joi, 21 februarie 2008

Parinti cu orice pret...

În timp ce milioane de copii sunt avortaţi în fiecare an, milioane de dolari sunt cheltuiţi pentru dezvoltarea tehnicilor moderne de procreare asistată. Reprezintă ele un rău? Sunt de acceptat atunci când concepţia nu se poate realiza prin relaţii intime obişnuite, cum ar fi cazul sterilităţii?

La slujba Tainei Sf. Cununii, preotul se roagă ca Dumnezeu să dăruiască celor doi „bucuria naşterii de prunci” şi „rodul pântecelui, spre folos”. Această precizare „spre folos” este foarte importantă întrucât imposibilitatea unui cuplu de a zămisli pe cale obişnuită poate fi înţeleasă în două moduri: pe de-o parte un semn divin că „nu le este spre folos” să aibă copii, aceasta însemnând fie că vor apela la adopţii, fie că vor duce o viaţă fără copii. Iar pe de altă parte poate fi înţeleasă ca o boală pe care noile terapii medicale o pot vindeca.

Care sunt acestea şi în ce constau ele?

Inseminarea artificială

Constă în colectarea celulelor germinare masculine şi inocularea lor în uterul femeii. Dacă acestea aparţin soţului, din punct de vedere al moralei creştine n-ar fi nici o problemă. Lucrurile se complică dacă este vorba de un alt donator. Potrivit învăţăturii Bisericii nu este de acceptat o a treia parte în procesul procreării. Pentru a respecta sacralitatea vieţii, spune Pr. John Breck, este necesar ca transmiterea acesteia să se realizeze prin unirea a două persoane într-un singur „trup”, legate printr-o „căsătorie monogamă, heterosexuală şi binecuvântata” (adică angajamentul a două persoane, bărbat şi femeie, în cadrul binecuvântat al familiei, cu scopul procreării).

Fertilizarea in vitro

Această metodă facilitează zămislirea în cazul femeilor cu disfuncţii ale trompelor uterine, în cazul „infertilităţii inexplicabile” atât la femei cât şi la soţii lor.

Tehnica este următoarea: la începutul menstruaţiei, ovarele femeii sunt „hiperstimulate” prin injectarea unei substanţe (gonadotropină) care în loc de unu va produce mai multe ovule. Spermatozoizii, după colectare, sunt incubaţi şi trataţi pentru a le spori şansele de fertilizare, apoi sunt amestecaţi cu ovulele, într-un vas de sticlă şi păstraţi la temperatură de 37°C.. După un anumit timp o parte din ei sunt transferaţi în uter iar restul (numiţi extra-embrioni) sunt îngheţaţi.

De regulă sunt transferaţi trei embrioni, măcar unul din ei ar trebui să se implanteze. Este posibil ca toţi trei să se prindă şi astfel apare o sarcină multiplă. Pentru a oferi o şansă mai mare de supravieţuire se păstrează un singur embrion iar restul sunt ucişi prin „reducţie fetală” (injectarea unor soluţii ce provoacă moartea embrionilor nedoriţi). Măsura este imorală din punct de vedere creştin, deoarece viaţa umană începe din momentul concepţiei iar distrugerea acestor embrioni este omucidere.

În ceea ce priveşte embrionii îngheţaţi („extra-embrionii“), distrugerea ca şi folosirea lor în experimente ştiinţifice sau pentru scopuri pur comerciale este cu totul de neacceptat. Soluţia ar fi ca ei să fie donaţi unui cuplu nefertil. Astfel aceşti embrioni ar avea acelaşi statut moral ca şi un copil adoptat, cu avantajul că noii părinţi vor experimenta perioada sarcinii şi naşterea copilului.

Pentru evitarea extra-embrionilor s-a propus şi o altă metodă, cea a injectării unui singur spermatozoid într-un ovul, în felul acesta se evită surplusul de embrioni. Cea mai gravă problemă a acestei proceduri rămâne imposibilitatea de a determina dacă spermatozoidul selectat în vederea fertilizării conţine defecte cromozomiale ce produc boli genetice grave. Într-un act intim normal, sau chiar în cazul însămânţării artificiale doar cel mai bun, cel mai „potrivit” spermatozoid va fertiliza ovulul. Această selecţie nu este jocul întâmplării, ci este lucrarea lui Dumnezeu, ca un exemplu de conlucrare divino-umană.

Mamă de împrumut sau maternitatea surogat

Maternitatea surogat constă în faptul că o femeie găzduieşte în uterul ei embrionul conceput de un alt cuplu. În SUA, anual aproximativ 300.000 de femei îşi închiriază uterul, primind 10.000$.

În urmă cu un deceniu o femeie sud-africană era mamă surogat pentru propria sa fiică, care fusese născută fără uter. Ovulul fetei a fost fertilizat de soţul ei şi transferat apoi în uterul viitoarei bunici. Deşi fiica şi soţul acesteia au apărut ca părinţi pe certificatul de naştere al copilului, iar mama nu a făcut altceva decât să-şi pună la dispoziţie uterul, aceasta din urmă este în acelaşi timp bunica şi „mama” copilului.

În spatele aparentului act de caritate, se ascund adevărate „crize de identitate” din cauza lipsei descendenţei sau relaţiei clare cu unul sau altul din membrii familiei. Mai mult, psihologia modernă atrage atenţia că mama surogat poate influenţa pe durata celor nouă luni de sarcină sănătatea fizică, sufletească şi spirituală a copilului.

Înainte de a apela la aceste tehnici este deosebit de important ca cei în cauză să apeleze la duhovnicul lor şi împreună cu acesta să se adâncească în rugăciune, pentru a afla care este voia dumnezeiască în cazul lor, în actul tainic şi miraculos al procreării vieţii umane.

Medicina nu poate oferi o tratare a sterilităţii, ci doar o tehnicizare şi o depersonalizare a procreaţiei. Viaţa este un dar al lui Dumnezeu şi nu un produs fabricat.

Pr. Alexandru Stanciu

(Apostolat in Tara Fagarasului, nr. 13 - februarie 2008)

9 comentarii:

Ginette spunea...

Foarte interesant articolul, este un subiect extrem de controversat, iar adevarul absolut, despre cat este de bine, sau rau.....nu cred ca-l detine nimeni. Sunt doar puncte de vedere, pareri, mai mult sau mai putin personale. Traim intr-o epoca care evolueaza cu repeziciune, tehnologia ne depaseste si ne copleseste intr-un ritm alert, tindem spre mai mult, mai bine...si fiecare isi doreste ce nu are....cautand orice solutie...Evolutia este la baza vietii.....si sunt atatea de spus si, cu siguranta, niciodata nu s-ar ajunge la un punct de vedere comun. Oricum, imi place mult blogul tau si il citesc cu placere. Te pup, cu drag

Natalia spunea...

Da, Ginette, discutia e lunga. Articolul e f.bun, este echilibrat si intelept, pt.ca trimite la sfatuirea cu duhovnicul. Eu am insa o parere mai ferma. Sunt si eu in situatia in care imi doresc mult copii, dar a apela la metode in care omul isi ia rolul lui Dumnezeu, singurul care da viata, mi se pare cam mult... Adica mi se pare ca vrei neaparat si cu disperare sa faci voia ta, in loc sa te lasi in voia Lui. Nu vorbesc de tratamentele simple, care trateaza anumite disfunctionalitati. Ci de metodele care presupun fortarea unirii spermatozoidului cu ovului si a produce viata. Doar Dumnezeu este cel care da Viata, iar a forta mana lui Dumnezeu nu cred ca poate aduce un lucru bun, fara consecinte negative in timp...

Natalia spunea...

Iar in legatura cu parerea mea, adaug aici si raspunsul Maicii Siluana Vlad la intrebarea:
Ce credeţi despre înseminarea artificială, pentru unii este singura soluţie de a avea proprii lor copii?
Iata ce raspunde Maica:

Draga mea Cerasela,
Nu este de competenţa mea să dau sfaturi, mai ales unor persoane care aleg să "facă totul" pentru a-şi împlini o dorinţă sau o nevoie, dar îţi pot împlini rugămintea spunând ce cred despre asta.

Din lunga mea experienţă, omenească şi duhovnicească, am constat că, ori de câte ori "forţăm mâna" vieţii pentru a ne împlini o cerere, ea, viaţa, ne cere un preţ şi anume acceptarea şi asumarea responsabilă a consecinţelor ce urmează, în mod firesc, acestei forţări. Chiar şi atunci când Mâna pe care O forţăm este Dumnezeu, viaţa îşi cere acest preţ! De ce? Pentru că, acolo în logica viului, anumite evenimente pot sau nu pot avea loc, conform informaţiei şi puterii care guvernează evenimentele la acel nivel. Pronia divină asigură menţinerea acestei logici în graniţele firii dar, cu respectarea libertăţii voii umane, singura putere care poate călca legile scrise prin creaţie în firea lucrurilor. Asta se numeşte responsabilitate şi numai omul a fost dăruit că aceasta, pentru că numai omul este partener liber de dialog cu Dumnezeu Creatorul şi, ca urmare, numai el e chemat să de răspuns de cele pe care le-a creat sau distrus fie şi numai prin simpla sa fiinţare. Când omul pricepe această taină a sa, nu mai poate fi obsedat de a avea, ci doar de a fi partener demn al Acestui Dumnezeu Care i-a dat creaţia pe mână şi de a se bucura cu Bucuria Lui! Atunci omul nu mai este sub lege, ci în harul Adevărului şi Adevărul îl face cu adevărat liber! În afara acestei realităţi omul va continua să fie un copil care tot bagă mâna în foc şi se arde şi se supără pe Dumnezeu că de ce a făcut focul arzător!

Ginette spunea...

Natalia, multumesc de raspuns. Totul, absolut totul pe lumea asta este in mainile si vointa Domnului. Nimic nu este intamplator, chiar daca unii cred ca sunt mai napastuiti decat altii, exista in randuiala Lui o logica. Dupa niste ani buni, am inteles ca nu e bine sa lupti din toate puterile si sa ceri la nesfarsit ceva ce nu-ti este scris....pentru ca pana la urma Dumnezeu iti da, dar te face sa intelegi foarte repede ca incapatanarea nu aduce nimic bune, ba din contra. E greu, asa cum am mai spus, sa redau in cateva cuvinte intamplari, experiente de viata.

Anonim spunea...

Doamne ajuta! Mi-a placut mult raspunsul maicii Siluana si va multumesc pentru asta. Mi-e foarte draga si citesc cat pot de des raspunsurile sale catre tineri (si nu numai). Totusi o intrebare imi staruie in minte. In ce fel putem intelege cuvintele Matuitorului: "Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide, cautati si veti afla", cu dorinta de a ne lasa "pe mana lui Dumnezeu"? Ce sa cerem atunci? Ce sa cautam, unde sa batem? La ce se refera? Da, mai spune Mantuitorul: "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua". Asa trebuie sa intelegem? Oare putem intelege ca "sa cerem, sa cautam, sa batem pentru a ni se deschide" se refera numai la cele duhovnicesti, nu si la cele pamantesti? Apoi, iar cineva sa se roage pentru un copil (exemple din Vechiul Testament sunt - parintii Ioachim si Ana, Avraam si Sarra-dar erau in planul lui Dumnezeu, deci pentru mantuire)si Dumnezeu ii asculta sau nu rugaciunea. Aici ma intorc la ce spunea foarte frumos si adevarat maica Siluana. Dar sunt oameni care s-au rugat Maicii Domnului sau la icoane facatoare de minunisi au primit ce au cerut (copii, sanatate, un servici...)Sau daca cineva se roaga la Dumnezeu pentru ajutor in intemeierea unei familii, Dumnezeu ii asculta sau nu rugaciunea, in functie de ce ii este de folos acelei persoane pentru mantuire. Asta inseamna "fortarea voii divine"? Sau trebuie sa intelegem ca daca cineva se roaga pentru ajutor de la Dumnezeu sa reuseasca la un examen, Dumnezeu il ajuta (daca asta e voia Sa, si ii e de folos aceluia pentru mantuire) sau nu, (daca da examen la stiinte economice, de exemplu, si nu intra, dar peste 2 ani intra primul la teologie, sau la medicina).
Revin. Adica sa cerem, sa cautam, sa batem.. la voia lui Dumnezeu, nu la voia noastra? Apoi iar nu inteleg. Ce sa cerem, ca sa nu fortam voia divina, si sa ne fie de folos? Eu, acum ,nu mai cer nimic de la Dumnezu, decat sa ma ia in brate in fiecare zi, cand ies din casa si merg la servici. Si toate merg bine, si toate sunt usor de realizat, daca spun asa. Ca am cerut ani de zile ceva de la Dumnezeu si nu mi-a dat. dar mi-a daruit altceva (sanatate si alte daruri). Sa inteleg ca ceea ce am cerut, nu mi-e de folos pentru mantuire? Ori nu sunt eu pregatita sa primesc ceea ce am cerut? De aceea nu mai cer nimic. Mai spunea maicuta Siluana ca atatia oameni au cerut ceva de la Dumnezeu si apoi nu au fost fericiti, ca nu au stiut ce sa faca cu darul primit. Si ca Dumnezu nu e un tonomat de implinit dorinte. Mantuitorul spune sa cerem. Ce sa cerem, ca sa fim fericiti si sa ne mantuim? Ca aici nu inteleg eu. La ce se refera Mantuitorul?
Cu respect, Ramona.

Natalia spunea...

Ginette, ma bucur ca ai ajuns la aceasta concluzie plina de intelepciune!

Natalia spunea...

Ramona, te imbratisez cu multa bucurie!
In legatura cu copiii, putem sa ne rugam, ca si parintii din Vechiul Testament care nu fusesera daruiti de Dumnezeu cu copii, dar sa cerem, ca si in toate celelalte, sa se faca voia lui Dumnezeu Atotstiitorul. Nu e rau a te ruga pentru a avea copii (exista rugaciuni speciale pentru aceasta), ci, dupa parerea mea, a-ti lua tu rolul de dumnezeu si a forta aparitia vietii, pentru ca asta fac tehnicile de procreare asistata.
Cum zicea si parintele care a scris articolul, faptul ca binecuvantarea pe care o primesc mirii in Taina Cununiei nu se implineste poate avea 2 intelesuri: fie ca sotii trebuie sa se orienteze spre adoptie, pentru a salva un suflet care s-a nascut deja, fie rolul lor in lume este de se pune in slujba aproapelui, ducand pentru aceasta o viata fara copii. Eu as mai adauga aici ca lipsa copiilor poate veni si in urma pacatului. Un parinte care slujeste la un spital de obstretica-ginecologie spunea ca dintre cazurile de sterilitate un procent f.mare (90%) fie au facut cel putin un avort, fie o lunga perioada nu si-au dorit copii, folosind pentru aceasta asa numitele mijloace „anticonceptionale“, care de fapt nu sunt anti-conceptionale, ci avortive, pentru ca ucid embrionul dupa formarea lui.
In ceea ce priveste rugaciunile noastre de cerere, e adevarat ca Mantuitorul ne spune „Cereti si vi se va da“, dar in acelasi timp ne da si exemplul Lui despre cum trebuie sa ne rugam, in gradina Ghetsimani, cand rugaciunea Lui spune asa: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.
Acesta este modelul dupa care trebuie sa ne rugam, indiferent ca se refera la cele pamantesti sau la cele ceresti: sa cerem, dar intotdeauna sa apelam la voia lui Dumnezeu, care le stie pe cele ale viitorului şi stie daca acel lucru ne este de folos sau nu.
Cu drag si bucurie pentru incredintarea ta Domnului care te poarta in brate,
Natalia

Anonim spunea...

Ieri a urcat in microbuz un baiat in carucior, de varsta mea. A mers de acasa pana la un centru pentru invalizi. Dupa ce a coborat, soferul mi-a povestit ca parintii baiatului (care ii sunt prieteni de familie) s-au straduit 12-13 ani sa aiba un copil si cand in sfarsit s-a nascut, s-a nascut handicapat.
Mi-am amintit si de scrisoarea ce o citisem pe site-ul maicii Siluana (Doamne, iti multumesc pt maica Siluana) de la o femeie care dupa ce s-a rugat multa vreme pt un copil a trebuit sa-l avorteze pt ca sarcina ii punea in pericol propria viata.
Mi-am amintit si de toate dorintele mele neroade pe care le pun in fata lui Dumnezeu seara de seara si zic da-mi si fa-mi ca vreau si imi trebuie, exact ca un copil ce da din picioare.
Ar trebui sa invatam (eu si toata lumea) ca foarte des Dumnezeu ne pazeste de noi insine si ar trebui sa apreciem asta. Mai ales cand ne jucam cu Viata.

Natalia spunea...

Mulţumesc mult pentru mărturie şi te îmbrăţişez cu drag!
Bucurie sfântă!