vineri, 18 noiembrie 2011

Ciorbă tip „de burtă” (de post)

De vreo două luni îmi doresc să fac ciorba Laurei „de burtă”. Nu am găsit însă nicicum ciuperci pleurotus, parcă dispăruseră de pe faţa pământului; iar cu champignon nu m-am îndurat să fac, mi s-a părut că se duce tot efectul :). Marţi însă, în proaspăt deschisul Kaufland din Făgăraş, ce găsesc? O ultimă caserolă rătăcită cu… pleurotuşi. La cât o căutasem, nu m-am îndurat să o las pe raft. Dar ce să mă fac? Căci ciorba era de dulce, şi tocmai începuse postul. Dar iată că, în stilu-mi specific care mai şi ratează uneori, m-am riscat la o invenţie: variantă de post. De data asta mi-a mers. Încă incredibil de bine.


Ingrediente:
  • 500 g ciuperci pleurotus
  • 4-5 morcovi potriviţi
  • 2 cepe
  • ulei
  • 2 bucăţi gogoşar murat
  • o căpăţână de usturoi
  • 4-5 litri apă (atât are oala mea de ciorbă)
  • sare, piper, vegeta de casă (sau legume uscate)
  • oţet de mere (sau borş)
  • opţional – lapte de soia făcut în casă

Se căleşte ceapa cu morcovul în ulei, se adaugă apa şi se lasă să fiarbă. Între timp se taie ciupercile felii ca de burtă, gogoşarul bucăţele mici şi se adaugă şi ele. Se lasă să fiarbă cam 20-25 de minute, se acreşte cu oţet sau borş, după preferinţă, şi se adaugă usturoiul pisat şi restul condimentelor.
poze făcute la bec; în dreapta varianta cu lapte de soia

Pentru o masă festivă sau pentru a induce şi mai bine în eroare audienţa care nu agreează postul :), se adaugă şi lapte de soia făcut în casă (nu de cumpărat, căci are un gust specific). Eu am un aparat special, cu care fac şi pentru vecini :) (din 80 g iese peste 1 litru de lapte). Îl folosesc doar la anumite preparate, de obicei ca să fac maioneză.
Şi o remarcă: nu am mai postat reţete de aproape un an jumătate. Ce-o fi? :)
Post bucuros şi cu folos!
N.

11 comentarii:

Anonim spunea...

O sa incerc reteta pt ca nu ma "impac" deloc cu supa-crema de ciuperci. Iese oricum dar nu cremoasa ;))

@irina_sweet_home spunea...

mmm, ce bine arata,cred ca o incerc si eu maine

Natalia spunea...

Buun, aştept impresii :)

Anonim spunea...

Intr-adevar delicioasa ciorba. Am incercat-o pentru niste invitati care nu prea agreeaza postul si a avut foarte mult succes. Multumim mult, Natalia, pentru reteta!

Natalia spunea...

Anonim, mă bucur! cu drag!

Madalina spunea...

Ai idee si de niste retete bune si fara ulei? ;)

Natalia spunea...

Mădălina, n-am, nu m-am preocupat de asta. Mă gândesc că fără ulei înseamnă nevoinţă şi simplitate şi atunci nu prea se potriveşte cu noţiunea de "reţetă" :).

Madalina spunea...

Asa e. M-am mai lamurit intre timp. Oricum am incercat si eu o versiune imitata de ciorba din asta de burta si mi-a iesit bunicica (avand in vedere ca eu le cam esuez). Multumesc si eu :)

Natalia spunea...

De ce le eşuezi, nu respecţi reţeta?

Dorel spunea...

"lapte de soia făcut în casă (nu de cumpărat, căci are un gust specific). Eu am un aparat special, cu care fac şi pentru vecini :) (din 80 g iese peste 1 litru de lapte)"

Va rog sa imi spuneti cum arata un astfel de aparat de facut lapte de soia in casa?
ma intereseaza f. mult.Daca se poate postati o poza si eventual care este firma care a fabricat-o, marca fabricii scrisa pe ea.
Multumesc,
dorelf44@gmail.com

Natalia spunea...

Dorel,
dacă daţi clic pe "aparat special" veţi vedea că este acolo un link către pagina de unde am comandat aparatul, cu toate informaţiile care vă interesează.
o zi binecuvântată!