Pas în doi, la început de drum
„Pas în doi“. Sub acest titlu ne propunem să redescoperim frumuseţea căsniciei. În lumea de azi majoritatea căsniciilor nu se mai bazează pe alegerea părinţilor sau pe considerente materiale, iar tinerii pornesc pe acest drum din proprie iniţiativă, din dragoste. Cu toate acestea, paradoxal, numărul divorţurilor a crescut incredibil de mult, practic o căsnicie din cinci ajungând la separare, cu consecinţe dureroase pentru familie, mai ales pentru copii. Şi nu numai atât. Chiar şi mulţi dintre cei care rămân împreună fac acest lucru numai pentru că divorţul li se pare mult mai greu şi acceptă să îndure o relaţie de complezenţă, de acceptare resemnată a situaţiei; iar cu sufletul (şi de cele mai multe ori şi cu trupul) evadează din căsnicie. Nici societatea nu e de partea familiei, pentru că încurajează acest comportament, iar căsnicia este de multe ori numită "colivie" sau "jug", iar pe seama ei există nenumărate glume care descriu viaţa celor căsătoriţi ca fiind una de suportare reciprocă. Aşa să fie? Atunci cum de vedem totuşi şi soţi care se înţeleg din priviri, care şi după zeci de ani de căsnicie îşi zâmbesc drăgăstos şi complice sau se plimbă de mână, ca în tinereţe?
Un psiholog pe probleme de căsnicie spunea că nu există căsătorii nefericite, ci doar parteneri imaturi. O căsnicie fericită nu e un cadou pe care îl primeşti de-a gata prin binecuvântarea lui Dumnezeu în Taina Cununiei, ci e o luptă care, dacă îl luăm ca aliat pe Domnul, se transformă în victorie. În această împreună călătorie un rol important îl are şi informaţia, pentru că despre căsnicie înveţi cât trăieşti. De aceea ne-am propus să punem la dispoziţia celor care îşi doresc o căsnicie împlinită, indiferent de vârsta lor, o serie de articole în care vor găsi informaţii folositoare, din experienţa unor duhovnici şi nu numai.
Pornim deci la drum, cu rugăciune şi cu speranţa ca mersul unul lângă altul din multe căsnicii să se armonizeze în timp şi să devină un "pas în doi".
Natalia Corlean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu