luni, 12 mai 2008

E bine sa fii pretentioasa atunci cand iti alegi sotul?

"Sigur că da, foarte pretenţioasă. Noi trebuie să fim alese, noi trebuie să ne lăsăm alese. Să alegem din cei care vor să ne aleagă. Trebuie să fim pretenţioase, în sensul că să ştim ce vrem de la viaţă şi să ne cunoaştem neputinţele. Dacă eu sunt emotivă, dacă sunt nervoasă din fire, atunci voi avea grijă ca mama băiatului meu să fie o femeie cumsecade, că altfel degeaba este el băiat bun, dacă mama soacră este rea.

Trebuie să fiu extrem de puternică ca să fiu fericită într-o căsnicie în care mie mi se pare că mama soacră nu e cum trebuie. Trebuie să avem pretenţii: soţul meu pretind să fie creştin, pretind să accepte să naştem toţi pruncii pe care ni-i dăruieşte Dumnezeu, pretind să nu se consoleze cu băutura când l-oi scoate eu din minţi - să nu se consoleze cu ţuică, ci să se consoleze cu Maica Domnului, cu spovedanie; acestea să-mi fie pretenţiile. Şi, dacă doi tineri se spovedesc şi se împărtăşesc, nu se poate să nu se iubească! Cele mai reuşite căsnicii în istoria comunităţilor tradiţionale erau cele făcute de familiile mirilor sau cele făcute din interes. De ce? Pentru că într-o căsnicie se întâlnesc două neamuri, două seminţii, care trebuie să se iubească. Şi părinţii ştiau mai bine: „E de-a lui cutare, n-ai ce să faci cu ei”. Şi se iubeau tinerii şi se luau, în ciuda sfaturilor părinţilor, şi ieşeau iubiri tragice, pentru că se luau şi se lăsau. Pentru că toată mentalitatea aceea, tot felul în care crescuse, apărea ca o piedică după ce dispărea spuma sentimentelor.

Nu trebuie să ne căsătorim din interes material sau din sfatul părinţilor, dar din interes duhovnicesc, da. Mă mântuiesc eu lângă băiatul acesta? Am încredere că atunci când n-o să mai poată, va apela la ajutorul lui Dumnezeu? Dacă nu, nu pot să am încredere în nimeni, nici în mine. Eu nu pot să am încredere în mine, dacă nu aştept de la mine să mă duc la Dumnezeu. Acesta să ne fie reperul când suntem pretenţioşi."

Maica Siluana Vlad

Apostolat in Tara Fagarasului nr. 16, mai 2008

6 comentarii:

MunteanUK spunea...

Hristos a inviat!

...ar trebui sa ma simt 'vizat' cumva de ultima postare? :)

cu ultimul paragraf din vorbele Maicii Siluana sunt de acord, insa celelalte doua trebuie luate cu mari rezerve. 'aplicabilitatea' lor in ziua de azi este tot mai redusa, caci ne-am intors in vremea primelor veacuri crestine, cand Hristos era pricina de 'sfasiere' in familii.

binecuvantata sa fii, draga Natalia, si cei ce te-au adus pe lume, ca ti-or fi dat cel mai mare dar care se poate face unui copil - sa fie lasati sa vina la si indrumati catre Iisus Hristos! dar sa nu uitam nicio clipa ca sunt multi tineri al caror suspin doar Maica Domnului il stie cand la biserica se aude vorba 'Dumnezeul parintilor nostri'...

desigur ca sintagma nu se refera neaparat la parinti trupesti, ci la toti Parintii de la care avem mostenire Biserica, insa este inevitabil ca mintea oricui sa faca legatura si cu cei din care s-a nascut dupa trup. iar cand dumnezeii lor sunt banul, televizorul, stomacul, tutunul, ambitiile felurite... cam greu sa ai vreo nadejde sa te sprijine intr-o casatorie 'din interes duhovnicesc'...

Natalia spunea...

