joi, 23 iulie 2009
miercuri, 22 iulie 2009
Sfantul Siluan: e foarte greu celui fara duhovnic sa se mantuiasca.
Ce şanse avem să ne mântuim fără un părinte duhovnic stabil şi cum să-l recunoaştem atunci când îl întâlnim?
Încep cu recunoaşterea. Cere lui Dumnezeu şi cere-i lui Dumnezeu:”Dă-mi să-l recunosc şi el să mă recunoască, adică să mă primească”. Ce să facem cât n-avem părinte duhovnic? Dacă suntem, cum aş zice, integri în căutarea noastră, dacă suntem adevăraţi în a dori pe Dumnezeu, şi fac o paranteză: dacă nu vezi în ţine destul adevăr, îl poţi dobândi, adică poţi să spui lui Dumnezeu: „Tu vezi că nici nu pot să vreau binele, vreau să vreau, Tu dă-mi” -, şi deci dacă suntem adevăraţi în căutarea noastră, în orice caz vom găsi. Că zice Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu: „Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide, cereţi şi vi se va da”, însă Sfântul Siluan zice că e foarte greu celui fără duhovnic să se mântuiască.
vineri, 17 iulie 2009
Un nou numar din Apostolat in Tara Fagarasului
Din cuprins:
- Un nou aşezământ monahal: Şinca Nouă
- Ce să facă Dumnezeu când nu Se mai poate înţelege cu noi?
- Muntele Athos – loc de pelerinaj şi reculegere
- Simbolul de credinţă (VII)
- Tristeţea, între normalitate şi patologie
- "Staţi liniştiţi, Dumnezeu nu există"
- “Tehnici” de înfrumuseţare
- Înfruntarea stresului - despre modul diferit în care se comportă în situaţii stresante bărbatul şi femeia, ceea ce ne afectează adesea căsnicia.
- Părinţi inteligenţi (7): Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată - ultimul episod din serialul Părinţi inteligenţi
- Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?
- Căsuţa copiilor: Sfântul Ilie (20 iulie) - cu activităţi pentru copii şi planşă de colorat
- Sfântul Ioan Rusul – sfântul umilinţei
- Cum trăim Sfânta Liturghie? - Ce înseamnã pentru noi Sf. Liturghie? O trãim sau doar participãm ca la un spectacol, uneori parcã plictisitor?
joi, 16 iulie 2009
În sfârşit despre… Şinca Nouă
Vă spuneam aici despre plecarea Părintelui Matei Bilauca împreună cu obştea şi Sfântul Nectarie de la schitul de la Şinca Veche. V-am spus apoi şi că ei se vor muta la o altă mănăstire, care se ridică acum, la Şinca Nouă. În sfârşit vă pot povesti despre acest loc, pentru că de curând ne-a învrednicit Domnul să îl vedem. A durat aşa de mult pentru că deocamdată este un drum greu accesibil, care se parcurge în mod obişnuit cu… tractorul :).
Satul Şinca Nouă îmi este tare drag. În primul rând pentru că strămoşii acestor oameni sunt cei care, în sec. XVIII, în timpul prigoanei împărătesei Maria Tereza, care a încercat să impună românilor greco-catolicismul, şi-au lăsat case şi averi şi au părăsit Şinca Veche pentru a nu se lepăda de Ortodoxie. Au luat clopotul bisericii din sat şi au urcat spre munte. La 9 km de satul lor de origine s-au aşezat pe lângă o mănăstire, unde au întemeiat Şinca Nouă. Biserica vechii mănăstiri, care i-a primit pe aceşti oameni care pe mine mă impresionează până la lacrimi (probabil din cauza procesului prin care trecem noi) există şi astăzi (o puteţi vedea în pozele de la sfârşitul postării).
Cu asemenea strămoşi, nu e de mirare că locuitorii de azi i-au primit cu atâta drag pe Părintele Matei şi obştea de călugări şi nu spun niciodată nu când e nevoie de ajutorul lor la ridicarea noii mănăstiri, aflată pe hotarul satului lor. Şi cred că tot pentru credinţa lor şi a strămoşilor lor i-a învrednicit Dumnezeu cu un primar cum eu personal nu am mai văzut, o figură aparte în deprimantul peisaj politic românesc. Cred că simplul fapt că este membru de nădejde în corul bisericii vă spune destul de mult (ca să nu mai menţionez faptul că satul, prin străduinţele acestui om, este unul dintre puţinele localităţi din România declarate „sat european”, localnicii au la dispoziţie tot felul de servicii, de la ambulanţă la oficiu de eliberare a paşapoartelor şi clasă în limba germană pentru copii etc. etc).
Ei bine, aceşti oameni şi-au dorit să reînvie o vatră mănăstirească pe hotarul satului lor, iar când au aflat de plecarea părinţilor de la Şinca Veche i-au rugat să vină la ei. Locul ales este o veche aşezare monahală (au fost mai multe pe teritoriul satului), unde s-au descoperit de curând ruinele unei biserici de piatră, împodobită cu pictură în frescă. Lângă această veche biserică, care urmează să fie descoperită şi cercetată, se ridică acum un corp de chilii cu paraclis, unde va locui obştea de călugări.
Sătenii, după cum v-am spus, sunt trup şi suflet alături de părinţi. Cu mare drag au donat terenurile din zonă mănăstirii şi sunt mereu gata să ajute. Este nevoie însă de mai mult, de aceea, dacă doriţi să fiţi parte a acestei ctitorii, puteţi şi voi ajuta la ridicarea mănăstirii, oferind din puţinul pe care îl aveţi. Contul este deschis pe
Schitul Duminica Tuturor Sfinţilor
RO 79 BRMA 0082 0292 1630 0000
deschis la Banca românească, sucursala Făgăraş.
Mai multe despre ocazia cu care am ajuns la Şinca Nouă am scris aici.
Iată şi pozele de la faţa locului noii mănăstiri:
Aici va fi corpul de chilii cu paraclisul care va adăposti moaştele Sfântului Nectarie:
După cum vedeţi, lucrările sunt abia la fundaţie, dar cu ajutorul Domnului (şi poate şi al vostru) se vor ridica.
În această poiană se va ridica, când va rândui Dumnezeu, biserica mare.
Am ajuns şi la bisericuţa de lemn despre care vă spuneam că este biserica mănăstirii lângă care s-au oprit şincanii care nu şi-au lepădat credinţa ortodoxă pentru a întemeia un nou sat. În amintirea acestei odihniri duhovniceşti, sătenii împreună cu părintele paroh au încredinţat-o temporar obşii Părintelui Matei, pentru a sluji aici până se va ridica construcţia la mănăstire. Aici are loc şi maslul lunar.
Aici se păstrează până astăzi şi clopotul cu care au plecat sătenii din Şinca Veche:
iată şi scare pe care se urcă la el:
Undeva dincolo de aceste culmi:
se va ridica noua mănăstire.

Natalia
marți, 14 iulie 2009
Daca doriti sa (re)vedeti... cetatea Iasilor (6): Centrul de formare si consiliere Sf. Arhangheli
Iată şi ultimul episod din reportajul foto. Am lăsat ce mi-a fost drag la urmă, Mănăstirea Sf. Siluan Athonitul şi Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil:
Centrul îşi desfăşoară activitatea pe lângă biserica Tălpălari:
unde în fiecare marţi seara Maica Siluana şi Părintele Constantin Sturzu, parohul bisericii, organizează Întâlnirile Tălpălari (detalii în programul săptămânal):

Daca doriti sa (re)vedeti... cetatea Iasilor (4): biserica Sfantului Nectarie
Iată şi biserica care adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie. Ridicată în stil moldovenesc, seamănă cu bisericile vechi din Moldova, doar că este... muult mai mare!:
Icoana cu Sfântul:
Ca să vă daţi seama de mărimea ei, părintele din poză are 1,90 m:
Baldachinul cu sfintele moaşte:
Florile primite de Sfântul:

Daca doriti sa (re)vedeti... cetatea Iasilor (3): manastiri
Abonați-vă la:
Postări (Atom)