duminică, 25 mai 2008

Friptura in ulei de masline

Niste investigaţii pe care le-am făcut de curând ne-au descoperit faptul că amândoi avem un organism care detoxifică f.greu. Drept urmare, medicul ne-a recomandat să nu mai consumăm alimente care conţin conservanţi şi chimicale.

În încercarea de a mai schimba din felul de a mânca am dat peste reţeta Mayei, care mi s-a părut o alternativă excelentă la mezeluri.

Să vă spun cum am făcut eu. Am folosit:

  • 1 kg pulpă de viţel
  • 200 ml ulei de măsline
  • zeama de la o lămâie
  • sare

Am sărat carnea şi am pus-o într-un vas de micuţ de yena cu capac, împreună cu uleiul de măsline şi zeama de lămâie. Pentru că am avut vasul acesta mic am folosit mai puţin ulei decât în reţeta originală, ceea ce mi-a convenit.

Am dat la cuptor şi am lăsat 2 ore.

Excelentă, pur şi simplu, ca să nu mai zic că extraordinar de rapidă ca şi timp petrecut în bucătărie. Se taie felii subţiri
şi se adaugă şi din sosul ei, foarte gustos. Merge f.bine şi în sandvişuri sau ca mâncare rece.
Natalia

Niciun comentariu: