miercuri, 25 iunie 2008

Maica Siluana: "Apucăturile" cu care intrăm în familie


În numărul acesta, un fragment din conferinţa pe care Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli“ din Craiova a susţinut-o la Drobeta Turnu Severin, în luna aprilie a acestui an. Vorbind „Despre familia creştină“, Maica Siluna a atins şi problema moştenirilor cu care cei doi soţi intră în căsnicie.

Transformarea cere timp
Sunt oameni care se deşteaptă, se întorc la Dumnezeu, vin la Biserică, vin cu râvnă. De obicei imediat ce ne întoarcem în Biserică avem multă mângâiere, harul vine la noi şi ne mângâie şi atunci am vrea ca într-o lună, două, trei, să ne schimbăm cu totul şi să se schimbe şi toţi cei din jurul nostru.
Trebuie însă să înţelegem că suntem trup şi suflet, că trupul nostru are scris în rânduiala lui viaţa pe care l-am învăţat. Ca să facem ceva nou, trebuie să ne dezvăţăm de vechi şi să învăţăm lucrul nou, iar asta se face cu trudă, cu repetiţie. Gândul rău, gândul de judecată, pofta ochiului, trufia vieţii, toate astea sunt fixate pe creierul nostru cu nişte legături numite sinapse, şi care trebuie dezlegate. Când părintele, la Taina Sfintei Spovedanii, la sfârşit spune: „şi te dezleg cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu“, se rup sinapsele acelea care ne ţin legaţi de şuşoteala dracului: „Să faci aşa, să faci aşa… că nu eşti mai proastă etc“. În clipa în care ajung acasă trebuie să fac canonul pe care mi-l dă părintele, sau rugăciune şi fapte bune, ca să se formeze legături noi, să învăţ „năravurile“ lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu mă schimbă fără voia mea şi fără truda mea. Asta este asceza. De-aia facem mătănii, de-aia ne rugăm, de-aia postim, ca să se înscrie în trupul nostru noua rânduială a vieţii, rânduiala sfântă, şi să nu mai izbucnească cea veche.

„Apucăturile“ de acasă ne fac căsnicia grea
De multe ori mergem bine, ne lepădăm de păcate, nu mai facem păcatele de moarte, ne spovedim, ne împărtăşim, nu mai drăcuim, nu mai înjurăm, nu ne mai jignim unii pe alţii. Dar se întâmplă unele lucruri, în momente de „stres“, cum zice lumea, şi ne purtăm ca nişte copii, mai ales la furie. Când omul se înfurie că cineva nu face voia lui şi depăşeşte puterea lui de răbdare, sunt oameni care se pierd cu firea şi se poartă ca nişte copii: trântesc, sparg, urlă, se întorc cu spatele, pleacă de acasă, se trântesc pe jos, aruncă cu pietre sau cu cuvinte dure. Toate aceste lucruri aparţin copilului din noi. Sunt lucruri pe care noi le-am învăţat acasă, în familie, până la 7 ani, şi pe care nu le-am dezvăţat. Ne-am impus ca oameni mari să ne purtăm frumos, dar la o adică uităm acest lucru şi repetăm ce am învăţat acasă. Aceste „apucături“ de acasă sunt cele care ne fac căsnicia foarte grea; multe din necazurile familiei creştine vin din faptul că nu respectăm porunca lui Dumnezeu care spune „Îşi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va face una cu femeia sa“.
Băieţii de obicei sunt foarte ţinuţi, mai ales de mame. Dacă în familie comunicarea dintre soţ şi soţie nu e bună, dacă soţul este violent şi există un băiat în acea familie, mama şi-l va face aliat pe băiat. O să îi spună lui toate necazurile, o să îşi pună în el toată nădejdea, el o să se simtă foarte important, va fi copleşit cu atenţii şi cu tandreţe şi acesta este ceea ce numim noi „băiatul mamei“. Dar şi când se înţeleg bine părinţii şi băiatul este bine crescut, el zice: „La noi acasă aşa era, aşa e bine!“ De ce? Pentru că „Aşa făcea tata!“
Deci noi pornim de acasă cu nişte apucături, bune sau rele, şi le impunem celui cu care ne căsătorim. Aşteptăm ca celălalt să fie ca mama, şi asta este o piedică foarte mare. Când vrem să ne căsătorim trebuie să ne lepădăm de părinţi în sensul că ne lepădăm de toate apucăturile şi ne ducem într-o lume nouă, într-o casă nouă, învăţăm obiceiuri noi împreună. De aceea şi ea îşi lasă familia, şi el; şi nu vom face niciodată comparaţie cum era şi nu vom impune modelele. Dacă spun: „Ştii, acasă făceam aşa şi aşa“ şi ea zice: „Hm, mi-ar plăcea şi mie!“, atunci putem să facem ca pe un model, dar nu să impunem. Un băiat care a avut o mamă excesiv de grijulie care i-a îndeplinit toate dorinţele va căuta în căsătorie o mamă. Va aştepta de la soţie să îl alinte, să îi aducă cafeaua la pat, „unde sunt cămăşile?“ etc. deci va avea aceleaşi aşteptări ca de la mama. Dacă altul a avut o mamă rea, se va aştepta să aibă o soţie bună, pentru a compensa. La rândul ei, fata va avea model pe tata. Dacă a avut un tată bun se va aştepta ca soţul să se comporte ca el, iar dacă a fost rău se va aştepta ca soţul să se comporte invers decât tata.

