Mă întreb uneori dacă noi, oamenii, ştim să ne comportăm firesc în relaţia noastră cu Dumnezeu. Mă întreb dacă mai ştim ce înseamnă bucuria sau teama de a fi în apropierea prezenţei lui Dumnezeu… Îmi veţi răspunde probabil că cei credincioşi ştiu să se bucure şi ştiu să se şi teamă. Eu însă vă întreb: voi cum vă manifestaţi bucuria şi teama faţă de prezenţa lui Dumnezeu? Şi spun aceasta tocmai datorită faptului că iată ne apropiem de marea sărbătoare a Botezului Domnului, când natura însăşi, creaţia lui Dumnezeu, deşi neînsufleţită fiind, se manifestă mai vie decât noi, oamenii, la sesizarea prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul ei.Noi, deşi am fost creaţi de Dumnezeu cu posibilitatea de a ne exprima comuniunea noastră cu El, cu semenii şi cu natura înconjurătoare creată pentru noi, suntem mai neînsufleţiţi decât natura însăşi. Să luăm aminte ce lecţie frumoasă de viaţă ne dă natura în ziua Bobotezei atunci când Dumnezeu coboară în mijlocul ei. Ea nu rămâne indiferentă ca noi la prezenţa Lui, ci îşi manifestă bucuria şi teama în acelaşi timp.
Sfinţii Părinţi zugrăvesc cât se poate de viu natura care simte în sânul ei prezenţa lui Hristos şi prezenţa Duhului Sfânt. "Apele Te-au cunoscut Dumnezeule, zice Sfântul Sofronie, episcopul Ierusalimului, Te-au cunoscut şi s-au temut. Iordanul s-a întors văzând focul Dumnezeirii coborând trupeşte şi intrând în el. Iordanul s-a întors văzând Duhul Sfânt, pogorându-se în chip de porumbel. Iordanul s-a întors văzând pe Cel nevăzut făcându-se văzut, pe Creatorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Şi munţii au săltat privind pe Dumnezeu în trup".
Întrebând marea şi Iordanul : "Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit şi tu, Iordane, că te-ai întors înapoi?" (Ps. 113, 5), ele răspunzând zic: "Am văzut pe Creatorul tuturor în chip de rob". De aceea Iordanul nu în¬drăzneşte să se apropie de Stăpânul său. El desparte şi opreşte curgerea apelor sale, văzând pe Stăpânul botezându-se. Apele îi fac loc lui Hristos să se aşeze în mijlocul lor ca să le sfinţească. Este ceea ce s-a întâmplat cu prilejul trecerii poporului evreu prin Marea Roşie, când apele s-au despărţit în două, iar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat. Apele Iordanului se despică în două ca pe vremea lui Iosua, când preoţii au trecut cu chivotul legii prin mijlocul Iordanului, ca pe uscat, primind în sânul lor pe Hristos care Se botează pentru mântuirea neamului omenesc şi pentru sfinţirea firii apelor.
Natura tresăltă de bucurie când Creatorul îşi face apariţia în mijlocul ei. "Râu al Iordanului, însoţeşte-te cu mine – zice Sf. Ioan Botezătorul – şi saltă, dănţuieşte şi tresaltă cu mine, cu bucurie, căci Creatorul tău cu trup omenesc stă în faţa ta". Şi Iordanul are motive să se bucure, căci în apele sale se cufundă Însuşi Ziditorul său. "Ai văzut pe Israel trecând prin tine şi despărţind apele tale şi ai stat privind trecerea poporului. Acum însă ele se varsă şi curg mai puternic şi înconjoară picioarele şi mâinile Lui imaculate".
De aceea, "munţii au tresăltat văzând pe Dumnezeu întrupat şi norii au dat glas mirându-se de Cel ce a venit lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat". Întreaga natură este invitată să-L întâmpine pe Cel ce se îndreaptă spre Iordan: "Munţi şi coline, văi şi izvoare, mări şi fluvii, binecuvântaţi pe Domnul care se îndreaptă spre fluviul Iordan, căci El însuşi trimite, prin aceste ape, sfinţire tuturor apelor". Prin faptul că vine în sânul lor, Dumnezeu nu tulbură cu nimic legile de dezvoltare a creaturilor. Nici o dezordine şi nici o revoltă din partea naturii nu se observă cu prilejul Botezului. Ci dimpotrivă, o armonie desăvârşită cuprinde întreaga fire. Ea se regăseşte în atmosfera de armonie de altădată cu Dumnezeu.
Şi acum vreau să te întreb pe tine, iubite cititor: nu cumva lecţia de teamă şi bucurie pe care ne-o dă natura la Botezul Domnului ar trebui să o aplici şi tu în viaţa ta? E atât de prezent Dumnezeu lângă tine în fiecare clipă... Chiar şi acum, când citeşti aceste rânduri, e lângă tine şi te priveşte, aşteptând să-ţi manifeşti bucuria faţă de El, cuprins de o teamă sfântă.
Întoarce-ţi şi tu acum, cititorule, privirea înapoi către Dumnezeu, aşa cum Iordanul s-a întors înapoi şi primeşte bucuria binecuvântării Lui. Învaţă de la natură, căci şi tu, ca şi ea, eşti creaţia mâinilor Lui şi dă-i şi tu cinstea cuvenită cu teamă sfântă şi cu bucurie fără de margini. Şi nu uita… cheamă-i şi pe cei dragi ai tăi să se bucure!
Pr. Iosif Ciolan
(Apostolat in Tara Fagarasului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu