duminică, 5 octombrie 2008

Parintele Dumitru Staniloae

Ieri, 4 noiembrie, s-au împlinit 15 ani de la trecerea Părintelui Dumitru Stăniloae la Domnul. (am găsit data morţii variind de la 3 la 5 octombrie, pe crucea mormântului de la Cernica scrie însă 4 octombrie, aşa că am optat pentru această dată…)
Când spun Părintele Stăniloae eu mă gândesc automat la iubire, la adâncul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. De aceea mi-a plăcut mult cum îl descrie Olivier Clement:

"Cand l-am intalnit pe parintele Dumitru, nu m-am putut impiedica sa nu ma gandesc la Sfantul Ioan Evanghelistul, care la adanci batraneti, repeta mereu ca "Dumnezeu este iubire" si "Cel ce iubeste pe fratele sau se afla in lumina". Trebuie sa adaug aici si o impresie de forta. Oamenii din Transilvania sunt recunoscuti pentru vigoarea lor infaptuitoare, in lucrarea mintii ca si in cea a mainilor. Parintele Dumitru intrupeaza virtutile neamului sau: inalt, viguros iar imensitatea operei sale marturiseste o putere de munca putin obisnuita. Cand il incearca vreuna din neputintele varstei inaintate, el se vindeca asternandu-se la lucru. L-am vazut in mijlocul intelectualilor romani cu o inteligenta ascutita, ironica, pentru care este un martor al intelepciunii si al sensului. L-am vazut in mijlocul monahilor si monahiilor care traiesc din Filocalia sa. L-am ascultat improvizand fara nici o notita si vorbind pe larg despre gingasia lui Dumnezeu in fata unor ascultatori occidentali care au ramas impresionati de pacea si lumina sa. "

Vlădeni, satul în care s-a născut Părintele, este la vreo 25 de km de noi. Îl traversăm mereu în drum spre Braşov, însă anul trecut am avut ocazia să intrăm şi în biserica satului Părintelui Stăniloae, la instalarea ca preot paroh a unui bun prieten al nostru. Iată ce spune Părintele în ultimul său interviu:

"Dintre toţi oamenii care au stat în preajma dumneavoastră, cui datoraţi mai mult?
Părinţilor mei. Ei m-au învăţat să mă închin, să am viaţa curată, în smerenie, să nu judec pe alţii, mi-au trezit dragostea de a-L predica pe Hristos."

"De care loc vă simţiţi cel mai legat?
De satul meu, de Vlădeni. M-a influenţat foarte mult. Înţelegerea dintre oameni o văd cum era în satul meu natal. Natura o privesc prin prisma acelui loc binecuvântat."

Astăzi vlădărenii nu mai sunt ca în vremea copilăriei Părintelui, mulţi nici nu prea mai ştiu cine a fost consăteanul lor, biserica însă păstrează un colţişor închinat celui mai important fiu al satului, chiar lângă altar:
Închei cu un fragment din Mica dogmatică vorbită, care mi-a plăcut tare mult şi pe care l-am găsit zilele acestea pe blogul Ramonei:

“L-am căutat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu. Apoi in cărţi, in idei si simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă sa-L întâlneşti pe Dumnezeu in mod real prin rugăciune. Si aici L-am auzit spunandu-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc! Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înţeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubeşte si că umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalţi. Am inteles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt. Si că fara această comuniune, lumea nu e decât tristeţe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să trăiască in această iubire, si atunci ar cunoaşte viaţa veşnică“.

Să îndrăznim!
Natalia

2 comentarii:

Andrei Epure spunea...

Mulţumim pentru blog. :)

Natalia spunea...

Doamne ajuta, Andrei, bine ai venit!