Marturia pelerinului la schitul de la Sinca

Cărări de pelerin, cărări către cer

Am urcat de mai multe ori la mănăstirea de la Şinca Veche, mai cu seamă pentru a-l găsi acolo pe cel care mi-a fost părinte duhovnicesc încă de pe vremea când făcea parte din obştea mănăstirii de la Sâmbăta de Sus. Am ajuns aici iarna, cu colindătorii sau vara, cu pelerinii. Am ajuns aici la ceas de priveghere, în puterea nopţii, când întunericul era străbătut de smerita şi tainica psalmodie a micii obşti de monahi osârduitori la slujirea celor sfinte; am ajuns dimineaţa, la ceas de sărbătoare cu Sfântă Liturghie; am ajuns după-amiaza, la ceas de odihnă şi pace. Multe sunt izvoarele de binecuvântare de la care te poţi adăpa aici: aşezarea mănăstirească, bisericuţele rupestre, sfintele slujbe, moaştele Sfântului Nectarie marele făcător de minuni, cuvântul de folos şi binecuvântarea Părintelui Stareţ...Dar dacă ar fi să mărturisesc ceea ce m-a impresionat pe mine aici în mod de neuitat, ar trebui să vorbesc despre o stare de negrăită pace.

Urcând pe la amiază la mănăstire, am găsit aşezarea în tihnă. Se auzea încet cântare psaltică, de parcă slujba continua si după Liturghie. Am intrat în mica trapeză liniştită şi cu mult gust aranjată, unde l-am întâlnit şi pe părintele Matei, care ne-a întâmpinat, plin şi dânsul parcă de pacea şi zâmbetul rugăciunii. Atunci s-a revelat acea pace cu totul aparte, care învăluia oamenii, încăperea şi natura din jur.

Este o pace pe care nu ţi-o explici raţional (deşi rămâi perfect raţional percepându-o), dar o simţi, o respiri, o conştientizezi, o trăieşti. Ea este în orice caz un dar, darul lui Dumnezeu. Nu cred că o poţi simţi pentru că mergi acolo încercând să-ţi închipui cum este ea şi încercând să o simţi cu orice preţ. Nu. Mergi la mănăstire şi, smerit şi neştiutor ca un prunc, fără să te fi aşteptat...o găseşti, te învăluie, te surprinde, te pătrunde. Şi atunci ţi se luminează chipul şi mintea, te linişteşti cu această negrăită pace şi te umpli de o bucurie la fel de tainică şi aşezată, plină de bună-cuviinţă...

Amalia Răibuleţ