Cel mai important lucru în viaţă este să ai în faţă zilnic prezenţa lui Dumnezeu

Interviu cu Părintele Marcel Dobrea, paroh al bisericii brâncoveneşti „Sf. Nicolae“ din Făgăraş

Părintele Marcel, preot paroh la biserica brâncovenească în care am fost botezată şi am crescut şi eu, mi-a inspirat dintotdeauna admiraţie prin ţinuta dânsului bine închegată şi distinsă. La statura înaltă, chipul frumos şi vocea plăcută, a adăugat Dumnezeu calităţi intelectuale şi morale care îi împlinesc şi deosebesc personalitatea. Iar acestea toate se încununează acum cu experienţa de viaţă şi înţelepciunea aceea de preţ pe care anii o aduc celor ce ştiu să înveţe din toate. Ne-am apropiat de dânsul pentru realizarea acestui interviu cu încredere şi cu dorinţa unei întâlniri folositoare, în cuvânt.

Părinte Marcel, aţi ales preoţia. Cum aţi simţit, la începuturi, frumuseţea şi deopotrivă responsabilitatea acestei slujiri?

„Cu frică şi cu cutremur”. Am beneficiat de prezenţa în facultatea de la Sibiu a unei pleiade de mari dascăli de teologie: Isidor Todoran, Grigorie Marcu, Milan Şesan, Ioan Ică şi alţii, care au ştiut să ne facă responsabili faţă de harul preoţiei. Am ştiut că “trebuie să fiu eu curat, ca să-i curăţesc pe alţii; trebuie să fiu eu lumina, ca să luminez pe alţii; să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să-i apropii pe alţii” (Sf.Grigorie Teologul).

Cum s-a îmbogăţit, pe parcurs, activitatea dumneavoastră pastorală?

Activitatea mea pastorală s-a îmbogăţit cu vârsta şi cu experienţa. La o biserică de oraş sunt alte cerinţe, este un alt nivel al auditoriului unei cuvântări. Am citit mereu, m-am pregătit. Preoţii de oraş sunt invidiaţi, dar au atâtea probleme. Bunăoară pastoraţia tinerilor. E foarte dificil să-i aduci în biserică şi totuşi ai datoria, ca preot, să-i câştigi pentru Dumnezeu. Trebuie să le vorbeşti pe limba lor, pentru că numai aşa le poţi ajunge la inimă. Şi statisticile ne îngrozesc. În 2003, 23% din copiii născuţi pe plan naţional au fost din afara căsătoriei. Tot la noi, 43% din mame sunt minore - locul doi în Europa, după Bulgaria, la egalitate cu Filipine, Chile etc. În sfârşit, rata divorţurilor este de 27,5%. Te simţi dator să faci ceva, ”la măsurile tale”, cum zice Părintele Teofil. N-am neglijat pastoraţia bolnavilor, a bătrânilor, a soţilor rămaşi singuri după divorţ. Mi-a stat mereu în atenţie legătura cu intelectualii.

Dumnezeu a rânduit să slujiţi într-o biserică deosebită, una din ctitoriile Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Martiriul Sfinţilor Brâncoveni este unul copleşitor, atât din punct de vedere istoric, cât şi duhovnicesc. Cum este receptat exemplul lor în conştiinţa creştinilor de astăzi?

Nu cred că martiriul lor are foarte mare ecou acum. Oamenii au alte preocupări, alte valori. N-am simţit în mod special la închinătorii bisericii noastre un sentiment aparte faţă de voievodul martir, care pe cheltuiala proprie a ridicat lăcaşul de cult în care ne rugăm. Şi nici o cinstire deosebită pentru că el şi fiii lui şi-au încheiat viaţa ca martiri. Din păcate. Probabil că dimensiunea aceasta a jertfei pentru o cauză superioară lipseşte omului modern sau nu e tocmai la modă.

Care ar fi formele pe care martiriul le poate îmbrăca în ziua de astăzi? În ce fel creştinul de azi poate avea bucuria tainică a martiriului pentru Hristos?

Să mergi duminică de duminică la biserică, tânăr fiind, şi să înfrunţi privirile răutăcioase ale colegilor de generaţie care spun, nu neapărat în cuvinte: în ce secol te afli? Să-ţi scoţi pacheţelul cu mâncarea de post la serviciu, în timp ce colegii se desfată cu cele de dulce. Să fii generos într-o lume tot mai egoistă. Să te rogi zilnic cu cuvintele unui sfânt din Pateric: “Doamne, învredniceşte-mă să te iubesc pe tine, cum am iubit altădată păcatul!” şi să te străduieşti în sensul acesta.

Împărtăşiţi-ne, vă rugăm, un gând despre bucuriile pe care ni le aduce credinţa în Dumnezeu.

Dostoievski spune undeva: “Cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos. Ba mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului şi că de fapt adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne cu Hristos decât cu adevărul.” A fi creştin conştient e o mare bucurie. Să-l ai pe Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinţi, icoanele, Tainele, slujbele Bisericii e o mare fericire. “Noi suntem lucrători de bucurie”, zice Sfântul Pavel (II Cor 1, 24), adică avem bucurie sau trebuie să avem, pentru toate cele enumerate; şi putem oferi şi altora din bucuria noastră, îndemnându-i: “Veniţi de luaţi bucurie” din Biserica lui Hristos, făcând binele în jur şi bucurându-i pe semeni.

Care credeţi că este cel mai important lucru în viaţa unui om?

Cel mai important lucru în viaţă este să ai în faţă zilnic prezenţa lui Dumnezeu. Dacă ai aceasta, realizezi că fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Acum, în clipa aceasta, sunt bolnavi de cancer, muribunzi, bombe detonate în locuri publice, catastrofe naturale etc. Ce mare dar este normalitatea, pacea, sănătatea!

Care este mesajul de căpetenie pe care încercaţi să-l aşezaţi în inimile celor care vă cer sfatul şi ajutorul pastoral?

“Toate slăbiciunile omului le suportă Dumnezeu, dar nu suportă pe cel care bombăneşte în continuu, şi nu se lasă până nu-l pedepseşte” zice Sf. Isaac Sirul. Bombănim cu toţii, ne plângem, ne lamentăm. De politicieni, de primărie, de taxe, de scumpiri, de gropile din caldarâm, de câinii vagabonzi. Şi de multe altele. Din păcate, sunt toate adevărate. Uităm însă că părinţii şi bunicii noştri au trăit vremuri mult mai apăsătoare. Au petrecut vremea războiului, a naţionalizării, a cotelor, a colectivizării forţate. Uităm că avem sprijin în credinţa Bisericii noastre dreptmăritoare. Uităm că avem pe Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfânta Liturghie. ”Atâta timp cât există Sfânta Liturghie în Biserică, să nu te temi de nimic! Sfânta Liturghie este cea care îi coboară pe arhangheli şi pe îngeri pe pământ şi ei sunt cei care îi lovesc pe diavoli ca să fie destrămată puterea lor”, spune stareţul Mănăstiri Vatopedi din Sf. Munte Athos. Această nădejde încerc să o aşez în inimile credincioşilor, îndemnându-i să găsească în ei puterea să se bucure. Să descopere bucuria credinţei, să se bucure de lucrurile simple pe care adesea le trecem cu vederea, considerându-le lipsite de importanţă: o rază de soare, un pom înflorit, verdele crud al ierbii, copacii, cerul...

Interviu realizat de Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008