sâmbătă, 15 noiembrie 2008

O alimentatie sanatoasa in post

Aseară, la emisiunea „Biserica azi” de pe Trinitas TV, a fost invitat în prima parte Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, care a vorbit despre alimentaţia sănătoasă în timpul postului. Mi-am notat câteva idei pe care vi le împărtăşesc şi vouă:
  • - astăzi nu mai există alimente nepoluate, pentru că întreaga planetă a fost murdărită de om. Ce putem face este să alegem între variante foarte rele şi mai puţin rele.
  • - postul are o foarte mare eficienţă pentru organismul omului, demonstrată ştiinţific. Perioadele de post au fost aşezate cu foarte mare înţelepciune, în fiecare sezon trupul având nevoie de o perioadă de detoxifiere şi adaptare la perioada următoare.
  • - eficienţa este valabilă însă numai dacă ţinem cont de anumite reguli în perioada postului, şi anume:
  • - să nu consumăm produse prelucrate numite „de post” care înlocuiesc carnea şi sunt foarte procesate şi drese cu multe E-uri (pateu, cârnaţi, salam etc.). Compoziţia acestora este cam aceeaşi: soia, polifosfaţi, agenţi de îngroşare, coloranţi (carminul de exemplu se extrage folosind aluminiul, iar prezenţa acestuia în organismul uman provoacă Alzheimer), conservanţi etc. etc.
  • - să nu cumpărăm alimente la care nu este prezentată lista ingredientelor, pt.ca de obicei acestea oferă „surprize”
  • - în ceea ce priveşte margarina nu este vorba de mai des sau mai rar, ci de… DELOC!
  • - uleiul de măsline este extraordinar, însă trebuie să avem mare grijă atunci când îl cumpărăm, pentru că este cel mai falsificat ulei din lume. Să citim întotdeauna eticheta (s-ar putea să nu fie ulei de măsline, ci de sâmburi de măsline)! Uleiul recomandat este cel extravirgin presat la rece.
  • - nu este recomandat să folosim uleiul de măsline la prăjit, pentru că îşi pierde toate valorile nutritive.
  • - există însă uleiuri „rezistente la prăjit”, cum este uleiul nehidrogenat de palmier (zicea că se găseşte şi la noi)
  • - nu sunt recomandate compoturile şi gemurile din cauza cantităţii mari de zahăr care se află în acestea. Sunt preferabile fructele ca atare, fie ele şi din supermarket! (e vorba iar de a alege răul mai mic).

Postul este în primul rând o perioadă de disciplinare spirituală, care trebuie însoţită însă de o alimentaţie sănătoasă:
  • - în post mai ales este recomandat să ne preparăm noi mâncarea, deşi găsim în comerţ tot felul de mâncăruri de post gata preparate, în fast-food-uri sau hipermarketuri. Alimentele procesate sunt extrem de gustoase, dar nu au valoare nutriţională. Astfel noi mâncăm fără să ne hrănim (în plus acumulăm şi tot felul de toxine) şi apoi ne îmbolnăvim.
  • - Nici un aliment nu este suficient pentru sănătate, de aceea este recomandată o dietă diversificată (leguminoasele – fasolea, soia boabe, mazărea, bobul, lintea – sunt o excelentă sursă de proteine; nuciferele (nuci, alune, seminţe de dovleac etc. neprăjite şi nesărate) conţin omega 3 şi alţi acizi graşi „buni”) Nucile se păstrează în coajă şi se desfac doar înainte de consumare, altfel se oxidează!!
  • - dieta noastră trebuie să conţină o cantitate foarte mare de legume şi fructe.

Cam atât, sper să vă fie de folos. Un post „curat” şi detoxifiant vă doresc, atât pe plan sufletesc cât şi trupesc!
Natalia

17 comentarii:

Irina spunea...

mersic, foarte interesante ideile, si eu folosesc ulei de palmier la prajit de multa vreme, se gaseste in hipermarketuri.

In loc de margarina in prajituri putem folosi tahini(pasta de susan) - e probata de Nicoleta :) .

Porcarii din astea de magazin nu folosim nici noi.

Natalia spunea...

O, multumesc si eu, ma gandeam ca e mai greu de gasit uleiul de palmier si e f.bun si pontul asta cu tahini!
Ma bucur ca mana de la mana aflam lucruri noi unii de la altii!
Imi place impreuna calatoria asta! :)

Raluca spunea...

Multumesc pentru aceasta postare, imi e tare de folos :)

NIKO spunea...

Natalia,
aproape ca mi-ai scris gandurile. Cum incepe postul toti producatorii de alimente trec la artileria grea: postere, reclame tv, prin orice mijloace isi prezinta produsele ca fiind de post. Margarina e de post, ciocolata e de post, pateul vegetal, cate si mai cate, nimeni nu vorbeste de componenta lor, toti ne asigura ca sint alimente de post. Pentru ei conteaza doar vanzarea, profitul si atat!!!! Sanatatea noastra iese din ecuatia lor.
In schimb sunt atatea retete minunate de post: borsuri de legume, tocanite, pateuri de legume uscate... e mare pacat sa nu avem un post cu adevarar curat si folositor!

Natalia spunea...

Raluca, cu mare drag, ma bucur!

Natalia spunea...

Asa e Niko, este unul din motivele pentru care m-am gandit sa calatorim impreuna in acest post, impartasindu-ne reciproc si dintr-o bucatarie sanatoasa. Stiu ca esti adepta ei, asa ca iti propun sa ni te alaturi in drumul impreuna pe care l-am propus aici:
http://daruindveidobandi.blogspot.com/2008/11/sa-calatorim-impreuna-spre-betleem.html?showComment=1226782080000

Claudiu spunea...

Multumim mult Natalia. Ne este tare folos.

NIKO spunea...

Ma alatur cu mare bucurie!

Natalia spunea...

Claudiu, cu mare drag, ma bucur!

Natalia spunea...

Minunat, Niko, te pun in lista!

viatalatara spunea...

draga Natalia, am preluat si eu acest articol, daca nu-ti este cu suparare: http://viatalatara.wordpress.com/2008/11/18/ce-mancam-in-post/

multumim mult pentru informatii! :)

Natalia spunea...

Ma bucur ca ti-a folosit, draga mea, si ai considerat bun de transmis mai departe!

Sica spunea...

Doamne ajuta!Post cu folos!

Va dau 2 retete de post.
Pate de avocado
Se ia un avocado se curata ,se scoate samburele,pulpa se mixeaza ,se adauga ceapa maruntita,putina lamaie,ulei(daca se doreste mai uns)putin mustar,sare.piper.Pofta buna!

Sica spunea...

A doau reteta:
Se macina 100g alune prajite sau 200g (depinde ce cantitate se doreste)se macina 2 rosii si se amesteca cu alunele,se pune ceapa ,sare .piper dupa gust.Este un pateu excelent.Pofta buna!

Natalia spunea...

Multumim mult! Eu nu am gustat niciodata avocado, dar cred ca e bun si foarte hranitor, ca si alunele.
Daca ne urmariti in impreuna-noastra-calatorie si doriti sa va alaturati am fi bucurosi!
Doamne ajuta, post cu folos si bucurie!

Andrea spunea...

Doamne ajuta draga mea!

Asa este, sunt pline magazinele de produse"de post" dar e bine sa ne ferim de ele. Eu ma indoiesc si de soia desi ne place,de-asta folosim mai rar, ramanem cu placere la fasolea si cartofii nostri. Am vazut "DE POST" binenteles, pasta de fasole si m-am gandit la cat de mult se straduiesc uni sa ne faca viata mai usoara... chiar daca traim in secolul vitezei prefer sa stau langa fasole o ora pana firebe si sa fac pasta(adica fasole batuta)asa cum facea si face bunica.Apoi avem ciuperci si multe legume,( nici prea mult si foarte diversificat si mai ales tare, tare bun, nu e bine ...nu?!).
Multumim de toate si sa aveti post cu folos pe mai departe!
Andrea

Natalia spunea...

Andrea dragă, să ştii că soia e foarte bună (are foarte multe indicaţii terapeutice), dar în starea ei naturală, adică boabe, ca sora ei, fasolea.
Şi da, cu cât mai simplu (şi la preparat, şi la gust), cu atât mai bine :).
Vă îmbrăţişez cu mult drag, post cu folos şi bucurie şi vouă!