Vizat de mine in nici un caz :) (eu doar am inceput sa postez din noul numar al Apostolatului, si am inceput cu un fragment care a aparut la rubrica cea mai draga mie); vizat poate de Altcineva? aici nu stiu...
Interesant este ca eu in revista am scos un fragment, cel cu casatoriile aranjate de parinti, tocmai pentru ca mi s-a parut interpretabil. Cand am pus insa pe blog am pus fara sa imi dau seama si fragmentul respectiv. De ce? nu stiu... M-am prins doar dupa o vreme si atunci am zis ca cine stie de ce si am lasat asa…

Sa stii insa ca recitind acu, cand ai facut tu distinctia intre paragrafe, mi-am dat seama ca nu am rezerve impotriva a nimic din ce zice Maica. Poate nu mentioneaza ca exista si exceptii, insa, la primul paragraf de exemplu, eu stiu pe propria-mi piele ce biiiine e sa ai o soacra buna, iar din pacate stiu si pe pielea multor multor altora ce rau este sa nu fie asa, pentru ca de multe ori pur si simplu parintii pot distruge o casnicie, crestina chiar! Crede-ma, a fost cat pe ce in cazul unor prieteni apropiati, slava Domnului ca s-au rezolvat toate... Uneori sunt ispite pe care nu le putem duce, mai ales daca ni le luam noi spunand: Apai nu ma insor/marit cu maica-sa sau cu tac-su! Exista, cum ziceam, si exceptii, dar ce zice Maica e in acelasi timp foarte adevarat, si numai prin mila Domnului putem iesi din asemenea greutati.

Iar cu acest fragment: Trebuie să avem pretenţii: soţul meu pretind să fie creştin, pretind să accepte să naştem toţi pruncii pe care ni-i dăruieşte Dumnezeu, pretind să nu se consoleze cu băutura când l-oi scoate eu din minţi - să nu se consoleze cu ţuică, ci să se consoleze cu Maica Domnului, cu spovedanie; acestea să-mi fie pretenţiile. sunt mai mult decat de acord. (si aici nu cred nici ca am inteles tu de ce nu esti – e din al doilea paragraf…)

Cu ultimul paragraf se pare ca suntem amandoi de acord. Si, ca sa fac o paranteza aici, prin Maica si aceste cuvinte a vorbit Domnul intr-un moment crucial din viata noastra. Inainte sa ne casatorim ne certam destul de mult. Intrebarea mea era: este acesta omul care mi l-a trimis Domnul pentru casatorie, sau ne pacalim amandoi? Cum sa ne casatorim daca ne certam atat?
Cand a venit Maica la o conferinta la Sibiu, la facultate, i-am cerut un sfat, care pentru mine a fost decisiv (interesant e ca am aflat de curand ca parintele nu a retinut chiar asta din ce a zis Maica, si e inca o dovada ca Dumnezeu vorbeste prin aceleasi cuvinte diferit, dupa inima si nevoile fiecaruia). M-a intrebat Maica asa: Care e scopul tau in viata aceasta? Sa te mantuiesti? Am zis: Da! L-a intrebat si pe el si raspunsul a fost acelasi. Si atunci a zis: Luati-va de manuta si mergeti impreuna spre mantuire! Cuvantul acesta mi-a ramas la inima si m-a ajutat mereu in clipele grele (inerente oricarui drum in doi). Bineinteles ca ne-am casatorit cu binecuvantarea duhovnicului, dupa rugaciune multa, dar cuvantul acesta a fost hotarator pentru mine.
Si sa stii ca a mai fost ceva, apropo de ce spui tu, ca e greu cu parintii care au alti dumnezei, ca nu te vor sprijini intr-o casatorie duhovniceasca. Am mai avut inca o experienta: cand ne-am hotarat sa ne casatorim (eu eram abia in anul 3 de facultate), eram ferm convinsi ca parintii plus bunicile din mai multe parti, plus alti membri ai familiei cu rol decizional important nu o sa fie de acord. Ne-am asumat acest lucru si, bazandu-ne pe binecuvantarea duhovnicului, le-am spus. Marea surpriza a fost ca toti au fost de acord! Asa ca… eu sunt convinsa ca Domnul lucreaza in cazul fiecaruia si, daca noi ne incredintam Lui si facem totul cu rugaciune si binecuvantarea duhovnicului, le randuieste El pe toate asa cum este cel mai bine.

Binecuvantat esti si tu, Bogdan, pt. ca, prin mila Domnlui, ti-ai deschis inima Lui din tinerete! E o mare binecuvantare!
Te imbratisez cu drag si ii pomenesc pe cei indurerati atunci cand aud cuvintele Dumnezeul parintilor nostri, si ma rog si eu ca Domnul sa le imblanzeasca inimile iar copiilor lor sa le dea alinare si bucuria Lui!

MunteanUK spunea...

pana la urma, din orice demers polemic iese ceva bun, daca am reusit sa te fac sa marturisesti atatea, care ar putea fi de folos si altora - poate chiar si mine, chiar de nu acum, imediat!

desigur ca la fragmentul suliniat subscriu in intregime :) si desigur ca sunt de acord ca rugaciunea poate intoarce inimile vrajmasilor chiar, daramite ale celor din familie, care poate 'iti vor binele', chiar daca intr-un mod absurd.

dar poate ce nu stiu eu si imi lipseste ca experienta de viata (pe care sincer nu as vrea sa o traiesc decat o singura data!) este cum sa te rogi nu pt tine insuti (sa 'o gasesti pe cea menita') sau pt altcineva ('Preabuna Stapana ai mila si de cutare si dai cele de folos sufletului!'), ci cum sa te rogi 'impreuna cu cineva' pt a-ti fi deslusit un anume raspuns...

...mare taina e asta. poate ca ar fi folositor si un exemplu cu doi tineri care s-au rugat f mult, dar pt curatia rugaciunii lor, le-a dezvaluit Domnul ca, pana la urma, nu-s unul pt altul (ai asa ceva?). oricum, eu am sa tin in inima vorbele tale, caci cred ca imi vor fi de folos!

Natalia spunea...

Da, asa am simtit sa iti raspund, cu marturisiri din experienta mea... Sa dea Domnul sa fie de folos si altora!

In legatura cu restul am o intuitie care nu prea se suprapune cu ce zici tu... Simt insa nevoia sa ma rog pentru ca Domnul sa imi limpezeasca aceasta intuitie, ca sa pot sa iti spun ceva mai clar.
Maica Domnului sa iti indrume gandurile si pasii!

Anonim spunea...

Mare adevar spune maica Siluana.
Si pentru ca am citit postarile de mai sus, mi-am amintit de ceea ce spunea odata o prietena. In adolescenta vorbea cu un baiat, primul ei prieten; care s-a despartit dupa un timp de ea. Suferea sracuta, caci il iubise, si se gandea ca "el e alesul".A inceput sa se roage si citea in fiecare zi paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugaciune care spune asa: "necazul meu il stii, dezleaga-l precum voiesti". Chiar daca ea mai plangea si se gandea ca poate se vor impaca, se ruga in continuare Maicii Domnului si isi punea nadejdea in ajutorul ei. Asa se usura suferinta ei si treptat si-a revenit. Nu s-au impacat. A cunoscut in schimb alt baiat, care o respecta si cu care s-a si casatorit. Au acum o casnicie fericita, sanatoasa, merg impreuna la biserica, au si grutati, tristeti si bucurii... Si dupa cativa ani de la casatorie, l-a intalnit odata, pe strada pe baiatul acela cu care vorbise ea in adolescenta. Era cu sotia lui. Nu a observat-o, in schimb ea s-a uitat cu atentie la ei, si a vazut ca el era beat si sotia lui era batuta!
Care e morala? Sa ne incredem mereu in purtarea de grija a lui Dumnezeu! Sa nu cerem ce dorim noi, ci sa se faca voia Domnului.
Ramo

Natalia spunea...

Multumesc mult de marturie, draga mea! Te imbratisez cu drag si Domnul sa ne dea intelepciunea sa facem mereu voia Lui, care e intotdeauna spre binele nostru!