joi, 31 ianuarie 2008

Întâmpinarea Domnului

Momentele semnificative din viaţa pământească a Mântuitorului Hristos sunt sărbătorite de Biserică şi au rol îndoit. Ele ne amintesc în primul rând de evenimentele reale şi punctuale împlinite de Dumnezeu în timp şi istorie „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. Dar, de asemenea, ne provoacă la meditarea şi descifrarea semnificaţiilor adânci ale faptelor din istoria mântuirii, invitându-ne de fiecare dată să confruntăm propria noastră viaţă cu ele, aici şi acum, înnoindu-ne.

Cine întâmpină pe Domnul

Ne aflăm la patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului. Conform Legii Vechi, femeia care năştea un prunc de parte bărbătească, la patruzeci de zile trebuia să-l ducă la templu, pentru a-l închina Domnului. Tot atunci, femeia trebuia să aducă o jertfă de curăţire, care pentru cei mai avuţi era un miel de un an, fără prihană, şi un porumbel, iar pentru cei săraci, doi pui de turturea sau de porumbel. Smerenia însoţeşte în toate pe aleşii lui Dumnezeu. Sfânta Fecioară împlineşte cu deplină ascultare cele poruncite prin Moise, venind la templul din Ierusalim pentru a închina Domnului pe Pruncul Iisus şi pentru a aduce jertfa de curăţire rânduită, ea, care de curăţire nevoie nu avea, Fecioară şi curată fiind.

La aceeaşi deplină smerenie fusesem martori şi la Crăciun, când Fecioara Maria a născut într-o iesle săracă, departe de tumultul lumii, încât s-ar fi zis că nimeni nu va afla nimic de acest eveniment. Dar pe cât e de mare smerenia robilor lui Dumnezeu, pe atât de mult Dumnezeu îi slăveşte. La Naştere, în ieslea cea neştiută, pe Pruncul nou născut l-au vestit îngerii, şi l-au întâmpinat păstorii, şi I s-au închinat Magii, daruri de preţ aducându-i, cu toţii mărturisind naşterea Împăratului şi Mântuitorului lumii.

Astăzi, la patruzeci de zile de la Naştere, regăsim aceeaşi smerenie, căci Maica Domnului, însoţită de dreptul Iosif, vine la Templu pentru a împlini totul conform Legii, şi încă aduce jertfa celor săraci. Nimic nu pare aici ieşit din comun, nimic care să atragă atenţia. Dar şi aici, Pruncul este întâmpinat şi mărturisit ca Mesia. De această dată, cei care-l întâmpină pe Fiul lui Dumnezeu nu sunt păstorii sau magii, ci doi bătrâni venerabili, iubitori de Dumnezeu: dreptul Simeon şi proorociţa Ana. În smerenia lor, aceşti doi martori ai prezentării lui Iisus la templu strălucesc prin darul lui Dumnezeu, şi a reaminti pe scurt puţinele date cunoscute despre ei este deosebit de edificator.

Dreptul Simeon

Tradiţia ne spune că dreptul Simeon, la un moment dat din viaţa lui, a citit pasajul scripturistic care cuprindea proorocia profetului Isaia despre naşterea Fiului lui Dumnezeu dintr-o fecioară: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is.7,14), şi s-a îndoit de adevărul acestor cuvinte, neputând omeneşte să înţeleagă cum poate fi posibil ca o fecioară să nască. Pentru îndoiala sa, el a fost înştiinţat că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii săi împlinindu-se această profeţie.

Şi, într-adevăr, la adânci bătrâneţe dreptul Simeon are fericirea de a-L vedea cu ochii trupeşti pe Cel despre care vestea profeţia, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, pe Pruncul Iisus. Pe Acesta, dreptul Simeon îl întâmpină la templul din Ierusalim, îl ia în braţe şi, luminat de Duhul Sfânt, mărturiseşte despre El că este Mântuitorul trimis de Dumnezeu lumii. Cuvintele sale rostite cu acest prilej, de rară frumuseţe şi adâncime duhovnicească, sunt cunoscute de toţi şi se cântă la fiecare slujbă a Vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta...”.

Proorociţa Ana

La întâmpinarea Domnului apare şi o figură feminină. Ana fusese în tinereţe măritată, iar după şapte ani, moartea soţului îi aduce văduvia. Din acel moment, ea se dedică trup şi suflet slujirii lui Dumnezeu, pentru tot restul vieţii. În momentul prezentării lui Iisus la templu, această femeie plină de evlavie se afla în al optzeci şi patrulea an de viaţă şi, ne spune Evanghelia după Luca, „nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi rugăciuni” (2,37). Astfel, se învredniceşte şi ea să-l întâmpine pe Domnul şi, umplându-se de darul proorociei, a început să vestească tuturor, la templu şi în Ierusalim, că Pruncul Iisus este Mântuitorul promis şi aşteptat.

Cum să întâmpinăm şi noi pe Domnul

De frumuseţea duhovnicească şi de mărturisirea acestor doi martori care au întâmpinat pe Domnul la templul din Ierusalim la patruzeci de zile de la Naştere, nu ne putem minuna îndeajuns. Viaţa şi mărturia lor reprezintă izvoare vii, nesecate de har şi pentru noi, cei de astăzi. Icoane. La înfăţişare, ei ne apar smeriţi sub greutatea numeroşilor ani, plini de credinţă, pătrunşi şi transformaţi temeinic în trupul şi sufletul lor de necontenită şi aspră asceză. Din lăuntrul lor însă darul Duhului Sfânt izbucneşte strălucitor în afară. Căci duhovniceşte, ei răspândesc blândeţe şi sensibilitate, precum Simeon cel drept care ia în braţele sale minunatul Prunc şi-şi împleteşte mărturisirea buzelor cu lacrima inimii înfiorate, sau bucurie şi speranţă molipsitoare, precum Ana proorociţa, copleşită de Duhul care o împinge să mărturisească tuturor pe Hristos Mântuitorul.

În faţa acestor două exemple, noi rămânem copleşiţi de frumuseţe. Şi parcă ne simţim contagiaţi de acest zel duhovnicesc curat. Îi contemplăm pe mărturisitorii de Dumnezeu, şi ne întoarcem şi noi privirile minţii şi ale inimii spre Cel pe care ei îl vestesc: spre Pruncul Iisus.

Înţelegem că Întâmpinarea Domnului înseamnă întâlnirea cu El, recunoaşterea Lui prin Duhul Sfânt şi mărturisirea că Acesta este Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii. Aşa au făcut toţi cei care L-au întâmpinat: dreptul Simeon şi proorociţa Ana, dar şi păstorii sau magii, dar şi toţi ceilalţi care într-un fel sau altul l-au cunoscut pe Dumnezeu şi l-au primit în casa sufletului lor. Toţi adevăraţii creştini. Aceştia mărturisesc necontenit în cugetul lor pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor, şi, de asemenea, îl vestesc pe El lumii întregi!

Amalia Răibuleţ

miercuri, 30 ianuarie 2008

Învaţă să iubeşti

Partea a II-a: Dragostea, un episod din viaţa bărbatului
În general noi presupunem că dacă partenerul nostru ne iubeşte, va reacţiona şi se va comporta într-un anume fel, adică în felul în care o facem noi când iubim. Ne aşteptăm ca sexul opus să ne fie cât mai asemănător, dorim să vrea ce vrem noi şi să simtă ce simţim noi. Ignorăm însă faptul că structurile noastre sunt diferite. Vorbeam în numărul trecut despre modul de a iubi al femeii şi câteva lucruri despre ceea ce trebuie să facă soţul pentru a întreţine dragostea soţiei. Şi femeia însă trebuie să ţină cont de structura masculină.

Acceptă diferenţa!
Dacă viaţa unei femei se centrează pe dragoste, bărbaţii sunt şi ei îndrăgostiţi, însă abordarea iubirii de către ei este diferită, pentru că ei sunt diferiţi. Bărbaţii preţuiesc puterea, competenţa, eficienţa şi realizările. Ei fac tot timpul ceva pentru a se afirma sau a-şi dezvolta forţa sau îndemânarea, iar împlinirea pentru ei înseamnă succese şi realizări. Spre deosebire de femeie, bărbatul este interesat mai degrabă de obiecte şi lucruri decât de oameni şi sentimente. De aceea, în timp ce dragostea e cea mai importantă în viaţa femeii, în viaţa bărbatului este doar „un episod“, pentru că el este preocupat de multe alte lucruri care îl ajută să-şi dovedească puterea şi să-şi realizeze scopurile, ceea ce îl ajută să îşi demonstreze competenţa şi astfel să se simtă bine în pielea lui.
Toate acestea nu înseamnă că el iubeşte mai puţin, ci doar că iubeşte ALTFEL. Dragostea bărbatului se manifestă pe linie raţională, în grija de a asigura bunăstarea familiei lui; dragostea îl motivează să muncească, să planifice, să sacrifice, să persevereze. Bărbatul trebuie însă să-şi realizeze ţelurile prin el însuşi, nu să o facă altcineva pentru el. Înţelegerea acestei caracteristici le poate ajuta pe femei să înţeleagă de ce bărbaţii detestă atât de mult să fie corectaţi sau îndrumaţi. A oferi unui bărbat sfaturi pe care nu le-a cerut înseamnă să presupui că el nu ştie ce are de făcut sau că nu se poate descurca singur.
Cicăleala răceşte căminul
Chiar dacă s-ar putea să ţi se pară că intenţiile tale sunt bune, cicăleala şi criticile creează tensiune în casă şi dau dovadă de neacceptare a celuilalt. A fi acceptaţi este o nevoie umană fundamentală, iar neacceptarea dă naştere la o atitudine de auto-apărare, care se poate manifesta fie contraatacând verbal (ceea ce duce la certuri interminabile), fie petrecând din ce în ce mai mult timp în afara căminului, în căutarea unor activităţi sau persoane care nu îi spun tot timpul ce să facă sau ce nu face… Nimeni nu se schimbă în urma cicălelii, cu atât mai puţin un bărbat. Iar scopul unei căsnicii nu este nicidecum schimbarea partenerului. Mesajul Evangheliei pune accent pe schimbarea eului propriu, nu pe priceperea noastră de a-i schimba pe alţii. Hristos ne spune să scoatem bârna din ochiul nostru, nu să ne uităm la paiul din ochiul celuilalt, pentru că cel mai adesea în spatele criticii se află o motivaţie perfidă: noi îi punem pe alţii la pământ şi le minimalizăm valoarea pentru a ne ascunde propriile neputinţe.
Zâmbeşte mai mult!
O femeie are foarte mult de câştigat dacă ştie să îşi „controleze limba“. Dacă în momentul în care soţul intră pe uşă începem să îl „bombardăm“ cu veştile rele ale zilei, despre ce ispravă au mai făcut copiii, sau cât a venit factura la telefon, sau ce s-a mai stricat prin casă, el nu va suporta prea bine în timp această veşnică stare de tensiune. Dacă zi de zi îi tot spunem ce să facă şi cum să facă îi încălcăm grav dorinţa sa masculină de a se afirma, de a obţine rezultate prin forţe proprii. Bineînţeles că bărbaţii trebuie să solicite sfatul soţiei şi să se consulte cu ea în luarea unor decizii, acesta fiind un semn de înţelepciune. Însă o permanentă „dădăcire“ şi cicălire din partea soţiei nu poate să aducă nimic bun. În schimb, dragostea şi blândeţea însoţite de rugăciune şi exersarea unei atitudini pozitive de rezolvare a problemelor fac adevărate minuni.
Natalia Corlean

Colindă la Sfinţii Trei Ierarhi

Bucură-te, prea cinstită,
Lăudată şi mărită
Troiţă de arhierei.

Al Domnului slujitor,
Lui Hristos închinător,
O, Vasile, prea cinstite.
Darul sfînt tu îl găseşti,
Cînd Treimea o vesteşti,
O, Vasile, prea cinstite.

Al binelui făcător,
Al vieţii-ndreptător,
O, Grigore, prea cinstite
Celor fără alinare,
Pe Hristos le-ai scos în cale
O, Grigore, prea cinstite

Prea cinstite, sfânt păstor,
De obşte învăţător,
Ioane Gură de Aur.
Râu de aur ai izvorat,
Pe eretici i-ai surpat,
Ioane Gură de Aur.

Bucuraţi-vă grăim,
Toţi trei arhierei,
Amin.

marți, 29 ianuarie 2008

Sfinţii trei Ierarhi

Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost contemporani, colegi de studii şi prieteni. S-au născut, toţi trei, în Asia Mică, în secolul al patrulea – adică într-o perioadă de luptă între păgânismul agresiv şi creştinismul abia ieşit din primele trei secole de prigoană. Ocupă un loc aparte între teologii, ierarhii şi sfinţii Bisericii, fiind consideraţi după trecerea lor la Domnul la fel ca şi acum „Mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

De ce sunt prăznuiţi împreună

În Biserica Greciei din secolul al XI-lea au existat opinii diferite în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi. Au fost teologi care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului. Alţii înălţau pe Ioan Gură de Aur, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Existând această împărţire a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, spundându-i într-un glas: „la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie - lună în care era şi mai este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei - arhiereul Ioan Evhaitul a stabilit ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea celor Trei Ierarhi. Şi aşa a rămas până astăzi.

Sfântul Vasile

Sfântul Vasile s-a născut în jurul anului 330 în Cezareea Capadociei (unde mai târziu va sluji ca arhiepiscop) dintr-o veche familie creştină. Se spune că era un bărbat înalt şi uscăţiv, slăbit de ajunare şi priveghere, cu o expresie meditativă. A întrecut în înţelepciune pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. în Atena, se întâlneşte la studii cu Sfântul Grigorie de Nazianz cu care leagă o strânsă prietenie care va dura toată viaţa. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. În singurătatea mănăstirii, el şi prietenul său Grigorie alcătuiesc o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale cu titltul „Filocalia” (iubirea de frumos).

Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de activitatea socială a Bisericii. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Spitalele, şcolile şi cantinele funcţionau sub numele generic de Vasiliada.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan s-a născut în Antiohia Siriei. Era un bărbat mic de statură, cu fruntea înaltă, barbă mică şi rară, ochi largi şi strălucitori. A studiat ştiinţele vremii, întrecându-şi dascălii, apoi s-a lepădat de toate şi s-a botezat în Biserica lui Hristos. Un mare filosof al vremii şi-ar fi exprimat regretul că l-a pierdut spunând „Ioan mi-ar fi putut fi urmaş, dacă nu mi-l răpeau creştinii”. Era un suflet fin, blând cu alţii, aspru cu sine, îndemna la pocăinţă. Desăvârşit orator, îi lămurea pe mulţi să lepede credinţele păgâneşti şi să urmeze lui Hristos. În timpul unei predici, o femeie din mulţime i-ar fi spus „Învăţătorule cu gură de aur, ai adâncit fântâna sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre e scurtă”. De atunci, creştinii au început să-i spună Ioan Gură de Aur. Iar sfântul a cugetat că predica trebuie să fie împodibită cu învăţături simple, nu cu podoabele oratoriei, pentru ca şi cei simpli să înţeleagă şi să aibă folos.

Faima lui de predicator a contribuit la alegerea sa ca Patriarh al Constantinopolului, în 397. Ca patriarh, Sfântul Ioan condamna păcatul fără menajamente şi concesiuni, astfel că nu este pe placul înaltei societăţi frivole. Astfel, din uneltirea împărătesei Eudoxia va fi exilat de câteva ori şi va muri pe drumul spre Caucaz rostind ultimile cuvinte : “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, care se slujeşte de 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni.

Sfântul Grigorie Teologul

Sfântul Grigorie de Nazianz, numit Teologul, s-a născut dintr-o veche familie de creştini din Capadocia. Era un bărbat de statură mijlocie şi avea o privire blândă şi veselă.

A primit o educaţie aleasă, desăvârşită în Atena, unde l-a cunoscut pe bunul său prieten, Sfântul Vasile. Despre ei se spune că erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi „spre şcoală şi spre biserică”. A fost, nu pentru multă vreme însă, patriarh al Constantinopolului. S-a retras din scaun din cauza uneltirilor împotriva sa şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme (peste 408 cântări în 1800 de versuri). Sfântul Grigorie Teologul este considerat între primii autori de poezie creştină.

Modelul Sfinţilor Trei Ierarhi

Într-o lume care adesea geme, orbecăind după un punct de reper, Sfinţii Trei Ierarhi oferă modele mereu actuale. Deşi diferiţi în fire şi daruri duhovniceşti, Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, sunt fiecare model al ierarhului desăvârşit, al adevăratului preot, episcop şi patriarh. Sunt apoi, model de călugări care au împlinit deplin rostul monahal, adică sfinţenia. Celor care încă se tem că credinţa ar fi contrară ştiinţei, le stă înainte modelul sfinţilor care şi-au întrecut în înţelepciune dascălii, care la rândul lor au scris atât adânci explicaţii la învăţătura Bisericii, cât şi poeme creştine de rară delicateţe. Tot ei ne învaţă modelul adevăratei prietenii, dovedind că cei uniţi în Hristos pe pământ, împreună rămân în veşnicie. Când lumea ridică la rang de virtute nefirescul şi uită virtuţile autentice, Sfinţii Ierarhi ne învaţă cum să trăim, să ne rugăm, să iubim – să viem în Hristos, mereu şi-n fiecare clipă.

Oana Dobrin

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Sfântul Nectarie a venit la noi

L-am cunoscut pe Sfantul acum cativa ani, prin intermediul duhovnicului nostru, iar acum este practic un membru al familiei noastre, daca as putea sa spun asa… Ne era deja foarte drag cand s-a infiintat schitul de la Sinca si Sfantul a acceptat ca o particica din sfintele sale moaste sa fie aduse si aici, iar bucuria pe care ne-a facut-o cand, prin dragostea parintelui staret Matei, o particica din particica a ajuns si la noi, la Bucium, nu se poate spune in cuvinte.
Ne-am facut insa si probleme: unde si cum sa amenajam in biserica noastra mica si destul de saraca un loc pe masura sfantului? Ar fi fost frumos un baldachin, iar noi nu aveam bani nici de o mica racla… Dar Dumnezeu ne-a pus in gand sa facem un nou tetrapod, unde sa asezam o icoana in care sa fie puse si sfintele moaste, intr-o steluta de argint, asa cum sunt si la Sinca. De aici alte probleme: cum sa facem rost de steluta, cine va picta icoana, si cum o sa platim toate astea? Dar iata ca Sfantul ne-a aratat, prin prezenta si actiunile lui discrete, ca el nu face probleme oamenilor, ci le rezolva. Si, in mod minunat, toate au venit aproape fara ca noi sa miscam prea mult, daramite sa ne mai punem si problema banilor. Mai intai a venit steluta, imbracamintea icoanei si tetrapodul sunt in lucru, iar acum a venit si icoana sfantului, tot pe neasteptate. Chiar cand noi ne pregateam sa sunam sa ii dam ceva date mai clare celei care urma sa picteze, ne-a sunat parintele staret ca a sosit icoana! (si iata cum iar ne-a luat-o Sfantul inainte!)
Aceasta icoana minunata, unde urmeaza sa fie puse sfintele moaste in steluta de argint, a fost picatata de doamna Luminita Pal (tel. 0727/680942). Noi am fost profund impresionati: parintele zice ca e reprezentarea cea mai vie din cate a vazut cu Sfantul, iar mie mi se pare ca parca nici nu e pictata. In poza oricum este mult redusa frumusetea ei reala, ceea ce imi spune ca pe Sfantul Nectarie, ca si pe sfinti in general, trebuie sa ii cunosti si sa ii vezi personal, nu prin intermediari. Noi suntem insa datori insa sa dam marturie despre frumusetea si ajutorul minunat pe care ni-l dau ei zi de zi, ceas de ceas.
Mai multe detalii despre Sf. Nectarie din Eghina gasiti aici.
Natalia

vineri, 25 ianuarie 2008

Călăuză pentru pelerini

Puteţi ajunge la schitul de la Şinca Veche pe traseul Făgăraş-Şercaia-Vad-Şinca Veche (25 km), dinspre Braşov (Braşov-Perşani-Şinca Veche, aprox. 50 km) sau dinspre Râşnov (Râşnov-Poiana Mărului-Şinca Nouă-Şinca Veche, aprox.40 km).
Din centrul localităţii urmaţi indicatorul „Spre mănăstire“, pe strada pe care se află sediul secţiei de poliţie. La mai puţin de un km din centru ajungeţi la poalele Dealului Pleşu, la o răscruce cu două indicatoare:
unul spre grotă, traseu pe care urcaţi pe jos la peştera cu cele două bisericuţe rupestre, de acolo la izvor şi apoi la casa călugărilor, cu paraclisul „Sf. Nectarie“; celălalt indicator vă îndrumă spre mănăstire şi dacă îl urmaţi veţi ajunge direct la casa călugărilor (2-3 km), fără a mai trece pe la peşteră.

Marturia pelerinului la schitul de la Sinca

Cărări de pelerin, cărări către cer

Am urcat de mai multe ori la mănăstirea de la Şinca Veche, mai cu seamă pentru a-l găsi acolo pe cel care mi-a fost părinte duhovnicesc încă de pe vremea când făcea parte din obştea mănăstirii de la Sâmbăta de Sus. Am ajuns aici iarna, cu colindătorii sau vara, cu pelerinii. Am ajuns aici la ceas de priveghere, în puterea nopţii, când întunericul era străbătut de smerita şi tainica psalmodie a micii obşti de monahi osârduitori la slujirea celor sfinte; am ajuns dimineaţa, la ceas de sărbătoare cu Sfântă Liturghie; am ajuns după-amiaza, la ceas de odihnă şi pace. Multe sunt izvoarele de binecuvântare de la care te poţi adăpa aici: aşezarea mănăstirească, bisericuţele rupestre, sfintele slujbe, moaştele Sfântului Nectarie marele făcător de minuni, cuvântul de folos şi binecuvântarea Părintelui Stareţ...Dar dacă ar fi să mărturisesc ceea ce m-a impresionat pe mine aici în mod de neuitat, ar trebui să vorbesc despre o stare de negrăită pace.

Urcând pe la amiază la mănăstire, am găsit aşezarea în tihnă. Se auzea încet cântare psaltică, de parcă slujba continua si după Liturghie. Am intrat în mica trapeză liniştită şi cu mult gust aranjată, unde l-am întâlnit şi pe părintele Matei, care ne-a întâmpinat, plin şi dânsul parcă de pacea şi zâmbetul rugăciunii. Atunci s-a revelat acea pace cu totul aparte, care învăluia oamenii, încăperea şi natura din jur.

Este o pace pe care nu ţi-o explici raţional (deşi rămâi perfect raţional percepându-o), dar o simţi, o respiri, o conştientizezi, o trăieşti. Ea este în orice caz un dar, darul lui Dumnezeu. Nu cred că o poţi simţi pentru că mergi acolo încercând să-ţi închipui cum este ea şi încercând să o simţi cu orice preţ. Nu. Mergi la mănăstire şi, smerit şi neştiutor ca un prunc, fără să te fi aşteptat...o găseşti, te învăluie, te surprinde, te pătrunde. Şi atunci ţi se luminează chipul şi mintea, te linişteşti cu această negrăită pace şi te umpli de o bucurie la fel de tainică şi aşezată, plină de bună-cuviinţă...

Amalia Răibuleţ

Schitul de la Sinca

Schitul „Naşterea Maicii Domnului“ de la Şinca Veche

De mai bine de un an, viaţa monahală din Ţara Făgăraşului s-a îmbogăţit cu un nou aşezământ. Nou, dar în acelaşi timp şi foarte vechi. Care este trecutul, prezentul şi planurile pentru acest loc aflat sub protecţia Maicii Domnului şi a Sfântului Nectarie din Eghina, vă prezentăm într-un nou episod din serialul „Mănăstiri din Ţara Făgăraşului“.

Salvată de la dispariţie

Peştera din apropierea localităţii Şinca Veche este cunoscută atât în zonă cât şi în ţară, ba chiar şi peste hotare. Părăsirea locului şi lipsa unei cercetări arheologice riguroase au dus în timp la naşterea a tot felul de legende şi poveşti, pe cât de numeroase pe atât de diferite.

Deşi nu se efectuase aici o cercetare corespunzătoare din punct de vedere ştiinţific, specialiştii care au vizitat aşezământul au atras atenţia asupra pericolului de dispariţie a acestui monument unic în Transilvania. Nimeni însă nu s-a putut ocupa efectiv de restaurarea lui. După mai multe tentative nereuşite, Dumnezeu a rânduit ca această atât de necesară lucrare să fie asumată şi realizată de Fundaţia ortodox-culturală „Maica Sfântă-Bucuria Neaşteptată“. Preşedintele acestei fundaţii, doamna Maria Bâgiu, a ajuns pentru prima dată la Şinca Veche în 2004. Grota arăta jalnic, aşa cum o ştiu mulţi dintre cei care au fost acolo. Grămezi de pomelnice pentru care nu se ruga nimeni, lumânări, haine agăţate peste tot, mâncare şi iconiţe fără valoare. În plus, pentru că nimeni nu s-a ocupat de monument, o parte din acesta s-a prăbuşit, fiind alcătuit dintr-o rocă foarte fină, sfărâmicioasă chiar la atingerea cu degetul. Uşurinţa cu care poţi zgâria pereţii locaşului i-a făcut pe mulţi să îşi lase numele scrijelite ca amintire urmaşilor.

Certificată de arheologi

În ciuda aparenţei mizere, doamna Maria Bâgiu a simţit un îndemn deosebit de a aşeza aici temelia mănăstirii pe care dorea să o construiască şi a început demersurile necesare, realizând un proiect care are ca scop restaurarea grotei cu două biserici şi crearea unui aşezământ istoric cultural ortodox.

Mai întâi o echipă de specialişti a început săpăturile arheologice. Au fost degajate depunerile din urma prăbuşirii şi au fost descoperite noi încăperi. Istoricii arheologi certifică existenţa în peşteră a două bisericuţe ortodoxe construite succesiv, care prezintă toate elementele specifice: naos, pronaos, altar şi proscomidiar.

Datarea lor a fost făcută pentru secolele XIV-XV şi au fost identificate ca aparţinând uneia din cele patru mănăstiri de pe hotarul localităţii Şinca, care apar în multe documente istorice. În 1761, prigoana dusă de generalul Bucow, care a distrus 200 de mănăstiri din Ardeal pentru a impune greco-catolicismul, a ajuns şi la Şinca. Amplasarea într-o peşteră a împiedicat distrugerea în întregime a locaşului, însă obştea de călugări a fost alungată, iar biserica profanată şi chiliile distruse. Timp de peste două veacuri, deşi a fost părăsit fizic, locul a continuat să primească vizitatori atraşi de o stare de linişte pe care o dobândeau aici.

Reîntoarcere la tradiţie

Proiectul „Aşezământul istoric ortodox-cultural <> Şinca Veche“ se vrea o reîntoarcere la tradiţie, toate construcţiile fiind gândite în stilul tradiţional românesc şi respectând natura. Proiectul cuprinde patru părţi principale. Prioritate are restaurarea bisericuţelor rupestre şi conservarea lor, apoi construirea în apropiere a unei biserici de piatră cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. A doua fază a proiectului cuprinde ridicarea în vârful dealului a unei biserici mari cu hramul „Buna Vestire”, cu chilii, stăreţie şi toate cele necesare unei mănăstiri, construite în stil ţărănesc. Urmează apoi atelierele de creaţie (pictură, sculptură, iconografie, ţesătorie, cusătorie, ceramică şi olărit etc.), unde se vor organiza tabere de creaţie pentru tineri, conferinţe, expoziţii etc. şi deschiderea unui şantier arheologic de studiu pentru aşezarea dacică aflată pe teritoriul aşezământului.

Ctitorie în stil athonit

Dimensiunile proiectului sunt fabuloase, însă realizatoarea lui se încredinţează ajutorului lui Dumnezeu pentru a duce la bun sfârşit lucrarea. Pentru aceasta, doamna Maria Bâgiu a simţit absolut necesară reluarea slujbelor în locul părăsit de sute de ani. Astfel s-a întemeiat aici în decembrie anul trecut Schitul „Naşterea Maicii Domnului“, cu o obşte de călugări avându-l ca stareţ pe părintele Matei Bilauca, chemat la această slujire de la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus.

Pentru a-i adăposti pe vieţuitorii schitului a fost construită în stilul specific aşezămintelor din Sf. Munte Athos o casă care nu făcea parte din proiect, dar s-a aşezat foarte bine în cadrul acestuia. Clădirea cuprinde chilii pentru cinci vieţuitori, o trapeză şi un paraclis cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina“, care adăposteşte şi o părticică din moaştele acestui sfânt aproape contemporan cu noi. Deşi nu are încă un an de când a poposit şi la Şinca prin sfintele sale moaşte care se află aici, Sfântul Nectarie a alinat deja suferinţa multor oameni care s-au rugat lui cu credinţă şi nădejde. Mărturii ale unor vindecări miraculoase au început să fie consemnate la Şinca, la fel ca şi în toate locurile aflate sub protecţia Sfântului Nectarie.


Natalia Corlean


[edit 18 mai 2009] Vezi şi: Sfantul Nectarie nu mai locuieste la Sinca Veche

Copiii noştri – între educaţie intelectuală şi formare spirituală

Copiii îşi petrec o mare parte din copilărie pe băncile şcolii, de aceea părinţii creştini trebuie să fie la curent cu ce se petrece în afara familiei. Pentru aceasta, un rol important îl au întâlnirile părinţilor cu profesorii şi acceptarea unei implicări în acţiunile şcolii. Este vitală crearea unor legături între viaţa familială şi cea şcolară a copiilor.

Notele şi performanţele copilului

Cel mai adesea, părinţii se întreabă cum să-i ajute pe copii să asimileze tot ce se învaţă la şcoală şi cum să devină folositoare educaţia academică primită. De aceea, este ştiut că unii copii, crescuţi în duhul smereniei creştine, pot dobândi cunoştinţe fără a se mândri cu ele, ci punându-le în slujba altora. Pe de altă parte, una dintre problemele sistemului educaţional actual este aceea a concurenţei dintre copii. Notele obţinute în urma lucrărilor de control sunt considerate ca fiind mai puţin importante decât poziţia de care se bucură copilul în raport cu ceilalţi elevi din clasă şi acest lucru cultivă mândria. Aici intervine părintele, care trebuie să se arate mulţumit de nota obţinută şi să-l laude pe copil pentru osteneala depusă, iar nu pentru că i-a întrecut pe ceilalţi copii, obţinând note mai mari ca ei. Iar un copil care, în ciuda eforturilor sale, nu reuşeşte să aibă rezultate bune la învăţătură, nu trebuie făcut să se simtă că nu valorează nimic.

Capacitatea intelectuală

Capacitatea intelectuală nu este până la urmă decât unul dintre darurile naturale date de Dumnezeu. În general, societatea noastră îi încurajează pe cei care au calităţi intelectuale să se mândrească cu ele şi să-i considere pe ceilalţi inferiori. Însă, se ştie că nu toţi copiii au aceleaşi capacităţi de asimilare a informaţiilor şi a diferitelor deprinderi. De aceea, este foarte important sprijinul acordat de familie. Părinţii trebuie să le asigure copiilor timp şi un loc liniştit pentru pregătirea lecţiilor, să-şi arate interesul pentru programul lor şi să-i încurajeze să prindă gustul şcolii, să facă din pregătirea lecţiilor un moment atractiv şi să asigure desfăşurarea lor într-un climat familial optim. Ultima cerinţă e un motiv în plus pentru a evita tensiunile din familie: copilul care are prea multe griji nu poate învăţa cu folos, dar cel care se simte ocrotit şi fericit va spori în toate activităţile pe care le întreprinde.

Copilul, între natural şi artificial

Sfântul Ioan Gură de Aur îi sfătuieşte pe părinţi să vegheze asupra simţurilor copiilor lor: ce anume văd, ce aud, ce-i impresionează. Din păcate, civilizaţia secolului al XXI-lea nu le oferă doar pilde frumoase de cultură şi de comportament, ci îi bombardează cu ştiri şocante, imagini deşănţate şi dispute politice. Sf. Ioan Gură de Aur ne sfătuieşte să oferim copiilor ocazia de a-şi impregna simţurile de frumuseţile naturii prin contemplarea peisajelor, prin excursiile şi vacanţele organizate în mijlocul naturii. De asemenea, este important ca mediul familial şi chiar toate celelalte locuri unde îşi desfăşoară o bună parte din activităţile lor zilnice să nu fie constituit doar din lucruri artificiale, făcute de mâna omului, ci ar fi de preferat să se folosească pe cât este posibil materiale naturale, care înlătură dificultăţile cu privire la ideea unui Dumnezeu Creator al lumii.

Modelele copiilor

Nu în ultimul rând, părinţilor le revine misiunea grea de a le forma copiilor un profil spiritual solid. Pentru aceasta, trebuie să existe o concordanţă între educaţia religioasă primită în familie şi ceea ce li se oferă la şcoală. Părinţii pot contribui direct la bunăstarea spirituală a copiilor lor, înconjurându-i cu dragoste, rugăciune şi explicându-le învăţăturile moral-creştine cu ajutorul pildelor. La rândul ei, şcoala are o misiune nobilă, aceea de a le oferi copiilor modele demne de urmat prin profesorii ei. Beneficiile şi concretizarea acestei comuniuni familie-şcoală se observă în comportamentul zilnic al copiilor, în relaţiile dintre ei, în creşterea lor duhovnicească şi în înţelegerea şi respectarea adevărurilor dumnezeieşti.

Prof. Laura Ciolan

joi, 24 ianuarie 2008

Rugaciune pentru cautarea unui duhovnic

Doamne, Tu care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, Tu care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină şi care sunt morţi prin păcat şi spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putinţă omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l şi supunându-mă lui din toate puterile mele, ca şi Ţie, şi făcând voia Ta în a lui, să-Ţi plac Ţie, singurului Dumnezeu, şi să mă învrednicesc şi eu, păcătosul, de Împărăţia Ta. Amin.

Zi de iarna

Inca o zi frumoasa de iarna la Bucium...

miercuri, 23 ianuarie 2008

Fericirea înseamnă maturitate

Multe cupluri fac greşeala să creadă că atunci când spun DA toate sunt împlinite. Consideră că, dacă urcă împreună treptele bisericii, au urcat şi scara care duce în al nouălea cer.
Unii sociologi au dorit să redea această mentalitate în filmele de la Hollywood şi în televiziuni. Alţii scriitorii romantici. Poate că sunt de vină şi autorii versurilor unor melodii mult ascultate.
În acest moment nu ne interesează însă să căutăm cauzele atât timp cât ne interesează să înţelegem evenimentele. Căsnicia reuşită poate să fie „construită în cer“, însă în realitate seamănă mai mult cu jucăriile stricate pe care le armonizează cineva singur, când adăugând, când ridicând, când tăind, când egalând, când completând, până ajunge să dea naştere la ceva frumos, care să-i ofere bucurie pentru totdeauna.
Dacă priveşti în dicţionar la cuvântul „fericire“, vei citi aceste explicaţii interesante: „Fericire este provocată de reuşita a ceea ce consideră cineva bun. Satisfacţia înseamnă un fel de fericire paşnică în care rămâne cineva după împlinirea dorinţelor sale, chiar dacă nu s-au materializat toate speranţele sale“.
Acest lucru este valabil chiar şi pentru cuplurile cele mai fericite. Căsnicia nu schimbă, ca prin farmec, omul nedesăvârşit în om desăvârşit. Fiecare om are lipsurile lui. Ca să răspundă cineva la o astfel de provocare e o chestiune de maturitate. Fiecare dintre noi am fost cândva îndrăgostiţi de imaginea ideală a aceluia pe care l-am visat a fi partenerul desăvârşit de viaţă. Dacă fiecare dintre voi continuă să păstreze în minte acea imagine ideală pe care şi-a construit-o cu ajutorul fanteziei, atunci să se pregătească să trăiască adevărate deziluzii.
De aceea este foarte important să laşi copilăriile care se potrivesc numai eroilor din visurile tale de puştoaică. Pentru că dacă persişti în ele, rişti să faci câteva greşeli grosolane. Vei pierde timp preţios şi multă energie încercând să îl transformi pe soţul tău în ceva ce el nu va fi niciodată. Probabil că ţi se va întâmpla des să insişti exagerat de mult asupra a ceea ce nu este şi să uiţi toate calităţile ce constituie adevărata lui personalitate.
Într-o căsnicie adevărată, două persoane încearcă să îmbine trăsăturile caracteristice ale fiecăruia într-o unitate care să se potrivească amândorura. Participarea celor doi la o astfel de încercare constituie forţa exterioară a unei căsnicii reuşite.
Să nu cazi victima impresiilor exterioare. Nu suntem nici unul fără greşeală. Studiază cu sinceritate părţile lui negative. Priveşte cu atenţie şi slăbiciunile tale, apoi caută să vezi cum se pot îmbina defectele voastre cu calităţile, astfel încât să obţineţi cele mai bune şi puternice rezultate.
După căsătorie devenim mult mai sensibili la decepţii şi supărări decât înainte. Maturitatea însă ne ajută să trecem peste ele şi să construim împreună. Şi fiţi convinşi că merită acest efort.
Charlie W. Shedd, „Scrisori Caterinei – sfaturi unei tinere căsătorite“

marți, 22 ianuarie 2008

Salata in straturi

Plecand de la reteta Irinei, am gatit si eu aceasta salata, excelenta alternativa la vesnica salata de boeuf. Am facut insa cateva adaugiri, in functie de ce am avut prin casa si de preferintele noastre.
Am pus deci intr-un vas de yena asa:
- un strat de salata de sfecla rosie rasa, gata preparata
- un strat de morcov fiert taiat feliute (mi-a ramas de la supa)
- un strat castraveciori murati, tot feliute
- un strat de piept de pui taiat marunt (am amestecat pieptul puiului din supa cu putin piept afumat de cumparat)
- 3 oua fierte taiate marunt
- un strat de telemea rasa
- un strat de putina maioneza amestecata cu vreo 3-4 linguri cu varf de smantana.
Am ornat cu verdeata.
Natalia

Lasagna

Duminica la Vecernie am avut niste musafiri dragi, cu care am luat si masa de seara la noi. La insistentele lor postez cum am pregatit eu lasagna si salata in straturi, care se pare ca le-au placut f.mult. De cand am fost la Roma am inceput sa gatesc si eu lasagna, plecand tot de la reteta mamei prietenei mele. Intre timp insa am mai gasit si alte retete si luand de la fiecare ce mi-a placut am ajuns la o varianta proprie (sau nu).
Am pus intr-o tigaie 1 ceapa mica taiata marunt, un ardei mic cubulete, 1 morcov ras – in putin ulei de masline. Am lasat f.putin la calit (nici un minut, pt.ca nu prea le avem cu prajelile), am adaugat 400 g de carne tocata si apoi vin, in care am lasat sa fiarba. Spre sfarsit (nu trebuie sa fiarba f.bine, pt.ca urmeaza sa stea si la cuptor) am adaugat 200 ml sos de rosii si o cutie de mazare.

Am facut un sos béchamel: am pus pe foc 400 ml lapte in care am dizolvat 2 lg de faina si o lgt de unt. Apoi, intr-o tava unsa cu unt am pus cam 1/3 din sosul béchamel, apoi foi de lasagna (eu am avut cu spanac, de aceea sunt verzi).

Urmeaza apoi un rand de carne, mozzarella felii (eu am pus telemea) si parmezan.

Se pun tot asa 3-4 randuri, ultimul strat fiind insa de lasagna, peste care am pus restul de sos béchamel, sos de rosii, parmezan si putina veredeata.

Se lasa la cuptor 20-30 min la foc potrivit, pana se rumeneste (poate nu chiar ca a mea ;) )

Iata si o sectiune:

vineri, 18 ianuarie 2008

Vorbulita calda

Să nu ne înşelăm gândind că deoarece nu ni se iveşte prilej de mucenicie nu avem cum să-L mărturisim şi slăvim pe Domnul nostru, Care-i prezent nu numai în cer şi în iad, în slava cerului ori în adâncurile marii, ci şi în fiecare clipă şi la orice pas al vieţii celei mai obişnuite. Gestul Veronicăi, măscăriciul de la Notre Dame, banalul zâmbet al omului de bunăvoire, vorbuliţa caldă spusă omului necăjit ajung spre a ne convinge că suntem neîncetat îmbiaţi cu posibilitatea de a ne recunoaşte şi vădi ucenici feluriţi şi neabătuţi ai lui Iisus Hristos.
Parintele Nicolae Steinhardt
(sursa este un blog care mi-a facut o mare bucurie)

Duhovnicul


„Cine urcă pentru prima dată un munte trebuie să urmeze un traseu marcat: trebuie să aibă împreună cu el drept însoţitor şi călăuză pe cineva care a urcat deja acest munte şi cunoaşte drumul.“

P.S. Kallistos Ware


„Duhovnicul e cel care te ia de mână si te dăruieşte lui Hristos, e cel care te învaţă să te lupţi cu patimile tale, e cel care te învaţă să cunoşti bucuria cea adevărată. E cel care la fiecare răspântie te ajută să înţelegi care e drumul bun.“

Danion Vasile

joi, 17 ianuarie 2008

Iubeşte si vei fi iubit

Partea I: Dragostea, viaţa femeii

Dragostea este necesară pentru supravieţuire. Fără ea omul îşi pierde dorinţa de a trăi, iar în ea creştem într-o strălucire care ne influenţează pe toate planurile. Din cauza lipsei de iubire mii de oameni se sinucid anual, alţii ajung în spitalele de nebuni, copii loviţi sau neglijaţi suferă de nevroză, iar bătrânii locuiesc în azile tânjind după o vorbă bună. Dumnezeu fiind iubire, ne-a lăsat dragostea ca lege a supravieţuirii. De aceea dacă avem dragoste putem înainta prin cele mai grele momente ale vieţii şi putem face faţă oricărei încercări. Societatea contemporană însă încurajează principii false despre modul de a iubi. De aceea de multe ori noi aşteptăm de la ceilalţi dragoste infinită fără ca noi înşine să oferim această dragoste. Studiile au arătat că există multe diferenţe între felul de a iubi al femeii şi cel al bărbatului, diferenţe care, odată cunoscute, ne pot ajuta să ieşim în întâmpinarea celuilalt, să lucrăm împreună la rodirea binecuvântării pe care am primit-o prin Taina Cununiei.

Trăiesc pentru a iubi

Se pare că femeile au o mare capacitate de a iubi. Dragostea unei femei poate scoate tot ce este mai bun într-un bărbat; este atât de binefăcătoare încât el poate abandona chiar o viaţă de crimă pentru dragostea unei femei.

Lumea are nevoie de atingerea blândă, iubitoare şi plină de afecţiune a femeii, iar dragostea din ea aşteaptă omul potrivit pentru a-şi manifesta această dragoste. Dar femeile au şi o mare nevoie să fie iubite, iar dragostea faţă de ele să fie manifestată în mod constant. Datorită capacităţii ei de afecţiune, exprimările zilnice ale dragostei sunt vitale pentru existenţa unei femei. Ele sunt cheia împlinirii ei, a respectului de sine şi a satisfacţiei vieţii de căsătorie. Dacă un bărbat se simte prins în cursa unei căsnicii plictisitoare, obositoare, el ar putea privi spre sine. Exprimându-şi în mod constant şi afectuos dragostea în diferite moduri, mulţi bărbaţi ar dobândi o căsnicie mult mai fericită.

Mulţi bărbaţi sunt total inconştienţi de nevoia femeii de o dragoste „romantică“, pentru că societatea priveşte de multe ori femeia ca prestatoare de servicii. Căsnicia este o afacere bună atâta timp cât include mesele, grija de casă, îndeplinirea datoriilor sexuale, toate satisfăcute la momentul oportun. Un asemenea comportament distruge femeia, pentru că ea se ofileşte de dorul de a fi o persoană deosebită pentru soţul ei, de a fi preţuită, respectată, apreciată şi iubită.

O avertizare: aşteptările ucigătoare

Uneori o femeie se aşteaptă ca soţul ei să facă ceea ce doreşte ea fără a fi rugat, văzând aceasta ca o dovadă a marii iubiri pe care acesta i-o poartă. De aceea este posibil ca ea să nu îi spună întotdeauna ce doreşte. Pentru a evita frustrările care provin de aici femeile ar trebui să înveţe să dea glas nevoilor lor într-un mod deschis şi sincer, iar bărbaţii trebuie să cunoască nevoia permanentă a femeii de a se simţi iubită.

Unele femei aşteaptă însă o atenţie prea mare din partea soţilor lor. Mijloacele de informare în masă (romanele, filmele, revistele şi siropoasele telenovele) dau adesea o imagine falsă a realităţilor unei căsnicii. Dacă soţia îşi compară mereu soţul cu eroul bun, frumos, bogat şi realizat profesional de pe micul ecran, este foarte posibil ca acesta să se descurajeze şi să acumuleze sentimente de frustrare, nefericire şi amărăciune.

Să nu uităm că realitatea nu este cea pe care o vedem în filme, iar dragostea este un foc care trebuie întreţinut mereu, de ambele părţi. Dragostea femeii poate fi nemărginită, dar ea trebuie în acelaşi timp alimentată cu dovezi de dragoste din partea soţului. Iar o floare, o privire drăgăstoasă sau o vorbă dulce sunt la îndemâna oricui.

Despre lemnele pe care trebuie să le pună soţia pentru a întreţine focul dragostei, numărul viitor...

Natalia Corlean

Implinirea casniciei, un „Pas in doi“

O rubrica de care ma ocup in cadrul Apostolatului este „Pas in doi“. M-am gandit ca e de folos sa postez din articolele care au aparut aici, la tematica Taina casatoriei. Pentru inceput iata cuvantul si motivatia cu care am pornit aceasta rubrica.

Pas în doi, la început de drum

„Pas în doi“. Sub acest titlu ne propunem să redescoperim frumuseţea căsniciei. În lumea de azi majoritatea căsniciilor nu se mai bazează pe alegerea părinţilor sau pe considerente materiale, iar tinerii pornesc pe acest drum din proprie iniţiativă, din dragoste. Cu toate acestea, paradoxal, numărul divorţurilor a crescut incredibil de mult, practic o căsnicie din cinci ajungând la separare, cu consecinţe dureroase pentru familie, mai ales pentru copii. Şi nu numai atât. Chiar şi mulţi dintre cei care rămân împreună fac acest lucru numai pentru că divorţul li se pare mult mai greu şi acceptă să îndure o relaţie de complezenţă, de acceptare resemnată a situaţiei; iar cu sufletul (şi de cele mai multe ori şi cu trupul) evadează din căsnicie. Nici societatea nu e de partea familiei, pentru că încurajează acest comportament, iar căsnicia este de multe ori numită "colivie" sau "jug", iar pe seama ei există nenumărate glume care descriu viaţa celor căsătoriţi ca fiind una de suportare reciprocă. Aşa să fie? Atunci cum de vedem totuşi şi soţi care se înţeleg din priviri, care şi după zeci de ani de căsnicie îşi zâmbesc drăgăstos şi complice sau se plimbă de mână, ca în tinereţe?

Un psiholog pe probleme de căsnicie spunea că nu există căsătorii nefericite, ci doar parteneri imaturi. O căsnicie fericită nu e un cadou pe care îl primeşti de-a gata prin binecuvântarea lui Dumnezeu în Taina Cununiei, ci e o luptă care, dacă îl luăm ca aliat pe Domnul, se transformă în victorie. În această împreună călătorie un rol important îl are şi informaţia, pentru că despre căsnicie înveţi cât trăieşti. De aceea ne-am propus să punem la dispoziţia celor care îşi doresc o căsnicie împlinită, indiferent de vârsta lor, o serie de articole în care vor găsi informaţii folositoare, din experienţa unor duhovnici şi nu numai.

Pornim deci la drum, cu rugăciune şi cu speranţa ca mersul unul lângă altul din multe căsnicii să se armonizeze în timp şi să devină un "pas în doi".

Natalia Corlean

Biscuiti cu cereale

Continui seria postarilor cu hrana pentru trup, pt.ca in perioada asta mai lejera pentru mine am programat tot felul de mancaruri pe care nu am putut sa le fac in saptamanile trecute. Am trecut azi la biscuitii cu cereale, tot de la Irina, care este o adevarata enciclopedie de lucruri bune. Nici mie nu prea imi placeau cerealele in forma lor de musli, dar cum au iesit in forma de biscuiti sunt excelenti!
Eu am folosit asa:
1 pachet unt
100 g zahar (300 de g, cum zice reteta, mi s-a parut f.mult, mai ales ca noi incercam sa evitam zaharul pe cat putem, iar fructele din musli dau oricum o dulceata naturala)
2 pliculete zahar vanilat
2 oua
150 g faina
1/2 lgt praf de copt
1 praf sare
3 cani musli
50 g nuca de cocos (reteta zice 1 cana nuci macinate, dar nu am avut)
Am batut untul cu zaharul, am adaugat rand pe rand ouale, vanilia, praful de copt, faina, nuca de cocos si cerealele si am lasat 30 de min sa se inmoaie.
Intr-o tava tapetata cu hartie de copt am pus cu lingurita gramajoare (daca vreti sa fie f.aspectuoase puteti folosi o forma).
Am dat 15-20 min la cuptor si... gata! cu lapte sunt excelenti, ca sa nu mai vorbim de sanatosi!
Important: pt. a ramane crocanti se pastreaza in cutii ermetice.

miercuri, 16 ianuarie 2008

Paste reci

Dupa doua saptamani de preocupare exclusiva pentru Apostolat in Tara Fagasului, adica „hrana pentru suflet“, m-am „coborat“ si in sferele hranei pentru trup.
Asa ca in timp ce se cocea painea la cuptor, fiind post astazi, m-am avantat rapid si la o portie de paste reci care imi aduc aminte de Italia, pentru ca acolo am prins reteta, de la mama prietenei mele.
Foarte simplu si usor, aveti nevoie de:
2-3 rosii
busuioc
1-2 catei usturoi
ulei de masline, sare
Rosiile se taie cubulete. Busuiocul, daca aveti verde, da o aroma deosebita - se rupe cu mana. Daca nu, merge si uscat si puteti adauga alta verdeata (eu am pus marar si patrunjel). Se adauga putin ulei de masline, sare si 1-2 catei de usturoi pisat. Se lasa cel putin 1/2 ora sa prinda gust.
Intre timp se fierb spaghetele. Dupa ce se racesc se amesteca cu restul.
PS. Daca nu e post se pot pune cubulete de mozarella.