Invitatie

Va spuneam aici despre cum a venit Sf.Nectarie si la noi, in Bucium, si cum a lucrat in mod minunat Sfantul. Iata ca acum toate sunt gata pentru primirea lui in biserica, pentru ca si tetrapodul, singurul care mai lipsea, l-am dus la biserica in Sambata Mare.

Evenimentul istoric pentru noi va avea loc cu binecuvantarea Inaltului nostru, IPS Laurentiu, sambata la ora 13.45, cand il vom intampina pe Sfantul Nectarie la intrarea in sat, in costume populare si cu calareti. Va veni de la Manastirea Sinca cu Parintele Matei, prin dragostea caruia a ajuns Sfantul si la noi. Ii vom arata mai intai printr-o procesiune satul pe care i-l incredintam spre ocrotire, apoi il vom duce la biserica, pe care ne rugam sa o pazeasca de acum inainte mai bine decat o putem face noi…

Va invitam deci pe cei care sunteti in zona sa participati impreuna cu noi (in straie romanesti, daca aveti) la aceasta bucurie de care nu suntem vrednici.

Va asteptam cu drag,

Pr. Marius si Natalia

Invierea Domnului la noi

Ne-a dăruit Domnul nişte zile tare frumoase. Pline şi cu multă oboseală, dar pline şi de bucuria Invierii Lui. Am reuşit în sfârşit sa fac o mica selecţie pentru voi. (Nu am pozat prea mult, pentru că nu îmi place să atrag atenţia oamenilor de la rugăciune în timpul slujbelor.)
Mormântul Domnului, înainte de Prohod:
Bisericuta noastra:
Părintele aprinzând lumânările de pe Sfânta Masă:
Părintele sfinţind bucatele de Paşti:
Hristos a înviat!
Coşurile cu bucate:
A doua zi, la Vecernie, Evanghelia în mai multe limbi:

Am fugit si pana la Sinca:
Astăzi:

Vă îmbrăţişez cu drag şi să dea Domnul să păstrăm mereu în suflet bucuria şi lumina Învierii Lui!

Natalia

Din darul Invierii

Înaintea noastră se înalţă, măreaţă, sărbătoarea Învierii Domnului. Şi dacă, precum spuneam şi doream la începutul Postului Mare, ne-am dat silinţa să dăruim Domnului trupurile şi sufletele noastre lepădând cugetele cele rele, înseamnă că acum fiinţa noastră freamătă deja cu fior dumnezeiesc contemplând Marele Praznic ce ne bate la uşi.

Tot postul a fost o continuă sărbătoare a învierii noastre. Cu atâta dragoste ne-a pus înainte Biserica mijloacele de a intra în atmosfera unei vieţi duhovniceşti prin post, prin îndemnul faptelor bune, prin slujbele deosebite, prin Sfintele Taine. Ca o Mamă ne-a chemat şi ne-a cuprins cu îmbrăţişarea ei caldă şi dumnezeiască!... Iar noi, cei de lut, am putut simţi din nou cât de trecătoare sunt cele pământeşti, cât de neîmplinitoare, şi cât de bun este Domnul, care împlineşte cu mult mai mult decât cele trupeşti ale noastre, înălţându-ne spre cele netrecătoare. Dacă am reuşit să ne spovedim şi să ne împărtăşim în perioada Postului, atunci deja am început învierea noastră; deja ne-am curăţit inima şi avem ochii sufletului luminaţi ca să putem vedea şi să ne putem bucura de Învierea Domnului, aşa cum ne şi îmbie o cântare din noaptea Paştilor: “Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii, şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să prăznuim zicând: Bucuraţi-vă!”

Iar dacă noi nu ne-am pregătit, Domnul oricum învie! Domnul Hristos a înviat şi este viu, dăruind lumii ceea ce nimeni altcineva nu îi poate dărui: nimicirea morţii şi viaţa veşnică. Alergăm de multe ori să ne îngrijim trupul, sănătatea, să prelungim această viaţă biologică… dar cine, vreodată, nu a murit? Cine, mai devreme sau mai târziu, nu s-a îmbolnăvit? Cine, vreodată, a înviat pentru veşnicie? Nimeni dintre oameni… Nimeni dintre oameni nu se poate mântui pe sine, sau pe alţii. Nimeni dintre oameni nu are putere desăvârşită asupra vieţii şi a morţii. Doar Dumnezeu este Stăpân al vieţii şi mai presus de moarte; iar omul, orice om, doar prin Dumnezeu poate deveni şi el învingător al morţii păcatului şi primitor al vieţii adevărate şi veşnice.

De aceea, la Paşti, strigăm cu bucurie: “Hristos a înviat!” şi, în măsura în care am înţeles sărăcia şi neputinţa noastră ca oameni, înţelegem, prin opoziţie, măreţia şi unicitatea evenimentului Învierii Domnului, ca şi importanţa lui vitală şi cosmică.

Cei care s-au pregătit prin nevoinţa cuprinzătoare a postului gustă deja învierea lor sufletească şi vor sărbători luminaţi şi Învierea Domnului. Pe cei care nu s-au pregătit astfel, Domnul îi primeşte de asemenea cu dragoste deplină, dacă ei îşi deschid inimile şi doresc să-L primească pe Împăratul slavei şi Biruitorul morţii. Bucuria Învierii e desăvârşită, şi este pentru toţi!

În plus, Învierea nu se reduce la sărbătorirea unui eveniment o dată pe an. În viaţa unui creştin, fiecare clipă poate şi ar trebui să fie o moarte faţă de păcat şi o înviere personală. Fiecare clipă să poarte pecetea străduinţei noastre de a renunţa la răutate şi de a reînnoi în noi viaţa cea adevărată, prin harul lui Dumnezeu. În acest fel vom înţelege că a fi creştin înseamnă a ne împărtăşi continuu de Învierea lui Hristos (prin lucrarea noastră şi cu darul lui Dumnezeu) şi vom pricepe de ce Sfântul Serafim de Sarov saluta pe oricine, în orice vreme din zi, din noapte sau din an, zicând: “Hristos a înviat, bucuria mea!”

Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Îngenunchem de Sfintele Paşti?

Iată o întrebare la care poate nu ne-am gândit decât atunci când cineva ne-a provocat în acest sens, sau poate mergând pe la vreo mănăstire am văzut că părinţii şi maicile rămân în picioare la momentele Sfintei Liturghii când noi suntem obişnuiţi să îngenunchem, chiar şi de Sfintele Paşti.

Păcatul ne-a aruncat la pământ

Se întâmplă, de obicei, ca într-o biserică parohială toţi credincioşii să se comporte la fel. Dacă unii se pun în genunchi, se pun şi ceilalţi. Dacă cineva îşi face Sf. Cruce, la fel fac şi ceilalţi, interesant, parcă automat. Când există excepţii, când cineva face abatere de la “regulă” cu o motivaţie anume, se găseşte câte cineva care să atragă atenţia, mai ales în bisericile de la sate. Îngenuncherea este legată de regulă de pocăinţă. Când cerem iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre este firesc să stăm în genunchi, aşa cum a făcut vameşul, care stând în genunchi se bătea cu pumnul în piept şi striga: “Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”.

De altfel îngenuncherea are o simbolistică aparte. Prin îngenunchere arătăm că păcatul ne-a aruncat la pământ, dar prin ridicare şi prin poziţia de drepţi arătăm că Dumnezeu ne-a rechemat la iubire. Cel care îngenunchează mărturiseşte că păcatul l-a coborât la pământ, prin îngenunchere fiind mai aproape de pământ.

Rugăciune a trupului

În perioada Postului Mare, de exemplu, cărţile de slujbă precizează de fiecare dată când anume se fac metanii sau când se îngenunchează şi auzim deseori îndemnul “Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.” Aceasta pentru că la rugăciunea pe care o înalţă, omul trebuie să participe cu întreaga sa fiinţă, şi cu sufletul, şi cu trupul, îngenuncherea fiind considerată o rugăciune a trupului, o participare a trupului la rugăciunea sufletului. Că îngenuncherea este însoţitoarea pocăinţei se vede şi din textul Canonului de pocăinţă către Mântuitorul nostru Iisus Hristos: “Scoală-te, omule ticălos, aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale şi cazi lăcrimând şi suspinând, iar Acela ca un îndurat, va da ţie ajutor ca să faci voia Lui.”

Să ne amintim că la Taina Sfintei Spovedanii ne mărturisim păcatele stând în genunchi, iar după mărturisire ne ridicăm uşuraţi sufleteşte. De asemenea, înainte de Sfânta Împărtăşanie stăm în genunchi, dar după ce primim Sfintele Taine stăm în picioare şi rostim după preot rugăciunea de mulţumire. Procedăm aşa în acord cu starea de bucurie, de veselie duhovnicească, care se exprimă mai bine în poziţie de drepţi.

„Astăzi mă ridic împreună cu Tine“

De la Sfintele Paşti până la Înălţarea Domnului nu îngenunchem. În genunchi am stat toată perioada Postului Mare, când ne-am pregătit prin rugăciune smerită şi pocăinţă pentru Înviere. Acum este vremea bucuriei, a biruinţei Domnului asupra morţii, a biruinţei asupra propriilor patimi împotriva cărora am dus luptă duhovnicească în timpul postului. “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel Ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru împărăţia Ta”, spunem în Canonul Învierii.

Sfinţii Părinţi spun că Învierea Domnului e sărbătoarea recreării lumii. Prin Înviere, Domnul ne repune în starea iniţială de har. Suntem rezidiţi, chipul lui Dumnezeu în om este refăcut, este restaurat şi aceasta se vede din poziţia de drepţi, omul fiind singura făptură privilegiată, având poziţia dreaptă şi privirea orientată spre cer, spre deosebire de făpturile necuvântătoare care se târăsc sau sunt orientate spre pământ, având capul aplecat în jos.

Aşadar, la sărbătoarea Sfintelor Paşti, praznicul bucuriei şi al luminii, nu îngenunchem pentru ca în felul acesta să mărturisim cu fapta învăţătura noastră de credinţă cu privire la Învierea Domnului şi învierea sufletelor noastre.

Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Paştile copiilor

Nici o sărbătoare creştină nu este aşteptată cu atâta emoţie, bucurie şi recunoştinţă ca Sfintele Paşti. Ea este considerată sărbătoarea luminii şi a renaşterii, care ne readuce în inimi speranţa, încrederea în viitor, recunoştinţa pentru Cel Care S-a jertfit pentru noi, oamenii, şi a făcut ca lumea să fie mai bună. Şi copii aşteaptă cu nerăbdare Sfintele Paşti. Dar oare cum ar trebui să-i pregătim pentru ca ei să înţeleagă mai bine această sărbătoare iar amintirea ei să le rămână mereu în suflet?

Trăirea prin rugăciune a Săptămânii Patimilor

În societatea noastră Sfintele Paşti au primit conotaţii străine de religie, odată cu introducerea, pentru copii, a cadourilor aduse de aşa-zisul „iepuraş“, încercându-se astfel deplasarea accentului de la semnificaţia creştină a Sfintelor Paşti la cea a unei sărbători a bucuriei lumeşti. Părinţii irosesc foarte mult timp pentru a face cumpărături, adeseori inutile, preocupându-se de haine, diferite cadouri sau alte lucruri exterioare, grija pentru cele sufleteşti ajungând nesemnificativă. Abia dacă se mai gândesc la semnificaţia divină a praznicului, la celebrarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care a pătimit pe cruce pentru a răscumpăra păcatele întregii omeniri. De aceea, este important de subliniat faptul că în această perioadă, pregătirea copiilor pentru Marele Praznic al Învierii Domnului trebuie să se răsfrângă cu preponderenţă spre suflet, prin participarea cu bucurie la slujbele din perioada premergătoare Sfintelor Paşti. Acestea au menirea de a-i pregăti pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.

În Săptămâna Patimilor, se ţin seară de seară la biserică slujbele numite Denii. Acolo se formează o atmosferă extraordinară de rugăciune şi prin participarea copiilor care, cu glasurile lor îngereşti pot aduce slavă lui Dumnezeu. Îi putem face să înţeleagă şi să trăiască semnificaţia fiecărei slujbe din Săptămâna Patimilor doar dacă îi îndrumăm să fie prezenţi la fiecare Denie. Le putem povesti acasă despre patimile Mântuitorului sau putem viziona filme pe această temă. Fiecare din cele şase zile, la care participăm, are o însemnătate deosebită în şirul desfăşurării evenimentelor, pe care le-o putem prezenta copiilor într-un limbaj pe măsura înţelegerii lor.

De asemenea, putem găsi diverse prilejuri pentru a discuta cu copiii despre semnificaţia praznicului ce se apropie. De exemplu, atunci când aprindem candela în faţa icoanei Învierii Domnului, putem deschide o discuţie despre personajele pe care le văd, putem căuta în Biblia istorisită pentru copii pasajele legate de acest eveniment ca să le citim împreună, putem învăţa cu ei troparul sărbătorii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“ sau diverse pricesne mai uşoare.

Slujba Învierii şi semnificaţia ei

Este foarte important cum trăim această sărbătoare în familiile noastre ortodoxe, cum primim în suflete Bucuria Învierii Domnului, dar şi cum o transmitem copiilor noştri. Chiar dacă Slujba Învierii se săvârşeşte noaptea, putem să-i aducem pe copii la biserică, cerându-le să se odihnească înainte, pentru a putea sta treji şi pentru a fi prezenţi la momentele-cheie din cuprinsul slujbei de Înviere.

Slujba Învierii începe la miezul nopţii, când întunericul are cea mai mare intensitate, iar în biserică se sting toate lumânările. Spaţiul întunecos simbolizează întunericul morţii şi al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Sufletul îndumnezeit al lui Hristos este simbolizat de singura candelă aprinsă de pe Sfânta Masă. Chemarea preotului "Veniţi să primiţi lumină!" este chemarea de a trece de la întunericul morţii la lumina vieţii veşnice.

Slujba se continuă cu procesiunea înconjurării bisericii, ca simbol al mărturisirii Învierii Domnului. Preotul citeşte apoi Sfânta Evanghelie a Învierii Domnului, ectenia mare şi se cântă troparul sărbătorii: "Hristos a înviat din morţi…” - cântare de biruinţă şi de bucurie. Slujba Sfintelor Paşti se continuă în biserică cu Utrenia, Ceasurile şi Sf. Liturghie, în cadrul căreia cei care au primit dezlegare de la duhovnic şi copiii se împărtăşesc. După Sf. Liturghie, pe nemâncate, se iau „Paştile“, rostind vestea cea bună: „Hristos a înviat!” şi aşteptând răspunsul „Adevărat a înviat!”.

Masa de Paşte

După un lung post, Paştele este aşteptat ca o izbăvire, ca o izbândă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, dar şi ca o sărbătoare a familiei. Mamele pregătesc de zor cozonacii, ouăle roşii sau încondeiate şi friptura de miel. Pentru pregătirea mesei de Paşte e bine să participe şi copii. De exemplu, în Joia Mare, când se înroşesc ouăle, putem să le cerem ajutorul, timp în care le povestim legenda ouălor roşii. Acestea reprezintă simbolul naşterii şi al reînvierii. Ouăle se vopsesc în roşu deoarece această culoare semnifică sângele Domnului Iisus Hristos vărsat pentru salvarea omenirii. Pentru a respecta reţetele tradiţionale, la colorarea ouălor se pot folosi foi de ceapă, foi de varză roşie, iar pentru modele petale şi frunze de flori. Se pot confecţiona diferite aranjamente în coşuleţe cu ouă înconjurate de iarbă.

La întoarcerea de la slujba Învierii copiii pot participa la aşezarea mesei, în mijlocul căreia punem cozonacul, ouăle roşii, pasca din brânză şi preparatele din miel. Dar să nu uităm câtă bucurie poate fi în sufletul unui copil în clipa în care ciocneşte un ou roşu şi rosteşte: „Hristos a Înviat!”, „Adevărat a Înviat!”, dar nici de jocul „Cine are cel mai tare ou roşu”.

Deşi prima zi de Paşti o petrecem în familie, în linişte şi armonie, bucurându-ne de Învierea Domnului şi de faptul că suntem împreună, să nu uităm să-i ducem pe copii la vecernia numită şi „A doua Înviere”. În unele biserici se organizează serbări, unde copii spun poezii şi cântări închinate Învierii sau se ţin adevărate concursuri de ciocnit ouă.

Astfel, emoţionaţi şi sensibilizaţi de întregul ritual al sărbătorii, ei vor vibra de fiecare dată când vor rosti: „Hristos a înviat!”. Atmosfera de bucurie a Învierii o păstrăm în suflete şi în perioada următoare, iar salutul "Hristos a înviat!" - "Adevărat a înviat!" este salutul creştin ortodox până la Înălţarea Domnului.

Prof. Laura Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

Sâmbăta Mare

Aseară L-am pus pe Domnul în mormânt, împreună cu Iosif din Arimateea, îndurerata Maică a Domnului şi a noastră a tuturor, şi cu toţi cei care şi-au deschis inimile la această mare Taină: Dumnezeu S-a făcut om şi S-a răstignit pentru a ne şterge nouă păcatele şi a ne ridica din robia în care eram, cea mai grea robie, cea a păcatului.

"Să tacă tot trupul omenesc şi nimic pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnului merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui puterile îngereşti cu toată domnia şi stăpânia, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, fetele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Heruvicul din Sâmbăta Mare

Este o zi de linişte: „Să tacă tot trupul omenesc şi nimic pământesc întru sine să nu gândească…“, ne spune Heruvicul din această Sâmbătă. Să încercăm să ne facem treburile şi pregătirile care mai sunt cu această linişte în suflet, plină de mirarea IUBIRII până la moarte a Dumnezeului nostru pentru noi. (Dacă aveţi vreme, mai multe despre această zi găsiţi aici).

Şi să aşteptăm şi să ne rugăm să primim şi noi bucuria Învierii în noaptea aceasta, împreună cu puterea de a ne înnoi viaţa, de a ne umple de bunătate şi iubire.

Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag şi să ne întâlnim în noaptea aceasta la piatra mormântului, să vedem locul gol şi pe Hristos înviat! Bucurie sfântă vă doresc!

Natalia

Cea mai dureroasa zi din istoria crestinismului

„Sfânta şi Marea zi de Vineri. Vinerea Neagră, ziua cea mai dureroasă din istoria creştinismului, ziua înfricosătoarelor Patimi. Hristos este judecat şi condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevărului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu rănile batjocoririi de către ostaşi, singur şi părăsit de toţi, Hristos înfăţişează întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta. Pironit pe cruce, Hristos aşteaptă astăzi cu braţele larg deschise pe tot omul atins în inimă de durerea cumplită a păcatelor sale, precum pe tâlharul care strigă din adâncul fiinţei: "Pomeneşte-mă, Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta" (Lc 23,42) şi care primeşte vestea cea minunată a mântuirii: "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." (Lc 23, 43).

Cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, neputând să îndure cumplita suferinţă, pământul se cutremură pătruns de fiorul înfricoşatelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfântă priveşte copleşită de durere către Fiul ei răpus de răutatea şi toate păcatele oamenilor, care îl ocărau până în ultima clipă. Hristos smerindu-Se şi iubind până în clipa morţii, rosteşte cutremurătoare rugăciune pentru cei ce-L vrăjmăşesc: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." (Lc 23, 34)

Astăzi încetează orice jertfă pentru că Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astăzi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Astăzi toţi credincioşii pătrunşi de dragostea pentru Hristos şi de suferinţa Lui se strâng în jurul epitafului aşezat pe masă în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului şi dau glas tânguirii îngropării, cântând laolaltă Prohodul.

Zi de post negru, Vinerea Mare este prilej de profundă meditaţie şi adâncire a conştiinţei.“

tot de aici.

Sambata, in Saptamana Patimilor (Denia de Vineri seara)

Astazi Il coboram pe Hristos de pe Cruce si Il punem in mormant. Iar seara, la Denia Prohodului ne adunam in jurul Mormantului Lui si Il plangem impreuna cu Maica Domnului, cu Apostolii si femeile mironosite, dar si cu ingerii si cu intreaga natura care se cutremura vazandu-L mort pe Creatorul ei. Cuvintele Prohodului ne transmit (daca avem urechi de auzit si inima de primit) durerea aceasta care sfasie intregul univers.

sursa imaginii

1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

Tot Prohodul il gasiti aici.
Si slujba de la catedrala din Iasi (cred, pentru ca este o transmisiune de la radio Trinitas), intr-o interpretare care mi-a placut, reala, cantata de catre 3 grupuri (preoti, cor si strana - cred), puteti asculta aici: (si noi cantam cate o strofa alternativ, barbatii - cu parintele si femeile)

Natalia

Meditatia zilei de Vineri

„O, ticalosi oameni suntem noi, caci prin pacatele noastre nu numai ca am pogorat pe pamant pe Fiul lui Dumnezeu, ci inca si pe cruce L-am inaltat si in mormant L-am inchis. (…) O, cine va da capului nostru apa si ochilor izvoare de lacrimi (Ier. 9, 1) ca sa plangem ziua si noaptea si sa suspinam, caci nu numai pe noi insine ne-am aruncat in tarana si noroi din inaltimea nemuririi, ci si pe Fiul lui Dumnezeu L-am pogorat in mormant.

Iata, fratilor, care este puterea pacatului. El pare ca nu este decat mutarea de un minut a datoriei si, cu toate acestea, tulbura vesnicia intreaga. El se savarseste pe micul nostru pamant, dar zguduie toate cerurile cele nemarginite. El se pare ca a vatamat un singur om, si totusi pana si Fiul lui Dumnezeu trebuie sa patimeasca pentru stergerea lui. Nenorocitule stramos, ti-ai fi intins tu mana spre fructul cel oprit daca ai fi prevazut cele ce se infatiseaza astazi privirilor noastre? Ai mai fi dorit tu sa fii ca Dumnezeu daca ai fi stiut ca aceasta dorinta va sili pe Dumnezeu sa moara pe cruce?

Dar trecutul nu se mai poate intoarce. Omul nu poate dispune decat de timpul de fata. De aceea, ceea ce e cu neputinta pentru stramosul nostru, aceea este cu putinta pentru noi, stranepotii lui. Noi putem izbavi pe Domnul de alte suferinte noi. Si, in adevar, fratilor, fructele pomului oprit nu cresc numai in Eden, ci pretutindeni. Sarpele cel ispititor n-a incetat nici astazi a sopti la urechea fiecaruia: "Nu vei muri cu moarte, Ci vei fi ca un Dumnezeu" (Fac. 3, 3-4).

Calcand legea lui Dumnezeu, noi savarsim nelegiuirea stramosilor nostri si, savarsind aceasta nelegiuire silim pe Mantuitorul sa patimeasca. Inainte de savarsirea oricarei faradelegi, El se infatiseaza la judecata inaintea constiintei noastre cum S-a infatisat oarecand la judecata inaintea lui Pilat, si asteapta de la noi sa rostim osanda asupra Lui.

In voia noastră stă să-L slobozim sau să-L răstignim. Ramanand neclintiti in dreptate si credinciosi adevarului, prin aceasta noi slobozim pe Iisus din patimi, iar lasandu-ne invinsi de pacat si afundandu-ne in faradelegi, prin aceasta-L osandim sa se rastigneasca.

Sa rastignim pe Mantuitorul nostru! Si inca sa-L rastignim nu din nestiinta, cum au facut vechii iudei, socotindu-L a fi fiul teslarului din Nazaret, ci avand deplina cunostinta ca El este Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu! Cine nu se va cutremura numai gandindu-se la un lucru ca acesta? Cine nu va fi gata mai degraba sa i se taie mainile decat sa se invoiasca a le ridica asupra Domnului si Mantuitorului? Asa este, fratilor. Dar ce folos putem trage din toate aceste simtaminte inflacarate, daca faptele noastre dovedesc contrariul?

In adevar, oare nu pacatuim noi necontenit? Si ce? Au spre placerea Mantuitorului nostru pacatuim noi? Oare greselile noastre sunt balsam de viata pentru aceste rani ale Lui? Inca o data zic: de vointa noastra depinde a scuti pe Domnul de suferinte. Ori veti crede, ori nu, dar acesta este adevarul: când ne dedăm la fărădelegi, trimitem pe Domnul la moarte.“

Inochentie al Odesei

Vineri, in Saptamana Patimilor (Denia de Joi seara)

Denia de Joi seara se numeşte „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos“. Este slujba în care participăm împreună cu Domnul la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului. Toate acestea PENTRU NOI. Dumnezeu, Creatorul lumii, primeşte să fie scuipat şi bătut de mâinile creaturii…

„Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, stat-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz, din mâinile pe care le-a zidit. Şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma Templului; soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu, de care se cutremură toate.“

„Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăşti mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă, ca să-mi ţâşneşti pâraie de viaţă; cu piroane Te-ai pironit, ca prin adâncul patimilor Tale, crezând eu înălţimii puterii Tale, să-Ţi cânt: Dătătorule de viaţă, Hristoase, slavă şi Crucii Tale, şi Patimii Tale, Mântuitorule.“

Denia celor 12 Evanghelii

Să nu lipsim în seara asta de la biserică, să nu Îl lăsăm şi noi singur pe Domnul în drumul Său spre Golgota, de Răstignirea Căruia toată natura se cutremură, mai puţin omul… Să ne întâlnim toţi pe drumul Golgotei, şi să alinăm şi noi puţin din durerea Lui, prin dragostea noastră.

„Acestea zice Domnul către iudei: Poporul Meu, ce am făcut ţie? Sau cu ce v-am supărat pe voi? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul Meu, ce am făcut vouă? Şi cu ce Mi-aţi răsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă cu oţet; în loc să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. Chema-voi neamurile Mele, şi acelea mă vor preaslăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul. Amin.“

Natalia

Meditatia zilei de Joi – spalarea picioarelor

Ştergarul

(de Costache Ioanid)

La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină…
Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
- Chiar eu?… Nu şade bine. - Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
- Dar tu cel ce ţii punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? - Se-aşează iar Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet - a câta oară? – S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.
Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Joi in Saptamana Patimilor

În Joia Mare prăznuim patru lucruri:

- momentul în care Hristos a spălat picioarele Apostolilor

- Cina cea de Taină

- Rugăciunea din Grădina Gethsimani

- vânzarea Domnului

„Sfânta şi marea zi de Joi. Ziua Cinei cele de Taină, ziua întemeierii celei mai mari Taine de pe pământ: Sfânta Euharistie prin care Hristos se dăruieşte întregii lumii cu adevărat Trupul Său şi cu adevărat Sângele Său. "Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor." ( Matei 26, 26-28).

Hristos împreună cu ucenicii Săi petrece ultimele clipe de dinaintea Patimilor Sale. Seară tainică, tristă, plină de durere. Astăzi, Domnul le dă ucenicilor exemplu desăvârşit al slujirii, spălându-le picioarele, învăţându-i că "Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor" (Marcu 9, 35).

Este de asemenea seară de adâncă rugăciune. Mântuitorul se roagă pentru toţi ucenicii Săi şi pentru toţi cei care vor crede în Cuvântul Lui "ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis" ( In 17,21) şi le încredinţează porunca cea mai mare: porunca iubirii. "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii." ( In 13, 34-35). Şi El Însuşi împlineşte această poruncă prin acceptarea chinurilor morţii la care va fi supus începând din această seară. Joia Mare, noaptea petrecută de Iisus în grădina Ghetsimani, cu rugăciune şi sudoare prefăcută în picături de sânge. “ (Tot de aici)

Meditatia zilei de Miercuri

Miercurea cea mare, ziua trădării. Iuda Iscarioteanul slujeşte satanei prin vânzarea Mântuitorului. Pentru treizeci de arginţi Iuda Îl vinde pe Hristos şi devine astfel prizonier al iadului. Zi de adâncă întristare pentru fapta cea necugetată a celui care, deşi văzând minunile şi dragostea cea fără margini a lui Hristos, a rămas de piatră. Zi de adâncă întristare pentru fiecare suflet care Îl trădează pe Hristos, devenind prizonierul păcatului.

Miercurea cea mare este însă şi o zi de nădejde pentru tot sufletul care se pocăieşte. Este ziua de pomenire a femeii păcătoase. ( Luca 7, 37-50)

Cu lacrimile pocăinţei, cu mirul dragostei de Dumnezeu, cu sărutarea nădejdii femeia cea păcătoasă se aşează la picioarele Mântuitorului. Datoria ei e mare, greşalele ei sunt multe, însă pocăinţa ei e mai mare decât păcatele ei, iubirea ei pentru Dumnezeu copleşeşte agoniseala ei cea ruşinoasă, credinţa ei îi aduce mângâierea iertării. Nu se teme de ceea ce spun ceilalţi, se dăruieşte lui Hristos cu toată suferinţa pe care păcatul a înmulţit-o în inima ei, dar şi cu pocăinţa născută prin primirea luminii lui Hristos. Şi nu numai că Iisus îi iartă păcatele, ci face amintirea ei neştearsă din conştiinţa oricărui om care primeşte cuvântul Evangheliei.

Tot de aici.

Miercuri, in Saptamana Patimilor

In urma furtunii nea-a picat internetul, asa ca de marti nu am mai putut intra, din asta am ramas in urma cu meditatiile fiecarei zile. Incerc insa sa recuperez...
La Vecernia de marti seara s-a facut pomenirea zilei de miercuri, care ne pune în faţă două exemple: femeia păcătoasă, care a uns cu mir picioarele Mântuitorului cu câteva zile înainte de Patimi, şi Iuda, care L-a vândut pentru 30 de arginţi. Mesajul zilei este acela că oricât de păcătos ar fi un om, dacă se întoarce la Dumnezeu Acesta îl iartă şi, de asemenea, că şi cei credincioşi trebuie să ia mereu aminte la viaţa lor, pentru că şi Iuda, deşi era un apropiat al Domnului, L-a vândut. Gestul lui a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post în tot timpul anului.

Iată câteva fragmente din Triod:

„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.“

„Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeli ca un Stăpân, mie celui ce zic: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.“

Denia de Miercuri, în Săptămâna Patimilor (Marţi seara)

În paralel cu dragostea femeii păcătoase ne este pusă şi duplicitatea lui Iuda, care după fapte se arăta apropiat Mântuitorului, însă sufletul lui nu răspundea iubirii Mântuitorului.

„Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob al vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi“

Vecernia ce se săvârşeşte împreună cu Sf. Liturghie, miercuri dimineaţa

Meditatia zilei de Marti

„Sfânta zi de Marţi din Săptămâna mântuitoarelor Patimi ale Domnului ne aduce aminte de ziua judecăţii prin cele două pilde: pilda celor zece fecioare şi pilda talanţilor. Pilda celor zece fecioare ne pune în gând şi în inimă dreptatea lui Dumnezeu la a doua Sa venire.

Cele cinci fecioare înţelepte sunt personificarea tuturor oamenilor care, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, se îngrijesc de lumina cea sufletească (candela). Această lumină sufletească nu se poate aprinde decât prin faptele milostivirii (untedelemnul), prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cele cinci fecioare nebune reprezintă sufletele care au dat uitării faptele iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

Şi iată ziua adormirii, ziua în care fiecare merge la întâlnire cu Hristos. Dar iată şi uşa care se închide precum şi sufletele noastre s-au închis la nevoile aproapelui nostru. Precum rămâne fără folos bătaia suferinţei oamenilor aflaţi în nevoi la uşa inimii noastre, aşa rămâne şi bataia noastră la uşa Împărăţiei lui Hristos fără niciun fel de răspuns, primind şi noi după dreptate toate câte le merităm.

Pilda talanţilor este în legătură directă cu pilda celor zece fecioare şi ne arată cât de importantă este înmulţirea darurilor noastre prin faptele cele bune puse în slujba bucuriei aproapelui nostru.

Domnul nostru Iisus Hristos ne aminteşte de ziua cea mare a Judecăţii de Apoi, când doar dreptatea lui Dumnezeu îşi va spune cuvântul. Dumnezeu a dăruit fiecăruia anumite posibilităţi, după Voia Lui cea sfântă a rânduit fiecărui om anumite daruri (talanţii), pentru ca să le folosească spre slujirea aproapelui şi prin aceasta spre dobândirea mântuirii. Spre deosebire de cei ce au făcut să rodească darurile lor, cel ce a primit un singur talant, l-a îngropat, ignorând porunca lui Dumnezeu de a-l înmulţi. Aşa se întâmplă şi cu noi atunci când uităm că tot ceea ce avem Îi datorăm Domnului şi că dăruind din darurile noastre aproapelui nostru, de fapt nu le pierdem, ci dimpotriva le redobândim însutit în ziua neînserată a Împărăţiei lui Hristos. Atunci când ne închidem în noi înşine, uităm că a noastră chemare este aceea de a ne împărtăşi de Hristos şi de a împărtăşi totul cu Hristosul care se află în fiecare dintre aproapele nostru, pe care slujindu-l ne înmulţim darurile mântuitoare: credinţa, dragostea, nădejdea, răbdarea, milostenia, iertarea, curăţia inimii şi toate celelalte. Iar cel ce slujeşte lui Dumnezeu prin faptele cele bune, creşte neîncetat în roada mântuirii şi la ziua Judecăţii află bogăţia milostivirii lui Dumnezeu, regăsindu-şi darurile sporite în timpul vieţii prin faptele iubirii.“

Preluat de aici.

Marti, in Saptamana Patimilor

Marţi în Săptămâna Patimilor se face pomenirea pildei celor zece fecioare din Evanghelie, iar în cântările Deniei găsim şi referiri la pilda talanţilor.

„Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este, şi ne vom despărţi de la acestea de aici. Până când ai vreme, trezeşte-te, grăind: Greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-te, Hristoase, spre mine, cel ce grăiesc cu frică: Să nu rămân afară din cămara lui Hristos.“

„De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie.“

„Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosului cuvântul său, celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.“

Denia de Marţi, în Săptămâna Patimilor (Luni seara)

Meditatia zilei de Luni

În fiecare zi din Săptămâna Patimilor Biserica ne pune înainte o pomenire, o aducere aminte, fiecare zi avand un mesaj. În ziua de Luni se face pomenirea lui Iosif, fiul lui Iacov, pe care îl cunoaştem din Vechiul Testament. Prin istoria vieţii lui, Iosif este un preînchipuitor al lui Hristos.

Tot în această zi se face pomenirea smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. O descifrare superbă la acest gest aparent nefondat al Domnului (nici măcar nu era vremea smochinelor), ne dă Părintele Nicolae Steinhardt:

„Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm ce este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochin şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om (tot aşa şi în alte metafore neotestamentare: parcă de păsări ori de boi se îngrijeşte Atotputernicul !): care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit.“

„chemarea lui Hristos mobilizează irezistibil, amânare nu încape, motivaţii nu-s de conceput: nici Moise care-şi invoca gângăvia, nici tânărul care-şi pretextează bogăţia, nici omul căruia i-a rodit ţarina nu-s scuzaţi: li se cere să asculte (în amândouă înţelesurile). Sărmana scuză a smochinului: nu-i vremea mea! E întotdeauna vremea slujirii şi facerii binelui“

„Ce-ar fi putut face, practic, smochinul? Să fi intrat de obidă şi ruşine în pământ; să se fi strămutat, de ciudă şi emoţie, în mare; sau mai bine, mult mai bine, să-I fi fost Domnului – prin lăuntrică bunăvoinţă, strădanie şi cutremurare – prilej de minune pozitivă. Există o mică legendă japoneză a cărei citare nu-i nelalocul ei aici: un filosof se plimba în pădure; se opreşte în faţa unui arbust şi se adresează unei ramuri rostind: vorbeşte-mi despre Dumnezeu. Creanga, atunci, înfloreşte. De nu putea să rodească fructe, smochinul ar fi putut măcar înflori. Ori se pleca sfios şi nemulţumit de sine. Dar priveliştea aceea a pomului încremenit în cenuşiul nerodirii sale, sec (nu mai puţin decât lemnul crucii), sterp, încăpăţânat, credincios neînduplecatei lui scadenţe, tare pe situaţia lui calendaristică, semeţ în fariseica lui “dreptate”, netulburat de vreo îndoială, trebuie să fi trezit mânia Domnului nu mai puţin decât forfota vânzătorilor de porumbei şi a schimbătorilor de bani în cuprinsul unui lăcaş de sfinţenie.“

„ Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă. Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ – sufletul – oferind Domnului jalnicul, iritantul, netrebnicul spectacol al unor fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc. (…) Să nu plece Hristos de la noi înfometat, însetat, cu inima deşartă şi sufletul mâhnit. (…) Dacă Hristos ne face neasemuita cinste de a ni se adresa, răspunsul nostru fulgerător – neoprindu-se la nimic altceva: real, cuminte, sigur – să fie numai: “Iată-mă, Doamne.”

Întregul cuvânt îl puteţi găsi aici.

Sursa imaginii - aici.

Natalia

Luni, in Saptamana Patimilor

Din seara aceasta începe Săptămâna Patimilor, odată cu slujba Deniei. Pentru că spiritualitatea ortodoxă este liturgică, adică se dezvăluie prin intermediul textelor sfintelor slujbe, am ales să călătorim de-a lungul Postului şi cu câte un cuvânt din Triod, cartea de slujbă folosită doar în această perioadă a anului.

Ziua aceasta aduce luminat începuturile Patimilor Domnului; veniţi, dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de Pilat. Şi încă lovit fiind de rob cu palma peste cap, toate vrea să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta să zicem: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale Patimi.

Denia de luni în Săptămâna Patimilor (Duminică seara)

Saptamana Patimilor - urcus spre Inviere

Iată-ne ajunşi la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în faţă: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. În această săptămână suntem călăuziţi în fiecare zi, prin frumoasele slujbe ale Deniilor, de câte una sau mai multe persoane sfinte, care devin pentru noi modele spirituale. Deniile, adică slujbele de seară din această săptămână, sunt momente de revenire în noi înşine, care încearcă să ne sensibilizeze sufletul prin reamintirea şi retrăirea ultimelor zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate, de tristeţe, de pocăinţă, dar şi de bucurie şi nădejde. Fiecare zi are un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc.

Lunea cea Mare

În această zi se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi se aminteşte de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif cel preafrumos – care a fost vândut ca rob de către fraţii săi, este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Mântuitorul Hristos a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Iosif rămâne pentru noi un model de iertare desăvârşită. El ne îndeamnă, împreună cu Mântuitorul, să iertăm pe cei care ne greşesc şi să facem bine şi celor ce ne urăsc pe noi

Pomenirea smochinului blestemat de Mântuitorul este o pildă pentru noi, ca să ştim că Mântuitorul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l facem noi oamenii, ci şi pedepseşte neangajările noastre în faptele bune. Istoria smochinului ne îndeamnă la pocăinţă şi facere de bine. Dacă Dumnezeu nu găseşte în noi roadele credinţei, adică faptele cele bune, putem fi părtaşi sorţii smochinului celui neroditor.

Marţea cea Mare

În Marţea Săptămânii celei Mari se face pomenirea pildei celor zece fecioare. Această pildă spusă de Mântuitorul ne îndeamnă să luăm aminte la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut untdelemn în candelele lor şi care l-au întâmpinat pe Mirele Hristos. Înţelepte fiind, au intrat cu el în cămară nunţii şi s-au bucurat de ospăţul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au lipsit de la întâmpinarea Lui. Să cugetăm la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru întâlnirea cu Domnul în clipa morţii noastre. Mântuitorul ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când vine Fiul Omului”. Deci, suntem îndemnaţi să fim cu luare aminte la noi înşine, la datoriile noastre, să aşteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare şi cu fapte bune.

Miercurea cea Mare

În această zi, se face pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir pe Hristos, cu puţin timp înainte de răstignire. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul că L-a văzut intrând în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că o va vindeca şi pe ea de boala păcatului, cum l-a vindecat şi pe acela. Şi, într-adevăr, Hristos a tămăduit-o, dându-i iertare de păcate. Această zi ne îndeamnă şi pe noi să nu stăm departe de Dumnezeu, socotindu-ne prea păcătoşi, ci să ne apropiem de El pentru a ne putea curăţi de păcatele noastre. Să luăm aminte la cuvintele Lui Hristos care ne spune că nu a venit pe pământ pentru cei care se consideră drepţi, ci pentru cei care-şi recunosc păcatele.

Joia Cinei celei de Taină

Înainte de a începe Cina, Hristos a spălat picioarele tuturor. Prin această a vrut să le aducă aminte ucenicilor să nu umble după întâietăţi, dându-Se El însuşi pildă: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor”.

Se pomeneşte apoi de Cina cea de taină, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui. Acesta este îndemnul lui Hristos la o participare continuă şi activă a noastră la Sfânta Liturghie şi la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său.

Se face apoi pomenirea rugăciunii din grădină Ghetsimani, când Mântuitorul L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferinţelor de la El, dacă este cu putinţă. Voia Sa însă era să împlinească voia Tatălui: "Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească". Este rugăciunea la care e bine să ne gândim şi noi atunci când ne rugăm. Rugăciunea noastră să fie cât mai adâncă, totală, iar cererea noastră principală să fie aceasta: „Doamne, să se împlinească toate nu după cum vreau eu, ci după cum voieşti Tu”.

Mai pomenim în această zi vânzarea şi arestarea Mântuitorului Hristos în grădină Ghetsimani, când Iuda L-a vândut sărutându-L, ca cei care veniseră după El să Îl recunoască. În faţa Sfântului Potir şi noi ne luăm angajamentul de a nu-L trăda pe Dumnezeu: "Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi, ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!"

Vinerea Patimilor

În această zi, ne aducem aminte de suferinţele îndurate de Hristos pentru noi, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea şi de moartea pe cruce a Mântuitorului. În această zi stăm şi noi în faţa crucii lui Hristos împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi cu Maica Domnului şi învăţăm de la El să iertăm pe vrăjmaşii noştri. Căci Mântuitorul a zis: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac". Învăţăm de asemenea să ne încredinţăm viaţa noastră în mâinile lui Dumnezeu, căci Hristos, fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: "Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Învăţăm despre măreţia pocăinţei, după exemplul tâlharului de pe cruce care a zis: "Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta".

În această zi ajunăm, iar seara participăm la Prohodul Domnului, adică slujba Înmormântării Domnului.

Sâmbătă Mare

Această zi este zi de reculegere. Ea închipuie odihna în mormânt a trupului lui Hristos. Este ziua în care noi ne aducem aminte de moartea celui fără de moarte, de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, şi în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos şi nu uităm de învierea Lui. Aceasta este ziua dinaintea Duminicii celei mari a Învierii, care ne va aduce bucuria deplină a Învierii Domnului şi a noastră.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr.15 - aprilie 2008

Duminica Floriilor

Mâine sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim, numită şi Duminica Floriilor. Am găsit un cuvânt frumos, scurt şi la obiect, despre această zi:

„Cu o săptămâna înainte de Sfintele Paşti sărbătorim Floriile, adică Intrarea in Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos. Este in fapt ultima intrare a Mântuitorului în sfânta cetate, înainte de Patimi. A fost o mare bucurie, Mantuitorul fiind aclamat ca "Imparat al lui Israel" si"fiu al lui David".
Domnul intră acum în Ierusalim, dar nu ca altădată, neştiut; acum vestea minunilor Sale si al învierilor Sale - bunaoara învierea lui Lazar - înconjurase lumea. De aceea când mulţimile au aflat că vine, I-au aşternut hainele pe jos "au luat ramuri de finic si-au iesit în întâmpinarea Lui si Îi cântau: Osana ! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului !", adică Domnul era întâmpinat ca Împarat, ca Mesia, ca Cel ce trebuia sa vina. În sfârsit se trezise si Ierusalimul.
Aceasta intrare în Ierusalim era o împlinire a proorocirii lui Zaharia, care, spunea: "Nu te teme, fiica Sionului. Iata, Împaratul tau vine sezând pe mânzul asinei". Era o intrare plina de slavă, când poporul evreu recunoştea fără marginire pe Domnul Nostru Iisus Hristos ca fiind Mesia.
Dupa ani si ani, sărbătorită fără încetare, atunci ca si acum, in Duminica de astăzi ne deschidem larg pridvorul plin de flori al sufletului nostru in care întâmpinăm pe Domnul - "Primăvara dulce", după cum Îl numea Maica Domnului atunci când Îl prohodea.
Să-I gătim si noi calea, pentru ca El sa poată intra nestingherit în Ierusalimul inimilor noastre, si să-I cântam "Osana!" mărturisindu-L lumii aşa cum făceau mulţimile atunci, demult, şi pururea.
Dar să nu uitam, ca acelaşi popor care-L slăvise si-L primise ca pe un Împarat, peste câteva zile striga, incitat de farisei si de cărturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!". Acelaşi popor care-I înălţase osanale, L-a scos afara din Ierusalim răstignindu-L pe lemnul Crucii. Aceasta întâmplare cutremurătoare conştientizează slăbiciunea si nestatornicia omeneasca, starea de păcat, din care se poate ieşi numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
Din seara acestei zile, in toate bisericile ortodoxe, încep deniile, unde se rememorează tot ce a făcut Mântuitorul pe pământ. Prin post, reculegere si rugăciune, credincioşii parcurg cele şapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul, pe drumul către răstignire si Înviere, spre răscumpărarea noastră.“

Fragment preluat de aici.

„Curăţindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credinţă, cu ramuri înţelegătoare, ca şi pruncii, strigând cu glas mare Stăpânului: Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, Care ai venit în lume să mântuieşti pe Adam din blestemul cel dintâi; duhovniceşte, făcându-Te Adam nou, Iubitorule de oameni, precum vine ai voit, Cuvinte, Cel ce ai rânduit toate spre folos, slavă Ţie.“

Utrenia Floriilor

Evanghelia şi alte predici găsiţi aici.

Cântări la această zi aici.

Despre cum este redat acest mare praznic în Vecerna şi Utrenia Floriilor, cu învăţătura de credinţă pe care ne-o oferă slujbele ortodoxe, aici.

Cei care au postit mâine au dezlegare la peşte.
O zi luminoasă vă doresc tuturor, în care să fim împreună cu Domnul (în chip deplin prin Sf. Împărtăşanie) atât în ziua glorioasă de mâine, dar mai ales în zilele Patimilor Sale care vor urma.

Natalia

Ciorba rapida de zarzavat

Pentru că am zile în care sunt în mare criză de timp, fac de multe ori apel la reţete simple şi rapide. Aşa am făcut şi azi. După ce m-am întors de la biserică am ras repede un morcov, jumătate pe răzătoare mică (dă o culoare frumoasă), jumătate pe cea mare, l-am pus un minut pe foc împreună cu două cepe şi puţină apă, apoi am adăugat restul de apă în oală. Până a ajuns la fierbere am curăţat şi tăiat 4 cartofi, pe care i-am aruncat în oală cu un amestec de zarzavat congelat (praz, morcov, mazăre, varză de Bruxelles etc). Spre sfârşitul fierberii am adăugat suc de roşii şi oţet de mere. Până a venit şi părintele de la biserică a fost gata.