CE SĂ FACI? Ce să poți face într-o singură zi, în condițiile în care credincioșii nu au acces la slujbe, iar majoritatea consilierilor parohiali sunt peste 65 de ani, deci consemnați la domiciliu? Și atunci a apărut dragostea lor:
— Părinte, eu pot să mă ocup de cartierul meu! Mă duc eu din poartă în poartă și îi întreb pe vecini dacă vor paști. Fac liste și mă organizez! Vă puteți baza pe mine!
— Părinte, mă ocup eu de blocul meu! Și de fapt cred că pot să iau și câteva blocuri vecine, mai cunosc oameni acolo. O trimit și pe mama!
— Părinte, pot să ajut cu ceva?
— Părinte, și eu!...
Și așa... Om cu Om, am reușit să acoperim toate zonele. Cu un entuziasm fantastic.
În responsabilitea mea de call center, în Sâmbăta Mare primeam încă telefoane:
— Bună ziua! Abia acum am văzut anunțul în poștă. Am dori și noi paști...
— Bună ziua! Am aflat acum că ne puteți aduce paști. Pe mine nu m-a anunțat șeful de scară, mi-au zis acum vecinii... Vreau și eu!...
...
Eu le-aș fi zis sincer: „Oameni buni, e foarte târziu. Nu se mai poate! Voluntarii umblă de 3 zile, caserolele au fost deja duse!” Dar răspunsul trebuia să fie al voluntarului zonei, nu al meu. Și le ziceam:
— Eu nu cred că se mai poate, e foarte târziu. Dar vorbesc cu voluntarul care se ocupă de zona dvs. Lăsați-mi datele și vedem dacă se mai poate face ceva.
Și sunam. Iar răspunsul era, invariabil:
— Sigur, doamna preoteasă! Se rezolvă! Mă duc!
Pe mine disponibilitatea aceasta m-a impresionat până la lacrimi. Au fost zile grele de tot, din multe puncte de vedere. Dar dragostea lor a fost balsam tămăduitor pe rănile dureroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu