În general noi presupunem că dacă partenerul nostru ne iubeşte, va reacţiona şi se va comporta într-un anume fel, adică în felul în care o facem noi când iubim. Ne aşteptăm ca sexul opus să ne fie cât mai asemănător, dorim să vrea ce vrem noi şi să simtă ce simţim noi. Ignorăm însă faptul că structurile noastre sunt diferite. Vorbeam în numărul trecut despre modul de a iubi al femeii şi câteva lucruri despre ceea ce trebuie să facă soţul pentru a întreţine dragostea soţiei. Şi femeia însă trebuie să ţină cont de structura masculină.
Acceptă diferenţa!
Dacă viaţa unei femei se centrează pe dragoste, bărbaţii sunt şi ei îndrăgostiţi, însă abordarea iubirii de către ei este diferită, pentru că ei sunt diferiţi. Bărbaţii preţuiesc puterea, competenţa, eficienţa şi realizările. Ei fac tot timpul ceva pentru a se afirma sau a-şi dezvolta forţa sau îndemânarea, iar împlinirea pentru ei înseamnă succese şi realizări. Spre deosebire de femeie, bărbatul este interesat mai degrabă de obiecte şi lucruri decât de oameni şi sentimente. De aceea, în timp ce dragostea e cea mai importantă în viaţa femeii, în viaţa bărbatului este doar „un episod“, pentru că el este preocupat de multe alte lucruri care îl ajută să-şi dovedească puterea şi să-şi realizeze scopurile, ceea ce îl ajută să îşi demonstreze competenţa şi astfel să se simtă bine în pielea lui.
Toate acestea nu înseamnă că el iubeşte mai puţin, ci doar că iubeşte ALTFEL. Dragostea bărbatului se manifestă pe linie raţională, în grija de a asigura bunăstarea familiei lui; dragostea îl motivează să muncească, să planifice, să sacrifice, să persevereze. Bărbatul trebuie însă să-şi realizeze ţelurile prin el însuşi, nu să o facă altcineva pentru el. Înţelegerea acestei caracteristici le poate ajuta pe femei să înţeleagă de ce bărbaţii detestă atât de mult să fie corectaţi sau îndrumaţi. A oferi unui bărbat sfaturi pe care nu le-a cerut înseamnă să presupui că el nu ştie ce are de făcut sau că nu se poate descurca singur.
Cicăleala răceşte căminul
Chiar dacă s-ar putea să ţi se pară că intenţiile tale sunt bune, cicăleala şi criticile creează tensiune în casă şi dau dovadă de neacceptare a celuilalt. A fi acceptaţi este o nevoie umană fundamentală, iar neacceptarea dă naştere la o atitudine de auto-apărare, care se poate manifesta fie contraatacând verbal (ceea ce duce la certuri interminabile), fie petrecând din ce în ce mai mult timp în afara căminului, în căutarea unor activităţi sau persoane care nu îi spun tot timpul ce să facă sau ce nu face… Nimeni nu se schimbă în urma cicălelii, cu atât mai puţin un bărbat. Iar scopul unei căsnicii nu este nicidecum schimbarea partenerului. Mesajul Evangheliei pune accent pe schimbarea eului propriu, nu pe priceperea noastră de a-i schimba pe alţii. Hristos ne spune să scoatem bârna din ochiul nostru, nu să ne uităm la paiul din ochiul celuilalt, pentru că cel mai adesea în spatele criticii se află o motivaţie perfidă: noi îi punem pe alţii la pământ şi le minimalizăm valoarea pentru a ne ascunde propriile neputinţe.
Zâmbeşte mai mult!
O femeie are foarte mult de câştigat dacă ştie să îşi „controleze limba“. Dacă în momentul în care soţul intră pe uşă începem să îl „bombardăm“ cu veştile rele ale zilei, despre ce ispravă au mai făcut copiii, sau cât a venit factura la telefon, sau ce s-a mai stricat prin casă, el nu va suporta prea bine în timp această veşnică stare de tensiune. Dacă zi de zi îi tot spunem ce să facă şi cum să facă îi încălcăm grav dorinţa sa masculină de a se afirma, de a obţine rezultate prin forţe proprii. Bineînţeles că bărbaţii trebuie să solicite sfatul soţiei şi să se consulte cu ea în luarea unor decizii, acesta fiind un semn de înţelepciune. Însă o permanentă „dădăcire“ şi cicălire din partea soţiei nu poate să aducă nimic bun. În schimb, dragostea şi blândeţea însoţite de rugăciune şi exersarea unei atitudini pozitive de rezolvare a problemelor fac adevărate minuni.
Natalia Corlean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu