Doamne, cât este de mare Maica Domnului... Cu bucurie şi emoţie, m-am întors de la Prohod.
duminică, 14 august 2011
joi, 11 august 2011
duminică, 7 august 2011
Unul din proiectele care aşteaptă o continuare pe acest blog este "Să trăim Sfânta Liturghie". Nu am ajuns decât la "Fericiri" şi nu am mai scris de... 2 ani. M-am bucurat totuşi când am aflat că pentru unii dintre voi a fost un imbold pentru a căuta şi citi mai mult despre această Taină a Tainelor, baza vieţii în Domnul.
Nu, nu am nici o nădejde de a continua, pentru că timpul este nemilos cu mine. Am dat doar de câteva rânduri despre cât e de importantă Sfânta Liturghie, pe care vreau să vi le împărtăşesc:
Nu, nu am nici o nădejde de a continua, pentru că timpul este nemilos cu mine. Am dat doar de câteva rânduri despre cât e de importantă Sfânta Liturghie, pe care vreau să vi le împărtăşesc:
„Sfânta Liturghie cere fiecăruia o pregătire deosebită. Trebuie să o înţelegi cu mintea înfiptă în credinţă şi să o cunoşti prin trăire. Ea este hrana spirituală a vieţii pentru fiecare dintre noi; te face să creşti în Dumnezeu şi Dumnezeu să crească în tine şi prin tine în omenire, în lume. Ea dăruieşte prin Sfânta Euharistie Pâinea cerească, Pâinea cea spre fiinţă, izvorul fără de care fiinţa noastră duhovnicească moare.”Pr. Boris Răduleanu - Sfânta Liturghie şi Apocalipsa
Domnul să ne ajute să creştem în înţelegere şi trăire!
N.
PS. Pentru cei care doriţi mai multe, reiau o bibliografie minimală la care puteţi apela:
- Pr. Stefanos Anagnostopoulos – Explicarea Sfintei Liturghii
- Părintele Dumitru Stăniloae – Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă
- Pr. Florin Botezan – Sfânta Liturghie, Taina Tainelor
- N. V. Gogol – Meditaţii la dumnezeiasca Liturghie
- Sfânta Mănăstire Parklitu – Tâlcuirea Sfintei Liturghii
vineri, 29 iulie 2011
O familie care are nevoie de noi
Dacă nu îi puteţi ajuta financiar, sprijinul prin rugăciune este la îndemâna oricui.
Veşti despre evoluţia stării Gabrielei primim pe blog.
Doamne, binecuvintează această familie şi îi păzeşte sub ocrotirea Ta, dăruindu-le toate cele de folos spre mântuire!
N.
luni, 11 iulie 2011
Apostolat nr. 53
Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 53 - iunie 2011Din cuprins:
Actual:
- Cu ce vă îmbrăcaţi fetele?
- Labirintul îngerilor înlănţuiţi
- Despre nerăbdare, compromisuri şi favoruri
Editorial: Mai ascultăm?
Viaţa în Hristos:
Trup şi suflet:
Jurnal de pelerin:
- Kefalonia, insula Maicii Domnului şi a Sfântului Gherasim - o secvenţă din pelerinajul în Grecia despre care v-am vorbit acum ceva vreme aici.
Fii tânăr cu Hristos:
Pas în doi:
Familia ortodoxă:
Poezie:
miercuri, 29 iunie 2011
Sfinţirea paraclisului la Şinca Nouă
Un moment mult aşteptat, reprogramat de pe 5 pe 25 iunie. După o zi caniculară, a fost o zi de toamnă. Incredibil de rece, cu ploaie necontenită. Pentru cei nehotărâţi - prilej să stea acasă, pentru iubitorii locului - prilej de încercare a răbdării şi dragostei. Acestea din urmă au biruit, pentru că poiana a fost plină, ultimii veniţi au trebuit să parcheze la 3-4 kilometri distanţă, ca să nu se blocheze drumul îngust, şi să meargă pe jos. Iar dragostea pentru Sfântul Nectarie şi Părintele Matei a adunat la un loc şi peste 40 de preoţi, în duh de comuniune şi rugăciune.
luni, 6 iunie 2011
Apostolat nr. 52
Editorial: Îmbrâncirea, între spectacol şi responsabilitate
Actual:
Jurnal de pelerin:
Catehism pe înţelesul tuturor:
Educaţie creştină:
Căsuţa copiilor:
Cu Dumnezeu în casă:
Actual:
- ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului: „Există Dumnezeu dacă trăiesc ce m-a învăţat Dumnezeu”
- Părintele Teofil: Oameni şi flori…
- Despre măiestria Olarului
- Sectele şi lucrarea lor în lume
- Civilizaţia anormalului
- Paşaport spre rai
Jurnal de pelerin:
Catehism pe înţelesul tuturor:
Educaţie creştină:
Căsuţa copiilor:
Cu Dumnezeu în casă:
- Profitând la maxim de darurile lui Dumnezeu: Doamna Elena Niţă Ibrian (1921-2009)
- Pregătirea hranei, armonie pentru trup şi suflet
- Supă-cremă de dovlecei
vineri, 27 mai 2011
O ţară binecuvântată
Iubesc Grecia. E o ţară binecuvântată de Dumnezeu, ca orice ţară, dar binecuvântată şi de locuitorii ei, pe care patriotismul îi face să fie uniţi, să conlucreze pentru binele lor comun şi al ţării lor, şi să ţină la Ortodoxie, pentru că pentru ei a fi grec înseamnă a fi ortodox. Deşi adesea atitudinea aceasta cade în naţionalism, în sensul că Ortodoxia devine greacă şi cel care nu este grec în ochii lor nu prea este ortodox, admir mult felul lor de a fi, dintr-un motiv foarte simplu: nouă, românilor, ne lipseşte şi conlucrarea şi colaborarea, şi dragostea pentru Ortodoxie. Extrem, extrem de rar am văzut români care să o preţuiască şi să fie conştienţi de marea binecuvântare pe care o avem prin ea.
Păcat de ţara pe care o avem, la fel de binecuvântată, pentru că îi lipseşte binecuvântarea noastră, ceea ce anulează binecuvântarea lui Dumnezeu.
În imagini, un tablou virtual al pelerinajului în Grecia:
Păcat de ţara pe care o avem, la fel de binecuvântată, pentru că îi lipseşte binecuvântarea noastră, ceea ce anulează binecuvântarea lui Dumnezeu.
În imagini, un tablou virtual al pelerinajului în Grecia:
N.
joi, 26 mai 2011
Un prieten drag
Mâine este ziua Sfântului Ioan Rusul. Deşi ne întâlnim des, în rugăciune, de curând l-am vizitat. O mare bucurie, din care vă împărtăşesc câteva imagini:
Din prăznuirile de pe la noi:
Un film grecesc despre viaţa Sfântului Ioan Rusul:
Din prăznuirile de pe la noi:
- - schitul Şinca Nouă - priveghere pentru Sf. Ioan în seara aceasta, de la ora 21
- - Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul' din localitatea Slobozia de Giurgiu
Un film grecesc despre viaţa Sfântului Ioan Rusul:
- Viata Sfantului Ioan Rusul partea 1
- Viata Sfantului Ioan Rusul partea 2
- Viata Sfantului Ioan Rusul partea 3
- Viata Sfantului Ioan Rusul partea 4
N.
Iarba verde de acasă
Am lipsit de acasă mai bine de o săptămână. O săptămână copleşitoare, plină de folos duhovnicesc şi de îmbogăţire spirituală şi culturală (meseria de călător ar fi una din preferatele mele :) ). Surpriza a venit însă la întoarcerea acasă, moment pe care îl anticipam cam deprimant, având în vedere schimbarea totală a peisajului şi lovirea frontală de muntele de sarcini de rezolvat, care a crescut vertiginos în lipsa mea.
Ce am primit în schimb? Multă emoţie şi bucurie neaşteptată: copii cu floricele în mână pândindu-mi nerăbdători plecarea la biserică (ne-am întors duminică dimineaţa, la 5); flori proaspete la icoane; îmbrăţişări calde sau strângeri puternice de mâini, chiar lacrimi în colţuri de ochi; multă căldură.
O primire emoţionantă, total neaşteptată, la fel de copleşitoare ca pelerinajul.
Ce am primit în schimb? Multă emoţie şi bucurie neaşteptată: copii cu floricele în mână pândindu-mi nerăbdători plecarea la biserică (ne-am întors duminică dimineaţa, la 5); flori proaspete la icoane; îmbrăţişări calde sau strângeri puternice de mâini, chiar lacrimi în colţuri de ochi; multă căldură.
O primire emoţionantă, total neaşteptată, la fel de copleşitoare ca pelerinajul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


