Televizorul – „Biblia“ noastră

Încă de la început trebuie să spunem că acest material se adresează persoanelor de orice vârstă, şi asta pentru că suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, consumatori ai mass-mediei şi mai cu seamă ai televiziunii. Poate că cineva îşi va pune întrebarea de la bun început cu ce greşeşte dacă se uită la televizor. Ei bine, în rândurile ce urmează ne vom da seama că televizorul nu vrea întotdeauna să păstreze principiile şi valorile existenţei umane.

Un creier pasiv

În urma desfăşurării mai multor cercetări în această privinţă s-a constatat cu stupoare ca vizionarea TV dăunează dezvoltării şi funcţionării creierului uman şi asta datorită faptului că atunci când ne aşezăm în faţa televizorului activitatea noastră corticală intră automat într-o stare de pasivitate. Este foarte clar că privitul la televizor afectează capacitatea de concentrare a atenţiei şi, mai mult decât atât, slăbeşte motivaţia, acesta din urmă fiind pilonul cel mai important care ne face să progresăm. Televizorul, nu ne ajută însă deloc în acest sens. Chiar dacă la prima vedere tindem să credem că învăţăm multe şi ne informăm variat uitându-ne la televizor, ne înşelăm amarnic. Oare nu ni s-a întâmplat de multe ori să constatăm că nu ne mai putem concentra cum se cade sau că suntem plictisiţi ori, mai mult, că avem depresii şi tulburări de personalitate? Cu siguranţă că multora ni s-a întâmplat acest lucru. Desigur că vrem cu toţii să ştim de ce.

Creierul uman este alcătuit din două emisfere cerebrale: emisfera stângă şi emisfera dreaptă. La rândul lor aceste emisfere emit anumite unde, care în termenii de specialitate se numesc unde beta şi alfa. Undele beta apar atunci când informaţia este gândită, raţionalizată, când creierul este într-o activitate permanentă de analiză; ele sunt emise de emisfera stângă a creierului. Undele alfa apar în momentul în care nu te orientezi spre ceva anume. Este ca atunci când stai pe spate şi ai nişte imagini în minte pe care nu te osteneşti să le înţelegi, imagini care vin şi trec fără a fi analizate şi, mai mult decât atât, în jurul tău se întâmplă lucruri dar tu nu eşti conştient de lumea din afara imaginilor tale. Aceasta este o stare de pasivitate, emisă de emisfera dreaptă. Televiziunea s-a dovedit a fi mijlocul care subminează activitatea şi dezvoltarea emisferei cerebrale stângi, care ne ajută să gândim şi să analizăm, iar aceasta este redusă la maxim atunci când privim la televizor.

Manipulare şi deformare

De multe ori, privind la televizor, se încearcă din partea acestuia manipularea omului ca fiinţă dihotomică, pentru că, televizorul nu este cel care ne formează moral, ci cel care ne deformează principiile existenţiale, prin mai multe slogane care ne intră în minte şi nu mai vor să iasă pentru că devin deja moduri de viaţa şi moduri de a fi. Nu trebuie să ne gândim foarte mult, pentru că ne sună în minte <<priveşte că te priveşte>>. Psihologia acestui slogan spune totul despre ceea ce vrea televiziunea. Într-adevăr, ceea ce mâncăm ne spune ce suntem, ceea ce vedem ne spune ce trebuie să facem dar, adesea, acestea sunt opuse ordinii morale. De fapt, ce-i oferă televizorul omului? Hrană pentru suflet? Ceea ce omul primeşte este lumea exterioară, ceea ce ţine de simţualitate, ceea ce satisface exteriorul, şi aceste lucruri îl urmăresc toată viaţa, îl <> pe tot parcursul vieţii. Nimic cu care să ne hrănim sufletele din partea micului ecran.

Şi acum poate că veţi zice: da, dar uite că există şi emisiuni religioase şi chiar Sfinte Liturghii transmise în direct Duminica la televizor. Da, aşa este. Stăm comod în fotoliu şi urmărim (pentru că nu se poate să spunem că trăim) Sfânta Liturghie. În Biserica există un climat specific care te ajută în rugăciune. Totul acolo se petrece alături de sfinţi, de icoane, de preot şi de credincioşi. Acesta este mediul care ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Televiziunea nu poate cuprinde acel Ceva sau, mai bine zis, Acel Cineva care ne transformă. „Harul nu se coboară prin cablul de la televizor“, spunea cineva. Oare pacea, liniştea, aşezarea sufletească le găsim stând şi urmărind din fotoliu Sfânta Liturghie? Oare această stare de taină o găsim acasă când, în timp ce urmărim Slujba, suntem conturbaţi de ţipetele vecinilor sau de jocul copiilor ori, mai mult, de zornăiala cratiţelor de la bucătărie care sunt pregătite pentru o masă de duminică? Răspunsul îl intuim cu toţii.

Comuniunea familială este şi ea afectată, chiar dacă nu conştientizăm îndeajuns aceasta. Dintotdeauna, masa pe care familia o lua împreună era un bun moment de împăcare, comuniune şi dragoste. Ea se ruga înainte şi după masă, însă acum totul s-a convertit într-o rugăciune în faţa televizorului, unde membrii familiei sunt acaparaţi de tot felul de imagini imorale, ruşinoase, care nu mai sfiesc copiii de părinţi şi invers.

Telespectatori inteligenţi

Sigur, situaţia nu este chiar atât de îndoliată după cum pare. Şi asta pentru că într-adevăr, dacă ştim să culegem roadele bune şi să dăm neghina la o parte, putem să ne chemăm învingători şi adevăraţi telespectatori, telespectatori inteligenţi. Sfântul Vasile cel Mare spunea că oricând putem să citim cărţi de filozofie, dar să alegem de acolo ceea ce ne zideşte sufletele. După cum şi de la un tâlhar pe cruce am învăţat ceva, şi încă ceva care înseamnă viaţă cu Hristos. Deci, cine caută găseşte.

Totuşi, lucrurile ar trebui echilibrate. Abuzul de orice fel dăunează grav sănătăţii educative şi spirituale. Riscul cel mare la care suntem supuşi ca şi consumatori lacomi de televiziune este privarea de ceea ce este mai important în viaţă: sufletul cu libertatea şi frumuseţea conştiinţei lui. De la telespectatori trecem foarte uşor la starea de actori care-şi asumă roluri impuse. S-ar putea ca oarecum «inconştient» să repetăm greşeala lui Adam şi a Evei care au preferat «pomul cunoştinţei binelui şi răului» în locul «pomului vieţii» şi, prin aceasta, s-au privat de ceea ce este într-adevăr bine, adevărat şi frumos în viaţă, de comuniunea lor în pacea familiei paradisiace şi de plinătatea comuniunii cu Dumnezeu.

Prof. Mihaela Bîlbă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 14 - martie 2008