de pui cu garnitura de orez

Iar vin cu retete de la altii :). De data aceasta Ioana este cea care ne ofera un piept de pui la cuptor cu garnitura de orez, cu care mie sincer mi-a facut pofta (iertare ca postez asemenea bunatati miercurea, sper sa nu salivati prea tare).
O citez deci pe draga mea prietena direct din mana ei ;), ca scrie si frumos!

„E o reteteta relativ “inventata”, desi e foarte posibil sa o fi inventat si altii inaintea mea. O mancare rapida si simpla, eu zic ca in acelasi timp sanatoasa si gustoasa, dar s-ar putea sa fiu subiectiva, deci va invit sa va faceti propria parere. Mai spun doar ca mie imi place sa combin dupa cum imi e gustul. Simtiti-va deci liberi sa excludeti ori adaugati orice:

  • Piept de pui dezosat
  • Ulei masline
  • Ierburi aromate
  • Orez
  • Cascaval
  • Unt
  • Salata, rosii, ardei
  • Lamaie

Puiul inainte sa fie pus la cuptor, se da cu sare, vegeta sau condimente pt pui. Se pune la cuptor cu apa si putin ulei, ierburi si sare, iar în tavă se pune niste usturoi taiat feliute si/sau niste ceapa taiata feliute, doar de aroma.
Se scoate cand e fiert, nu as putea spune dupa cat timp, caci nu m-am uitat la ceas, dar sigur nu va fi greu de depistat cand e gata.

Garnitura:

Eu am folosit orez prefiert la punga (Uncle Ben’s). Imi place ca e f bun si nu se lipeste – nici boabele una de alta si nici el de oala, caci nu are cum, fiind in punga;)

Am fiert orezul in apa cu sare si o feliuta de lamiae (ii da o aroma fina, placuta). Apoi, cat era cald, l-am amestecat cu doua lingurite de unt si cateva linguri de cascaval ras. Mi s-a parut ca nu are nevoie de niciun alt condiment, dar daca simtiti nevoia puteti adauga orice.

Alaturi, am facut o salata: salata verde, rosii, ardei capia, ulei de masline, sare, zeama lamaie (eu am pus si putina telemea rasa, caci imi place mult combinatia)"

Ioana


Chec aperitiv cu ton si telemea

Plecând de la reţeta de pe Culinar am făcut săptămâna trecuta checul aperitiv, însa cu ton şi telemea, pentru că asta am avut. A ieşit deosebit de bun şi a dispărut instantaneu din faţa musafirilor, aşa că a trebuit în aceeaşi zi să mai fac unul, pentru noi.

Am folosit pentru aluat:

  • 3 oua
  • 150 g de faina
  • 1 plic de praf de copt
  • 50 ml de ulei
  • 125 ml lapte
  • 100 g de cascaval ras marunt

Am bătut ouăle cu mixerul, apoi am adăugat restul ingredientelor.

Pentru umplutură am folosit

  • o conservă ton bucăţi (nu mărunţit), pentru că are mai puţin ulei şi bucăţile se văd frumos la secţiune
  • telemea tăiată cubuleţe

Am amestecat cu aluatul şi am dat la cuptor până s-a rumenit puţin. E f.gustos, extrem de uşor şi rapid de făcut.

Iată şi o secţiune, dar nu încercaţi astăzi, pentru că e numai dezlegare la peşte, nu şi la ouă şi brânză :).
Natalia

marți, 27 mai 2008

Sfantul Ioan Rusul


Astăzi este ziua Sfântului Ioan Rusul, un prieten foarte drag nouă, la moaştele căruia ne-a învrednicit Domnul să ajungem, în insula Evia din Grecia. L-am simţit ca pe o prezenţă VIE, lucrătoare, iubitoare…


Iată şi biserica care îi adăposteşte sfintele moaşte:

Despre viaţa lui pe scurt am scris în ultimul număr din Apostolat:

Sfântul Ioan Rusul

S-a născut în jurul anului 1690, în Rusia. A fost făcut prizonier şi dat în stăpânirea unui aga (ofiţer superior) turc, care l-a dus la Constantinopol, iar de aici in ţinutul Procopie, în Asia Mică. Acesta l-a rânduit să slujească la vite, iar Sfântul dormea în grajd, unde se ruga, postea şi recita din psalmii pe care îi ştia din copilărie. Noaptea mai fugea la o biserică din apropiere pentru a priveghea şi tot aici se împărtăşea în fiecare săptămână cu Sfintele Taine.

A început să facă minuni încă din timpul vieţii sale, cea mai cunoscută fiind întâmplarea cu farfuria cu pilaf. În timp ce aga era la Mekka, soţia acestuia a pregătit un ospăţ. Printre mâncăruri se afla un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi, iar stăpâna casei şi-a exprimat regretul că acesta nu este împreună cu ei, să guste. Sfântul i-a spus atunci să pregătească o farfurie, pentru că i-o va trimite agăi. Invitaţii au râs de el, însă femeia a poruncit bucătăresei să se supună, crezând că Ioan a cerut-o pentru el sau pentru vreo familie săracă. Când aga s-a întors din pelerinaj, a adus cu sine farfuria de aramă în care fusese pus pilaful, şi a povestit că într-o zi (exact cea în care fusese ospăţul), a găsit în camera pe care o lăsase încuiată o farfurie cu numele lui scris pe ea, aşa cum erau cele de acasă, plină cu pilaf cald. Vestea minunii s-a răspândit repede, iar de atunci chiar şi turcii îl priveau pe Sfântul Ioan cu teamă şi respect.

Sfântul Ioan Rusul a trecut la cele veşnice de tânăr, în 27 mai 1730. Cunoscându-şi de dinainte sfârşitul, a cerut să fie împărtăşit, plecând la Domnul imediat după aceea. Bătrânul preot care îl spovedea şi îl împărtăşea, l-a văzut in vis, în 1733, spunându-i că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, neputrezit. Creştinii au deschis mormântul, au găsit sfintele moaşte, care răspândeau un parfum dumnezeiesc, şi le-au dus în biserica unde obişnuia să privegheze Sfântul.

Într-o înfruntare, Osman Paşa, trecând prin Procopie, a dat foc bisericii, vrând a se răzbuna pe creştini. Văzând insa sfintele moaşte mişcându-se în mijlocul focului, turcii s-au îngrozit şi au fugit. După plecarea lor, creştinii au găsit trupul sfânt întreg. Nu păţise nimic, era tot înmiresmat, dar puţin înnegrit de la foc, aşa cum a rămas până astăzi, spre aducere aminte.

După conflictul dintre Turcia şi Grecia din 1922, grecii din Asia Mică au fost nevoiţi să plece. Locuitorii din Procopie au luat cu ei sfintele moaşte şi odoarele bisericii şi, după multe peregrinări, s-au stabilit în insula Evia, în Grecia, unde au înfiinţat o localitate cu acelaşi nume. Au ridicat aici o nouă biserică, care adăposteşte racla cu sfintele moaşte. Nenumăratele minuni de care se bucură cei care aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului au fost consemnate, iar în biserică există şi dovezi ale unora dintre ele. Sfântul Ioan este cunoscut de cei care îl iubesc ca un fiind tămăduitor de boli grele, un ascultător al părinţilor ai căror copii au căzut în tot felul de ispite sau un mijlocitor la Dumnezeu pentru cei care nu au copii.

Natalia Corlean

[edit] După ce am postat am găsit o mărturie minunată despre Sfântul Ioan, cu poze din biserica lui din Evia, pe care v-o recomand cu căldură şi pe care o găsiţi aici.

Viaţa mai pe larg şi câteva dintre minunile pe care le-a făcut găsiţi aici.

Textul acatistului său îl puteţi găsi aici, cel al paraclisului aici, iar paraclisul îl puteţi asculta aici.

Cartea cu viaţa şi minunile Sfântului o puteţi comanda aici. Eu am acasă un stoc de cărţi la care apelez când e să facem un cadou, iar cartea aceasta e la loc de cinste :).

Natalia

duminică, 25 mai 2008

Marturie

Cununii pentru aici şi pentru veşnicie

Nunta e un eveniment extraordinar în viaţa tuturor, credincioşi sau nu. Iată mărturia unei prietene dragi despre cununiile de la biserica comunităţii din care face parte, pentru care am primit cu mare bucurie acordul publicării:

De la Pasti incoace, aproape in fiecare duminica avem cate o nunta.
Vin de la Utrenie, discret, si se aseaza in fata, inaintea usilor imparatesti, intre cele doua tetrapoade.
Nu stiu unde isi fac rochiile miresele "noastre". Par gandite ca tinute albe speciale, unice, dar pentru.. biserica:) Fara zorzoane, fara arcuri. Chipurile lor sunt aceleasi ca in fiecare duminica, doar ca mai stralucitoare. Iar rochiile lor de nunta nu sunt rochii pentru petrecere, cum sunt cele mai multe din cele pe care le vad uneori prin vitrine sau magazine. Parca-s gandite sa fie rochii de biserica:) Nu stiu daca le cumpara sau si le comanda dupa dorinta lor, dar is... asa cum ar trebui sa fie...

Daniela sigur si-a comandat "voalul". Cand am zarit-o asta dimineata, nu mi-am dat seama ce se intampla. Era un "voal" din matase, cred. Ceva fin, dar mat, nu transparet. Pornea din crestet si o imbraca toata, peste umeri, peste brate, pana jos. Pus dublu in partea de sus, un fald se termina in apropierea braului, iar celalat cobora in jurul ei. Pentru ca erau niste maici noi in biserica, primul meu gand (irational) a fost ca e vreo calugarie:).. cum era ea asa subtirica si acoperita de sus pana jos in alb din material simplu, fara sa fie voal sau dantela, fara sa fie infoiat ceva in jurul ei.
Apoi l-am zarit si pe George si m-am dumirit:) Au fost cu noi la colindat de Craciun. Nu stiu de ce, in intuitia mea (magnifica:D), am crezut ca sunt frati. El parea mai mic. Azi nu mai parea, insa, asa. Parea (si era pe cale sa devina) barbatul ei.
El statea foarte drept, ea cu jumate de cap mai scunda, era usor inclinata in fata. Se inchinau simetric, pana jos, de fiecare data. Cand s-a iesit cu Darurile, s-au retras putin fiecare spre tetrapodul mai apropiat. Ea si-a odihnit putin mana pe icoana Maicii Domnului, el pe a Mantuitorului. Au fost pomeniti cu numele, la iesirea Darurilor, apoi s-au impartasit primii (spre surprinderea copiilor care stiau ca ei sunt intotdeauna primii :) ).
Nu s-a umplut biserica de nuntasi. A fost aceeasi slujba tihnita (pe alocuri soptita aproape) ca intotdeauna. Cateva fete parca erau imbracate ceva mai elegant, dar nu mi-am putut da seama daca in legatura cu nunta, ori doar pentru ca era duminica. Spre final, i-am zarit pe cei care cred ca erau totusi parintii.. Asa e de fiecare data si nu stiu daca e din cauza ca probabil nu sunt din Bucuresti mirii (majoritatea nu suntem din Buc) sau asa isi doresc ei: cununii in Biserica, in biserica in care traiesc, alaturi de cei care traiesc. Doar ei, alaturi de aceiasi noi ceilalti, in fata Tatalui lor si al nostru.

In predica, parintele -- amintindu-ne ca doi frati ai nostri se unesc ca mire si mireasa aici si pentru vesnicie -- a zis ca nu poate sa nu ne impartaseasca o temere: ca in curand s-ar putea intampla si in Romania ceea ce se intampla deja in multe alte parti: oficializarea cununiilor intre persoane de acelasi sex. Si grotescul cumplit: dreptul acestora de a infia copii. Ceea ce ar duce la degenerarea ireversibila a (unei parti a) societatii. Ne-a zis ca il macina de cativa ani un gand pe care ni l-a pus inainte si noua: ca doar marturisirea prin propria viata poate convinge -- dar ca familia crestina pasiva s-ar putea sa nu mai fie destul. S-ar putea sa vina momentul cand va trebui sa ne simtim raspunzatori pentru ceea ce nu facem. Cand familiile crestine se vor simti responsabile, daca inca nu o fac, pentru copiii abandonati prin spitale si camine, care ar putea ajunge in aceste asa-zise familii gay. A zis ca el nu crede ca putem lupta impotriva oficializarii legale a "drepturilor" acestor persoane de a se cununa si de a "avea" copii. Dar putem goli spitalele de copii. Putem sa nu le lasam alternativa:) Putem sa nu le lasam dreptul de a ucide in vesnicie copiii care la randul lor vor deveni adulti si vor ucide pentru ca nu vor mai cunoaste alta cale. Poate suna idealist. Parintele parea macinat de durerea gandului asta si a adaugat ca ar trebui sa fim constienti ca sunt pierduti multi copii si acum, pentru ca au incaput pe calea mortii -- pentru ca au fost abuzati si abandonati, pentru ca nu au cunoscut si nu presupun macar Adevarul, Calea, alternativa. Poate ca nu s-a hotarat nimeni azi, iesind de la slujba, sa salveze un suflet, dar cine stie.. Ne-a zis ca e doar un gand pe care vrea sa ni-l puna la inima, pentru vremea cand nu se va mai putea marturisi decat cu fapta.

Ne-a mai zis ceva care a venit parca in completarea celor spune de parintele Simeon de la Essex, aseara. Ca nu exista decat doua cai in lumea asta: calea vietii si calea mortii. Nu e si drum intermediar. Si n-a existat niciodata.Ma gandeam si eu ca nu are cum sa fie alfel din mom ce nu exista decat doua deznodaminte posibile: te mantuiesti ori ba. Esti viu sau ai murit. Aici, in lumea asta -- iar apoi vei continua sa fii viu sau sa fii mort, dupa cum ai fost si pana la ceasul trecerii.

Friptura in ulei de masline

Niste investigaţii pe care le-am făcut de curând ne-au descoperit faptul că amândoi avem un organism care detoxifică f.greu. Drept urmare, medicul ne-a recomandat să nu mai consumăm alimente care conţin conservanţi şi chimicale.

În încercarea de a mai schimba din felul de a mânca am dat peste reţeta Mayei, care mi s-a părut o alternativă excelentă la mezeluri.

Să vă spun cum am făcut eu. Am folosit:

  • 1 kg pulpă de viţel
  • 200 ml ulei de măsline
  • zeama de la o lămâie
  • sare

Am sărat carnea şi am pus-o într-un vas de micuţ de yena cu capac, împreună cu uleiul de măsline şi zeama de lămâie. Pentru că am avut vasul acesta mic am folosit mai puţin ulei decât în reţeta originală, ceea ce mi-a convenit.

Am dat la cuptor şi am lăsat 2 ore.

Excelentă, pur şi simplu, ca să nu mai zic că extraordinar de rapidă ca şi timp petrecut în bucătărie. Se taie felii subţiri
şi se adaugă şi din sosul ei, foarte gustos. Merge f.bine şi în sandvişuri sau ca mâncare rece.
Natalia

sâmbătă, 24 mai 2008

Duminica Samarinencei

Mâine este Duminica Samarinencei. Părintele Cleopa ne spune că prin întâlnirea Sa cu femeia samarineancă, Domnul ne transmite că El ne cere 2 virtuţi principale:

  • - credinţa puternică
  • - mărturisirea păcatelor cu pocăinţă, urmată apoi de înnoirea vieţii prin fapte bune

„Vedeţi cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeţi cât de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât două virtuţi principale: credinţă tare în Dumnezeu, şi pocăinţă, adică mărturisirea păcatelor noastre cu căinţă şi înnoirea vieţii prin fapte bune. Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii, şi-a recunoscut păcatele şi a cerut "apa cea vie", adică botezul creştin, harul Duhului Sfînt şi învăţarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat să adauge şi o altă faptă bună, obligatorie pentru noi toţi, pentru fiecare creştin, adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Căci, fugind în familie şi în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate uliţele şi striga în auzul tuturor: <<Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El>> (Ioan 4, 29-30).“

Întreg cuvântul Părintelui îl găsiţi aici.


„Lângă fântâna lui Iacov, aflând Iisus pe samarineanca, apă de la dânsa a cerut, Cel ce acoperă pământul cu nori. O, minune! Cel ce este purtat pe heruvimi, stătea de vorbă cu o femeie păcătoasă, apă cerând Cel ce a spânzurat pământul peste ape, apă căutând, Cel ce revarsă izvoarele şi limanurile apelor, vrând să atragă spre Sine, cu adevărat, pe cea vânată de luptătorul vrăjmaş şi să adape cu apa cea vie pe cea înflăcărată amarnic după lucruri netrebnice, ca un îndurat şi de oameni iubitor.“

Vecernia Duminicii

Evanghelia zilei

Alte cuvinte la această Duminică:

Părintele Constantin Necula (Sibiu)

IPS Bartolomeu Anania (audio)

Pr. Dorin Picioruş

[edit] Incă două recomandări am primit cu bucurie de la Război întru cuvânt:

Pentru activităţi cu copii aveţi o pagină despre această Duminică în ultimul număr din Apostolat în Ţara Făgăraşului, la p. 12.
Natalia

Sfintirea unei biserici

Din cauza furtunii de miercuri ne- a picat netul, chiar cand sa postez despre sfintirea bisericii din Vad (un sat din apropiere, cunoscut pentru Poiana narciselor), la care am participat. Recuperez însă acum. Este un eveniment deosebit, unic in viata unui lacas de cult si al unei comunitati.
La sosirea Inaltului nostru, preotii i-au iesit in intampinare cu Sf. Evanghelie . Am intrat în biserică:
A fost pregătită Sfânta Masă a Altarului ce urma să fie zidit.
Iată şi nişa în care urmau să fie puse Sfinte Moaşte.
Înaltul ne-a explicat rânduiala care urma şi semnificaţia ei.
A început slujba sfinţirii, la intrarea în biserică.
Am înconjurat biserica, la fiecare punct cardinal citindu-se din Sf. Evanghelie, stropindu-se cu apă sfinţită peretele bisericii şi fiind însemnat cu Sf. Mir.
După intrarea în biserică s-a citit hrisovul de sfinţire (un document care atestă sfinţirea şi date despre arhiereul care a săvârşit-o, biserică etc.), care urma să fie pus în firida din Masa Altarului.
Au fost puse în această firidă Sfinte Moaşte, hrisovul de sfinţire şi pomelnice cu numele ctitorilor bisericii, apoi s-a pecetluit cu ceară.
Părintele Mitropolit şi preoţii prezenţi au spălat apoi Sfânta Masă cu apă, săpun şi bureţi, au clătit cu apă de trandafiri.
Au şters-o cu 7 prosoape.
Masa a fost sfinţită cu Sf. Mir, s-au lipit cu ceară chipurile celor patru Evanghelişti pe colţurile Sfintei Mese, după care s-a pus un acoperământ legat cu şnur la două capete, care s-au strâns pe sub piciorul mesei. Capetele au fost prinse şi înnodate deasupra Sfintei Mese, aplicându-se pe ele ceară roşie şi sigiliul Mitropoliei Ardealului.
Au fost însemnaţi cu Sf. Mir şi pereţii interiori.
Apoi a început Sf. Liturghie.
Un moment f.drag mie la Liturghia cu arhiereu, când în timpul rostirii Crezului acesta îngenunchează, iar ceilalţi preoţi ţin un acoperământ numit Sf. Aer deasupra capului lui:
Părintele paroh a fost hirotesit iconom.
La sfârşitul slujbei, toată lumea a avut voie să intre şi să se închine în altar, ceea ce se întâmplă doar în această zi a sfinţirii bisericii. După aceea NIMENI (nu doar femeile) nu mai are voie să intre, în afară de preot şi cel care primeşte binecuvântare de a face o treabă acolo.
Natalia

sâmbătă, 17 mai 2008

Duminica Slabanogului

Mâine este Duminica a 4-a după Paşti, numită şi Duminica Slăbănogului, după cel care a fost vindecat de către Hristos în fragmentul din Evanghelie care se citeşte în această zi, pe care îl găsiţi aici.

Mi-au rămas la suflet două idei:

  • - “Iată că te-ai făcut sănătos: de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Bolile pot fi deci şi consecinţe ale păcatului. (Nu întotdeauna, pentru că în alt loc Mântuitorul spune despre orbul pe care L-a vindecat că nu din cauza păcatelor lui, nici ale părinţilor lui a fost bolnav, ci ca să se arate prin El slava lui Dumnezeu.) Să ne întrebăm deci, şi mai ales să Îl întrebăm pe Domnul, atunci când suntem bolnavi, care este cauza bolii noastre, pentru ca nu cumva să fie din păcate pe care le-am făcut şi nu ne-au fost iertate pentru că nu ne-am pocăit pentru ele, nu I-am cerut iertare Domnului în Taina Spovedaniei.
  • - Aşa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, slăbănogul este o comoară de răbdare, înţelepciune, statornicie şi neclintită nădejde în Dumnezeu, care ar trebui să ne fie exemplu. Deşi era la pat de 38 de ani şi ceea ce trăia el nu se putea numi viaţă (o cântare din Vecernia zilei îl numeşte „mort neîngropat”), omul stătea cu răbdare şi nădejde la Dumnezeu să fie vindecat în acea scăldătoare unde o data pe an se întâmplau minuni. De unde ştim că avea răbdare, înţelepciune şi nădejde? Pentru că atunci când Hristos (despre care ştim din alte Evanghelii că punea la încercare credinţa omului) îl întreabă: „Voieşti să fii sănătos?” nu se supără că aparent este luat peste picior (cum să nu vrea? doar de-asta stătea acolo!), ci răspunde smerit, spunându-şi durerea: „Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa”

Să nu uităm deci: răbdare, înţelepciune, statornicie şi neclintită nădejde în Dumnezeu.

Ca un mort neîngropat fiind slăbănogul, văzându-Te pe Tine a strigat: „Miluieşte-mă, Doamne! Că patul meu mormânt s-a făcut mie. Care-mi este folosul vieţii? Scăldătoarea oilor nu-mi este de ajutor, căci nu am pe nimeni care să mă arunce când se tulbură apele. Ci la Tine vin, Izvorule al tămăduirilor, ca şi eu împreună cu toţi să strig: Atotputernice Doamne, slavă Ţie!”

Toate Îţi sunt Ţie cu putinţă, Sfinte, toate Te ascultă, toate Ţi se supun. Adu-Ţi aminte de noi toţi şi ne miluieşte, ca un iubitor de oameni!

Vecernia Duminicii

Cuvinte la această Duminică:

Sf. Ioan Gură de Aur

Război întru Cuvânt

Natalia