Când simţi că se apropie somnul, îndreaptă către Dumnezeu rugăciunile de seară, fie pe cele rânduite de Biserică, fie cu propriile cuvinte. Dar asigură-te că rugăciunile tale sunt sfinte şi complete:
a. Întâi, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui faţă de tine şi faţă de toată lumea, pentru Întruparea Fiului Său, pentru patimile şi moarte Sa, pentru credinţă, pentru sfintele Taine, pentru toată îndrumarea din interior şi din afară, naturală şi supranaturală.
b. Roagă-te ca Dumnezeu să-ţi ierte toate păcatele făcute în această zi şi în trecut, după cum şi tu îi ierţi pe cei ce ţi-au greşit. Roagă-te mai ales să nu te lase să mori în păcate.
c. Roagă-te ca să binevoiască să-ţi păzească locuinţa de duşmanul nostru şi de cursele lui viclene – visele care sunt vătămătoare atât pentru suflet cât şi pentru trup – şi să-ţi trimită pe îngerul păzitor care întotdeauna se roagă pentru tine, te povăţuieşte şi te apără sufleteşte şi trupeşte de rău.
d. Roagă-te ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei apropiaţi inimii tale: părinţi, fraţi, surori, întreaga familie, rude, cunoştinţe, binefăcători, prieteni, duşmani şi, de asemenea, pe mai-marii tăi atât cei duhovniceşti cât şi cei din lume.
e. Roagă-te ca Dumnezeu să-i ajute pe săraci, pe năpăstuiţi, pe cei în necazuri şi în dureri, pe cei ce călătoresc, pe cie bolnavi, pe toţi cei nedreptăţiţi, să-i aline pe nefericiţi, să dea adăpost orfanilor, să-i întărească pe muribunzi, să dea odihnă celor adormiţi, să binecuvânteze pe copii, să călăuzească pe tineri spre fapte bune, să întărească pe vârstnici în viaţă sfântă, să-i aducă pe păcătoşi la pocăinţă, să stârpească întunericul în care trăiesc păgânii, ereticii, schismaticii, să-i lumineze cu lumina cunoştinţei Sale şi să-i îndrume pe calea mântuirii şi să-i mântuiască pe ei.
În încheiere, încredinţează-te în mâinile lui Dumnezeu ca şi cum aceasta ar fi ultima noapte din viaţa ta şi dimineaţa ar trebui să te prezinţi la scaunul de Judecată al lui Hristos.
Consemnare din
Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului – O zi de viaţă sfântă.
Sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului
Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului – O zi de viaţă sfântă.
Sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului
2 comentarii:
imi plac tare mult cum sunt puse icoanele... atmosfera e... nu stiu, nu am cuvinte...superb!!!
E la noi acasuca :)
Trimiteți un comentariu