Degeaba vine primavara...

Zilele astea am cugetat puţin la vreme... Îmi spunea cineva că în satul lor berzele, care veneau în fiecare an cu o precizie uimitoare cu câteva zile înainte de Buna Vestire, anul acesta au venit la sfârşitul lui februarie, deci cu O LUNĂ mai devreme. Într-adevăr primăvara parcă a venit mai repede anul acesta, dar schimbarile de anotimp în cadrul aceleiaşi zile sunt cam derutante... Luni am fost la servici. În timpul zilei am ieşit puţin în oraş şi m-am copt sub soarele care ardea a vară, iar seara, când am plecat, de abia am curăţat parbrizul de zăpada de vreo 10 centimetri care se aşezase...
Ieri, venind spre casă, m-am uitat cu drag la berze...
şi m-am întrebat cum le-o fi în zilele de iarnă care alternează cu cele de primăvară...
Am imortalizat şi primulele din curte
pe care azi dimineaţă le-am găsit aşa:
Mi-am adus aminte de versurile Antiprimăvara lui Tudor Gheorghe: Degeaba vine primăvara, atâta iarnă e în noi, că martie se poate duce cu toţi cocorii înapoi...


Şi gândul meu este că vremea de fapt nu e altfel decât noi, schimbătoare şi nestatornică, bună şi rea, arzătoare şi friguroasă, milostivă şi aprigă... Nu, nu e „pedeapsa lui Dumnezeu“, e consecinţa faptelor şi alegerilor noastre egoiste, care se reflectă în lumea din jurul nostru.
O primăvară statornică, bună şi milostivă vă doresc, pe care să o facem aşa prin faptele şi gândul cel bun care răspândeşte bucurie şi lumină.

Natalia