miercuri, 10 martie 2010

Hristos împărtăşit copiilor

În toamna anului trecut am început cu o grupă de 4 copii de 9-10 ani nişte ore de cateheză, în cadrul proiectului Hristos împărtăşit copiilor. Începutul a fost greu mai ales pentru că îmi era teamă de necunoscut (am lucrat în învăţământ 3 ani, însă nu am predat religie), dar în scurt timp a devenit o plăcere, pentru că, spre deosebire de şcoală, copiii vin de bunăvoie, deci îşi doresc să fie acolo.
M-am gândit de multe ori la o bază de resurse în limba română, care să ne ajute în educaţia ortodoxă, iar de curând am reuşit să pun această idee în aplicare. Este vorba despre blogul „Hristos împărtăşit copiilor”.
http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.com/

Scopul pentru care l-am creat este de:
  • - a împărtăşi unii altora din experienţa în educarea ortodoxă a copiilor, fie că ea se desfăşoară în cadrul proiectului de mai sus, fie în cadrul familiei, dar se poate extinde;
  • - a pune la un loc resurse, idei şi materiale care să vină în sprijinul educatorului (fie cateheţi, fie părinţi)

Rugăminte
Dacă vă bucuraţi de resursele găsite aici, vă rugăm să ne împărtăşiţi şi din experienţa dumneavoastră de educator, sau să ne semnalaţi şi alte resurse.
Natalia

8 comentarii:

Lada cu minuni spunea...

Felicitari! Imi place ideea. In masura in care gasesc ceva interesant, te anunt!

Natalia spunea...

Mă bucur şi mulţumesc de ajutor!

Mara spunea...

Doamne ajuta Natalia! Si eu am predat un timp religia la copiii de la o biserica de-aici, dar din diverse motive nu mai merg la aceeasi biserica asa ca nu mai predau. Acum sunt cantaret de baza :) Eu le vorbeam copiilor de Evanghelia ce se citea duminica, discutam si ii puneam sa citeasca din Biblia pentru copii. Cu cei mai mici desenam. Cititul era important pentru ca sunt multi copii aici care uita limba romana.

Natalia spunea...

Mara, da, stilul de predare trebuie adaptat în funcţie de copiii cu care lucrezi. La noi de citit sunt cam sătui copiii de la şcoală, aşa că încerc să completăm mereu cu câte ceva mai atractiv.

Ana Maria spunea...

Felicitari pt initiativa!

Silviu Cluci spunea...

http://www.ziarullumina.ro/articole;1194;1;35502;0;Poza-zilei.html

Anonim spunea...

Natalia, Dumnezeu sa te binecuvinteze pentru initiativa pe care ai avut-o cu rugaciunea impreuna-calatorilor.Sint multe persoane cu care ma intilnesc si care se afla pe pomelnicul meu de rugaciune , dar care nu stiu asta, si-mi spun ca au realizari in familie sau la locul de munca.M-am bucurat foarte mult si nadajduiesc ca Dumnezeu ne va ajuta pe toti.
Te imbratisez cu drag.Magdalena

Natalia spunea...

Silviu Cluci, mulţumesc mult pentru bucuria prilejuită! :)

Magdalena, slavă Domnului pentru multele bucurii pe care ni le oferă pentru această împreună călătorie şi dorinţă de a fi cu El în drumul spre Patimi şi Înviere. Te îmbrăţişez şi eu cu mult drag, ne întâlnim în continuare, în rugăciune!