Întâmpinarea Domnului

Momentele semnificative din viaţa pământească a Mântuitorului Hristos sunt sărbătorite de Biserică şi au rol îndoit. Ele ne amintesc în primul rând de evenimentele reale şi punctuale împlinite de Dumnezeu în timp şi istorie „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. Dar, de asemenea, ne provoacă la meditarea şi descifrarea semnificaţiilor adânci ale faptelor din istoria mântuirii, invitându-ne de fiecare dată să confruntăm propria noastră viaţă cu ele, aici şi acum, înnoindu-ne.

Cine întâmpină pe Domnul

Ne aflăm la patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului. Conform Legii Vechi, femeia care năştea un prunc de parte bărbătească, la patruzeci de zile trebuia să-l ducă la templu, pentru a-l închina Domnului. Tot atunci, femeia trebuia să aducă o jertfă de curăţire, care pentru cei mai avuţi era un miel de un an, fără prihană, şi un porumbel, iar pentru cei săraci, doi pui de turturea sau de porumbel. Smerenia însoţeşte în toate pe aleşii lui Dumnezeu. Sfânta Fecioară împlineşte cu deplină ascultare cele poruncite prin Moise, venind la templul din Ierusalim pentru a închina Domnului pe Pruncul Iisus şi pentru a aduce jertfa de curăţire rânduită, ea, care de curăţire nevoie nu avea, Fecioară şi curată fiind.

La aceeaşi deplină smerenie fusesem martori şi la Crăciun, când Fecioara Maria a născut într-o iesle săracă, departe de tumultul lumii, încât s-ar fi zis că nimeni nu va afla nimic de acest eveniment. Dar pe cât e de mare smerenia robilor lui Dumnezeu, pe atât de mult Dumnezeu îi slăveşte. La Naştere, în ieslea cea neştiută, pe Pruncul nou născut l-au vestit îngerii, şi l-au întâmpinat păstorii, şi I s-au închinat Magii, daruri de preţ aducându-i, cu toţii mărturisind naşterea Împăratului şi Mântuitorului lumii.

Astăzi, la patruzeci de zile de la Naştere, regăsim aceeaşi smerenie, căci Maica Domnului, însoţită de dreptul Iosif, vine la Templu pentru a împlini totul conform Legii, şi încă aduce jertfa celor săraci. Nimic nu pare aici ieşit din comun, nimic care să atragă atenţia. Dar şi aici, Pruncul este întâmpinat şi mărturisit ca Mesia. De această dată, cei care-l întâmpină pe Fiul lui Dumnezeu nu sunt păstorii sau magii, ci doi bătrâni venerabili, iubitori de Dumnezeu: dreptul Simeon şi proorociţa Ana. În smerenia lor, aceşti doi martori ai prezentării lui Iisus la templu strălucesc prin darul lui Dumnezeu, şi a reaminti pe scurt puţinele date cunoscute despre ei este deosebit de edificator.

Dreptul Simeon

Tradiţia ne spune că dreptul Simeon, la un moment dat din viaţa lui, a citit pasajul scripturistic care cuprindea proorocia profetului Isaia despre naşterea Fiului lui Dumnezeu dintr-o fecioară: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is.7,14), şi s-a îndoit de adevărul acestor cuvinte, neputând omeneşte să înţeleagă cum poate fi posibil ca o fecioară să nască. Pentru îndoiala sa, el a fost înştiinţat că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii săi împlinindu-se această profeţie.

Şi, într-adevăr, la adânci bătrâneţe dreptul Simeon are fericirea de a-L vedea cu ochii trupeşti pe Cel despre care vestea profeţia, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, pe Pruncul Iisus. Pe Acesta, dreptul Simeon îl întâmpină la templul din Ierusalim, îl ia în braţe şi, luminat de Duhul Sfânt, mărturiseşte despre El că este Mântuitorul trimis de Dumnezeu lumii. Cuvintele sale rostite cu acest prilej, de rară frumuseţe şi adâncime duhovnicească, sunt cunoscute de toţi şi se cântă la fiecare slujbă a Vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta...”.

Proorociţa Ana

La întâmpinarea Domnului apare şi o figură feminină. Ana fusese în tinereţe măritată, iar după şapte ani, moartea soţului îi aduce văduvia. Din acel moment, ea se dedică trup şi suflet slujirii lui Dumnezeu, pentru tot restul vieţii. În momentul prezentării lui Iisus la templu, această femeie plină de evlavie se afla în al optzeci şi patrulea an de viaţă şi, ne spune Evanghelia după Luca, „nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi rugăciuni” (2,37). Astfel, se învredniceşte şi ea să-l întâmpine pe Domnul şi, umplându-se de darul proorociei, a început să vestească tuturor, la templu şi în Ierusalim, că Pruncul Iisus este Mântuitorul promis şi aşteptat.

Cum să întâmpinăm şi noi pe Domnul

De frumuseţea duhovnicească şi de mărturisirea acestor doi martori care au întâmpinat pe Domnul la templul din Ierusalim la patruzeci de zile de la Naştere, nu ne putem minuna îndeajuns. Viaţa şi mărturia lor reprezintă izvoare vii, nesecate de har şi pentru noi, cei de astăzi. Icoane. La înfăţişare, ei ne apar smeriţi sub greutatea numeroşilor ani, plini de credinţă, pătrunşi şi transformaţi temeinic în trupul şi sufletul lor de necontenită şi aspră asceză. Din lăuntrul lor însă darul Duhului Sfânt izbucneşte strălucitor în afară. Căci duhovniceşte, ei răspândesc blândeţe şi sensibilitate, precum Simeon cel drept care ia în braţele sale minunatul Prunc şi-şi împleteşte mărturisirea buzelor cu lacrima inimii înfiorate, sau bucurie şi speranţă molipsitoare, precum Ana proorociţa, copleşită de Duhul care o împinge să mărturisească tuturor pe Hristos Mântuitorul.

În faţa acestor două exemple, noi rămânem copleşiţi de frumuseţe. Şi parcă ne simţim contagiaţi de acest zel duhovnicesc curat. Îi contemplăm pe mărturisitorii de Dumnezeu, şi ne întoarcem şi noi privirile minţii şi ale inimii spre Cel pe care ei îl vestesc: spre Pruncul Iisus.

Înţelegem că Întâmpinarea Domnului înseamnă întâlnirea cu El, recunoaşterea Lui prin Duhul Sfânt şi mărturisirea că Acesta este Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii. Aşa au făcut toţi cei care L-au întâmpinat: dreptul Simeon şi proorociţa Ana, dar şi păstorii sau magii, dar şi toţi ceilalţi care într-un fel sau altul l-au cunoscut pe Dumnezeu şi l-au primit în casa sufletului lor. Toţi adevăraţii creştini. Aceştia mărturisesc necontenit în cugetul lor pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor, şi, de asemenea, îl vestesc pe El lumii întregi!

Amalia Răibuleţ