duminică, 16 martie 2008

Ascultarea, lectie de baza

În cultura noastră ascultarea este ceva demodat. Găsim cursuri şi cărţi care să ne înveţe să fim siguri pe noi, să ne atingem scopurile prin toate mijloacele, să fim cei mai, cei mai şi cei mai, dar nu găsim nici un curs despre ascultare.

În contrast cu această gândire seculară, Biserica noastră pune ascultarea printre virtuţile de seamă, ea fiind socotită de Sfinţii Părinţi mai presus decât postul şi rugăciunea. Ca adulţi credincioşi, dacă vrem să înaintam duhovniceşte, facem ascultare de Dumnezeu şi de duhovnic. De aceea, este important să-i deprindem pe copii de mici cu ascultarea grabnică, fără împotrivire şi fără scuze.

De ce este aşa de important ca un copil să asculte întotdeauna de părinţi? Unii ar zice că asta e tiranie, că distruge personalitatea copilului. E adevărat? În primul rând să ne gândim la Hristos. Sfânta Scriptură ne spune că el era supus părinţilor Săi (Luca 2:51), iar Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: "Copii, ascultaţi de părinţi voştri în Domnul, că aceasta este cu dreptate. <>“ (Efeseni 6: 1-3). Dumnezeu, care ne-a creat, ştie ce este mai bine pentru noi, şi El ne cere să Îl ascultăm, şi să împlinim toate poruncile Sale.

Dacă noi ne supunem Lui Dumnezeu, asta ne împlineşte şi ne desăvârşeşte personalitatea, nu ne-o distruge. În plus, când ascultăm de El suntem feriţi de multe necazuri - de ruinarea sănătăţii şi a vieţii prin diverse vicii, de durere şi nefericire provenite din relaţii greşite, şi aşa mai departe.

Această autoritate a fost trecută părinţilor - copilul care învaţă să asculte de părinţi, învaţă să asculte de Dumnezeu. De la naştere până la vârsta de 4-5 ani copilul trebuie să-şi însuşească o lecţie foarte importantă, şi anume că el a fost creat de Dumnezeu, şi Îi datorează ascultare în toate lucrurile. Iar cea dintâi poruncă este ca el să se supună părinţilor în toate, şi să-i cinstească. Ascultarea nu este pentru beneficiul părintelui, ci pentru cel al copilului. Copiii sunt beneficiarii direcţi ai faptului că sunt ascultători, fiindcă astfel rămân sub binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea noi, ca părinţi creştini, nu trebuie să neglijăm aceste lucruri, fiindcă punem în pericol binele duhovnicesc şi fizic al copiilor noştri.

Desigur, nu e uşor să ne învăţăm copiii să asculte, de multe ori ne confruntăm cu frustrarea, oboseala, dorinţa de a renunţa, dar trebuie să cerem mereu înţelepciune şi putere de la Domnul pentru a merge mai departe. Înainte de a ne învăţa copiii lecţia ascultării, trebuie însă ca şi noi să avem mereu în gând şi în faptă ascultarea de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică, fiindcă de multe ori faptele strigă mai tare decât vorbele, iar exemplul personal este cea mai bună metodă de educare.

Irina Constantinescu, psiholog

Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 14 - martie 2008

Niciun comentariu: