Icoana şi muzica bizantină constituie latura imagistică şi sonoră a ascezei. Am amintit de acestea două căci, mi se pare, prin ele omul se poate desprinde mai uşor de lumea imaginilor şi zgomotelor provocatoare de mii de patimi şi păcate.
Există, apoi, asceza ca post, rugăciune, filantropie, suferinţă. La auzul acestor cuvinte, oamenii de astăzi, în majoritate, întorc spatele. Doar filantropia, văzută ca asistenţă socială, voluntariat şi luptă împotriva inegalităţilor este, în general, acceptată. Din ceea ce-mi prisoseşte dau şi celui în nevoie. E un lucru bun, dar nu face parte din asceză, din „banii văduvei din Evanghelie“. Postul (ca purificare a omului în întregul său psihosomatic), rugăciunea (ca depăşire a egocentrismului prin legătura cu Dumnezeu) şi acceptarea suferinţei (ca mijloc de exorcizare a răului din om şi din lume) alcătuiesc taina ascezei, ca răspuns personal şi comunitar la „consumismul“ contemporan.
"A inceput Postul Craciunului, o vreme de uitare a durerilor din noi, o vreme de curatire interioara, de luare de atitudine fata de omul rau inradacinat in coardele inefabile ale strafundului fiintei, o vreme de dezapezire a gandurilor si-a nazuintelor albe din inimile noastre."
"Postind, suntem mai lucizi de misiunea noastra in lume, suntem mai dornici de celalalt, nu ne mai plictisim de-atata tevatura de zi cu zi, nu ne mai enervam la culme in trafic, nu ne mai simtim stingheri in lumea celorlalti, nu mai exageram cu nimic. Caci Dumnezeu ne-a pus gand bun pentru Craciun, tuturor: si celor buni si celor rai, si celor mici si celor mari, si celor cuminti si celor nazdravani. Lumii intregi, cu tot efectivul ei de marsavii si frumuseti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu