E foarte greu, imposibil chiar, să iubeşti pe cineva dacă nu-l cunoşti. Pentru a-l cunoaşte trebuie să cercetezi, să-l descoperi, să-l cauţi. Poate mă veţi întreba la ce ne-ar folosi în această epocă modernă să cercetăm viaţa unor oameni care au trăit cu aproape 2000 de ani în urmă. Ce poate să ne ofere această cercetare a vieţii lor?
Oameni ca şi noi
Răspunsul e atât de simplu! Descoperindu-le viaţa îi descoperim pe ei. Sfinţii. Oameni reali. Oameni ca şi noi, care au reuşit să dea răspuns bun la singurul examen adevărat al vieţii, examen care se susţine o singură dată în faţa Învăţătorului Suprem - Hristos.
Când auzim vorbindu-se despre sfinţi, mintea noastră îi aşează undeva într-un timp mitic şi creează în jurul lor o aură a miraculosului. Ei sunt sfinţii - gândim noi - personaje care au trăit cândva, demult, într-o lume în care era firesc să existe sfinţi, iar noi suntem oameni şi trăim într-o lume în care sfinţenia este imposibil de atins.
Ei bine sfinţii nu sunt simple personaje, ci sunt chiar persoane umane reale care au trăit într-o lume asemănătoare cu lumea în care trăim noi. O lume la fel de zbuciumată ca şi a noastră, în care pretenţiile şi orgoliile oamenilor au rămas aceleaşi. Aceeaşi scenă, aceeaşi piesă de teatru, dar alţi actori şi alte decoruri. Dovadă este faptul că sfinţi au existat nu numai în acea perioadă, ci au păşit alături de noi în fiecare veac al istoriei, ridicându-se din toate categoriile sociale, din toate categoriile de vârstă, din toate domeniile de activitate. Oameni ca şi noi, dar având un singur scop în viaţă: urmarea lui Hristos.
De ce îi sărbătorim împreună?
Pe data de 29 iunie Sfânta Biserică îi prăznuieşte pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuţi şi mai veneraţi dintre sfinţi, şi anume pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Unul numit „piatra de temelie” a credinţei, iar celălalt „vas al alegerii” dumnezeieşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în aceeaşi zi deoarece amândoi au murit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. Tradiţia ne transmite ziua de 29 iunie ca dată a martirajului amândurora. Unii istorici spun că martirajul lor a avut loc în acelaşi an 67 d.Hr., alţii că în ani diferiţi. Praznicul lor este cel mai important din luna iunie şi este precedat de unul dintre cele patru posturi de peste an.
Sfântul Apostol Petru
Din Sfintele Evanghelii, cunoaştem că Sf. Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei. Sf. Petru este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”. După pogorârea Sfântului Duh la Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vesteşte poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit şi înviat, îndemnându-i pe toţi la pocăinţă şi întoarcere la credinţă.
Din Ierusalim, după întemeierea Bisericii Creştine în ziua Cincizecimii, Sf. Petru a mers să vestească Evanghelia în Antiohia, Pont, Galiţia, Capadocia, Bitinia şi la Roma, unde a suferit şi moarte de martir. Anul morţii sale nu se cunoaşte exact, însă intervalul atestat este între 64-67 d.Hr. După cum consemnează istoricul Eusebiu de Cezareea, Sf. Petru a cerut şi a obţinut să fie răstignit cu capul în jos, considerându-se pe sine nevrednic de a muri asemenea Dumnezeiescului său Învăţător. Răstignit în circul lui Nero şi îngropat în apropiere, pe locul mormântului său se ridică astăzi basilica Sf. Petru. De la Sf. Apostol Petru ne-au rămas, cuprinse în canonul Noului Testament, două epistole soborniceşti mult folositoare vieţii creştine.
Sfântul Apostol Pavel
A fost supranumit „apostolul neamurilor”, pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor. S-a născut într-o familie de iudei bogaţi din Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Este cunoscută convertirea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creştini, lui Saul i se arată Hristos cel înviat. A propovăduit pe Hristos tuturor neamurilor, străbătând în trei călătorii misionare toată Asia Mică, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine, hirotonind episcopi, preoţi şi diaconi. De la Sf. Apostol Pavel ne-au rămas 14 epistole, scrise cu diferite ocazii şi în timpuri diferite, din care emană grija neobosită a apostolului pentru propovăduirea şi păstrarea nealterată a învăţăturii creştine. Ajungând la Roma a doua oară, Sf. Pavel a fost închis şi condamnat la moarte de către împăratul Nero, tăindu-i-se capul şi câştigând în ziua de 29 iunie a anului 67 cununa cea neveştejită a muceniciei. Tradiţia spune că în momentul decapitării, capul apostolului a săltat de trei ori de la pământ, izvorând acolo trei izvoare. Pe acel loc, cuprins în Abaţia „Tre Fontane” de la Roma, s-a ridicat biserica închinată martiriului Sf. Pavel, în care se pot vedea până astăzi cele trei izvoare, ca şi coloana de piatră pe care a fost decapitat Apostolul neamurilor.
Oricine poate dobândi sfinţenia
Nu în mod întâmplător Dumnezeu a hărăzit ca aceşti doi mari apostoli să fie prăznuiţi împreună. Se sărbătoresc împreună pentru a ne arăta că, deşi ei sunt foarte diferiţi în ceea ce priveşte starea socială, pregătirea intelectuală, cetăţenia lumească, starea civilă, cu toate acestea amândoi au cucerit culmea sfinţeniei. Deşi Petru era sărac iar Pavel bogat, deşi Petru era neînvăţat iar Pavel şcolit, deşi Petru era cetăţean iudeu iar Pavel cetăţean roman de etnie evreiască, deşi Petru era căsătorit iar Pavel necăsătorit, ei ne stau ca mărturie că fiecare dintre noi, indiferent de starea în care ne aflăm, putem dobândi sfinţenia. Dar pentru aceasta trebuie să facem ceea ce au făcut şi ei: să urmăm calea pe care Hristos ne-a arătat-o, propovăduind Evanghelia în jurul nostru. Şi aceasta trebuie să o facem fără teama că cineva ne-ar putea arăta cu degetul, afirmând că suntem nebuni pentru faptul că vorbim celor din jurul nostru în mod public despre Hristos, Dumnezeul nostru. Mai bine să fim „nebuni pentru Hristos” şi să dobândim cununa sfinţeniei decât să fim ne-buni pentru împărăţia lui Dumnezeu. De aceea vă îndemn şi eu: îndrăzniţi să cuceriţi Împărăţia lui Dumnezeu! Sfinţii Petru şi Pavel au îndrăznit şi au reuşit.
Pr. Iosif Ciolan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu