Pericopa Evangheliei:
Ev. Luca XV, 11-32
Şi a zis: Un om avea doi fii.
Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.
Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;
Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.
Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.
Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.
Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.
Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
Iată în câteva fraze rezumatul învăţăturii la care trebuie să cugetăm în această Duminică:
Dumnezeu - Tatal din parabola - are sub ascultare fii ascultatori - fiul cel mare al parabolei - si fii neascultatori - fiul cel mic, cel risipitor. Bucuria Lui este mare, cand fiii neascultatori devin ascultatori; este absolut normal un astfel de comportament al omului vis-a-vis de Creatorul cerului si al pamantului. Fiul neascultator este omul subjugat de pacate si de patimi, departat de Dumnezeu de buna voia lui. Daca devine constient ca este o stare de anormalitate, incearca sa revina langa Dumnezeu, parasind pacatele si patimile si promovand virtutile. Invata din greselile sale si ale altora si schimba calea. Ii este greu, are nevoie de multa vointa, dar nu este imposibil. Si are mare bucurie cand vede ca Dumnezeu il iarta, il binecuvinteaza si-i daruieste binefaceri peste binefaceri.
De ce, insa, in parabola se vorbeste si despre comportamentul fiului cel mare, ascultator, ramas langa tatal sau? Pentru a ni se atrage atentia ca putem sa ne socotim a fi "langa Dumnezeu" dar sa nu invatam a ne comporta fata de Dumnezeu si de oameni asa cum este normal. Mai precis, indraznim sa-I cerem socoteala si nu iertam cum El iarta, adica ne comportam ca fiul cel mare din aceasta parabola. Iata ca putem sa ne laudam ca suntem crestini, marturisitori ai lui Hristos ca Dumnezeu adevarat si Om adevarat, dar sa ramanem doar cu lauda de sine pentru ca, in realitate, desi credem ca suntem langa El, de fapt suntem departe de El.
Fragment preluat de aici
Iată ce ne îndeamnă Triodul:
Să cunoaştem, fraţilor, puterea tainei, că preabunul părinte, întâmpinând pe fiul cel desfrânat, care s-a întors de la păcat la casa părintească, îl îmbrăţişează şi iarăşi îi dăruieşte cunoaşterile slavei sale; şi veselie de taină face celor de sus, înjunghiind viţelul cel îngrăşat ca noi să vieţuim cu vrednicie Celui ce a junghiat, Celui iubitor de oameni, Părintelui, şi Celui slăvit, ce s-a junghiat, Mântuitorul sufletelor noastre.
din slujba Vecerniei
Alte cuvinte de folos la Duminica de mâine:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu