duminică, 29 ianuarie 2012

În 4 bastoane

Azi, ora 8.30, un sat din Țara Făgărașului. La volan fiind, mă întreptam spre oraș. Mi se întâmplă foarte rar să fiu altundeva la Sfânta Liturghie decât acasă, dar fiecare astfel de experiență mă îmbogățește (fie și printr-o simplă prețuire a ceea ce avem acasă, la noi în sat).
Zăresc, îndreptându-se cu grijă spre biserică, doi bărbați, sprijiniți fiecare în câte două bețe. Scena mi se pare impresionantă. Câte înfruntă cei doi... (ger cumplit, boală, ghețuș, ca să nu mai vorbim de orgoliul masculin) pentru a merge la biserică...
Deși am aparatul foto în poală, sunt prea uimită să reacționez la timp. Îmi continui drumul, cu gândul la ei.

La întoarcere, ora 14.45. Mă petrec cu multe mașini; îmi închipui că se întorc de la parastasele ținute pe sate. Ajung din nou în satul cu pricina și îmi aduc aminte de cele 4 bastoane. Uimitor, primesc un mare dar. Oamenii mei se întorc de la biserică (continuată cu agapa pomenirii celor adormiți). De data asta sunt eficientă. Un asemenea dar trebuie întipărit în suflet.
Un dar pe care îl dau mai departe:



Domnul să ne dea spor în deprinderea credinței smerite pe care ne-a arătat-o astăzi femeia cananeancă.
N.

luni, 23 ianuarie 2012

A început pregătirea pentru Postul Mare

Duminica lui Zaheu e prima din şirul duminicilor care ne pregătesc pentru începerea Postului. Da, vremea trece îngrozitor de repede, dar Postul Mare e pentru mine o bucurie, aşa că anunţarea lui mă umple de nădejde şi… dorinţă, căci dorinţa este tema acestei prime Duminici.
La înţelegerea acestui prim pas de pregătire ne ajută Părintele Alexander Schmemann, în cartea pe care am recomandat-o de mai multe ori, Postul cel Mare:

„Prima înştiinţare referitoare la Post este făcută în Duminica în care se citeşte pericopa evanghelică despre Zaheu (Luca XIX, 1-10) Aceasta este istoria unui om care era prea mic de statură pentru a-L vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-L vadă încât s-a urcat într-un copac. Iisus a răspuns dorinţei acestuia şi a mers în casa lui. Astfel, tema acestei prime vestiri este dorinţa. Omul urmează dorinţei sale. Se poate spune chiar că omul este dorinţă, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie: „Unde este comoara ta", spune Hristos, „acolo este şi inima ta".

O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului; când cu pasiune doreşte ceva, realizează lucruri pe care „firesc" nu le poate săvârşi. Fiind „scund" el se biruie şi se transcende pe sine. Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune sau dacă — în cuvintele unui ateu existenţialist, Jean Paul Sartre — omul este o „mistuire zadarnică".

Zaheu şi-a dorit „lucrul bun", el a dorit să vadă şi să se apropie de Hristos. El este primul simbol al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorinţelor; dorinţa după Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după viaţa adevărată. Zaheu este „scund" — neînsemnat, păcătos şi mărginit — totuşi dorinţa lui a biruit peste toate acestea. El a „forţat" atenţia lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui.

Aceasta este deci prima vestire, prima invitaţie: al nostru este a dori ceea ce avem cel mai profund şi adevărat în noi, a conştientiza setea şi foamea pentru Absolutul din noi, chiar dacă ştim sau nu, şi care, atunci când ne abatem de la el şi părăsim dorinţele noastre, ne transformă, într-adevăr, într-o „mistuire zadarnică". Şi dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos va răspunde."

(Părintele Alexander Schmemann – Postul cel Mare)

Să ne cercetăm, deci, dorinţele şi să facem o prioritizare. Întotdeauna am ceva de lucru aici, iar perspectiva de “mistuire zadarnică” îmi dă fiori.
N.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Cine înţelege Sfânta Liturghie pleacă din biserică îmbunătăţit

„Sfânta Liturghie este coroana tuturor laudelor, este trăirea, învăţătura şi jertfa Mântuitorului pentru salvarea omului, şi cine îşi dă seama de acest adevăr divin lăsat de-a lungul veacurilor şi îl trăieşte în toată frumuseţea sa, pleacă din biserică mai îmbunătăţit. Fiecare moment din Sfânta Liturghie are simbolul lui şi cine înţelege aceasta se foloseşte, se hrăneşte sufleteşte, iese un om îmbunătăţit."
Părintele Iachint Unciuleac (1924 – 1998) - Mănăstirea Putna

miercuri, 4 ianuarie 2012

Pregătiri sufleteşti pentru Botezul Domnului

Pierd mult din trăirea sărbătorilor dacă nu îmi fac timp să citesc ceva, să hrănesc măcar puţin sufletul. Am găsit acum un cuvânt al Sfântului Ioan Maximovici, tare drag mie, din care vă împărtăşesc câteva fragmente:


„S-a deschis cerul şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. (…)

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

Oamenii au văzut cerul în timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezătorul a văzut că cerul era deschis. Mulţi L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos când a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simţit că El era Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar ceilalţi îl vedeau ca pe un om obişnuit, un dulgher şi un fiu de dulgher. (…) La fel şi astăzi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem că cerul este deschis, inspirăm aerul, dar nu simţim Duhul Sfânt pogorât asupra noastră şi a apelor, auzim cuvintele cântărilor bisericeşti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiască.
Sf. Ioan Maximovici (merită să citiţi textul întreg, de aici)

O astfel de cântare, minunată:




Am transcris şi versurile. Să ne ajute Domnul nu doar să le auzim, ci să le şi pricepem, cum zice Sf. Ioan Maximovici.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Veniţi, fraţi, să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

Că Iordanu-i râu frumos
Acolo vine Hristos
Apele să le sfinţească
Pe noi să ne mântuiască.

Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan
Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:

„Vino, Ioane,-acum, cutează
Şi pe Mine Mă botează.”
„Doamne, cum oi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?

Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână,
Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti!”

Atunci Domnul mi-l privi
Lui Ioan îi porunci:
„Vino, Ioan, nu te-ndoi
Că Legea se va plini.”

Sfântul Ioan cuteză,
Pe Domnul mi-L boteză,
Duhul Sfânt de la Cer zboară,
Ca un porumbel coboară.

Atunci cerul s-a deschis
Glasul Tatălui a zis:
„Iată Fiul Meu iubit
În Care-am binevoit!”.

Praznic cu bucurie şi pricepere să ne dea Domnul!
N.

Gând de anul nou...

... de la duhovnic.


"Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte

Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.


Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce

De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.


Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:

Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.



Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,

O, Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!


Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,

M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.


Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:

Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.
(Monahia prof. Nicodema Stoica)


Doamne, ce minunăţie! Amin, amin, amin!
N.