luni, 21 iunie 2010

Gusturile mele

Gusturile mele s-au schimbat în ultima vreme. Nu vorbesc despre preferinţe, ci despre gustul pe care îl simt atunci când mănânc ceva. Intuiam acest lucru de mai mult timp, dar mai multe întâmplări recente m-au lămurit: după mai multe luni de regim (fără carne, zahăr şi alte alimente, dar şi fără aditivi alimentari – atât cât este posibil în ziua de azi), constat că o ciorbă care mie mi se pare ceva extraordinar de bun, altuia îi poate părea “o fiertură” :). Şi muulte, multe alte exemple.
O înţeleg acum mai bine pe Ina, care descrie drept fabuloase nişte mâncăruri care mie nu mi se păreau la început chiar aşa... Cred că acelaşi lucru l-am făcut şi eu la rândul meu cu desertul cu căpşuni, despre care am spus că „Mi se părea că nu am mai mâncat niciodată ceva aşa de bun.” Adevărat pentru mine, nu însă şi pentru alţii. :) Îmi cer iertare pentru inconvenientele create…

Aşa că probabil în perioada următoare nu o să mai postez de prin bucătărie, sau în orice caz o să fiu mai exigentă cu aprecierile personale :).
Poate la un moment dat o să vorbesc şi despre efectele acestui regim, incredibile pentru noi, care ne motivează să îl ţinem în continuare, deşi multora li se pare „o nebunie”, „frustrant”, „nesănătos”, „antisocial” etc.
Natalia


18 comentarii:

Ramona spunea...

Natalia, eu te rog sa postezi în continuare rețetele tale. Învăț multe de le tine. Chiar te rog, nu te opri.
Si te mai rog sa imi spui mai multe despre regimul asta nou, mi-ar fi si mie de folos.

Cu drag,
Ramona

Dana spunea...

O fi vorba despre un regim care fereste de pervertirea gustului prin aditivi? Mi-as dori detalii!

Ceea ce eu gatesc si mi se pare bun, mezina mea spune ca nu are nici un gust (daca nu adaug arome artificiale). In schimb am avut placuta surpriza sa vad un baietel de 3 ani mancand cu mare pofta hrisca scazuta (cu ceapa, morcov, verdeata si lamaie), hrisca ce a fost refuzata de fetele mele. N-am dat pe moment atentie, dar postarea ta m-a pus pe ganduri.

Multumesc anticipat pentru detalii si pentru retetele sanatoase.

Alina/Caminul meu spunea...

Si eu as vrea sa mai scrii in continuare :)

Marilena spunea...

Și eu vreau să aflu mai multe despre regimul vostru și despre beneficii, la fel cum vreau în continuare rețete încercate. Și noi încercăm să simplificăm hrana de zi cu zi și să învățăm să ne bucurăm de hrană așa cum ne-a dat-o Domnul în dărnicia Lui. Eu sunt puternic orientată spre alimentația Annei, care ori de câte ori „scapă” la bunicii paterni, e îndopată cu dulciuri din comerț și mâncăruri grele care o constipă foarte rău, motive pentru care am ajuns să cred că e nevoie de anumite reguli mai drastice. Prin urmare Nati, pe mine chiar mă ajută experiența ta!

Mimi Walter spunea...

Nici mie nu mi s-au parut niciodata in viata mea, fructele si legumele asa de bune ca acum. Cand ma gandesc ca inainte puteam manca capsunile NUMAI cu zahar si rosiile cu sare.....

rufin liban spunea...

Tot farmecul blogului stă în combinaţia asta seducătoare, nu lipsită de o oarecare tandreţe cu specific naţional, dintre mîncare şi popi. Să nu cumva să te atingi de inspiratul format, deja consacrat, al paginii! Cu simpatie.

Natalia spunea...

Dragele mele, dacă ştiu că vă este de folos, o să încerc să nu renunţ de tot, în limita timpului meu tot mai puţin disponibil pentru blog...

Rufin Liban, nu m-aş fi gândit că spaţiul ăsta virtual poate fi caracterizat drept "combinaţie între mâncare şi popi" :). Însă dacă stau să mă gândesc, chiar aşa apare, deşi cuvântul "popi" mie îmi provoacă aproape o reacţie fizică... De ce oi mai fi pierzând timpul pe aici? Va trebui să mă lămuresc...

Natalia spunea...

Mimi, eu am mai încercat senzaţia asta de curăţarea a gustului, în timpul posturilor.Acum însă mă surprinde pentru că senzaţia de curăţire a depăşit această măsură. Doar în copilărie mâncam căpşunile cu zahăr, iar roşiile cu sare - niciodată. Credeam că mănânc sănătos, acum însă, chiar dacă aş renunţa la regim, nu m-aş mai întoarce la alimentaţia de dinainte.

Mimi Walter spunea...

Acum 10 ani eram total de acord cu mama, care spunea ca vanilia nu mai miroase asa ca in trecut. Si eu mi-o aminteam asaaltfel din copilarie! Intre timp, stiu ca vanilia bio, nemanipuilata in vre-un fel, miroase la fel de bine, mai ales daca s-a scos complet vanilinul din alimentatie (care denatureaza gustul si mirosul, sunt studii care demostreaza acest lucru)!Iar in ceea ce priveste intrebarea cu timpul pierdut in Internet, ma preocupa si pe mine f. tare....

adriana spunea...

Cred ca ti-am spus si cu alta ocazie: dupa ce am tinut regimul disociat, la sase luni dupa ce nu mai consumasem icrele gata prepartae din comert ( eu fiind mare iubitoare de acest produs) am gustat si mi s-au parut oribile; nu acelasi lucru s-a intamplat si cand le-am preparat eu.

Sa ne spui mai amanuntit ce regim urmezi.

Si o reteta: dovlecei, ciuperci si usturoi (toate taiate foarte fin)inabusite cu ulei de masline cu mult patrunjel si zeama de lamaie.

Doamne ajuta!

eu spunea...

draga, si eu cred ca ai face bine sa postezi in continuare ce simti ca vrei sa impartasesti din ceea ce experimentezi. e drept ca nu pentru toti oamenii e la fel, darb asta nu e nici ceva nou, nici ceva rau:) in nimic din cele subiective nu vom fi cu totii de acord - si asta pentru ca suntem unici si nuantele fac diferenta. deci ar trebui sa ne acceptam diferentele firesti cu seninatate si, de ce nu, cu bucuria descoperirii.
de cand e lumea, ce i se pare unuia bun/frumos/folositor, altuia i se poate parea taman invers. e loc pentru fiecare:) si pot fi doar etape, ne putem schimba fiecare. si tu acum 10 ani poate ai fi gandit altfel..;)
deci scrie cu incredere, nu se stie cui poate folosi.

Natalia spunea...

Adriana, Doamne ajută! O să vă spun câte ceva şi despre regim, când va rândui Domnul să apuc...
Cred că e foarte bună reţeta, noi însă deocamdată avem interzis la ciuperci :(.

Natalia spunea...

Dragă, cum de ai ajuns tu la internet în aceste vremuri de concediu? :)
Problema este că nu simt în mod deosebit că vreau să împărtăşesc, pentru că m-am convins că e o chestie de convingere personală, care vine din experiere, nu din vorbit. Aşa că, dacă o fi de folos cuiva, va rândui Domnul să am timpul şi dispoziţa necesară şi pentru acestea... Dacă nu, nu.

rufin liban spunea...

Anti-crampe:
A fost o exprimare pur livrescă, aleasă graţie farmecului frust, ţărănesc, greoi-dacă vreţi, al vocabulei "popă". Aşa cum o utiliza Ţuţea; sau Iorga ("Ortodoxia e religia popei însurat"). Adică nepeiorativ.
Să nu-mi spuneţi că vă bîntuie o deznădejde internautică...

Natalia spunea...

Rufin Liban, am recunoscut livrescul (altfel probabil nu aş fi răspuns)care vă e specific ; mi-am exprimat doar senzaţia, care rămâne în ciuda cunoaşterii :).

rufin liban spunea...

Nu vă contrazic; cei mai mulți n-au auzit nici de Țuțea și nici de Iorga...

rufin liban spunea...

Un bun subiect pentru o licență în filozofie/teologie: ”Sacrul și hrana”. Cîte nu-ți pot trece prin cap pornind de la un blog! Desigur, nu orice blog.

Natalia spunea...

Ce traducere înaltă a lumescului "mâncare şi popi"! :) Deşi eu cu înălţimile nu mă prea am, am prins un rău, aşa, de o vreme...