După ce m-am panicat oarecum în prima fază, le-am aruncat apoi pe toate în braţele Domnului, spunându-i că dacă El îl aduce, El să şi rezolve ce e de rezolvat. Şi, aşa cum mi se întâmplă întotdeauna când fac aşa, în situaţii care mai de care mai "disperate", El le-a aranjat pe toate, eu doar m-am pus la dispoziţie :). Au ieşit deci toate bune: oamenii s-au mobilizat incredibil de repede, vestea a circulat rapid (cu aceeaşi viteză cu care circulă bârfele, deşi veştile bune circulă de obicei mult mai greu :D), ajungând şi la cei care locuiesc la oraş; câţiva preoţi au reuşit să îşi rezolve şi să vină la noi, costumele populare au fost scoase din lăzile de zestre, iar mâncarea parcă s-a făcut singură :), deşi am avut nişte emoţii crunte că nu va fi gata la timp (pireul l-am pus la fiert abia după ce am ieşit de la biserică, pentru că nu am vrut să se petreacă nimic "bucătăricesc" în timpul Sfintei Liturghii).
Dar cum spuneam, Domnul minunat este şi le-a rezolvat pe toate. Iată şi povestea zilei în imagini, sper să vă bucure şi pe voi bucuria noastră:
Înalt Prea Sfinţitul ne-a chemat la rugăciune adâncă şi încredere în puterea lui Dumnezeu.
O duminică minunată pentru noi, istorică în viaţa acestui sat (este prima vizită a unui mitropolit) şi, spre bucuria noastră, o zi frumoasă şi pentru părintele mitropolit, care s-a simţit bine în liniştea slujbelor de la noi, continuată şi în atmosfera prietenoasă a unei mici agape în casa parohială.
Iar eu profit de ocazie şi vă rog să nu ne uitaţi în rugăciunile voastre, Domnul să vă răsplătească dragostea!
Natalia
8 comentarii:
Bucurie mare!
Minunate pozele! Ce biserica frumoasa aveti! Domnul sa va binecuvanteze!
Asa este, Ramona!
Georgiana, biserica este frumoasa din punct de vedere arhitectonic, insa are o mare lipsa: pictura. Ne incredintam insa Domnului in aceasta privinta...
Domnul sa te binecuvanteze si pe tine, bucurie!
Nati, sa va ajute Domnul in problema procesului! Foarte frumoasa vizita I.P.S-ului la voi! Cred ca v-ati bucurat foarte mult!
Multumim mult pentru rugaciuni, Mari draga! Da, ne-a randuit Domnul o mare bucurie prin venirea nesperata a Inaltului la noi!
PS Leapsa o s-o las pe mai tarziu, sunt prinsa cu Apostolatul acum...
Ce bucurie! si ce frumos v-ati pregatit pentru asa un oaspete mare . Dumnezeu sa va binecuvanteze !
Andrea
O, Andrea, pregatirea a fost aproape inexistenta, pentru ca am aflat de abia vineri ca vine duminica. Dar Domnul le-a randuit minunat pe toate!
Multumim, va imbratisez cu bucurie!
Trimiteți un comentariu