Iertarea şi la drum!

Duminica de azi ne-a oferit premisa necesară pentru un post cu folos: iertarea. Să nu uităm însă că ea este un proces continuu. Despre asta ne vorbeşte

1. Stareţul Sofronie:

“…să uităm toate rănile pe care le-am primit în viaţă! Iar când din inimă vom ierta tuturor fraţilor toate cele ce s-au adunat zi de zi, zile pline de trude, de nedumeriri, de strâmtorări, de lipsuri, atunci toate astea vor fi lepădate, şi duhul nostru se va slobozi şi va afla libertatea omului iertat, izbăvit de toate urmările păcatului şi însufleţit de o nouă nădejde.
Nu trebuie să ne uimim că în viaţă se nasc neînţelegeri, mai cu seamă în Post. Dar trebuie să ne învăţăm să preabiruim greutăţile pomenite, pentru a împlini legea lui Hristos, Care zice: Iertaţi orice aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să ierte vouă greşalele voastre. Iar prin faptul de a ierta greşalele fratelui sau ale sorei noastre intrăm în procesul mântuirii întregii omeniri. De fiecare dată când se ivesc ispite sau vreo greutate oarecare (că nu este cu putinţă a ocoli frecuşurile, ca urmare a limitării trupului nostru), trebuie neapărat să o biruim, ceea ce dovedeşte înţelepciune. (…)
Ce pregătire ne propune Stareţul Siluan pentru întâmpinarea Paştilor? - Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai uşor vom uita toată rana şi vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuieşte fratele, şi cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieţii vecinice." (Părintele Sofronie Saharov)

2. Maica Siluana, care ne învaţă să facem din iertare un exerciţiu zilnic, prin rugăciunea în 4 puncte (o găsiţi aici)

Şi o indicaţie de drum din partea Maicii:

„Dacă nu vom transforma foamea noastră de hrană, de frumos, de bine, de tandreţe şi de adevăr, în foame de El, Cel Ce pe toate le poate şi le dăruieşte dăruind-Se pe Sine celor care-L primesc, nu vom putea posti oricât ne-am abţine de la toate!”

Cu bagajul iertării, suntem gata de drum. Urmează itinerarul unei călătorii extraordinare, care va începe cu Canonul cel Mare, iar toiag de nădejde va fi Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Pentru copii, poate vă sunt de folos:

• Postul copiilor
• Căsuţa copiilor: Ce facem în Post?
• Pentru cei mai mici: Doamna Post
• Bingo pentru Postul Mare

Să ţinem aproape de Ghid, ca să ajungem cu bine şi îmbogăţiţi la final.
Post cu folos şi vă rog să mă iertaţi!
N.

PS Săptămâna aceasta internetul va fi ultima dintre priorităţile mele, deci vă rog anticipat să mă iertaţi şi pentru întârzierea acceptării comentariilor şi răspunsurilor.

Sunt ceea ce mănânc

Mult timp mi-au surâs teoriile pro-mâncare. Adică postul e post, dar când nu e post… nu concepeam să mănânc decât de dulce. Regimul pe care l-am ţinut acum doi ani mi-a schimbat percepţiile. Mi-am dat seama că mai bine îi este omului să mănânce de post. (Omului adică mie, căci nu vreau să intru în discuţii contradictorii cu nimeni, căci tot atunci am înţeles că de fapt fiecare îşi justifică felul în care îi place să mănânce şi nu te poate convinge nimeni altcineva să ţi-l schimbi decât tu însuţi.)
De vreun an de zile am intrat pe o variantă „de întreţinere”, adică mâncăm carne mai rar (regula noastră zice o dată pe săptămână). În ultima săptămână însă, fiind ultima cu carne, ne-am pus pe „curăţenie” prin congelator, plus ceva vizite, şi ne-am încălcat principiile. Proastă delăsare. La sfârşitul săptămânii mi-am dat seama că mă simt… ca un porc. Dincolo de starea fizică de saţietate pe care mi-o imaginez porcină, nu tu dor de rugăciune, nu tu prezenţă, nu tu trăire. S-au dus toate, căci eu devenisem una cu ceea ce mâncasem.
În săptămâna brânzei mi-am mai revenit. Dar totuşi, lipsa alternării cu miercurea şi vinerea de post nu îmi prieşte. Tot mai am ceva animale în constituţie, pe care abia aştept să le lepăd. Slavă Domnului pentru Săptămâna ce vine şi pentru toată înţelepciunea pe care a pus-o Biserica în alternarea mâncării îngăduite cu cea paradisiacă. Altfel cred că grohăiam de mult şi nici măcar nu ştiam că se poate şi altfel.

Pentru împreună-călători, rugăciune pentru ţară

La propunerea Danei, adăugăm la canonul de rugăciune şi o cerere pentru ţară:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei şi egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne răbdăm unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

(dupa o rugăciune cuprinsă în slujbele duminicale ale 

bisericii ortodoxe române “Buna Vestire” din Sydney)

Împreuna-călătorie

Scriu atât de târziu despre asta pentru că renunţasem la o variantă «organizată» a împreună-călătoriei. Însă câteva cereri şi apelul la rugăciune comună pentru stareţul Efrem mi-au schimbat hotărârea. Am optat însă tot pentru o pomenire fără nume. Domnul ne ştie pe toţi, important e să ne rugăm împreună.

La canonul obişnuit de rugăciune am adăugat cererea pentru stareţul Efrem, o rugăciune pentru duhovnic (în ultima vreme parcă şi asalturile asupra duhovnicilor noştri sunt mai mari), o rugăciune pentru vederea păcatului propriu a Sf. Ignatie Briancianinov (cât de multă nevoie avem de a ne uita la noi înşine, nu la alţii !) şi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică Postului Mare şi atât de minunată !
Rugaciune Impreuna Calatori Postul Mare 2012an


Doza zilnică de hrană duhovnicească e absolut necesară în acest drum. Pe lângă Sfânta Scriptură, puneţi în bagaj şi câteva volume, neapărat. Alte câteva repere de lectură (o listă pe care o voi completa în timp):

• Postul cel Mare - părintele Alexander Schmemann. 
• Atmosfera şi starea sufletească a Postului Mare
• Despre Triod şi mostre de bogăţie duhovnicească: Limbă ţinută-n frâu, pocăinţă şi milostenie 
• Vecernia iertării, uşa Postului Mare 
• Începutul călătoriei Postului: Canonul cel Mare 

Reperele de lectură virtuală sunt doar pentru început, ca pregătire. Pe parcursul călătoriei lăsaţi internetul. Cititul de pe hârtie are cu totul altă aşezare.

Călătorie cu folos să ne dea Domnul!
N.

PS Deşi nu ne pomenim neapărat pe nume, m-aş bucura să ştim unii de alţii, aşa că dacă vreţi să împreună-călătoriţi, lăsaţi o vorbă la comentarii.

[editare ulterioară, 23 februarie:]
Pentru cei care nu ştiu de împreună-călătoriile de până acum, reiau principiile:

• - să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul (pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, rămân multe alte feluri de post)
• - să înmulţim programul zilnic de rugăciune
• - să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii pe coloana din dreapta, iar pomelnicul îl voi posta când va fi gata)
• - să reducem navigatul pe internet şi să îl înlocuim cu lecturarea de cărţi, care are altă aşezare şi fixare în suflet
• - să zâmbim mult, să iertăm, să întindem mâini de ajutor
• - să nu mai răspundem atunci când cineva ne greşeşte sau ne răneşte
• - să îl încredinţăm Domnului printr-o rugăciune şi să îl binecuvântăm pe fiecare om pe care ni-l trimite Dumnezeu, în fiecare zi.

Părintele Ilie Moldovan a plecat la Domnul

Un om care emana sfinţenie, care slujea (şi Sfânta Liturghie, şi pe aproapele) cu toată fiinţa lui. Un om căruia îi sărutam mâna ca şi când aş fi sărutat sfinte moaşte. Pentru mine întruchipa sufletul românesc, despre care Ioan Ianolide zicea că are trei componente: creştin, român şi om. Da, era un creştin profund, un român autentic şi un Om plin de har. Simţeai harul doar stând în preajma lui.
Dumnezeu să îl odihnească cu sfinţii Săi!
N.

La Mănăstirea Recea (jud. Mureş), vara lui 1997

http://www.mitropolia-ardealului.ro

Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan s-a născut la Albeşti (jud. Mureş), a absolvit Agronomia la Cluj, apoi Teologia la Cluj şi Sibiu. A fost inginer agronom, preot paroh în Lisa (Ţara Făgăraşului) şi Daneş (Prot. Sighişoara) şi apoi cadru universitar la facultatea de Teologie din Sibiu.

Articole:

• Teologia românească este în doliu
• Suflet românesc înveşmântat în har

Cuvinte la despărţire:

"activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă."

ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

L-am cunoscut încă din anii studenţiei la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu ca pe un dascăl ce se identifica întru totul cu materia pe care o preda studenţilor săi, şi anume morala creştină. A fost un profesor care nu a făcut niciodată compromisuri şi care căuta să dăltuiască în sufletele învăţăceilor uriaşa responsabilitate a preoţiei, ca slujire a lui Hristos şi semenilor.
La Sfântul Altar al Capelei mitropolitane din Sibiu, unde slujea mereu Sfânta Liturghie, era întotdeauna transfigurat şi trăia cu intensitate misterul credinţei, integrându-l în cosmosul liturgic de care vorbea atât de mult. Vocaţia sa de preot părintele Ilie Moldovan a simţit-o puternic, tocmai de aceea a trăit-o la justa ei valoare, transmiţând acelaşi sentiment şi ucenicilor săi ce-i vor purta o vie recunoştinţă

PS Visarion Răşinăreanul

Lupta lui pentru adevăr, viaţă şi mântuire să dăinuiască şi să lucreze în toţi cei care l-am cunoscut; rodind aceleaşi roade ca ale sfinţiei sale vom arăta că slujirea dânsului ca preot şi profesor nu a fost zadarnică.
Mă rog ca odihna la care Domnul îl va aşeza să fie o veşnică alergare alături de sfinţi pentru a ne convinge pe noi, cei tari în cerbice, că timpul mântuirii e scurt şi nu ajunge timpul unei vieţi nici măcar să gândim la mântuire, darămite s-o lucrăm. Timpul e doar pentru noi , mântuirea e veşnică.

Pr. Nicolae Bărăgan

Programul de prohodire:
Părintele Ilie Moldovan va fi însoţit, în aceste zile, începând cu seara de vineri, 10. 02. 2012, în capela Facultăţii de Teologie sibiene, unde va fi privegheat de studenţi şi profesori până în zorii zilei de sâmbătă, când trupul său neînsufleţit va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora 08:00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată (ora 11:00) de slujba prohodirii, cu participarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Înmormântarea va avea loc duminică, 12 februarie a. c., după Sf. Liturghie, la Albeşti (jud. Mureş), locul de naştere al Părintelui.
Dumnezeu să îl odihnească, în ceata drepţilor, şi pe preotul, părintele şi profesorul nostru Ilie…

Site-ul Mitropoliei Ardealului

[edit, vineri ora 23.25]

Capela facultăţii, în seara asta...

În fotografie, Părintele Ilie ţinând în mână Potirul. Nu se putea mai reprezentativ. Viaţa lui a fost o Euharistie.

În 4 bastoane

Azi, ora 8.30, un sat din Țara Făgărașului. La volan fiind, mă întreptam spre oraș. Mi se întâmplă foarte rar să fiu altundeva la Sfânta Liturghie decât acasă, dar fiecare astfel de experiență mă îmbogățește (fie și printr-o simplă prețuire a ceea ce avem acasă, la noi în sat).
Zăresc, îndreptându-se cu grijă spre biserică, doi bărbați, sprijiniți fiecare în câte două bețe. Scena mi se pare impresionantă. Câte înfruntă cei doi... (ger cumplit, boală, ghețuș, ca să nu mai vorbim de orgoliul masculin) pentru a merge la biserică...
Deși am aparatul foto în poală, sunt prea uimită să reacționez la timp. Îmi continui drumul, cu gândul la ei.

La întoarcere, ora 14.45. Mă petrec cu multe mașini; îmi închipui că se întorc de la parastasele ținute pe sate. Ajung din nou în satul cu pricina și îmi aduc aminte de cele 4 bastoane. Uimitor, primesc un mare dar. Oamenii mei se întorc de la biserică (continuată cu agapa pomenirii celor adormiți). De data asta sunt eficientă. Un asemenea dar trebuie întipărit în suflet.
Un dar pe care îl dau mai departe:

Domnul să ne dea spor în deprinderea credinței smerite pe care ne-a arătat-o astăzi femeia cananeancă.

N.

A început pregătirea pentru Postul Mare

Duminica lui Zaheu e prima din şirul duminicilor care ne pregătesc pentru începerea Postului. Da, vremea trece îngrozitor de repede, dar Postul Mare e pentru mine o bucurie, aşa că anunţarea lui mă umple de nădejde şi… dorinţă, căci dorinţa este tema acestei prime Duminici.
La înţelegerea acestui prim pas de pregătire ne ajută Părintele Alexander Schmemann, în cartea pe care am recomandat-o de mai multe ori, Postul cel Mare:

„Prima înştiinţare referitoare la Post este făcută în Duminica în care se citeşte pericopa evanghelică despre Zaheu (Luca XIX, 1-10) Aceasta este istoria unui om care era prea mic de statură pentru a-L vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-L vadă încât s-a urcat într-un copac. Iisus a răspuns dorinţei acestuia şi a mers în casa lui. Astfel, tema acestei prime vestiri este dorinţa. Omul urmează dorinţei sale. Se poate spune chiar că omul este dorinţă, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie: „Unde este comoara ta", spune Hristos, „acolo este şi inima ta".