Să ne vindecăm iertând
Să devenim conştienţi de toate aceste lucruri şi să ne lepădăm de ele, iar lepădarea se face prin iertare. Noi pornim cu râvnă pe drumul Bisericii, ne spovedim păcatele foarte mulţi dintre noi, mulţi însă spun: „Părintele m-a iertat, Dumnezeu m-a iertat, dar eu nu mă pot ierta!“ De unde ne vine această neiertare, faptul că nu ne putem ierta? De la faptul că nu i-am iertat pe ceilalţi. Noi nu am descoperit ce înseamnă Tatăl nostru: şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Noi nu iertăm, din multe motive. Unul dintre ele este faptul că ni se pare că o să ne abuzeze, că o să ne creadă proşti şi o să ne facă iar. Nu e adevărat! Apoi nu iertăm pentru că: „Da’ n-am ce să iert… Era beat, nu şi-a dat seama… N-am nimic cu el!“ E o minciună! N-ai nimic cu el până când te-o supăra! Şi atunci îţi aduci aminte „că şi acum 15 ani, că şi tu şi maică-ta şi taică-tu şi toţi cei din sat de la tine sunteţi la fel!“ Deci nici vorbă, n-am iertat nimic, n-am uitat nimic.
Apoi nu iertăm pentru că: „Ei cum o să fiu eu supărată pe tata? Nu-i frumos să fiu supărată pe tata!“ Dar să înţelegem că eu nu sunt supărată pe tata, eu sunt supărată pe ce mi-a făcut tata. Faptul că se îmbăta şi o bătea pe mama pentru mine e o durere şi o rană şi trebuie să îl iert, pentru că, dacă nu îl iert în sufletul meu, voi duce cu mine această rană în familia mea. Şi mă voi purta fie ca el, pentru că l-am judecat, fie voi avea parte de un soţ care seamănă cu tata. Este uimitor cum fetele care au trăit într-o familie unde erau alcoolici se simt atrase irezistibil de viitori alcoolici. Şi „Vai da’ îl iubesc, nu pot să trăiesc fără el!“ Este această tendinţă a păcatului de a se repeta, această tendinţă a victimei de a fi victimizată în continuare. De ce? Pentru că nu a spus răului pe nume, nu a iertat, nu a învăţat o viaţă sănătoasă şi nu a învăţat să recunoască semnele. Când pornim la drum pentru a forma o familie Dumnezeu ne dă semne dacă va fi bine sau nu. Dacă te-a jignit, dacă te-a rănit, e un semn că ceva nu e în regulă. Dar biata fată zice: „Ei, las’ că îl fac eu om!“ Şi pe urmă o face el „neom“, că n-ai cum să îl faci tu om, dacă nu se face el…
Apoi, când ne căsătorim, trebuie să fim atenţi la familia celuilalt: ce fel de familie e, în ce relaţii e cu familia, ce a învăţat de-acasă, cât s-a desprins de ce a învăţat acasă? Ori noi ne căsătorim în perioada oarbă, în care dragostea e oarbă. Nu face nuntă până nu ţi se deschid ochii! Nu înseamnă că dacă cineva a avut necazuri în familia de origine va avea şi în familia lui, pentru că pocăinţa, iertarea şi viaţa duhovnicească schimbă, dar noi trebuie să fim realişti, să nu ne îmbătăm cu apă rece.
Maica Siluana Vlad
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr.17 - iunie 2008

8 comentarii:

Ramona spunea...

Multumim mult Natalia.
Am ascultat cuvatul Maicii de una singura, cand l-am gasit, apoi i-am chemat si pe ai mei sa o asculte! Au fost uimiti tare! Mai ales mama, ca ea se exterioriza, dar si tata, statea cu capul in maini si asculta!
E uimitoare Maica!

Natalia spunea...

Ma bucur, Ramona, de reactia alor tai! Si asa e, Maica e uimitoare tare, m-a uimit si pe mine ce a facut din noi la cursuri... (Asta in afara de ce stiu ca face in mod obisnuit cu suferinta celor ce apeleaza la ea...)

Gabriel spunea...

Buna. Conferinta nu e disponibila si in format audio? Daca nu o puteti gazdui pe site la dvs. din cauza traficului mare exista si alte solutii numai sa avem acces la ea ca fisier. Multumesc.
Doamne-Ajuta.

Natalia spunea...

Buna, Gabriel. Conferinta este disponibila video la adresa urmatoare Episcopiei Severinului:

http://www.episcopiaseverinului.ro/mutlimedia/video/despre_familia_crestina-conferinta_sustinuta_de_monahia_siluana_vlad.html

De aici am preluat, cu acordul Maicii, fragmentul transcris. E minunata conferinta, merita ascultat in intregime!

viatalatara spunea...

excelent articolul, parca a vorbit pentru mine maica. sa ii dea Dumnezeu sanatate! am eu problema asta cu parintii mei, pomeniti-ma si pe mine!

Natalia spunea...

Cred ca foarte multi dintre noi stim despre ce vorbeste maica aici... Domnul sa iti dea curaj si intelepciune!

Ramona spunea...

Natalia, am preluat si eu cuvantul Maicii.

http://ramurainflorita.blogspot.com/2008/07/apucaturile-cu-care-intram-in-familie.html

Doamne ajuta!

Natalia spunea...

Bine, Ramona, sa dea Domnul sa foloseasca la cat mai multi!
Doamne ajuta!