duminică, 27 aprilie 2008

Din darul Invierii


Înaintea noastră se înalţă, măreaţă, sărbătoarea Învierii Domnului. Şi dacă, precum spuneam şi doream la începutul Postului Mare, ne-am dat silinţa să dăruim Domnului trupurile şi sufletele noastre lepădând cugetele cele rele, înseamnă că acum fiinţa noastră freamătă deja cu fior dumnezeiesc contemplând Marele Praznic ce ne bate la uşi.

Tot postul a fost o continuă sărbătoare a învierii noastre. Cu atâta dragoste ne-a pus înainte Biserica mijloacele de a intra în atmosfera unei vieţi duhovniceşti prin post, prin îndemnul faptelor bune, prin slujbele deosebite, prin Sfintele Taine. Ca o Mamă ne-a chemat şi ne-a cuprins cu îmbrăţişarea ei caldă şi dumnezeiască!... Iar noi, cei de lut, am putut simţi din nou cât de trecătoare sunt cele pământeşti, cât de neîmplinitoare, şi cât de bun este Domnul, care împlineşte cu mult mai mult decât cele trupeşti ale noastre, înălţându-ne spre cele netrecătoare. Dacă am reuşit să ne spovedim şi să ne împărtăşim în perioada Postului, atunci deja am început învierea noastră; deja ne-am curăţit inima şi avem ochii sufletului luminaţi ca să putem vedea şi să ne putem bucura de Învierea Domnului, aşa cum ne şi îmbie o cântare din noaptea Paştilor: “Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii, şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să prăznuim zicând: Bucuraţi-vă!

Iar dacă noi nu ne-am pregătit, Domnul oricum învie! Domnul Hristos a înviat şi este viu, dăruind lumii ceea ce nimeni altcineva nu îi poate dărui: nimicirea morţii şi viaţa veşnică. Alergăm de multe ori să ne îngrijim trupul, sănătatea, să prelungim această viaţă biologică… dar cine, vreodată, nu a murit? Cine, mai devreme sau mai târziu, nu s-a îmbolnăvit? Cine, vreodată, a înviat pentru veşnicie? Nimeni dintre oameni… Nimeni dintre oameni nu se poate mântui pe sine, sau pe alţii. Nimeni dintre oameni nu are putere desăvârşită asupra vieţii şi a morţii. Doar Dumnezeu este Stăpân al vieţii şi mai presus de moarte; iar omul, orice om, doar prin Dumnezeu poate deveni şi el învingător al morţii păcatului şi primitor al vieţii adevărate şi veşnice.

De aceea, la Paşti, strigăm cu bucurie: “Hristos a înviat!” şi, în măsura în care am înţeles sărăcia şi neputinţa noastră ca oameni, înţelegem, prin opoziţie, măreţia şi unicitatea evenimentului Învierii Domnului, ca şi importanţa lui vitală şi cosmică.

Cei care s-au pregătit prin nevoinţa cuprinzătoare a postului gustă deja învierea lor sufletească şi vor sărbători luminaţi şi Învierea Domnului. Pe cei care nu s-au pregătit astfel, Domnul îi primeşte de asemenea cu dragoste deplină, dacă ei îşi deschid inimile şi doresc să-L primească pe Împăratul slavei şi Biruitorul morţii. Bucuria Învierii e desăvârşită, şi este pentru toţi!

În plus, Învierea nu se reduce la sărbătorirea unui eveniment o dată pe an. În viaţa unui creştin, fiecare clipă poate şi ar trebui să fie o moarte faţă de păcat şi o înviere personală. Fiecare clipă să poarte pecetea străduinţei noastre de a renunţa la răutate şi de a reînnoi în noi viaţa cea adevărată, prin harul lui Dumnezeu. În acest fel vom înţelege că a fi creştin înseamnă a ne împărtăşi continuu de Învierea lui Hristos (prin lucrarea noastră şi cu darul lui Dumnezeu) şi vom pricepe de ce Sfântul Serafim de Sarov saluta pe oricine, în orice vreme din zi, din noapte sau din an, zicând: “Hristos a înviat, bucuria mea!

Amalia Răibuleţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 15 - aprilie 2008

4 comentarii:

Anonim spunea...

Adevarat a inviat, bucuria mea! Ce dar minunat e comuniunea in Hristos -- imi pare rau ca imi sunteti departe, ma bucur sa va simt alaturi. Bucurie in toate! Ioana.

Natalia spunea...

Ai fost cu noi cu gandul, iar Hristos ne uneste pe toti in Invierea Sa! Slava Lui pentru asta! Bucurie!

Laura spunea...

Adevarat a inviat!!!

mi-ar placea sa trimit franturi din acest blog si unor oameni din inchisoare cu care corespondez pe teme religioase, sub forma de scrisori. Pot?
:)
Cred ca s-ar bucura si ei mult, pentru ca eu poate nu-mi gasesc tot timpul cuvintele potrivite si as mai adauga si alte cuvinte frumoase care sa invie in ei ravna si speranta

Natalia spunea...

Sigur, Laura! Ce primim de la Domnul suntem datori sa impartasim si celorlalti! Cu mare drag deci, ma rog sa lucreze Domnul in inimile lor. Iar lucrarea pe care o faci e minunata, poate imi povestesti mai multe...