O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului; când cu pasiune doreşte ceva, realizează lucruri pe care „firesc" nu le poate săvârşi. Fiind „scund" el se biruie şi se transcende pe sine. Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune sau dacă — în cuvintele unui ateu existenţialist, Jean Paul Sartre — omul este o „mistuire zadarnică".

Zaheu şi-a dorit „lucrul bun", el a dorit să vadă şi să se apropie de Hristos. El este primul simbol al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorinţelor; dorinţa după Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după viaţa adevărată. Zaheu este „scund" — neînsemnat, păcătos şi mărginit — totuşi dorinţa lui a biruit peste toate acestea. El a „forţat" atenţia lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui.

Aceasta este deci prima vestire, prima invitaţie: al nostru este a dori ceea ce avem cel mai profund şi adevărat în noi, a conştientiza setea şi foamea pentru Absolutul din noi, chiar dacă ştim sau nu, şi care, atunci când ne abatem de la el şi părăsim dorinţele noastre, ne transformă, într-adevăr, într-o „mistuire zadarnică". Şi dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos va răspunde."

(Părintele Alexander Schmemann – Postul cel Mare)

Să ne cercetăm, deci, dorinţele şi să facem o prioritizare. Întotdeauna am ceva de lucru aici, iar perspectiva de “mistuire zadarnică” îmi dă fiori.
N.

Cine înţelege Sfânta Liturghie pleacă din biserică îmbunătăţit

„Sfânta Liturghie este coroana tuturor laudelor, este trăirea, învăţătura şi jertfa Mântuitorului pentru salvarea omului, şi cine îşi dă seama de acest adevăr divin lăsat de-a lungul veacurilor şi îl trăieşte în toată frumuseţea sa, pleacă din biserică mai îmbunătăţit. Fiecare moment din Sfânta Liturghie are simbolul lui şi cine înţelege aceasta se foloseşte, se hrăneşte sufleteşte, iese un om îmbunătăţit."

Părintele Iachint Unciuleac (1924 – 1998) - Mănăstirea Putna

Pregătiri sufleteşti pentru Botezul Domnului

Pierd mult din trăirea sărbătorilor dacă nu îmi fac timp să citesc ceva, să hrănesc măcar puţin sufletul. Am găsit acum un cuvânt al Sfântului Ioan Maximovici, tare drag mie, din care vă împărtăşesc câteva fragmente:


„S-a deschis cerul şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. (…)

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

Oamenii au văzut cerul în timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezătorul a văzut că cerul era deschis. Mulţi L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos când a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simţit că El era Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar ceilalţi îl vedeau ca pe un om obişnuit, un dulgher şi un fiu de dulgher. (…) La fel şi astăzi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem că cerul este deschis, inspirăm aerul, dar nu simţim Duhul Sfânt pogorât asupra noastră şi a apelor, auzim cuvintele cântărilor bisericeşti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiască.

Sf. Ioan Maximovici (merită să citiţi textul întreg, de aici)

O astfel de cântare, minunată:




Am transcris şi versurile. Să ne ajute Domnul nu doar să le auzim, ci să le şi pricepem, cum zice Sf. Ioan Maximovici.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Veniţi, fraţi, să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

Că Iordanu-i râu frumos
Acolo vine Hristos
Apele să le sfinţească
Pe noi să ne mântuiască.

Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan
Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:

„Vino, Ioane,-acum, cutează
Şi pe Mine Mă botează.”
„Doamne, cum oi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?

Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână,
Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti!”

Atunci Domnul mi-l privi
Lui Ioan îi porunci:
„Vino, Ioan, nu te-ndoi
Că Legea se va plini.”

Sfântul Ioan cuteză,
Pe Domnul mi-L boteză,
Duhul Sfânt de la Cer zboară,
Ca un porumbel coboară.

Atunci cerul s-a deschis
Glasul Tatălui a zis:
„Iată Fiul Meu iubit
În Care-am binevoit!”.

Praznic cu bucurie şi pricepere să ne dea Domnul!

N.

Gând de anul nou...

... de la duhovnic.


"Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte

Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.


Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce

De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.


Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:

Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.



Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,

O, Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!


Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,

M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.


Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:

Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.

(Monahia prof. Nicodema Stoica)

Doamne, ce minunăţie! Amin, amin, amin!

N.