duminică, 19 februarie 2012

Împreuna-călătorie

Scriu atât de târziu despre asta pentru că renunţasem la o variantă «organizată» a împreună-călătoriei. Însă câteva cereri şi apelul la rugăciune comună pentru stareţul Efrem mi-au schimbat hotărârea. Am optat însă tot pentru o pomenire fără nume. Domnul ne ştie pe toţi, important e să ne rugăm împreună.

La canonul obişnuit de rugăciune am adăugat cererea pentru stareţul Efrem, o rugăciune pentru duhovnic (în ultima vreme parcă şi asalturile asupra duhovnicilor noştri sunt mai mari), o rugăciune pentru vederea păcatului propriu a Sf. Ignatie Briancianinov (cât de multă nevoie avem de a ne uita la noi înşine, nu la alţii !) şi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică Postului Mare şi atât de minunată !
Rugaciune Impreuna Calatori Postul Mare 2012an


Doza zilnică de hrană duhovnicească e absolut necesară în acest drum. Pe lângă Sfânta Scriptură, puneţi în bagaj şi câteva volume, neapărat. Alte câteva repere de lectură (o listă pe care o voi completa în timp):
Reperele de lectură virtuală sunt doar pentru început, ca pregătire. Pe parcursul călătoriei lăsaţi internetul. Cititul de pe hârtie are cu totul altă aşezare.

Călătorie cu folos să ne dea Domnul!
N.

PS Deşi nu ne pomenim neapărat pe nume, m-aş bucura să ştim unii de alţii, aşa că dacă vreţi să împreună-călătoriţi, lăsaţi o vorbă la comentarii.

[editare ulterioară, 23 februarie:]
Pentru cei care nu ştiu de împreună-călătoriile de până acum, reiau principiile:

• - să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul (pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, rămân multe alte feluri de post)
• - să înmulţim programul zilnic de rugăciune
• - să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii pe coloana din dreapta, iar pomelnicul îl voi posta când va fi gata)
• - să reducem navigatul pe internet şi să îl înlocuim cu lecturarea de cărţi, care are altă aşezare şi fixare în suflet
• - să zâmbim mult, să iertăm, să întindem mâini de ajutor
• - să nu mai răspundem atunci când cineva ne greşeşte sau ne răneşte
• - să îl încredinţăm Domnului printr-o rugăciune şi să îl binecuvântăm pe fiecare om pe care ni-l trimite Dumnezeu, în fiecare zi.

25 de comentarii:

Cristina spunea...

Abia astept Postul si aceasta impreuna-calatorie. Dumnezeu sa ne calauzeasca!

Amalia spunea...

Draga Natalia ma bucur mult de aceasta impreuna-calatorie a Postului Mare...Sa ne ajute Domnul ca in acest timp binecuvantat de rugaciune si post sa ne curatim sufletele de patimi, de ganduri rele si de fapte urate! Doamne ajuta si un post binecuvantat tuturor!Imbratisari.

Andreea Tatiana spunea...

Doamne ajuta si post cu folos tuturor! Daniel si Andreea

Anonim spunea...

Draga preoteasa, nadajduiesc sa fiu si eu la impreuna rugaciune in acest Post. Chiar daca poate nu voi fi foarte riguroasa si perseverenta, voi avea in gand pe cei care doresc sa isi uneasca gandul in rugaciune, pentru a o face mai puternica, placuta si ascultata de Dumnezeu. Post cu folos! Pr. Adrian si psa. Cristina

Anonim spunea...

Spun prezent! Cu bucurie in suflet si mult drag! Post cu mare folos duhovnicesc si trupesc tuturor!

Loredana spunea...

Doamne ajuta!

Claudia spunea...

Ma alatur si eu in acest post.Doresc tuturor un post binecuvintat.

Corina spunea...

Abia asteptam obisnuitul indemn pentru post si rugaciune. Si era cat pe ce sa nu il vad din cauza unor probleme la calculator (inclusiv de net)...
Sa dea Dumnezeu la toata lumea putere si liniste sufleteasca pentru aceasta calatorie..

Liliana spunea...

Cu bucurie si emotie doresc si eu sa parcurg acest post cu rugaciune mai multa, alaturi de voi.

Camelia spunea...

Ma alatur,Natalia! Am mai participat si m-am simtti foarte bine.
Dumnezeu sa fie cu noi!
Si multumim pentru tot!

Dana spunea...

Doamne ajuta si multumiri pentru punerea la cale a calatoriei. Minunate rugaciuni ne-ai pregatit. Am putea adauga si o ruga pentru tara? Indraznesc sa intreb pentru ca asa, in cadru organizat, impreuna cu altii, sunt si eu putin mai serioasa. Singura de capul meu, vai mie... Iertare, draga Natalia!

Natalia spunea...

Mulţumesc mult, dragele mele, de gândurile bune şi de răspunsul vostru.
Am reafişat şi "principiile", să le reîmprospătăm înainte de plecarea la drum :).
vă îmbrăţişez cu mult drag pe fiecare în parte!

Natalia spunea...

Dana,acu am văzut comentariul. Foarte mulţi au preluat deja documentul, dar putem adăuga în postare, pentru cine mai urmăreşte.
Ai vreo variantă de rugăciune?

Andrea spunea...

Venim si noi draga mea Natalia! Post cu folos si roade sa ne dea Domnul tuturor! Andrea

Dana spunea...

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit in lume sa ne mantuiesti pe toti, cu sufletele pline cu evlavie, Tie astfel ne rugam: “Indura-te, Doamne, de tara noastra si neamul nostru si ajuta sa-si gaseasca, in sfarsit, calea cea dreapta. Coboara Duhul Tau cel Mangaietor sa le curateasca intinaciunea si sa le intoarca blandetea si frica de Tine, Doamne. Lumineaza, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, inimile celor care, invrajbiti de diavol, au uitat sa-si iubeasca aproapele si sa ierte vrajmasilor. Sadeste, Doamne, in sufletele lor mandria muncii cinstite, bucuria de a-si agonisi painea cu sudoarea fruntii. Slobozeste, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului. Invata-i, Doamne, sa se rabde unii pe altii asa cum Tu ne rabzi pe noi toti. Stinge pofta celor care pentru binele lor isi asupresc semenii. Incalzeste-le, Doamne, inimile, tamaduieste-le ranile si imbratiseaza-i in nestramutata Ta dragoste. Odihneste, Dumnezeule, sufletele celor care si-au dat bunul cel mai de prêt pentru credinta si dreptate. Cu capetele plecate, genunchii indoiti si inimile frante, ridicam aceasta rugaciune catre Tine, Doamne, Bunule, si Tie iti strigam: Auzi-ne, Doamne, si trimite Mila Ta pentru neamul nostru romanesc. Ca numai a Ta este puterea si marirea si numai Tu vei intoarce raurile neamului nostru la matca strabuna, ca sa se laude numele Tau in veac, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Natalia spunea...

Andrea, nici nu mă gândeam să plecăm fără voi :).

Dana:
http://daruindveidobandi.blogspot.com/2012/02/pentru-impreuna-calatori-rugaciune.html
Mulţumim!

Marianna spunea...

Draga mea Natalia, ne alăturăm şi noi cu drag!
Post cu bucurie!
Mariana şi Andrei

Ramona spunea...

Bucurie, Nati!
Eu abia aştept să călătorim împreună :)
Mulţumesc mult pentru toate.
Te îmbrăţişez cu drag şi recunoştinţă.

Dana spunea...

Natalia, multumesc mult si te rog sa ma ierti! Eu am constatat ca nu pot/nu vreau sa iert clipa de clipa... Nadajduiesc sa ma ajute postul si rugaciunea comuna, facuta (da Doamne) cu dor si din inima.

Anonim spunea...

Post cu folos tuturor! Ne inscriem si noi: Bogdan-Stefan si Silvia-Veronica

Natalia spunea...

Mariana, erai atât de prezentă pe lista sufletului meu încât nici nu mi-am dat seama că nu ai scris :).

Ramona, şi eu! Bucurie!

Dana, eu nu am de ce să te iert, Domnul să ne ierte pe toţi şi să ne dea putere de a ierta mereu. E greu tare, numai cu El se poate.

Bogdan, Silvia, ne bucurăm! Amin!

Gabi spunea...

Post cu folos surioara draga...
ne alaturam si noi calatoriei:
Dumitru,Bogdan-Andrei,Gabriela si Isabella-Elena.

Unknown spunea...

Draga Natalia, ne inscriem si noi. Liliana cu fam. Pace si bucurie!

http://www.liliana-made.blogspot.com/

Mihaela spunea...

Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne binecuvanreze pe toti!
Post binecuvantat spre folos si aducator de pace, lumina si iubire!
Doamne ajuta!

Madalina spunea...

Venim si noi: Madalina si Cosmin. Multumim pentru invitatie :)