Cerul care plângea după stele

Era odată un cer fără vedete... am vrut să spun fără stele. Era aşa, gol, albastru - închis şi avea câţiva nori şi un soare.

Ziua era bine, chiar era un cer vesel. Mai rău era seara... şi răul cel mai mare venea noaptea. Luna, singură aproape, se preumbla printre câteva stele. Să fi fost trei, să fi fost cinci... Puţine de tot! Îşi amintea ea că odată fuseseră mai multe şi mai strălucitoare. Sărmana lună! Pe zi ce trecea, mai bine spus pe noapte ce trecea, stelele ei păleau... Îi era frică să nu le piardă şi pe ultimele.

Într-o noapte, ea s-a adunat la sfat cu cele trei stele rămase.

- Dragi tovarăşe, spuneţi-mi secretul vostru. Ce vi se întâmplă? A apărut boala stelelor? Şi nu are leac?

- Păi, să vedeţi, Doamnă, răspunse cea mai în vârstă, sclipind obosită, nu noi ne îmbolnăvim... Eu sunt steaua unui om care a fost foarte cuminte, pe când era copil. A crescut, şi-a găsit o meserie, s-a căsătorit, are copii acum. Era om cinstit şi săritor cu alţii. Dar a început să fure... Dacă nu se lasă de furat, ba chiar se ia şi de alte rele, eu mult n-oi mai sclipi... Alte surori de-ale mele de mult s-au stins, din motive asemănătoare...

- Eu, spuse o stea care ba sclipea cu putere, ba pălea, sunt a altui om, care e când foarte bun şi onest, când mai face câte-o greşeală... cam gravă. Aşa e el. Sper să se hotărască spre bine. Altfel mă sting de tot...

- Iar eu, zise cea mai tânără şi mai frumoasă dintre stele, sunt a unui copil bun şi blând, inteligent şi sensibil; o, Doamne, ce suflet curat de copil! Mă rog ca Domnul să-l ţină aşa! Iar dacă mă mai vedeţi clipind, nu e de vină copilul, ci mă supăr, mă întristez, căci alţi copii se poartă urât cu el. Îi spun „bleg" şi „înapoiat"...

- Dar el rezistă? întrebă Luna, încordată.

- Rezistă, sărăcuţul. Le răspunde acelora că nu a vrut să-i supere cu nimic, din contră, dacă au nevoie de ajutorul lui, el e oricând gata ..., spuse gânditoare steluţa.

- Vai, ce bine! Înseamnă că mai e o şansă ca să mi se umple iar cerul de stele! E drept, nu e foarte mare, dar există! Copilul tău poate schimba lumea întreagă, prin sufletul lui bun. Ah, de nu s-ar înrăi şi el! Atunci ar vedea cum şi cei din jurul lui înfloresc, se luminează, şi cum stelele lor se reaprind pe cer!

- Se reaprind pe cer ...

- Se reaprind pe cer ...

- Se reaprind pe cer!

Luna, uimită, văzu cum alte câteva steluţe, timide, li se alăturau la sfat. Erau roadele răbdării şi bunătăţii copilului. Primele roade...

Mirela Şova

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 18 - iulie 2008