Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (prima zi)
Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (a doua zi)
Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (a treia zi)
Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (a patra zi)
Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (a cincea zi)
Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (a şasea zi)
Nu ştiu nimic. Jurnal de la Athos (a şaptea zi)
"Se face priveghere, iar călugării se roagă pentru noi toţi. Sute de milioane de oameni care dorm sunt ţinuţi în viaţă de rugăciunile monahilor, care nu dorm. Aşa simt.Abia acum încep să înţeleg. Ne-am trezi noi, oamenii lumii, în fiecare noapte, când e somnul mai dulce, să ne rugăm pentru semenii noştri? Să-i ţină Dumnezeu şi să-i ducă pe calea cea bună? Cât de des înălţăm slavă Preasfintei Fecioare? Nu ne-am ridica din pat noapte de noapte nici pentru o petrecere, darmite ca să priveghem, să ne rugăm, să batem mătănii…"
"L. îmi povesteşte că, odată, l-a întrebat pe părintele N. dacă l-a cunoscut pe un alt monah athonit. “Da, ne-am întâlnit de vreo două ori”, i-a zis. “Şi cum de-l mai ţineţi minte?”. “Păi îl pomenesc în rugăciunile mele. Îi pomenesc pe toţi cei pe care i-am întâlnit în viaţă”.
Unde suntem noi faţă de aceşti oameni? Câtă prăpastie e între o minte care caută să se răzbune sau să întindă capcane şi un suflet care se roagă pentru toţi cei pe care i-a întâlnit vreodată?"
"Ideea că de la masă e bine să pleci înainte să te saturi e confirmată aici: nimeni nu începe să mănânce până nu bate stareţul cu ciocănelul într-un mic obiect care ţingăleşte şi până nu se spune o rugăciune, dar toţi trebuie să se ridice când acelaşi părinte stareţ ţingăleşte finalul. Dacă e prânzul, sunt două feluri, însă pe al doilea nu apuci să-l termini decât dacă mănânci foarte repede. Cred că totul durează 12-15 minute. Nu-i nimic, mai mănânci mâine."
"De fapt, ăsta e firescul: dacă te rogi, dacă nu te gândeşti la rele, dacă urmezi un ritm de viaţă aşezat – rugăciune, masă, odihnă, muncă, masă, odihnă, muncă, rugăciune, masă, odihnă – şi iar şi iarăşi, tot aşa, noapte de noapte şi zi după zi, dacă sari imediat în ajutorul celuilalt sau, şi mai bine, te oferi fără să ţi-l ceară, dacă eşti atent la gândurile tale şi nu te laşi purtat de vise diurne şi nici de fantasme care n-au legătură cu mântuirea, atunci, dacă toate acestea te străduieşti să le respecţi şi să devină parte din tine, atunci coincidenţele nu mai sunt coincidenţe, bucuriile sunt daruri obişnuite, te linişteşti şi vrei binele tuturor."
"A propos de zâmbet, am descoperit mirat ce oameni veseli şi glumeţi sunt monahii; te-ai aştepta la încrâncenări şi sobrietăţi importante şi, când colo, ei se poartă ca nişte copii puşi pe şotii, păstrând mereu măsura justă între ironie şi afecţiune, controlând şi controlându-se să nu supere şi nici să nu (se) smintească. Aceasta ar trebui să ne fie şi nouă linia – puterea smereniei în viaţa duhovnicească şi un optimism surâzător, fără urmă de batjocură, în raporturile cu ceilalţi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu