Sfintii Ermil si Stratonic

Maine (de fapt incepand din seara asta, de la Vecernie) sarbatorim doi sfinti daco-romani, care au trait si au murit pentru credinta in zona noastra. Din pacate nu sunt asa de cunoscuti, asa ca m-am gandit sa spun cateva cuvinte despre ei.

Au trait in partile sud-dunarene ale Traciei, in timpul imparatului Liciniu (307-324), un persecutor al crestinilor. Sfantul Ermil, care era diacon, a fost prins si dus la judecata pentru ca era crestin. Dupa torturi grele a fost aruncat in temnita, unde pazitorul lui era Stratonic, care era si el crestin in ascuns si il ajuta. Afland ca si temnicerul era crestin, imparatul a poruncit sa fie amandoi spanzurati de un copac, iar trupurile lor ciopartite cu cutitele si apoi aruncate in Dunare. Cei doi au primit cu bucurie moartea martirica, iar dupa trei zile trupurile lor au fost aduse la mal si ingropate de crestini in apropiere de Singidunum , Belgradul de astazi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

INTERNETUL - prieten şi duşman, deopotrivă

Întrucât suntem martorii unei explozii informaţionale şi tehnologice, internetul a devenit o realitate din ce în ce mai mult prezentă în toate domeniile existenţei umane. Şi acesta este doar începutul. Preocuparea care se naşte este legată de raportarea internetului la modul de viaţă creştin. Ce este sau ce poate fi internetul.

Utilizatorul

Ce presupune a fi utilizator de internet? Cine poate deveni surfer în lumea cu adevărat a tuturor posibilităţilor? De la început trebuie spus că internetul este o mare provocare. De altfel, internetul este mai mult decât o posibilitate de accesare a datelor, informaţiilor, etc. INTERNETUL ESTE O LUME, o altă lume, virtuală. O lume în care pentru a intra şi a trăi trebuie să te naşti din nou. Cel care accesează internetul trebuie să-şi asume o identitate, este pus în faţa provocării de a deveni altul sau de a se ascunde sub o identitate falsă. Cu toţii ştim că numele te reprezintă, te defineşte ca persoană. Sfânta Scriptură ne învaţă că numele fiecăruia este scris în Cartea Vieţii, deci are valoare veşnică, rămâne chiar şi după moartea noastră. De cei morţi ne aducem aminte prin rostirea numelor lor, o dată cu invocarea cărora rememorăm toate cele făcute de ei. Pomelnicul de la biserică foloseşte numele fiecăruia pentru a-l pune în legătură cu Dumnezeu. Internetul îţi oferă posibilitatea de a-ţi păstra identitatea sau de a te ascunde sub o altă identitate. Asta înseamnă că poţi face lucruri pe care nu le-ai putea realiza în lumea reală, îţi oferă posibilitatea dedublării, ceea ce poate deveni dăunător, întrucât oricine poate face orice fără a-şi asuma responsabilitatea a ceea ce face şi fără a putea fi tras la răspundere pentru asta. Poţi afla ultimele noutăţi, poţi citi materiale informative, folositoare, poţi găsi schema televizorului pe lămpi al bunicului, DAR poţi şi agresa, minţi, fura, batjocori, sminti pe alţii. De aceea trebuie spus din capul locului că există o vârstă a internetului, în sensul că nu oricine poate fi utilizator responsabil. Vârsta utilizatorului de internet, însă, nu se măsoară în ani, ci în maturitatea de gândire şi acţiune, capacitatea de a discerne modul în care să se folosească de această lume virtuală, fără a se lăsa prins în mrejele ademenitoare ale ei.

Internetul ca păcat şi patimă.

Biserica defineşte păcatul ca fiind fapta potrivnică voinţei lui Dumnezeu, iar patima ca o activitate continuă şi statornică prin care săvârşim răul. Sau, mai simplu, păcatul este călcarea voii lui Dumnezeu, iar stăruinţa în păcat devine patimă, viciu. Sfinţii Părinţi spun că orice lucru care ne domină (stăpâneşte, conduce) constituie patimă şi este păgubitor pentru om. Ni se pare un păcat de neiertat atunci când aflăm că prietenul nostru nu se trezeşte bine din beţie şi iar se îmbată, dar ne este greu să acceptăm că există o beţie a internetului. Pentru că INTERNETUL TE PRINDE, te captivează până într-atât încât uiţi de tine, de prietenii care s-ar bucura să te simtă lângă ei fizic, nu virtual, dar şi pentru că îţi oferă posibilitatea dedublării. Pe internet poti fi oricine şi poţi face orice, îţi poţi asuma identităţi false, deoarece îţi deschide drumul ”ieşirii din tine”. În Noul Testament găsim cazul tânărului care din dorinţa de a naviga singur în lume, de a-şi conduce viaţa autonom, fără a ţine cont de talăl său, şi-a ieşit din sine, din condiţia de fiu al tatălui său, a căutat procurarea de plăceri ieftine departe de casa tatălui său unde i se părea că este ţinut captiv. Dar, când şi-a dat seama că plăcerile lui au ţinut cât banii pe care i-a cheltuit, a conştientizat că superficialitatea unui trai dependent de plăceri comerciale i-a creat prieteni falşi care l-au părăsit odată cu banii lui şi a rămas singur într-o lume rece unde nimic nu mai este ceea ce părea a fi. Pentru tânărul acesta nu a fost totul pierdut deoarece şi-a adus aminte de tatăl său, ”şi-a venit în sine” şi s-a întors ACASĂ. Atâta timp cât acasă nu înseamnă ”pe net”, ci în lumea reală printre cei pe care îi iubeşti şi te iubesc, pe care îi poţi îmbrăţişa, poţi lua internetul ca o plimbare pe stradă sau ca o vizită de prietenie. Dar când netul te prinde şi devine casa ta nr.1, şi atunci când priveşti în oglindă (unul din singurele momente reale) şi te întâlneşti cu tine cel adevărat, cu ochii umflaţi şi negri de cearcăne, poţi scrie singur definiţia patimii. Nu mai este necesar să-ţi zică nimeni că ai patima internetului, sau ca ai devenit dependent.

Un punct de vedere creştin

S-ar putea interpreta că biserica se ridică împotriva internetului sau că-i consideră pe utilizatorii lui păcătoşi. Pentru a evita o astfel de interpretare vom spune următorul lucru: biserica se foloseşte de vin în cadrul cultlui, dar condamnă patima beţiei. Nu vinul este vinovat pentru că utilizatorul lui i-a devenit rob. De asemenea, veninul, periculos sau chiar letal în cazul muşcăturii sau ingerării, este utilizat în prepararea multor medicamente.

Mai mult, Biserica vine în întâmpinarea utilizatorilor de internet. Din îndemnurile Sf. Vasile cel Mare reţinem că trebuie să fim asemeni albinelor care deşi zboară prin multe flori, culeg numai nectarul. Biserica însăşi deţine site-uri ortodoxe cu conţinut ziditor, mulţi utilizatori cu convingeri sănătoase au pus pe net informaţii folositoare, rugăciuni, acatiste, paraclise, vieţi ale sfinţilor, sfaturi ale duhovnicilor, ştiri, etc., iar pentru cei care folosesc chatul sau fac upload sau download informaţional există huburi ortodoxe.

Aşadar, internetul poate fi un mod util de te informa sau poate deveni blestem dacă te prinde. Prieten şi duşman, deopotrivă.

Pr. Adrian Magda

Apostolat nr.12

Cu ajutorul lui Dumnezeu am mai terminat un numar din Apostolat in Tara Fagarasului, un numar aniversar de data aceasta, pentru ca avem un anisor. O sa postez si pe blog cateva articole, iar cei care il vreti pe tot, in formatul de tipar, il gasiti la linkul din stanga sus, dar probabil ca numarul acesta doar peste cateva zile.

Sarbatorile la Sinca Veche

Parada cetelor de feciori

O noua poveste in imagini: am fost la parada cetelor de feciori din Tara Fagarasului, organizata cu ocazia hramului catedralei „Sf.Ioan Botezatorul“

Boboteaza la noi

Natalia

Ioana ne spune cum era Bucurestiul azi dimineata:)

azi noapte a-nceput sa ninga. inca n-a stat.
fulgii s-au tot inmultit iar cei care n-au stat treji ca mine au avut o surpriza azi dimineata. copiii una placuta, gandesc, pentru ca de ani n-a mai nins asa la bucuresti. parintii, nu tocmai. patronii nici atat. orasul e inca blocat pentru ca pe majoritatea strazilor nu se poate inca circula decat daca te-ncumeti pe jos. si asa e bine sa nu fi scund pentru ca mie pe alocuri mi-a ajuns pana la pulpe (pulpele mari, din susul picioarelor;))
oricum cele mai multe masini nu pot fi scoase de sub zapada care le-a acoperit, iar daca ar fi deszapezite s-ar da pagubase dupa primii cativa metri.
in general o sa fie o zi grea pentru multi, dar mie mi-a placut in dimineata asta. uitati-va si voi daca nu-i frumos:

(ps- ultimul e beni, cainele "nostru" un fel de sant bernard care s-a bucurat si s-a tavalit cat a putut el de bine in prima zapada adevarata de iarna asta.)
ioana*

Aghiasma cea Mare

Ce înseamnă cuvântul "Aghiasmă"?
Cuvântul vine din limba greacă (aghios) şi înseamnă Sfinţire. La noi, prin Aghiasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru Sfinţirea ei.
De câte feluri e Aghiasma în înţelesul ei de slujbă?
De doua feluri: mare şi mică. Cea mică se mai numeşte în popor şi sfeştanie (care înseamnă luminare sau slujba luminilor) şi Aghiasma cea mare, care se săvârşeşte la Bobotează.
Când se săvârşeşte sfinţirea cea mare a apei?
La Bobotează, atât în Ajun, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, după Sfânta Liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii acasă, pentru tot anul.
De ce se spune "Sfinţirea cea mare a apei"?
Pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită în însăşi ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan. De aceea şi slujba Aghiasmei mari este mai lungă şi mai festivă decât a Aghiasmei mici, iar cântările şi rugăciunile ei pomenesc şi preaslăvesc îndeosebi Botezul Domnului in Iordan.
Ce putere are apa sfinţita la Bobotează şi cum o folosim?
Aghiasma Mare, adică apa sfinţită de la Bobotează, are o mult mai mare, putere sfinţitoare şi tămăduitoare decât Aghiasma mică. De aceea, ea se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne tot aşa de proaspătă, de curată şi plăcută la gust ca şi când ar fi atunci scoasă din izvor. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas anume, numit şi aghiasmatar, şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu această apă sfinţită se stropesc persoanele şi lucrurile care trebuie exorcizate, curăţite sau sfinţite. Fiecare familie trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim.
Se obişnuieşte ca credincioşii să bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 14 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Aghiasma si apoi anafură. Când ne împărtăşim, Aghiasma se ia după împărtăşire, fiind mai mică decât Sfânta Impărtăşanie, iar când luăm numai anafora, Aghiasma se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credinţă. Căci apa aceasta, având într-însa darul si puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind râni, apărând de rele, de necazuri si de primejdii.

Bucură-te cu mine, râu al Iordanului!

Mă întreb uneori dacă noi, oamenii, ştim să ne comportăm firesc în relaţia noastră cu Dumnezeu. Mă întreb dacă mai ştim ce înseamnă bucuria sau teama de a fi în apropierea prezenţei lui Dumnezeu… Îmi veţi răspunde probabil că cei credincioşi ştiu să se bucure şi ştiu să se şi teamă. Eu însă vă întreb: voi cum vă manifestaţi bucuria şi teama faţă de prezenţa lui Dumnezeu? Şi spun aceasta tocmai datorită faptului că iată ne apropiem de marea sărbătoare a Botezului Domnului, când natura însăşi, creaţia lui Dumnezeu, deşi neînsufleţită fiind, se manifestă mai vie decât noi, oamenii, la sesizarea prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul ei.
Noi, deşi am fost creaţi de Dumnezeu cu posibilitatea de a ne exprima comuniunea noastră cu El, cu semenii şi cu natura înconjurătoare creată pentru noi, suntem mai neînsufleţiţi decât natura însăşi. Să luăm aminte ce lecţie frumoasă de viaţă ne dă natura în ziua Bobotezei atunci când Dumnezeu coboară în mijlocul ei. Ea nu rămâne indiferentă ca noi la prezenţa Lui, ci îşi manifestă bucuria şi teama în acelaşi timp.
Sfinţii Părinţi zugrăvesc cât se poate de viu natura care simte în sânul ei prezenţa lui Hristos şi prezenţa Duhului Sfânt. "Apele Te-au cunoscut Dumnezeule, zice Sfântul Sofronie, episcopul Ierusalimului, Te-au cunoscut şi s-au temut. Iordanul s-a întors văzând focul Dumnezeirii coborând trupeşte şi intrând în el. Iordanul s-a întors văzând Duhul Sfânt, pogorându-se în chip de porumbel. Iordanul s-a întors văzând pe Cel nevăzut făcându-se văzut, pe Creatorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Şi munţii au săltat privind pe Dumnezeu în trup".
Întrebând marea şi Iordanul : "Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit şi tu, Iordane, că te-ai întors înapoi?" (Ps. 113, 5), ele răspunzând zic: "Am văzut pe Creatorul tuturor în chip de rob". De aceea Iordanul nu în¬drăzneşte să se apropie de Stăpânul său. El desparte şi opreşte curgerea apelor sale, văzând pe Stăpânul botezându-se. Apele îi fac loc lui Hristos să se aşeze în mijlocul lor ca să le sfinţească. Este ceea ce s-a întâmplat cu prilejul trecerii poporului evreu prin Marea Roşie, când apele s-au despărţit în două, iar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat. Apele Iordanului se despică în două ca pe vremea lui Iosua, când preoţii au trecut cu chivotul legii prin mijlocul Iordanului, ca pe uscat, primind în sânul lor pe Hristos care Se botează pentru mântuirea neamului omenesc şi pentru sfinţirea firii apelor.
Natura tresăltă de bucurie când Creatorul îşi face apariţia în mijlocul ei. "Râu al Iordanului, însoţeşte-te cu mine – zice Sf. Ioan Botezătorul – şi saltă, dănţuieşte şi tresaltă cu mine, cu bucurie, căci Creatorul tău cu trup omenesc stă în faţa ta". Şi Iordanul are motive să se bucure, căci în apele sale se cufundă Însuşi Ziditorul său. "Ai văzut pe Israel trecând prin tine şi despărţind apele tale şi ai stat privind trecerea poporului. Acum însă ele se varsă şi curg mai puternic şi înconjoară picioarele şi mâinile Lui imaculate".
De aceea, "munţii au tresăltat văzând pe Dumnezeu întrupat şi norii au dat glas mirându-se de Cel ce a venit lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat". Întreaga natură este invitată să-L întâmpine pe Cel ce se îndreaptă spre Iordan: "Munţi şi coline, văi şi izvoare, mări şi fluvii, binecuvântaţi pe Domnul care se îndreaptă spre fluviul Iordan, căci El însuşi trimite, prin aceste ape, sfinţire tuturor apelor". Prin faptul că vine în sânul lor, Dumnezeu nu tulbură cu nimic legile de dezvoltare a creaturilor. Nici o dezordine şi nici o revoltă din partea naturii nu se observă cu prilejul Botezului. Ci dimpotrivă, o armonie desăvârşită cuprinde întreaga fire. Ea se regăseşte în atmosfera de armonie de altădată cu Dumnezeu.
Şi acum vreau să te întreb pe tine, iubite cititor: nu cumva lecţia de teamă şi bucurie pe care ne-o dă natura la Botezul Domnului ar trebui să o aplici şi tu în viaţa ta? E atât de prezent Dumnezeu lângă tine în fiecare clipă... Chiar şi acum, când citeşti aceste rânduri, e lângă tine şi te priveşte, aşteptând să-ţi manifeşti bucuria faţă de El, cuprins de o teamă sfântă.
Întoarce-ţi şi tu acum, cititorule, privirea înapoi către Dumnezeu, aşa cum Iordanul s-a întors înapoi şi primeşte bucuria binecuvântării Lui. Învaţă de la natură, căci şi tu, ca şi ea, eşti creaţia mâinilor Lui şi dă-i şi tu cinstea cuvenită cu teamă sfântă şi cu bucurie fără de margini. Şi nu uita… cheamă-i şi pe cei dragi ai tăi să se bucure!
Pr. Iosif Ciolan
(Apostolat in Tara Fagarasului)

Sa ne rugam...

„Pentru ca bine-primite sa fie rugaciunile noastre si sa ne ierte toate greselile cele de voie si cele fara de voie, din rautate facute de noi in anul trecut...
Pentru ca sa binecuvinteze inceputul si curgerea anului acestuia cu harul iubirii Sale de oameni si sa ne daruiasca vremuri cu pace si buna liniste vazduhului si viata fara de pacate, cu sanatate si cu imbelsugare...“
(din Slujba de Te Deum la Anul Nou)

Si o farama din pacea de la Sinca, de unde razbate luminita din paraclisul Sf. Nectarie...