Daruind vei dobandi...

E bine sa fii pretentioasa atunci cand iti alegi sotul?

2008-05-12T09:40:00.005+03:00

"Sigur că da, foarte pretenţioasă. Noi trebuie să fim alese, noi trebuie să ne lăsăm alese. Să alegem din cei care vor să ne aleagă. Trebuie să fim pretenţioase, în sensul că să ştim ce vrem de la viaţă şi să ne cunoaştem neputinţele. Dacă eu sunt emotivă, dacă sunt nervoasă din fire, atunci voi avea grijă ca mama băiatului meu să fie o femeie cumsecade, că altfel degeaba este el băiat bun, dacă mama soacră este rea.

Trebuie să fiu extrem de puternică ca să fiu fericită într-o căsnicie în care mie mi se pare că mama soacră nu e cum trebuie. Trebuie să avem pretenţii: soţul meu pretind să fie creştin, pretind să accepte să naştem toţi pruncii pe care ni-i dăruieşte Dumnezeu, pretind să nu se consoleze cu băutura când l-oi scoate eu din minţi - să nu se consoleze cu ţuică, ci să se consoleze cu Maica Domnului, cu spovedanie; acestea să-mi fie pretenţiile. Şi, dacă doi tineri se spovedesc şi se împărtăşesc, nu se poate să nu se iubească! Cele mai reuşite căsnicii în istoria comunităţilor tradiţionale erau cele făcute de familiile mirilor sau cele făcute din interes. De ce? Pentru că într-o căsnicie se întâlnesc două neamuri, două seminţii, care trebuie să se iubească. Şi părinţii ştiau mai bine: „E de-a lui cutare, n-ai ce să faci cu ei”. Şi se iubeau tinerii şi se luau, în ciuda sfaturilor părinţilor, şi ieşeau iubiri tragice, pentru că se luau şi se lăsau. Pentru că toată mentalitatea aceea, tot felul în care crescuse, apărea ca o piedică după ce dispărea spuma sentimentelor.

Nu trebuie să ne căsătorim din interes material sau din sfatul părinţilor, dar din interes duhovnicesc, da. Mă mântuiesc eu lângă băiatul acesta? Am încredere că atunci când n-o să mai poată, va apela la ajutorul lui Dumnezeu? Dacă nu, nu pot să am încredere în nimeni, nici în mine. Eu nu pot să am încredere în mine, dacă nu aştept de la mine să mă duc la Dumnezeu. Acesta să ne fie reperul când suntem pretenţioşi."

Maica Siluana Vlad

Apostolat in Tara Fagarasului nr. 16, mai 2008

La multi ani!

2008-05-10T23:42:00.005+03:00

Ca si Irina, nici eu nu sarbatoresc 8 martie. Cred in primul rand ca femeia ar trebui cinstita si respectata in fiecare zi. Iar daca tot e sa sarbatorim, prefer o sarbatoare crestina pentru asta, si anume:

Bunavestire - ca zi a mamei crestine
Duminica Mironositelor - ca zi a femeii crestine in general

Azi fiind chiar Duminica Mironosiţelor, eu vă doresc, femei creştine, mulţi ani în Hristos şi în Biserica Lui, cu roade binecuvântate în lucrarările la care v-a chemat El!
Vă îmbrăţişez cu dragoste, surori dragi!

Natalia

Duminica Femeilor Mironosite

2008-05-10T20:23:00.003+03:00

Maine este Duminica Mironositelor, o zi draga mie pentru ca ii arata femeii ce ar trebui sa fie.
„Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimântat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din râvna cea sfântă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.“

Părintele Ilie Cleopa

„Trebuie sa fiti fericite că aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere.“

Părintele Sofian Boghiu

Evanghelia zilei şi cuvinte de învăţătură găsiţi aici.

Natalia

Joia recunostintei

2008-05-09T23:41:00.005+03:00

Raspund si eu la provocarea Irinei, si daca toata lumea a intarziat am zis ca mai scriu si eu azi (numai acum am terminat Apostolatul).

Mi se pare si mie o idee extraordinara sa te gandesti la lucrurile pentru care trebuie sa fii recunoscator, pentru ca de multe ori suntem mereu nemultumiti si vedem doar lipsurile, fara sa ne dam seama ca Dumnezeu atata grija are fata de noi incat intotdeauna avem tot ce ne trebuie, iar daca nu avem inseamna ca nu ne trebuie :)

Am si eu o multime de lucruri pentru care ii sunt recunoscatoare Domnului:

in primul rand azi pentru ca am terminat Apostolatul, desi a fost un numar greu, cu sarbatorile la mijloc, si aproape toti parintii au intarziat cu trimiterea materialelor,
le multumesc si sfintilor mei (doi dintre cei mai dragi), Sf. Nectarie si Sf. Ioan Rusul ca mi-au ingaduit sa scriu despre amandoi in acelasi numar al Apostolatului, ceea ce a fost o mare bucurie pentru mine
apoi, daca o iau de la inceput, ii multumesc Domnului ca m-am nascut, ca m-a adus la viata si mi-a dat sansa sa ma mantuiesc
pentru parintii mei care sunt surzi, pentru ca acest lucru m-a maturizat inca din copilarie si mai tarziu mi-a fost mai usor sa ma descurc in viata
pentru ca mi-au purtat intotdeauna de grija si Dumnezeu sa imi ajute sa le port si eu lor...
pentru ca mi-a indreptat de mica inima si pasii spre El si Biserica lui si m-a ferit astfel de multe caderi
pentru ca mi-a dat un sot minunat si intelepciunea si dragostea de a fi o sotie buna
pentru ca ma ingaduie sa-I slujesc, ceea ce mi se pare cel mai minunat lucru!

Continuarea... joia viitoare :)

Natalia

Cel mai important lucru în viaţă este să ai în faţă zilnic prezenţa lui Dumnezeu

2008-05-08T14:23:00.005+03:00

Interviu cu Părintele Marcel Dobrea, paroh al bisericii brâncoveneşti „Sf. Nicolae“ din Făgăraş

Părintele Marcel, preot paroh la biserica brâncovenească în care am fost botezată şi am crescut şi eu, mi-a inspirat dintotdeauna admiraţie prin ţinuta dânsului bine închegată şi distinsă. La statura înaltă, chipul frumos şi vocea plăcută, a adăugat Dumnezeu calităţi intelectuale şi morale care îi împlinesc şi deosebesc personalitatea. Iar acestea toate se încununează acum cu experienţa de viaţă şi înţelepciunea aceea de preţ pe care anii o aduc celor ce ştiu să înveţe din toate. Ne-am apropiat de dânsul pentru realizarea acestui interviu cu încredere şi cu dorinţa unei întâlniri folositoare, în cuvânt.

Părinte Marcel, aţi ales preoţia. Cum aţi simţit, la începuturi, frumuseţea şi deopotrivă responsabilitatea acestei slujiri?

„Cu frică şi cu cutremur”. Am beneficiat de prezenţa în facultatea de la Sibiu a unei pleiade de mari dascăli de teologie: Isidor Todoran, Grigorie Marcu, Milan Şesan, Ioan Ică şi alţii, care au ştiut să ne facă responsabili faţă de harul preoţiei. Am ştiut că “trebuie să fiu eu curat, ca să-i curăţesc pe alţii; trebuie să fiu eu lumina, ca să luminez pe alţii; să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să-i apropii pe alţii” (Sf.Grigorie Teologul).

Cum s-a îmbogăţit, pe parcurs, activitatea dumneavoastră pastorală?

Activitatea mea pastorală s-a îmbogăţit cu vârsta şi cu experienţa. La o biserică de oraş sunt alte cerinţe, este un alt nivel al auditoriului unei cuvântări. Am citit mereu, m-am pregătit. Preoţii de oraş sunt invidiaţi, dar au atâtea probleme. Bunăoară pastoraţia tinerilor. E foarte dificil să-i aduci în biserică şi totuşi ai datoria, ca preot, să-i câştigi pentru Dumnezeu. Trebuie să le vorbeşti pe limba lor, pentru că numai aşa le poţi ajunge la inimă. Şi statisticile ne îngrozesc. În 2003, 23% din copiii născuţi pe plan naţional au fost din afara căsătoriei. Tot la noi, 43% din mame sunt minore - locul doi în Europa, după Bulgaria, la egalitate cu Filipine, Chile etc. În sfârşit, rata divorţurilor este de 27,5%. Te simţi dator să faci ceva, ”la măsurile tale”, cum zice Părintele Teofil. N-am neglijat pastoraţia bolnavilor, a bătrânilor, a soţilor rămaşi singuri după divorţ. Mi-a stat mereu în atenţie legătura cu intelectualii.

Dumnezeu a rânduit să slujiţi într-o biserică deosebită, una din ctitoriile Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Martiriul Sfinţilor Brâncoveni este unul copleşitor, atât din punct de vedere istoric, cât şi duhovnicesc. Cum este receptat exemplul lor în conştiinţa creştinilor de astăzi?

Nu cred că martiriul lor are foarte mare ecou acum. Oamenii au alte preocupări, alte valori. N-am simţit în mod special la închinătorii bisericii noastre un sentiment aparte faţă de voievodul martir, care pe cheltuiala proprie a ridicat lăcaşul de cult în care ne rugăm. Şi nici o cinstire deosebită pentru că el şi fiii lui şi-au încheiat viaţa ca martiri. Din păcate. Probabil că dimensiunea aceasta a jertfei pentru o cauză superioară lipseşte omului modern sau nu e tocmai la modă.

Care ar fi formele pe care martiriul le poate îmbrăca în ziua de astăzi? În ce fel creştinul de azi poate avea bucuria tainică a martiriului pentru Hristos?

Să mergi duminică de duminică la biserică, tânăr fiind, şi să înfrunţi privirile răutăcioase ale colegilor de generaţie care spun, nu neapărat în cuvinte: în ce secol te afli? Să-ţi scoţi pacheţelul cu mâncarea de post la serviciu, în timp ce colegii se desfată cu cele de dulce. Să fii generos într-o lume tot mai egoistă. Să te rogi zilnic cu cuvintele unui sfânt din Pateric: “Doamne, învredniceşte-mă să te iubesc pe tine, cum am iubit altădată păcatul!” şi să te străduieşti în sensul acesta.

Împărtăşiţi-ne, vă rugăm, un gând despre bucuriile pe care ni le aduce credinţa în Dumnezeu.

Dostoievski spune undeva: “Cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos. Ba mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului şi că de fapt adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne cu Hristos decât cu adevărul.” A fi creştin conştient e o mare bucurie. Să-l ai pe Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinţi, icoanele, Tainele, slujbele Bisericii e o mare fericire. “Noi suntem lucrători de bucurie”, zice Sfântul Pavel (II Cor 1, 24), adică avem bucurie sau trebuie să avem, pentru toate cele enumerate; şi putem oferi şi altora din bucuria noastră, îndemnându-i: “Veniţi de luaţi bucurie” din Biserica lui Hristos, făcând binele în jur şi bucurându-i pe semeni.

Care credeţi că este cel mai important lucru în viaţa unui om?

Cel mai important lucru în viaţă este să ai în faţă zilnic prezenţa lui Dumnezeu. Dacă ai aceasta, realizezi că fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Acum, în clipa aceasta, sunt bolnavi de cancer, muribunzi, bombe detonate în locuri publice, catastrofe naturale etc. Ce mare dar este normalitatea, pacea, sănătatea!

Care este mesajul de căpetenie pe care încercaţi să-l aşezaţi în inimile celor care vă cer sfatul şi ajutorul pastoral?

“Toate slăbiciunile omului le suportă Dumnezeu, dar nu suportă pe cel care bombăneşte în continuu, şi nu se lasă până nu-l pedepseşte” zice Sf. Isaac Sirul. Bombănim cu toţii, ne plângem, ne lamentăm. De politicieni, de primărie, de taxe, de scumpiri, de gropile din caldarâm, de câinii vagabonzi. Şi de multe altele. Din păcate, sunt toate adevărate. Uităm însă că părinţii şi bunicii noştri au trăit vremuri mult mai apăsătoare. Au petrecut vremea războiului, a naţionalizării, a cotelor, a colectivizării forţate. Uităm că avem sprijin în credinţa Bisericii noastre dreptmăritoare. Uităm că avem pe Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfânta Liturghie. ”Atâta timp cât există Sfânta Liturghie în Biserică, să nu te temi de nimic! Sfânta Liturghie este cea care îi coboară pe arhangheli şi pe îngeri pe pământ şi ei sunt cei care îi lovesc pe diavoli ca să fie destrămată puterea lor”, spune stareţul Mănăstiri Vatopedi din Sf. Munte Athos. Această nădejde încerc să o aşez în inimile credincioşilor, îndemnându-i să găsească în ei puterea să se bucure. Să descopere bucuria credinţei, să se bucure de lucrurile simple pe care adesea le trecem cu vederea, considerându-le lipsite de importanţă: o rază de soare, un pom înflorit, verdele crud al ierbii, copacii, cerul...

Interviu realizat de Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Sfantul Nectarie la Bucium

2008-05-05T01:26:00.012+03:00

La rugămintea voastră sâmbătă am fost şi reporter pentru voi, la primirea Sfântului Nectarie în parohia noastră. Aş putea însă să spun că am fost mai mult fotograf decât reporter (pe lângă altele :)), pentru că nu prea aş putea exprima în cuvinte ce şi cum a fost. Aşa că v-am făcut o selecţie de poze, la care nu o sa adaug decât ceva explicaţii, dacă e cazul.
O invitaţie la o procesiune virtuală deci pentru cei care nu au fost împreună cu noi şi un remember pentru cei care aţi fost prezenţi şi ne-aţi împlinit bucuria, care nu e deplină dacă nu o împărtăşeşti şi cu ceilalţi.
Ziua a început pentru mine cu o sarcină de care îmi era foarte teamă: pentru că florăresele din Făgăraş nu m-au putut ajuta, mi-a revenit mie misiunea de a împleti cununa Sfântului.
La biserică îl aştepta şi ea nerăbdătoare pe Sf. Nectarie, cu toată dragostea pe care am pus-o în ea.
În timp ce eu am plecat cu maşina la Şinca Veche după Sfântul şi cei care l-au însoţit, părinţii care ne-au bucurat cu prezenţa şi oamenii au plecat spre marginea satului, unde urmau să ne întâmpine.
Iată-ne sosind în sunetele clopotelor, întâmpinaţi cu Sf. Evanghelie şi Crucea şi doi preoţi care tămâiau tot timpul...
Părintele Matei, staretul de la Sinca, prin dragostea căruia am primit părticica din sfintele moaşte, a adus şi racla cu sfintele moaşte de la mănăstire.
Drumul a fost blocat preţ de câteva minute :)
Coloana a fost aşa: mai întâi praporii (steagurile), apoi o icoană mare cu Sf. Nectarie, părintele meu cu Sf. Evanghelie, doi părinţi care au tămâiat tot satul în timpul procesiunii, alţi doi părinţi cu icoana cu sfintele moaşte care a rămas la noi, Părintele Matei cu racla de la Şinca, grupul vocal din Braşov şi apoi oamenii...Ectenie la răscruce:
Am trecut şi prin faţa casei parohiale:
Am ajuns la biserică unde s-a săvărşit sfinţirea apei pentru a sfinţi icoana cea nouă:
A mai şi plouat din când în când :)
Am intrat în biserică, tot în sunet de clopote şi de cădelniţe...
Slujba Paraclisului Sfântului Nectarie:
Cuvântul Părintelui Matei:
Noi... , pe care părintele meu ne-a asemănat cu credincioşii greci care îl înconjoară pe Sfânt într-o poză făcută în insula Evia, pentru că şi ei erau în costume populare :)
Lumea a plecat, iar noi am rămas cu Sfântul Nectarie, pe care Părintele Matei l-a declarat acum un fiu al satului Bucium, un membru al familiei noastre la care să apelăm întotdeauna cu încredere, orice greutăţi am avea. Şi avem...
N-aş ştii ce aş mai putea spune în vorbe, aşa că mă opresc aici şi vă las pe voi să vorbiţi... :).

Natalia

Izvorul Tamaduirii acasa

2008-05-04T19:46:00.007+03:00

Anul acesta este primul în care am rămas acasă de Izvorul Tămăduirii de când suntem în parohie. Până acum părintele mergea la Sâmbăta, la mănăstire, unde se sărbătoreşte al doilea hram, iar eu sărbătoream… la servici :D.

Împreună cu câţiva oameni dispuşi şi cu iniţiativă am mers vineri mai sus, spre munte, unde există un bazin care captează două izvoare, adună apa, iar de acolo vine până în sat, iar noi o avem direct de la robinet. Un sistem foarte inteligent realizat de un vrednic inginer, fiu al satului, încă de acum aproape 30 de ani…

Acolo am făcut sfinţirea apei, apoi ne-am întors în sat pentru Sf. Liturghie. Am avut şi un oaspete, un părinte coleg de facultate şi prieten, care nu a fost încă instalat în parohie şi a ales să vină la noi. Ne-a făcut o mare bucurie, pentru că aproape niciodată nu avem doi preoţi la Sf. Liturghie, fiecare fiind legat de parohia lui.

Deşi a fost cam rece şi chiar a şi plouat la un moment dat, slujba de la pădure a fost… dumnezeiască! Aerul era pur şi simplu parfumat (ca să nu mai vorbesc de tare şi curat!), totul era de un verde superb, iar păsărelele ne acompaniau cântarea în frunte cu o mierlă solistă. Doamne, minunate sunt lucrurile tale!

Natalia

Sfantul Nectarie va locui si la Bucium...

2008-05-02T21:54:00.003+03:00

Mâine e o zi istorică pentru noi, nevrednicii de dragostea acestui mare Sfânt mult plăcut lui Dumnezeu... Bucuraţi-vă împreună cu noi!

Izvorul Tamaduirii

2008-05-01T22:36:00.001+03:00

Mâine, în Vinerea din Săptămâna Luminată prăznuim Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, în amintirea unui izvor de la Constantinopol, unde de-a lungul timpului s-au săvârşit foarte multe minuni.

În această zi se săvârşeşte în biserici sfinţirea apei, după o rânduială deosebită faţă de cea din timpul anului, specifică Săptămânii Luminate.

În afară de minunile pe care le prăznuim în această zi, adevăratul Izvor pe care îl pomenim este Maica Domnului, izvor de milă şi de har, care mijloceşte mereu pentru noi în faţa lui Dumnezeu.

Natalia

Invitatie

2008-04-30T20:36:00.006+03:00

Va spuneam aici despre cum a venit Sf.Nectarie si la noi, in Bucium, si cum a lucrat in mod minunat Sfantul. Iata ca acum toate sunt gata pentru primirea lui in biserica, pentru ca si tetrapodul, singurul care mai lipsea, l-am dus la biserica in Sambata Mare.

Evenimentul istoric pentru noi va avea loc cu binecuvantarea Inaltului nostru, IPS Laurentiu, sambata la ora 13.45, cand il vom intampina pe Sfantul Nectarie la intrarea in sat, in costume populare si cu calareti. Va veni de la Manastirea Sinca cu Parintele Matei, prin dragostea caruia a ajuns Sfantul si la noi. Ii vom arata mai intai printr-o procesiune satul pe care i-l incredintam spre ocrotire, apoi il vom duce la biserica, pe care ne rugam sa o pazeasca de acum inainte mai bine decat o putem face noi…

Va invitam deci pe cei care sunteti in zona sa participati impreuna cu noi (in straie romanesti, daca aveti) la aceasta bucurie de care nu suntem vrednici.

Va asteptam cu drag,

Pr. Marius si Natalia

Invierea Domnului la noi

2008-04-29T21:28:00.005+03:00

Ne-a dăruit Domnul nişte zile tare frumoase. Pline şi cu multă oboseală, dar pline şi de bucuria Invierii Lui. Am reuşit în sfârşit sa fac o mica selecţie pentru voi. (Nu am pozat prea mult, pentru că nu îmi place să atrag atenţia oamenilor de la rugăciune în timpul slujbelor.)
Mormântul Domnului, înainte de Prohod:La plecarea la slujba Invierii:
Bisericuta noastra:
Părintele aprinzând lumânările de pe Sfânta Masă:
Părintele sfinţind bucatele de Paşti:
Hristos a înviat!
Coşurile cu bucate:
A doua zi, la Vecernie, Evanghelia în mai multe limbi:
Cu prietena noastra, oaspete de seama, in straie de sarbatoare:
Am fugit si pana la Sinca:
Astăzi:

Vă îmbrăţişez cu drag şi să dea Domnul să păstrăm mereu în suflet bucuria şi lumina Învierii Lui!

Natalia

Din darul Invierii

2008-04-27T23:26:00.002+03:00

Înaintea noastră se înalţă, măreaţă, sărbătoarea Învierii Domnului. Şi dacă, precum spuneam şi doream la începutul Postului Mare, ne-am dat silinţa să dăruim Domnului trupurile şi sufletele noastre lepădând cugetele cele rele, înseamnă că acum fiinţa noastră freamătă deja cu fior dumnezeiesc contemplând Marele Praznic ce ne bate la uşi.

Tot postul a fost o continuă sărbătoare a învierii noastre. Cu atâta dragoste ne-a pus înainte Biserica mijloacele de a intra în atmosfera unei vieţi duhovniceşti prin post, prin îndemnul faptelor bune, prin slujbele deosebite, prin Sfintele Taine. Ca o Mamă ne-a chemat şi ne-a cuprins cu îmbrăţişarea ei caldă şi dumnezeiască!... Iar noi, cei de lut, am putut simţi din nou cât de trecătoare sunt cele pământeşti, cât de neîmplinitoare, şi cât de bun este Domnul, care împlineşte cu mult mai mult decât cele trupeşti ale noastre, înălţându-ne spre cele netrecătoare. Dacă am reuşit să ne spovedim şi să ne împărtăşim în perioada Postului, atunci deja am început învierea noastră; deja ne-am curăţit inima şi avem ochii sufletului luminaţi ca să putem vedea şi să ne putem bucura de Învierea Domnului, aşa cum ne şi îmbie o cântare din noaptea Paştilor: “Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii, şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să prăznuim zicând: Bucuraţi-vă!”

Iar dacă noi nu ne-am pregătit, Domnul oricum învie! Domnul Hristos a înviat şi este viu, dăruind lumii ceea ce nimeni altcineva nu îi poate dărui: nimicirea morţii şi viaţa veşnică. Alergăm de multe ori să ne îngrijim trupul, sănătatea, să prelungim această viaţă biologică… dar cine, vreodată, nu a murit? Cine, mai devreme sau mai târziu, nu s-a îmbolnăvit? Cine, vreodată, a înviat pentru veşnicie? Nimeni dintre oameni… Nimeni dintre oameni nu se poate mântui pe sine, sau pe alţii. Nimeni dintre oameni nu are putere desăvârşită asupra vieţii şi a morţii. Doar Dumnezeu este Stăpân al vieţii şi mai presus de moarte; iar omul, orice om, doar prin Dumnezeu poate deveni şi el învingător al morţii păcatului şi primitor al vieţii adevărate şi veşnice.

De aceea, la Paşti, strigăm cu bucurie: “Hristos a înviat!” şi, în măsura în care am înţeles sărăcia şi neputinţa noastră ca oameni, înţelegem, prin opoziţie, măreţia şi unicitatea evenimentului Învierii Domnului, ca şi importanţa lui vitală şi cosmică.

Cei care s-au pregătit prin nevoinţa cuprinzătoare a postului gustă deja învierea lor sufletească şi vor sărbători luminaţi şi Învierea Domnului. Pe cei care nu s-au pregătit astfel, Domnul îi primeşte de asemenea cu dragoste deplină, dacă ei îşi deschid inimile şi doresc să-L primească pe Împăratul slavei şi Biruitorul morţii. Bucuria Învierii e desăvârşită, şi este pentru toţi!

În plus, Învierea nu se reduce la sărbătorirea unui eveniment o dată pe an. În viaţa unui creştin, fiecare clipă poate şi ar trebui să fie o moarte faţă de păcat şi o înviere personală. Fiecare clipă să poarte pecetea străduinţei noastre de a renunţa la răutate şi de a reînnoi în noi viaţa cea adevărată, prin harul lui Dumnezeu. În acest fel vom înţelege că a fi creştin înseamnă a ne împărtăşi continuu de Învierea lui Hristos (prin lucrarea noastră şi cu darul lui Dumnezeu) şi vom pricepe de ce Sfântul Serafim de Sarov saluta pe oricine, în orice vreme din zi, din noapte sau din an, zicând: “Hristos a înviat, bucuria mea!”

Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Îngenunchem de Sfintele Paşti?

2008-04-27T23:23:00.002+03:00

Iată o întrebare la care poate nu ne-am gândit decât atunci când cineva ne-a provocat în acest sens, sau poate mergând pe la vreo mănăstire am văzut că părinţii şi maicile rămân în picioare la momentele Sfintei Liturghii când noi suntem obişnuiţi să îngenunchem, chiar şi de Sfintele Paşti.

Păcatul ne-a aruncat la pământ

Se întâmplă, de obicei, ca într-o biserică parohială toţi credincioşii să se comporte la fel. Dacă unii se pun în genunchi, se pun şi ceilalţi. Dacă cineva îşi face Sf. Cruce, la fel fac şi ceilalţi, interesant, parcă automat. Când există excepţii, când cineva face abatere de la “regulă” cu o motivaţie anume, se găseşte câte cineva care să atragă atenţia, mai ales în bisericile de la sate. Îngenuncherea este legată de regulă de pocăinţă. Când cerem iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre este firesc să stăm în genunchi, aşa cum a făcut vameşul, care stând în genunchi se bătea cu pumnul în piept şi striga: “Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”.

De altfel îngenuncherea are o simbolistică aparte. Prin îngenunchere arătăm că păcatul ne-a aruncat la pământ, dar prin ridicare şi prin poziţia de drepţi arătăm că Dumnezeu ne-a rechemat la iubire. Cel care îngenunchează mărturiseşte că păcatul l-a coborât la pământ, prin îngenunchere fiind mai aproape de pământ.

Rugăciune a trupului

În perioada Postului Mare, de exemplu, cărţile de slujbă precizează de fiecare dată când anume se fac metanii sau când se îngenunchează şi auzim deseori îndemnul “Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.” Aceasta pentru că la rugăciunea pe care o înalţă, omul trebuie să participe cu întreaga sa fiinţă, şi cu sufletul, şi cu trupul, îngenuncherea fiind considerată o rugăciune a trupului, o participare a trupului la rugăciunea sufletului. Că îngenuncherea este însoţitoarea pocăinţei se vede şi din textul Canonului de pocăinţă către Mântuitorul nostru Iisus Hristos: “Scoală-te, omule ticălos, aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale şi cazi lăcrimând şi suspinând, iar Acela ca un îndurat, va da ţie ajutor ca să faci voia Lui.”

Să ne amintim că la Taina Sfintei Spovedanii ne mărturisim păcatele stând în genunchi, iar după mărturisire ne ridicăm uşuraţi sufleteşte. De asemenea, înainte de Sfânta Împărtăşanie stăm în genunchi, dar după ce primim Sfintele Taine stăm în picioare şi rostim după preot rugăciunea de mulţumire. Procedăm aşa în acord cu starea de bucurie, de veselie duhovnicească, care se exprimă mai bine în poziţie de drepţi.

„Astăzi mă ridic împreună cu Tine“

De la Sfintele Paşti până la Înălţarea Domnului nu îngenunchem. În genunchi am stat toată perioada Postului Mare, când ne-am pregătit prin rugăciune smerită şi pocăinţă pentru Înviere. Acum este vremea bucuriei, a biruinţei Domnului asupra morţii, a biruinţei asupra propriilor patimi împotriva cărora am dus luptă duhovnicească în timpul postului. “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel Ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru împărăţia Ta”, spunem în Canonul Învierii.

Sfinţii Părinţi spun că Învierea Domnului e sărbătoarea recreării lumii. Prin Înviere, Domnul ne repune în starea iniţială de har. Suntem rezidiţi, chipul lui Dumnezeu în om este refăcut, este restaurat şi aceasta se vede din poziţia de drepţi, omul fiind singura făptură privilegiată, având poziţia dreaptă şi privirea orientată spre cer, spre deosebire de făpturile necuvântătoare care se târăsc sau sunt orientate spre pământ, având capul aplecat în jos.

Aşadar, la sărbătoarea Sfintelor Paşti, praznicul bucuriei şi al luminii, nu îngenunchem pentru ca în felul acesta să mărturisim cu fapta învăţătura noastră de credinţă cu privire la Învierea Domnului şi învierea sufletelor noastre.

Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Paştile copiilor

2008-04-27T23:08:00.005+03:00

Nici o sărbătoare creştină nu este aşteptată cu atâta emoţie, bucurie şi recunoştinţă ca Sfintele Paşti. Ea este considerată sărbătoarea luminii şi a renaşterii, care ne readuce în inimi speranţa, încrederea în viitor, recunoştinţa pentru Cel Care S-a jertfit pentru noi, oamenii, şi a făcut ca lumea să fie mai bună. Şi copii aşteaptă cu nerăbdare Sfintele Paşti. Dar oare cum ar trebui să-i pregătim pentru ca ei să înţeleagă mai bine această sărbătoare iar amintirea ei să le rămână mereu în suflet?

Trăirea prin rugăciune a Săptămânii Patimilor

În societatea noastră Sfintele Paşti au primit conotaţii străine de religie, odată cu introducerea, pentru copii, a cadourilor aduse de aşa-zisul „iepuraş“, încercându-se astfel deplasarea accentului de la semnificaţia creştină a Sfintelor Paşti la cea a unei sărbători a bucuriei lumeşti. Părinţii irosesc foarte mult timp pentru a face cumpărături, adeseori inutile, preocupându-se de haine, diferite cadouri sau alte lucruri exterioare, grija pentru cele sufleteşti ajungând nesemnificativă. Abia dacă se mai gândesc la semnificaţia divină a praznicului, la celebrarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care a pătimit pe cruce pentru a răscumpăra păcatele întregii omeniri. De aceea, este important de subliniat faptul că în această perioadă, pregătirea copiilor pentru Marele Praznic al Învierii Domnului trebuie să se răsfrângă cu preponderenţă spre suflet, prin participarea cu bucurie la slujbele din perioada premergătoare Sfintelor Paşti. Acestea au menirea de a-i pregăti pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.

În Săptămâna Patimilor, se ţin seară de seară la biserică slujbele numite Denii. Acolo se formează o atmosferă extraordinară de rugăciune şi prin participarea copiilor care, cu glasurile lor îngereşti pot aduce slavă lui Dumnezeu. Îi putem face să înţeleagă şi să trăiască semnificaţia fiecărei slujbe din Săptămâna Patimilor doar dacă îi îndrumăm să fie prezenţi la fiecare Denie. Le putem povesti acasă despre patimile Mântuitorului sau putem viziona filme pe această temă. Fiecare din cele şase zile, la care participăm, are o însemnătate deosebită în şirul desfăşurării evenimentelor, pe care le-o putem prezenta copiilor într-un limbaj pe măsura înţelegerii lor.

De asemenea, putem găsi diverse prilejuri pentru a discuta cu copiii despre semnificaţia praznicului ce se apropie. De exemplu, atunci când aprindem candela în faţa icoanei Învierii Domnului, putem deschide o discuţie despre personajele pe care le văd, putem căuta în Biblia istorisită pentru copii pasajele legate de acest eveniment ca să le citim împreună, putem învăţa cu ei troparul sărbătorii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“ sau diverse pricesne mai uşoare.

Slujba Învierii şi semnificaţia ei

Este foarte important cum trăim această sărbătoare în familiile noastre ortodoxe, cum primim în suflete Bucuria Învierii Domnului, dar şi cum o transmitem copiilor noştri. Chiar dacă Slujba Învierii se săvârşeşte noaptea, putem să-i aducem pe copii la biserică, cerându-le să se odihnească înainte, pentru a putea sta treji şi pentru a fi prezenţi la momentele-cheie din cuprinsul slujbei de Înviere.

Slujba Învierii începe la miezul nopţii, când întunericul are cea mai mare intensitate, iar în biserică se sting toate lumânările. Spaţiul întunecos simbolizează întunericul morţii şi al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Sufletul îndumnezeit al lui Hristos este simbolizat de singura candelă aprinsă de pe Sfânta Masă. Chemarea preotului "Veniţi să primiţi lumină!" este chemarea de a trece de la întunericul morţii la lumina vieţii veşnice.

Slujba se continuă cu procesiunea înconjurării bisericii, ca simbol al mărturisirii Învierii Domnului. Preotul citeşte apoi Sfânta Evanghelie a Învierii Domnului, ectenia mare şi se cântă troparul sărbătorii: "Hristos a înviat din morţi…” - cântare de biruinţă şi de bucurie. Slujba Sfintelor Paşti se continuă în biserică cu Utrenia, Ceasurile şi Sf. Liturghie, în cadrul căreia cei care au primit dezlegare de la duhovnic şi copiii se împărtăşesc. După Sf. Liturghie, pe nemâncate, se iau „Paştile“, rostind vestea cea bună: „Hristos a înviat!” şi aşteptând răspunsul „Adevărat a înviat!”.

Masa de Paşte

După un lung post, Paştele este aşteptat ca o izbăvire, ca o izbândă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, dar şi ca o sărbătoare a familiei. Mamele pregătesc de zor cozonacii, ouăle roşii sau încondeiate şi friptura de miel. Pentru pregătirea mesei de Paşte e bine să participe şi copii. De exemplu, în Joia Mare, când se înroşesc ouăle, putem să le cerem ajutorul, timp în care le povestim legenda ouălor roşii. Acestea reprezintă simbolul naşterii şi al reînvierii. Ouăle se vopsesc în roşu deoarece această culoare semnifică sângele Domnului Iisus Hristos vărsat pentru salvarea omenirii. Pentru a respecta reţetele tradiţionale, la colorarea ouălor se pot folosi foi de ceapă, foi de varză roşie, iar pentru modele petale şi frunze de flori. Se pot confecţiona diferite aranjamente în coşuleţe cu ouă înconjurate de iarbă.

La întoarcerea de la slujba Învierii copiii pot participa la aşezarea mesei, în mijlocul căreia punem cozonacul, ouăle roşii, pasca din brânză şi preparatele din miel. Dar să nu uităm câtă bucurie poate fi în sufletul unui copil în clipa în care ciocneşte un ou roşu şi rosteşte: „Hristos a Înviat!”, „Adevărat a Înviat!”, dar nici de jocul „Cine are cel mai tare ou roşu”.

Deşi prima zi de Paşti o petrecem în familie, în linişte şi armonie, bucurându-ne de Învierea Domnului şi de faptul că suntem împreună, să nu uităm să-i ducem pe copii la vecernia numită şi „A doua Înviere”. În unele biserici se organizează serbări, unde copii spun poezii şi cântări închinate Învierii sau se ţin adevărate concursuri de ciocnit ouă.

Astfel, emoţionaţi şi sensibilizaţi de întregul ritual al sărbătorii, ei vor vibra de fiecare dată când vor rosti: „Hristos a înviat!”. Atmosfera de bucurie a Învierii o păstrăm în suflete şi în perioada următoare, iar salutul "Hristos a înviat!" - "Adevărat a înviat!" este salutul creştin ortodox până la Înălţarea Domnului.

Prof. Laura Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Sâmbăta Mare

2008-04-26T08:57:00.002+03:00

Aseară L-am pus pe Domnul în mormânt, împreună cu Iosif din Arimateea, îndurerata Maică a Domnului şi a noastră a tuturor, şi cu toţi cei care şi-au deschis inimile la această mare Taină: Dumnezeu S-a făcut om şi S-a răstignit pentru a ne şterge nouă păcatele şi a ne ridica din robia în care eram, cea mai grea robie, cea a păcatului.

"Să tacă tot trupul omenesc şi nimic pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnului merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui puterile îngereşti cu toată domnia şi stăpânia, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, fetele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Heruvicul din Sâmbăta Mare

Este o zi de linişte: „Să tacă tot trupul omenesc şi nimic pământesc întru sine să nu gândească…“, ne spune Heruvicul din această Sâmbătă. Să încercăm să ne facem treburile şi pregătirile care mai sunt cu această linişte în suflet, plină de mirarea IUBIRII până la moarte a Dumnezeului nostru pentru noi. (Dacă aveţi vreme, mai multe despre această zi găsiţi aici).

Şi să aşteptăm şi să ne rugăm să primim şi noi bucuria Învierii în noaptea aceasta, împreună cu puterea de a ne înnoi viaţa, de a ne umple de bunătate şi iubire.

Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag şi să ne întâlnim în noaptea aceasta la piatra mormântului, să vedem locul gol şi pe Hristos înviat! Bucurie sfântă vă doresc!

Natalia

Cea mai dureroasa zi din istoria crestinismului

2008-04-25T09:54:00.001+03:00

„Sfânta şi Marea zi de Vineri. Vinerea Neagră, ziua cea mai dureroasă din istoria creştinismului, ziua înfricosătoarelor Patimi. Hristos este judecat şi condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevărului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu rănile batjocoririi de către ostaşi, singur şi părăsit de toţi, Hristos înfăţişează întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta. Pironit pe cruce, Hristos aşteaptă astăzi cu braţele larg deschise pe tot omul atins în inimă de durerea cumplită a păcatelor sale, precum pe tâlharul care strigă din adâncul fiinţei: "Pomeneşte-mă, Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta" (Lc 23,42) şi care primeşte vestea cea minunată a mântuirii: "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." (Lc 23, 43).

Cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, neputând să îndure cumplita suferinţă, pământul se cutremură pătruns de fiorul înfricoşatelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfântă priveşte copleşită de durere către Fiul ei răpus de răutatea şi toate păcatele oamenilor, care îl ocărau până în ultima clipă. Hristos smerindu-Se şi iubind până în clipa morţii, rosteşte cutremurătoare rugăciune pentru cei ce-L vrăjmăşesc: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." (Lc 23, 34)

Astăzi încetează orice jertfă pentru că Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astăzi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Astăzi toţi credincioşii pătrunşi de dragostea pentru Hristos şi de suferinţa Lui se strâng în jurul epitafului aşezat pe masă în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului şi dau glas tânguirii îngropării, cântând laolaltă Prohodul.

Zi de post negru, Vinerea Mare este prilej de profundă meditaţie şi adâncire a conştiinţei.“

tot de aici.

Sambata, in Saptamana Patimilor (Denia de Vineri seara)

2008-04-25T09:29:00.006+03:00

Astazi Il coboram pe Hristos de pe Cruce si Il punem in mormant. Iar seara, la Denia Prohodului ne adunam in jurul Mormantului Lui si Il plangem impreuna cu Maica Domnului, cu Apostolii si femeile mironosite, dar si cu ingerii si cu intreaga natura care se cutremura vazandu-L mort pe Creatorul ei. Cuvintele Prohodului ne transmit (daca avem urechi de auzit si inima de primit) durerea aceasta care sfasie intregul univers.

sursa imaginii

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

Tot Prohodul il gasiti aici.
Si slujba de la catedrala din Iasi (cred, pentru ca este o transmisiune de la radio Trinitas), intr-o interpretare care mi-a placut, reala, cantata de catre 3 grupuri (preoti, cor si strana - cred), puteti asculta aici: (si noi cantam cate o strofa alternativ, barbatii - cu parintele si femeile)

Natalia

Meditatia zilei de Vineri

2008-04-24T23:53:00.002+03:00

„O, ticalosi oameni suntem noi, caci prin pacatele noastre nu numai ca am pogorat pe pamant pe Fiul lui Dumnezeu, ci inca si pe cruce L-am inaltat si in mormant L-am inchis. (…) O, cine va da capului nostru apa si ochilor izvoare de lacrimi (Ier. 9, 1) ca sa plangem ziua si noaptea si sa suspinam, caci nu numai pe noi insine ne-am aruncat in tarana si noroi din inaltimea nemuririi, ci si pe Fiul lui Dumnezeu L-am pogorat in mormant.

Iata, fratilor, care este puterea pacatului. El pare ca nu este decat mutarea de un minut a datoriei si, cu toate acestea, tulbura vesnicia intreaga. El se savarseste pe micul nostru pamant, dar zguduie toate cerurile cele nemarginite. El se pare ca a vatamat un singur om, si totusi pana si Fiul lui Dumnezeu trebuie sa patimeasca pentru stergerea lui. Nenorocitule stramos, ti-ai fi intins tu mana spre fructul cel oprit daca ai fi prevazut cele ce se infatiseaza astazi privirilor noastre? Ai mai fi dorit tu sa fii ca Dumnezeu daca ai fi stiut ca aceasta dorinta va sili pe Dumnezeu sa moara pe cruce?

Dar trecutul nu se mai poate intoarce. Omul nu poate dispune decat de timpul de fata. De aceea, ceea ce e cu neputinta pentru stramosul nostru, aceea este cu putinta pentru noi, stranepotii lui. Noi putem izbavi pe Domnul de alte suferinte noi. Si, in adevar, fratilor, fructele pomului oprit nu cresc numai in Eden, ci pretutindeni. Sarpele cel ispititor n-a incetat nici astazi a sopti la urechea fiecaruia: "Nu vei muri cu moarte, Ci vei fi ca un Dumnezeu" (Fac. 3, 3-4).

Calcand legea lui Dumnezeu, noi savarsim nelegiuirea stramosilor nostri si, savarsind aceasta nelegiuire silim pe Mantuitorul sa patimeasca. Inainte de savarsirea oricarei faradelegi, El se infatiseaza la judecata inaintea constiintei noastre cum S-a infatisat oarecand la judecata inaintea lui Pilat, si asteapta de la noi sa rostim osanda asupra Lui.

In voia noastra sta sa-L slobozim sau sa-L rastignim. Ramanand neclintiti in dreptate si credinciosi adevarului, prin aceasta noi slobozim pe Iisus din patimi, iar lasandu-ne invinsi de pacat si afundandu-ne in faradelegi, prin aceasta-L osandim sa se rastigneasca.

Sa rastignim pe Mantuitorul nostru! Si inca sa-L rastignim nu din nestiinta, cum au facut vechii iudei, socotindu-L a fi fiul teslarului din Nazaret, ci avand deplina cunostinta ca El este Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu! Cine nu se va cutremura numai gandindu-se la un lucru ca acesta? Cine nu va fi gata mai degraba sa i se taie mainile decat sa se invoiasca a le ridica asupra Domnului si Mantuitorului? Asa este, fratilor. Dar ce folos putem trage din toate aceste simtaminte inflacarate, daca faptele noastre dovedesc contrariul?

In adevar, oare nu pacatuim noi necontenit? Si ce? Au spre placerea Mantuitorului nostru pacatuim noi? Oare greselile noastre sunt balsam de viata pentru aceste rani ale Lui? Inca o data zic: de vointa noastra depinde a scuti pe Domnul de suferinte. Ori veti crede, ori nu, dar acesta este adevarul: cand ne dedam la faradelegi, trimitem pe Domnul la moarte.“

Inochentie al Odesei

Vineri, in Saptamana Patimilor (Denia de Joi seara)

2008-04-24T18:11:00.005+03:00

Denia de Joi seara se numeşte „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos“. Este slujba în care participăm împreună cu Domnul la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului. Toate acestea PENTRU NOI. Dumnezeu, Creatorul lumii, primeşte să fie scuipat şi bătut de mâinile creaturii…

„Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, stat-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz, din mâinile pe care le-a zidit. Şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma Templului; soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu, de care se cutremură toate.“

„Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăşti mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă, ca să-mi ţâşneşti pâraie de viaţă; cu piroane Te-ai pironit, ca prin adâncul patimilor Tale, crezând eu înălţimii puterii Tale, să-Ţi cânt: Dătătorule de viaţă, Hristoase, slavă şi Crucii Tale, şi Patimii Tale, Mântuitorule.“

Denia celor 12 Evanghelii

Să nu lipsim în seara asta de la biserică, să nu Îl lăsăm şi noi singur pe Domnul în drumul Său spre Golgota, de Răstignirea Căruia toată natura se cutremură, mai puţin omul… Să ne întâlnim toţi pe drumul Golgotei, şi să alinăm şi noi puţin din durerea Lui, prin dragostea noastră.

„Acestea zice Domnul către iudei: Poporul Meu, ce am făcut ţie? Sau cu ce v-am supărat pe voi? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul Meu, ce am făcut vouă? Şi cu ce Mi-aţi răsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă cu oţet; în loc să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. Chema-voi neamurile Mele, şi acelea mă vor preaslăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul. Amin.“

Natalia