Suntem învăţaţi să alergăm. După servicii, după de-ale gurii, după de-ale confortului, după... diverse „mai bine“ şi „mai bune“. Dăm de hrană trupului, că altfel ne-ar lăsa vehiculul în drum (şi, în plus, e o plăcere să te delectezi cu bunătăţuri culinare).
Dar cu sufletul ce facem? Pe el ne mai aducem aminte să-l hrănim? Zice o cântare din Post: „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi?“
Canonul cel Mare ne aduce aminte că suntem trecători, iar preocuparea noastră ar trebui să fie de ce va fi DINCOLO de viaţa aceasta, iar pentru asta trebuie să ne aducem sufletul la pocăinţă pentru toate câte am făcut, mici sau mari, şi să ne îndreptăm.
Dar cu sufletul ce facem? Pe el ne mai aducem aminte să-l hrănim? Zice o cântare din Post: „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi?“
Canonul cel Mare ne aduce aminte că suntem trecători, iar preocuparea noastră ar trebui să fie de ce va fi DINCOLO de viaţa aceasta, iar pentru asta trebuie să ne aducem sufletul la pocăinţă pentru toate câte am făcut, mici sau mari, şi să ne îndreptăm.
„Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor. Si îndepãrteazã-te de acum de nebunia cea mai dinainte si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.“
Analiza stării noastre sufleteşti o putem face uitându-ne la personajele biblice pe care ni le pune în faţă Canonul:
„Nu m-am asemãnat, Iisuse, dreptãtii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã, nici fapte dumnezeiesti, nici jertfã curatã, nici viatã fãrã de prihanã.“
„Precum Cain asa si noi, ticãlosule suflete, am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor si jertfã vrednicã de mustrare si viatã netrebnicã; pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.“
Să ne fie aceste cuvinte spre îndreptare şi Postul spre folos!
Natalia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu