Criteriul Infricosatoarei Judecati

Îmi place foarte mult cum prezintă Părintele Schmemann Postul Mare: o călătorie spre Acasă la care suntem chemaţi în fiecare an. O călătorie pregătită cu mare înţelepciune de Biserică. 5 Duminici de dinaintea Postului ne pregătesc treptat, ne „fac bagajele” pentru putea porni în siguranţă şi cu folos. Cred că de aici am această idee de călătorie în ceea ce priveşte postul şi tot de aici mi-a venit ideea împreună-călătoriei.

Avem deci până acum:

• Duminica lui Zaheu – dorinţa (de a ne întâlni cu Dumnezeu)
• Duminica Vameşului şi Fariseului – smerenia
• Duminica Fiului Risipitor – întoarcerea din exil

Şi iată că urmează, mâine, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi – care ne pregăteşte intrarea în săptămâna de postire parţiala (fără carne), deci nici măcar trupul nu intră în post dintr-o dată, fără pregătire.
Părintele Schmemann ne explică cum nu se poate mai bine rostul Duminicii. Ea ne pune în faţă faptul că va exista o Judecată. Care este criteriul după care vom fi judecaţi? DRAGOSTEA. Iată câteva fragmente:

„Când Hristos va veni să ne judece, care va fi criteriul judecăţii Lui? Parabola ne răspunde: iubirea – nu numai o simplă preocupare umanitară pentru o justiţie abstractă si pentru “săracii” anonimi, ci iubirea concretă si personală pentru cel de lângă mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a făcut să-l întâlnesc în viaţa mea.”

„Iubirea crestină este “imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi el, si pe care Dumnezeu, în iconomia Sa vesnică si tainică, a hotărât să-L aducă în viata mea, fie chiar si pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face “o faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însotiri în Dumnezeu Însusi. Pentru că, într-adevăr, ce este dragostea decât acea putere tainică ce transcende întâmplătorul si exteriorul din “celălalt” – prezenta sa fizică, treapta socială, originea etnică, capacitatea intelectuală – si ajunge la suflet, unica “rădăcină” personală a fiintei umane, partea divină din el? Dacă Dumnezeu iubeste fiecare om, aceasta se întâmplă pentru că El cunoaşte comoara nepreţuită si absolut unică, “sufletul” sau “sinele” pe care El le-a dăruit fiecăruia în parte. Iubirea crestină este atunci participarea la acea cunoaştere divină si darul acelei iubiri divine.”

"Parabola Judecatii de Apoi ne vorbeşte despre iubirea creştină. Nu toti suntem chemati sa lucram pentru “umanitate“, cu toate acestea fiecare dintre noi a primit darul si harul iubirii lui Hristos. Stim ca toti oamenii au nevoie in cele din urma de aceasta iubire personala – recunoasterea sufletului unic din ea, in care frumusetea intregii Creatii se reflecta intr-un mod unic. Stim, de asemenea, ca oamenii sunt in temnita, ca sunt bolnavi, insetati si infometati pentru ca acea iubire personala i-a negat. Si in cele din urma stim ca totusi, oricat de ingust si de limitat este cadrul existentei noastre personale, fiecare dintre noi s-a facut responsabil de o mica parte din Imparatia lui Dumnezeu, s-a facut responsabil de acest dar al iubirii lui Hristos. Astfel, chiar daca am acceptat sau nu aceasta responsabilitate, chiar daca am iubit sau am refuzat sa iubim, vom fi judecati. Pentru că <intrucat unuia dintre acestia prea mici frati ai Mei ati facut, Mie mi-ati facut…>“.

Să nu uităm deci, CRITERIUL ESTE DRAGOSTEA. Şi nu dragostea pentru „umanitate”, ci dragostea pentru persoanele din jurul nostru, concrete, fiecare după numele lui, ca şi creaţie minunată a lui Dumnezeu. Chiar dacă e greu să vedem uneori chipul lui Dumnezeu în unii oameni, el există. Să nu uităm asta.

Natalia