luni, 11 februarie 2008

Bajbaiala departarii de Dumnezeu

„Neliniştit este sufletul meu până ce se va odihni întru Tine, Doamne” Fericitul Augustin


Viaţa celor mai mulţi dintre noi este o continuă succesiune de perioade agitate şi perioade liniştite, cele dintâi fiind parcă tot mai lungi şi dese, iar cele din urmă mai scurte şi rare. De cele mai multe ori ajungem să tânjim, să ne fie dor de acele scurte perioade de linişte, de pace. Intrăm tot mai des în tot felul de situaţii stresante, haotice, din care nu mai vedem calea de ieşire.

Mi s-a întâmplat să aud la un post de radio citatul de mai sus (din opera fericitului Augustin) chiar când eram într-o perioadă din aceasta de nelinişte, de agitaţie. Mă tot întrebam atunci de ce ni se complică viaţa tot mai mult, de ce nu mai „merg” lucrurile de la sine, aşa cum se întâmpla odată.

Răspunsul a venit din mila lui Dumnezeu prin acest cuvânt al Fericitului Augustin: ”Neliniştit este sufletul meu până ce se va odihni întru Tine Doamne”. Paradoxal! Mă tot frământam şi iată că, în neliniştea mea, Dumnezeu S-a milostivit de mine şi mi-a trimis încă o dată o mână de ajutor. E clar! Cauza neliniştii este lipsa odihnei în Dumnezeu, adică depărtarea de Dumnezeu, uitarea - chiar şi pentru scurt timp – de Dumnezeu.

Cum să fii liniştit atunci când nu mai pui totul înaintea lui Dumnezeu, atunci când nu Îl laşi pe El să „rezolve” ceea ce ai de rezolvat? Ni se întâmplă să ne tot agităm, să ne zbatem încercând să rezolvăm câte ceva. Nu este nimic rău în a munci pentru a obţine anumite lucruri, ba din contră, doar prin muncă primeşti ceea ce vrei, dar atâta timp cât suntem încredinţaţi că vom reuşi cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Uităm să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu, uităm că oricum fără voia şi ajutorul Lui nu putem face nimic, totul este posibil doar prin bunăvoinţa lui Dumnezeu. Practic, uităm de Dumnezeu. Suntem atât de prinşi de dorinţele noastre, încât sărim peste ceea ce este mai important: nădejdea în sprijinul lui Dumnezeu. Şi-apoi începem să bâjbâim... umblăm pe întuneric. Ne lovim, ne împiedicăm, dăm cu capul de prag... şi ne tot rotim în întuneric până ne amintim iar de Dumnezeu, chiar şi printr-un citat din opera fericitului Augustin.

Poate vă gândiţi că şi atunci când ne tot agităm să obţinem ceva prin forţe proprii, nu neapărat uităm de Dumnezeu, ci doar Îl lăsăm puţin deoparte... Nu Îl mai amestecăm pe Dumnezeu şi în asta... În rest, suntem credincioşi practicanţi. Salutăm cu „Doamne ajută”, mergem la slujbe. Dar, vă întreb, oare sufletul nostru se odihneşte în Dumnezeu? Şi dacă ne odihnim în Dumnezeu, atunci cum să Îl mai lăsăm deoparte?

Iniţial gândeam că această agitaţie este indispensabilă, deoarece face parte din zilele pe care le trăim, face parte din „timpurile” noastre. Nu degeaba s-a încetăţenit expresia aceasta cum că am fi în „secolul vitezei”... Dar să ştiţi că nu este aşa. Un om echilibrat duhovniceşte, „odihnit în Dumnezeu”, nu are de ce să treacă prin aceste angoase. Dacă ne rugăm, muncim şi ne punem nădejdea în Dumnezeu, sigur vom avea reuşite mai uşor şi cu mai multă linişte. Este posibil ca şi pe cealaltă cale (pe care o călcăm mai des) să avem rezultate, însă cu un consum mult mai mare, astfel încât la sfârşit să nu mai simţim prea mult bucuria reuşitei noastre, iar pierderile să fie mai mari decât câştigul.

Toate ispitele, îndatoririle, responsabilităţile, greutăţile noastre trebuie întâmpinate cu calmul şi liniştea date de credinţa că prin ajutorul lui Dumnezeu se vor rezolva toate. Desigur că e greu să îţi menţii calmul atunci când ai probleme, dar dacă am fi cu rugăciune şi cu gândul la Dumnezeu am trece peste ele, fără să le mărim prea mult importanţa. Situaţii-problemă apar mereu în viaţa noastră. Uneori se ţin lanţ şi se transformă în acele perioade agitate de care vorbeam. Important este să le identificăm şi să le abordăm cu calm, cu linişte, acea linişte care vine de la Dumnezeu.

La fiecare început de an sperăm ca va fi un an mai bun în care ne vom apropia mai mult de Dumnezeu pe drumul mântuirii noastre. Să ne dea Dumnezeu un an cât mai liniştit, cât mai aproape de El!

Ramona Broscăţeanu

(Apostolat in Tara Fagarasului, nr. 13 - februarie 2008)

5 comentarii:

@irina_sweet_home spunea...

articolul asta este extrordinar, tot ce-a spus autoarea m-a odihnit si m-a linistit foarte mult - parca vorbeste de mine cand spune de perioadele de neliniste si stres.

Natalia spunea...

Ma bucur ca ti-a placut articolul, Irina, si mai ales ca ti-a fost de folos. Din pacate agitatia si nelinistea veacului acestuia „ne fura“ de multe ori si ne risipeste... dar sa ne ajute Domnul sa ne gasim mereu linistea in El!

Anonim spunea...

imi pare bine ca ti-a placut articolul. si pe mine m-a linistit cand l-am scris .am trecut totul prin filtrul gandirii...constiintei.din pacate nu mereu avem puterea sa facem asta.deseori ne repezim...cel mai bine e ca ne si revenim, nu?

Anonim spunea...

imi place si mie articolul..si mi-ar placea si sa-mi gasesc linistea in El
nu e usor... :-<

Natalia spunea...

Nu e usor, dar e posibil. Indrazneste numai sa I te incredintezi cu totul!
cu mult drag si incredere
natalia