Praznicul Înălţării şi al Rusaliilor

Înălţaţi-vă la cele înalte pentru a primi darurile Duhului

Sărbătorile! Praznicele bisericeşti! Zile deosebite de celelalte zile calendaristice obişnuite. Îmi place să le numesc popasuri duhovniceşti sau oaze de verdeaţă în acest deşert al vieţii cotidiene. Sărbătorile? Clipe de odihnă sufletească. Momente de refugiu ale sufletului într-o altă lume. O lume de poveste, de mit sau legendă pentru unii, dar atât de reală pentru cei care cred că creştinismul nu este o simplă poveste, ci este viaţă. Viaţă adevărată.

Înălţarea: Hristos a plecat dintre noi?

Înălţarea Domnului la cer şi Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. Unii spun că sunt evenimente mitice, petrecute cândva demult şi a căror poveste e frumos să o asculţi şi acum, după două mii de ani. Alţii reuşesc să treacă dincolo de acest văl al ignoranţei şi să pătrundă într-o altă dimensiune a lumii acesteia, în care timpul nu se mai măsoară în minute şi ani, ci în veşnicie, în care totul este aşteptare dar şi întâlnire continuă cu Cel pe care Îl aştepţi.

Pentru mulţi dintre noi viaţa este un fel de joc „de-a v-aţi ascunselea” pe care-l jucăm cu Dumnezeu. Şi ni se pare firesc să jucăm acest joc cu Dumnezeu de vreme ce iată şi El, de două mii de ani, spun unii, se cam ascunde de noi. A venit în mijlocul nostru. S-a pogorât în istorie. A stat pe pământ cu noi timp de 33 de ani, dar apoi s-a înălţat la cer. Şi acum nu-L mai vedem. A plecat de pe pământ prin Înălţare. Şi noi prăznuim Înălţarea Sa la cer. Paradoxal, ar spune unii. Vă bucuraţi că El a plecat? Ce bucurie? Ce praznic? Ce mai sărbătoare! Nu te poţi bucura când cineva drag pleacă de lângă tine. Dar mai ales atunci când ştii că nu-l vei mai vedea niciodată. Şi totuşi, noi ne bucurăm. Pentru că noi ştim de ce a plecat. A plecat cu un scop pe care trebuia să-l împlinească. „Mă sui la Tatăl Meu ca să vă pregătesc şi vouă locaş”. Aşa le spusese Apostolilor. El, care este Calea, s-a înălţat la cer ca să ne arate şi nouă calea pe care o avem de urmat, drumul nostru cel adevărat. Un drum care urcă sus, spre acea împărăţie care, deşi există real, pentru mulţi pare de poveste. Hristos S-a înălţat ca să-mi dovedească că şi eu la sfârşitul călătoriei mele pământeşti mă voi înălţa. Unde? La Rai, la Rai… Acolo unde locaşul mi-a fost pregătit de Cel Care S-a înălţat.

„Nu vă voi lăsa orfani“

Şi totuşi, de ce sunteţi bucuroşi la praznicul Înălţării? Hristos a plecat. Aţi rămas singuri, ai nimănui, vor spune cei care nu înţeleg taina creştinismului. Cum putem să nu ne bucurăm când această bucurie a înaripat sufletele Apostolilor când L-au văzut înălţându-se pe Domnul? Dacă ei s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare, au făcut-o pentru că au crezut de acum în cuvintele Lui Hristos, fără a mai avea vreun dram de îndoială: „Nu vă voi lăsa orfani, ci mă sui la cer, ca să vă trimit un alt Mângâietor, Duhul Adevărului, care va fi cu voi până la sfârşitul veacului. Acela vă va învăţa toate”.

Şi iată că doar peste zece zile, în ziua Cincizecimii, această promisiune s-a împlinit. Duhul Sfânt, Mângâietorul, a treia persoană a Sfintei Treimi, se pogoară în chip văzut sub semnul limbilor de foc peste Sfinţii Apostoli. Acum are loc transformarea totală a lor din oameni pământeşti în mesageri ai cerului. Şi cum să nu se schimbe, când trupul lor se transformă într-o clipă în templu în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt? Şi deodată din ei încep să curgă ca dintr-un izvor darurile Duhului: darul facerii de minuni, darul proorocirii, darul înţelepciunii, darul vorbirii în limbi străine, darul iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.

Dar ştiţi care a fost cel mai mare dar primit? Înfierea lor de către Dumnezeu. Rămăseseră orfani timp de zece zile, după înălţarea lui Hristos la cer, iar acum au fost înfiaţi definitiv de către Duhul. Au intrat într-o mare familie, în familia lui Dumnezeu, căci acum luase fiinţă Biserica lui Dumnezeu, comunitatea celor care credeau cu adevărat în Învierea lui Hristos.

Ieşiţi din cotidian!

Şi noi facem parte din această Biserică. Şi noi am fost renăscuţi la această viaţă nouă prin lucrarea Duhului. Şi acum Duhul continuă să-şi manifeste lucrarea sa sfinţitoare în lume. Şi acum împarte daruri, la fel ca şi atunci. Sunt sigur că acum vă veţi întreba: „Dar noi nu vedem aceste daruri. Cum poţi spune că ele există şi acum?”

Dacă nu le vezi înseamnă că este o problemă nu cu darurile Duhului, ci cu tine, care nu vrei să-ţi deschizi bine ochii. Duhul nu va intra niciodată cu forţa în viaţa ta. Hristos spune: „Eu stau la uşă şi bat. Dacă va deschide cineva voi intra la el şi voi cina cu el.” De aceea vă îndemn ca în aceste zile de prăznuire să ieşiţi puţin din cotidianul vostru şi să vă înălţaţi cu sufletul spre cele înalte precum s-a înălţat Hristos şi în acelaşi timp să vă deschideţi sufletul la fel ca şi Sfinţii Apostoli, pentru ca Duhul Sfânt să poată să-ţi găsească sălaş în voi şi să poată să-şi împartă darurile prin voi.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 16 - mai 2008