Astăzi i-am sărbătorit pe Sfinţii Martiri Brâncoveni la una dintre ctitoriile lor, Mănăstirea Sâmbăta. Există obiceiul ca cei care nu pot merge de hramul Adormirii să meargă a doua zi, în care sunt prăznuiţi Sfinţii Brâncoveni, ctitorii aşezământului şi hramul bisericii noi.
Despre ei am mai vorbit aici, când vă spuneam că m-a impresionat tabloul martiriului lor, pictat în mărime naturală pe peretele de apus al bisericii noi.
A fost o zi minunată, în care am simţit dragostea şi harul Sfinţilor Brâncoveni în Sf. Liturghie slujită de noul nostru episcop vicar, P.S. Andrei Făgărăşeanul, împreună cu un sobor de preoţi şi stareţi ai mănăstirilor din apropiere. A fost prezent şi Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit, iar răspunsurile la strană au fost date de o minunatul cor Stavropoleos.
Resurse legate de Sfinţii Brâncoveni:
Despre ce s-a întâmplat ieri la Mănăstirea Sâmbăta ne spune Eufemia aici.
2 comentarii:
La multi ani, pt onomastica, caci porti numele unei femei foarte curajoase! Fie ca Domnul sa va dea, la rugaciunile Sf Natalia si ale sotului sau Sf Adrian, cat mai multe din harurile acestui cuplu mucenicesc!
In speranta ca oricand vei citi acest msg, oricum iti va aduce o cat de mica bucurie :)
Multumesc mult, Bogdan, chiar a fost o mare bucurie sa citesc gandurile tale bune dupa o saptamana in care am lipsit... Intr-adevar, minunati sunt sotii crestini, Domnul sa ne dea intelepciune iar Sfintii Adrian si Natalia sa ne calauzeasca pe cei care am ales (sau ne dorim) viata de familie spre o casnicie in Hristos.
Si uite cum aceste comentarii se intalnesc 'intamplator' la o postare despre Sfintii Brancoveni, model de familie crestina: soti crestini, parinti a 11 copii, credinciosi pana la moarte. Domnul sa ne dea curajul si taria lor!
Trimiteți un comentariu