4. Audiţii & ascultarea cu atenţie a unui text
Citind copiilor cu glas tare, aceştia învaţă să distingă sunetele, îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi lărgesc concepţia despre lume şi îşi dezvoltă imaginaţia. Este recomandat să faceţi asta cel puţin două ore pe zi. Puteţi alege între cărţi de literatură bună, biografii şi povestiri istorice. Puteţi include cărţi de ştiinţă, geografie, artă, muzică şi istorie.
Nu vă temeţi să citiţi copiilor mici cărţi cu capitole lungi. Un copil de 5 ani este capabil să fie atent şi să înţeleagă mult din cărţi ca "Insula comorilor" sau "Călătorie spre centrul pământului".
În timp ce citiţi nu cereţi copilului să stea liniştit pe canapea lângă dumneavoastră. Cât timp copilul este în cameră şi nu distrage sau nu întrerupe lectura, îi vom permite să se joace în linişte, sau să lucreze la ceva (să coasă, să lipească, să coloreze, etc.), în timp ce noi citim cu glas tare. Majoritatea copiilor ascultă mult mai bine când fac ceva cu mâinile - în special băieţii. Unii părinţi combină lectura cu glas tare şi povestirea.
Nu vom citi copilului două ore neîntrerupte, ci vom împărţi timpul de lectură - dimineaţa, la prânz şi seara.
Nu citiţi varianta prescurtată a cărţilor, sau cea tip benzi desenate, ci căutaţi varianta originală. Nu este important ca cel mic să cunoască povestea, ci să audă fraze care îi atrag atenţia şi îl provoacă să gândească. Variantele prescurtate sunt scrise într-un limbaj simplu, cu vocabular elementar, şi nu dezvoltă plăcerea pentru lectură şi pentru literatură bună.
Ocazional putem da copilului să asculte cărţi înregistrate pe casete/CD, mai ales în timpul călătoriilor lungi cu maşina. Este bine să avem şi cartea, astfel încât copilul să asculte povestea şi să se uite la imagini. Însă aceste audiţii nu trebuie să înlocuiască cititul cu glas tare împreună cu părinţii.
5. Rugăciune în familie
O veche zicală spune că familia care se roagă împreună rămâne împreună. Temelia vieţii creştine este rugăciunea. Cunoştinţele dobândite prin catehizare sunt importante, dar ele singure nu pot transforma un copil în creştin. Pentru această e nevoie de trăire.
Rugăciunea nu se învăţa prin conferinţe şi lecţii, ci prin participarea directă a copilului la viaţa de rugăciune a familiei. Aceasta nu trebuie să fie ostentativă, ci să facă parte din firescul zilnic.
Este bine că familia să îşi stabilească un anume ritual de rugăciune, în funcţie de programul zilnic şi de vârstă membrilor săi. Ora nu este foarte importantă, ci contează regularitatea.
Pentru copiii preşcolari, o rugăciune scurtă, seara, la căpătâiul patului, ca şi rugăciunea de la masă, sunt uşor de îndeplinit şi nu trebuie să îi forţăm la mai mult. Copiii mai mărişori vor putea participa mult mai activ la rugăciunea familiei prin cântări, lecturi, sau prin rostirea unei rugăciuni proprii. Ei pot pregăti aceste momente prin aprinderea candelei, a lumânărilor sau tămâind.
Nu trebuie să limităm rugăciunea la un anume moment al zilei, ci să îi învăţam pe copii să se roage oricând, oriunde, ajutându-i să-şi exprime sentimentele înaintea lui Dumnezeu. Decât să îi învăţam pe copii rugăciuni compuse special pentru ei, este mai bine să rostim împreună rugăciunile cele mai cunoscute (rugăciunile începătoare, Tatăl nostru, sau troparele zilei), precum şi versete din psalmi potrivite momentului respectiv, sau cântări din slujbele Bisericii. Procedând astfel, adeseori copilul va auzi la biserică o rugăciune pe care el o ştia pe dinafară de acasă, şi astfel este fericit, participând deplin la slujbă şi învăţând s-o îndrăgească.
Un timp regulat de rugăciune în familie va dezvolta copilul moral şi intelectual, ajutându-l să se apropie de Hristos.
Irina Constantinescu, psiholog
Apostolat in Tara Fagarasului nr. 17 - iunie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu